Presa românească, sub zodia zvonurilor

de Emilia Kareva

Motto:

„De bârfit, mulţi bârfesc – zvonuri lansează numai unii.”
“Dintr-un zvon se poate face o revoluţie, dintr-o bârfă, doar un divorţ.”

N-aţi auzit de amantele preşedintelui Traian Băsescu, frumoasele femei politice Lavinia Şandru şi Elena Udrea? Ei, dar despre Mihaela Rădulescu care a încasat o mamă de bătaie de la Daniela Nane? Sau poate nu ştiţi că premierul Tăriceanu l-a propus pentru funcţia de comisar european pe Varujan Vosganian – armeanul ghicitor în palmă care a sugerat mutarea rromilor în ghetouri?
Dacă n-aţi auzit nici unul dintre aceste zvonuri, e clar: nu prea citiţi ziarele!
 
Prezente „de când lumea”, zvonurile au existat cu mult înainte de apariţia mass-media. În trecut, cetăţi întregi rămâneau pustii pentru că apărea cineva şi striga: „Vin turcii!”. Până şi istoria consemnează că în 1812 Bucureştiul a rămas fără domnitor din cauza unui zvon cum că s-ar apropia cotropitorii.
 

Preţul de a nu fi plăcut de toţi

 
Hai să le luăm pe rând. Poate că nu vom afla niciodată care este adevărul în ce priveşte aşa-zisele amante ale lui Traian Băsescu. De altfel, lansarea unor astfel de zvonuri este foarte greu de contracarat. Ce să facă Băsescu? Să facă o conferinţă de presă în care să spună că nu este adevărat că ar avea aventuri extraconjugale cu femeile frumoase alături de care lucrează? Nu este de demnitatea unui preşedinte… Totuşi, putem afirma cu certitudine că toate aceste zvonuri au contribuit la plecarea Laviniei Şandru din Partidul Democrat şi a Elenei Udrea de la Cotroceni.
 
Din nou, nu putem afla dacă a existat vreun conflict între Mihaela Rădulescu şi Daniela Nane, deşi pentru mintea unui om raţional pare greu de crezut că s-ar fi putut ajunge la păruială. Nu numai că ziarele nu s-au dat în lături să publice acest zvon, ba chiar putem spune că presa a născut această poveste, spre satisfacţia celor care nu o au la inimă pe Mihaela Rădulescu.
 

Reputaţie călcată în picioare

 
În ce priveşte zvonurile legate de Varujan Vosganian, acesta a afirmat răspicat că nu sunt adevărate. Mai mult, a adus dovezi concrete pentru a-şi spiriji spusele într-un interviu publicat într-un număr recent al Academiei Caţavencu. Prea târziu însă, pentru că după toate suspiciunile şi după campania de presă purtată împotriva sa, a fost numit un alt comisar european la Bruxelles din partea Românei. Care a fost de fapt situaţia?
 
Premierul Călin Popescu Tăriceanu l-a propus pentru postul de comisar european pe senatorul PNL Varujan Vosganian. Ce scriu ziarele? Varujan Vosganian este făcut de la ghicitor în palmă la iredentist, extremist, securist şi mafiot. I se aduce acuzaţia că nu este de acord cu unitatea României cu Moldova, când de fapt acesta declarase că intrarea noastră în Uniunea Europeană nu trebuie să ne îndepărteze de Republica Moldova. Tot presa a fost cea care a lansat zvonul că Vosganian ar dori să construiască ghetouri pentru rromi. Zvonul a ajuns până la Bruxelles, unde Varujan Vosganian a trebuit să se disculpe. Mai mult, această aşa-zisă atitudine a lui ar fi incompatibilă cu faptul că a condus o bună bucată de timp grupul parlamentar al minorităţilor.
 
Apoi acesta a fost acuzat că ar fi jignit Comisia spunând ce ar vrea să facă în eventualul său mandat. El susţine că a fost întrebat de ce anume doreşte să se ocupe, şi doar a răspuns cuviincios: „Nu ştiu ce anume mi se va da. Tot ce pot să vă spun este că pregătirea mea e îndreptată îndeosebi către un domeniu economic sau către unul cultural”. Dincolo de a judeca dacă presa a greşit sau nu demonizându-l pe Varujan Vosganian, nu pot să nu observ că toate aceste acuze extreme i-au fost aduse pentru prima dată în această perioadă, după 16 ani de implicare în politică, exact în momentul în care avea ocazia să fie numit pe un post important.
 

„A preluat puterea cine a trebuit”

Mergând mai departe, un exemplu care ilustrează în ce scopuri sunt folosite zvonurile, este cel al diversiunii create în Timişoara în decembrie 1989. Iată ce povesteşte Viorel Oancea despre explozia de zvonuri din acele zile, într-un interviu acordat Jurnalului naţional în 1 octombrie 2004: „Diversiunea din acele zile şi-a atins scopul: a preluat puterea cine a trebuit”, declara Oancea. Viorel Oancea este singurul militar care a fost arestat în 1989 pentru că a vorbit din balconul Operei din Timişoara. După 1989 a fost primar al Timişoarei, secretar general al Ministerului de Interne şi şef al Poliţiei Timiş.
 
În perioada respectivă diversiunile şi zvonistica au funcţionat din plin. Câteva exemple sunt acelea referitoare la locul unde erau duse cadavrele celor ucişi pe străzile Timişoarei. Majoritatea persoanelor care şi-au pierdut rude sau prieteni în revoluţie şi-au găsit morţii şi răniţii după un timp destul de îndelungat, mai ales din cauza exploziei  de zvonuri ce a avut loc. Se spunea ba că unii dintre aceştia au fost arşi într-un CAP la Mehala, că i-au strivit cu buldozerele şi că s-ar fi găsit oase amestecate cu pământ, ba că revoluţionarii ar fi fost înmormântaţi la Cimitirul Săracilor.
 

Adevăraţii morţi, discreditaţi

 
Celebrul zvon legat de Cimitirul Săracilor a făcut ca unele dintre familiile disperate, care nu îşi găseau morţii, să dezgroape câteva cadavre pentru a găsi trupurile celor iubiţi. Aceste situaţii au fost exploatate la maxim, fotografii cu cadavrele dezgropate atunci în Cimitirul Săracilor făcând ulterior înconjurul lumii, discreditând ceea ce fusese cu adevărat la Timişoara, unde au murit oameni, unde Armata, Poliţia, Securitatea, cu toţii au tras.
 
Viorel Oancea mai spune cum prin zvonurile legate de terorişti erau motivaţi soldaţii care nu mai doreau să tragă în populaţie. Un exemplu de zvon bine infiltrat până în unităţile militare este cel conform căruia în centrul Timişoarei fusese prinsă o bătrână care avea în mâini o plasă cu cartofi printre care se găsiseră grenade.
 
Oancea declara în finalul interviului din Jurnalul Naţional: „Părerea mea personală este că vechile structuri, până nu au pus mâna pe putere, au creat aceste diversiuni cu teroriştii, tocmai pentru a-i ţine pe oameni acasă. Adică până să se instaleze cei care trebuie, respectiv eşalonul doi al puterii. Adică tot cei care au fost”.
 

„Presa e caracterizată de zvonuri şi bârfe”

 
Referindu-se la situaţia creată de circulaţia fotografiilor cu cadavrele dezgropate în decembrie 1989 la Cimitirul Săracilor ca la „cel mai nefericit exemplu întâlnit din 1989 încoace în ceea ce priveşte zvonul”, Marius Tucă afirmă că România postrevoluţionară se află sub zodia zvonurilor şi a bârfei.
 
Tucă punctează un aspect trist: presa românească de după 1989 e caracterizată de zvonuri şi bârfe. Chiar dacă această situaţie nu se împacă deloc cu deontologia profesiei de jurnalist, care cere ca orice informaţie să fie verificată din cel puţin două surse credibile, nu de puţine ori ne-a fost dat să vedem cum, prin intermediul zvonurilor şi bârfelor vehiculate de mass-media, se realizează intoxicări de presă flagrante.
 
Un exemplu grav este situaţia creată de publicarea în 2004 pe Mediafax, cea mai mare agenţie românească de ştiri, a informaţiei mincinoase că Gregorian Bivolaru este dat în urmărire generală şi în consemn la frontieră. Acest zvon bine plasat făcea parte dintr-un plan bine pus la punct la finalul căruia Gregorian Bivolaru trebuia să ajungă după gratii. Deşi era liber să iasă din ţară şi la momentul respectiv, pe numele său nu exista nici o acuzaţie şi nici o interdicţie de a părăsi ţara, lui Gregorian Bivolaru i s-a înscenat la Vama Nădlac o încercare de trecere frauduloasă a frontierei, bazată tocmai pe această ştire fără fundament real, difuzată cu câteva ore înainte ca el să ajungă la Nădlac.
 

Zvonistica – domeniu de studiu

Studiile referitoare la domeniul zvonisticii afirmă că zvonul conduce în mod inevitabil la erori, la deformarea realităţii, îndepărtându-se astfel tot mai mult de adevăr. Cercetătorii americani G. W. Allport şi L. Postman definesc zvonul ca „enunţ legat de evenimente la zi, destinat a fi crezut, purtat din gură în gură, în lipsa unor date concrete care să ateste exactitatea lui”. Sociologul american T. Shibutani defineşte zvonurile ca ştiri improvizate, la originea lor aflându-se un eveniment important şi ambiguu. În acest context, zvonurile apar din necesitatea de a atribui sensuri unor fapte inexplicabile. Lipsa declaraţiilor oficiale pe teme de interes public duce la naşterea şi la circulaţia intensă a zvonurilor. De asemenea, zvonistica poate fi folosită de către anumite regimuri şi pentru a promova diferite atitudini şi comportamente, greu de obţinut prin luarea unei poziţii oficiale. În contextul unor tulburări sociale, posibilitatea de împrăştiere a zvonurilor este foarte mare. În astfel de situaţii pot fi create în mod intenţionat adevărate crize prin lansarea de zvonuri bine plasate în interiorul opiniei publice.
 

„Cu un cuvânt poţi distruge tot…”

 
Zvonurile şi bârfa în presă au fost şi subiectul unui sondaj de opinie CURS realizat în 2005. Domeniile în care funcţionează cel mai bine şi mai frecvent zvonurile sunt politica, marketing-ul şi piaţa financiară, iar cei mai afectaţi sunt politicienii.
 
Dacă vedetele şi politicenii mai pot găsi şi avantaje în reclama care li se face prin intermediul zvonurilor, fie ea negativă, în domeniul economic lucrurile stau cu totul altfel. „Zvonul este lucrul cel mai periculos care poate exista. Cu un cuvânt poţi distruge tot… La noi există o vorbă care spune că «sor’ ta este o prostituată». Până să explici că nu ai soră, deja lumea ştie ce este. Cam aşa poate fi definit zvonul”, declara în octombrie 2005 în Jurnalul Naţional un om de afaceri, reprezentant al Eurobank.

Bibliografie:

1.      G. W. Allport, L. Postman, An analysis of Rumor, “Public opinion Quaterly”, 10, 1946-1947, p. 501-517
2.      Jean-Noel Kapferer, Zvonurile, Bucureşti, Editura Humanitas, 1993, p. 32
 

yogaesoteric
24 noiembrie 2006