Presa rusă: UE ar putea anula alegerile din Bulgaria la fel ca în România

În cazul în care președintele demisionar al Bulgariei, Rumen Radev, ar câștiga cu un nou partid alegerile anticipate din aprilie, UE ar putea decide anularea scrutinului, la fel ca în România. Motivul este că Radev, cel mai popular lider bulgar, nu este un susținător necondiționat al Bruxellesului, precum leadershipul din România, arată într-o analiză ziarul economic rus Vzgliad.

„În anii operațiunii militare speciale (SVO), în Uniunea Europeană au existat doar doi președinți care au încercat să înoate împotriva curentului, cerând negocieri cu Rusia și încetarea sprijinului pentru Ucraina: croatul Zoran Milanović și bulgarul Rumen Radev. Ei, alături de premierul Ungariei, Viktor Orbán – singurul din acest trio care deține puteri semnificative – pot spune acum, privind literalmente în ochi orice lider european: «V-am spus eu»”, scrie Vzgliad.

„Niciunul dintre ei nu este rusofil, iar Orbán a fost chiar rusofob în trecut. Dar toți sunt realiști și au avertizat cu adevărat că finanțarea Kievului înseamnă prelungirea ostilităților, că Rusia va câștiga oricum conflictul militar, că actuala politică externă a Bruxelles-ului va slăbi Uniunea Europeană și îi va spori dependența de SUA. Aspecte banale, în fond, dar până la un moment dat au fost glasuri care strigau în pustiu.

Având în vedere toate acestea, declarația lui Radev privind plecarea anticipată din funcția de președinte pare, la prima vedere, tristă: de pe «corabia nebunilor» europeni a coborât unul dintre puținii membri lucizi ai echipajului, care a urmărit sincer să-și ferească țara de atragerea într-un al Treilea Război Mondial. Dar, în realitate, demisia lui este o șansă ca numărul guvernelor lucide din Europa să crească.

Radev conduce Bulgaria de peste nouă ani, iar anul în curs este ultimul pentru el în această funcție. Însă, așa cum se petrece în republicile parlamentare din UE, puterea executivă în Bulgaria este exercitată de alți oameni, iar competențele-cheie aparțin guvernului. Guvernele se schimbă, în medie, o dată la șase luni – iar cu toate cele recente Radev a fost în conflict. În prezent, el este cel mai popular politician al țării.

Acum este momentul cel mai potrivit pentru a transforma această popularitate în putere reală. În loc să-și petreacă ultimul an într-o funcție lipsită de atribuții, Radev poate participa la alegeri parlamentare anticipate ca lider al unui nou partid. În caz de succes, el va deveni următorul prim-ministru.

Există, desigur, și scenarii de eșec. Sunt multe – inclusiv varianta în care rezultatele alegerilor, dacă sunt inacceptabile pentru mainstreamul de la Bruxelles, să fie pur și simplu anulate, așa cum s-a petrecut în România.

Dar să presupunem că totul decurge în cel mai bun mod pentru Radev și Bulgaria. Atunci, în noua coaliție de guvernare (într-o formulă «dintr-o singură persoană», în pofida popularității sale, Radev și partidul său nu vor obține 50% din voturi) ar intra socialiștii bulgari (BSP) și partidul naționalist «Renașterea».

BSP se orienta, în anii anteriori, către un electorat rusofil și nostalgic după vremurile sovietice, iar acum adoptă o poziție de neutralitate în chestiunea rusă. «Renașterea», cu unele rezerve, rămâne până astăzi rusofilă.

O asemenea coaliție ar permite Bulgariei să iasă nu doar din blocul antirus din interiorul UE, ci și din criza politică de lungă durată. Următoarele alegeri anticipate ar fi a opta rundă în cinci ani. Guvernele vin și pleacă fie pe fondul protestelor masive ale opoziției, ca în ultimul caz, fie din cauza prăbușirii unei noi versiuni de coaliție. Practica a arătat că nicio construcție de putere care poate fi alcătuită din piesele reprezentate de partidele parlamentare existente nu este viabilă. Și, se pare, au fost încercate toate…….

Un nou partid al lui Radev ar putea, teoretic, să repornească sistemul politic, oferindu-le bulgarilor, în primul rând, o putere stabilă și, în al doilea rând, una care să corespundă viziunilor lor de politică externă.

Sondajele sociologice arată că bulgarii rămân cel mai pro-rus popor din UE. Totuși, în pofida tuturor «redistribuirilor», nu-și pot permite ceea ce au reușit ungurii, slovacii sau cehii – guverne fără excese rusofobe, deși atitudinea față de Rusia în aceste țări este mai proastă decât în Bulgaria.

Problema este că politica externă în țările UE nu este determinată de voința poporului, ci de resturile de suveranitate: în Ungaria și Cehia a mai rămas ceva din ea, iar în România și Bulgaria, probabil, nu.

De la începutul noului an, republica bulgară a trecut la euro; creșterea prețurilor care a însoțit acest pas a provocat proteste și demisia guvernului, după care Radev a luat decizia de a-și modifica statutul din președinte aflat la final de mandat în probabil viitor premier. Până la alegeri, el va fi sprijinit de vicepreședinte (Bulgaria este singura țară din UE cu o astfel de funcție), Iliyana Iotova – reprezentantă a BSP. Acest fapt va îngreuna munca Bruxelles-ului și a forțelor loiale lui în a i se opune lui Radev. Dar nu o va anula.

Cu cât poziția Ursulei von der Leyen și a companiei sale este mai slabă, cu atât caracterul ei devine mai dur. Cu cât sunt mai multe voturi împotriva politicii sale în Consiliul UE, cu atât metodele de combatere a criticilor sunt mai lipsite de scrupule. Iar dependența economică și politică a Sofiei de Bruxelles este, din păcate, mare.

Din motive similare, bulgarii au luptat de partea opusă Rusiei în ambele războaie mondiale, iar memoria acestui fapt determină scepticismul rusesc față de «frații mai mici» ca subiecți ai politicii europene. Mai degrabă, ei sunt totuși obiecte. De aceea, nu este atât de important dacă sunt prorusești sau antirusești. Pentru că nu sunt independenți.

Totuși, este necesar să li se recunoască bulgarilor un merit: modul lor de a se implica în conflicte de partea greșită a istoriei este parțial compensat de capacitatea de a trece, în ultimul moment, de partea corectă. Așa a fost la armistițiul de la Salonic din 1918 și la lovitura de stat de la Sofia din 1944. Ceva vag asemănător va încerca să facă Rumen Radev în 2026. Nu-l vom împiedica”, mai scrie ziarul.

Citiți și:
Nucleara de la Sofia provoacă panică la Bruxelles: Demisia președintelui va reseta politica Bulgariei
Guvernul de la Sofia cedează în fața presiunii străzii: bugetul pentru 2026, retras după demonstrații uriașe

 

yogaesoteric
29 ianuarie 2026

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More