Preşedintele ceh, Vaclav Klaus, a comparat Uniunea Europeană cu dictaturile comuniste
de George Preda
Preşedintele ceh Vaclav Klaus a declarat într-un discurs rostit pe 19 februarie 2009 în faţa Parlamentului European: „Sistemul decizional actual de la nivelul Uniunii europene este diferit de democraţia parlamentară clasică. Într-un sistem parlamentar democratic, o parte din reprezentanţi este susţinută de guvern şi o altă parte de opoziţie. În Parlamentul european lucrurile nu stau deloc aşa. Aici este promovată doar o singură alternativă, iar cei care îndrăznesc să gândească diferit sunt catalogaţi imediat drept duşmani ai integrării europene. Nu cu mulţi ani în urma, în Europa de est am avut un sistem politic, în care alternativele şi opoziţia nu erau tolerate. Credeam că am învăţat lecţia amară că fără opoziţie, libertatea nu poate exista.”
Într-adevăr nu departe de luna decembrie 2008, un grup de 80 de europarlamentari au fost scoşi din sala de şedinţe pentru că au protestat împotriva modului în care li se impune cetăţenilor Europei Tratatul de la Lisabona. Ei au solicitat organizarea unui referendum pe această temă, la nivelul întregii Uniuni, prin care europenii să îşi poată exprima direct punctul de vedere asupra viitoarei lor constituţii.
Europarlamentarul britanic Nigel Farage, copreşedintele Grupului Independenţă şi Democraţie a afirmat cu acel prilej : „Nu doriţi să îi implicaţi pe cetăţenii Uniunii Europene. Vă este teamă că dacă vor afla mai multe despre planurile voastre grandioase vor vota cu NU ? Încercaţi de fapt să opriţi intenţionat referendumurile libere şi oneste în Europa. Planul vostru este să acţionaţi precum un buldozer, să aruncaţi la coş rezultatele referendumurilor din Franţa şi Olanda pentru a vă duce la capăt planurile. Dacă sunteţi atât de mândri de proiectul vostru european, dacă sunteţi cu adevărat democraţi, atunci alăturaţi-vă acestui apel pentru a permite oamenilor să-şi decidă singuri viitorul.”
Preşedintele ceh, Vaclav Klaus, a continuat astfel discursul său în faţa Parlamentului european : „Relaţia dintre cetăţenii unuia dintre statele membre şi reprezentanţii Uniunii nu este una standard, de tip votant – politician, adică reprezentant al acestuia. Există o mare distanţă, şi nu e doar una geografică, între cetăţenii şi reprezentanţii Uniunii, una chiar mai mare decât cea care există între cetăţenii şi oamenii politici din fiecare ţară. Mă tem că această încercare de a grăbi integrarea şi de a muta deciziile de la nivelul ţărilor membre la nivel european, nu va face decât să distrugă acele lucruri bune pe care Europa le-a construit în ultima jumătate de secol. Să nu subestimăm temerile cetăţenilor noştri, care se tem că problemele lor vor fi din nou decise undeva departe de ei şi fără ştirea lor, iar capacitatea lor de a participa la aceste decizii va fi limitată.”
Vaclav Klaus şi-a reafirmat poziţia, refuzând să arboreze drapelul UE deasupra sediului preşedenţiei cehe şi motivând acest lucru prin faptul că pe „ţara sa nu este o provincie a Imperiului UE“.
Citiţi şi :
Vor respinge Cehia, Polonia şi Germania Tratatul de la Lisabona?
Guvernul Irlandei strâns cu uşa pentru a organiza un nou referendum pe tema Tratatului de la Lisabona
yogaesoteric
21 februarie 2009