Preşedinţi sau marionete ale francmasoneriei?

de Mihaela Gheorghiu

Motto:
„Francmasoneria este Biserica Republicii franceze” – Alain Bauer,  fost Mare Maestru al Marelui Orient al Franţei, actualmente consilier al preşedintelui Nicolas Sarkozy, 18 februarie 2008, France 3

Charles de Gaulle, Georges Pompidou, Valéry Giscard d’Estaing, François Mitterrand, Jacques Chirac, Nicolas Sarkozy au cu toţii strânse legături cu francmasoneria. Unii dintre ei sunt membrii ai masoneriei, alţii sunt ceea ce se numeşte „masoni fără şorţuleţ”. Numele lor nu se află scris pe listele de membri ai unor loji masonice. Cu toate acestea ei participă sistematic la întâlnirile masonilor şi la ritualurile lor diabolice, se învârt în cercuri masonice, au principii masonice, promovează interesele masoneriei şi sunt înconjuraţi de o armată de consilieri masoni, ale căror sfaturi le pun orbeşte în aplicare. Mai mult, accesul lor la  funcţia de preşedinte s-a făcut datorită faptului că au avut susţinerea cui trebuia din masonerie. Cu alte cuvinte sunt marionetele masoneriei.

De ce la alegerile prezidenţiale unii candidaţi sunt „mai favoriţi” decât alţii

Publicaţia Le point dezvăluie că la alegerile din 2007, francezilor li s-a dat „libertatea” de a-şi alege preşedintele dintre doi candidaţi ai francmasoneriei: Ségolène Royal şi Nicolas Sarkozy. Termenul de „favorit în cursa prezidenţială” are de fapt un dublu sens. Pentru masele ignorante el pare să desemneze candidatul sau candidaţii preferaţi de opinia publică. Pentru francmasoni el este doar o sintagmă prin care se comunică rapid celor „iniţiaţi” în dublul limbaj al acestei secte, care anume sunt candidaţii preferaţi şi susţinuţi de loji.

Ségolène Royal a avut ca şefi de campanie doi membri ai Marelui Orient al Franţei: François Rebsamen (deputat şi primar al oraşului Dijon) şi Jean Louis Bianco (fost secretar general la Palatul Elysée în timpul preşedintelui Mitterand, de două ori ministru, apoi deputat). Un alt mason puternic implicat în campania ei electorală a fost Gérard Collomb, primarul oraşului Lyon, care nu s-a ferit în 1995 (chiar înaintea alegerilor locale) să-şi declare pe faţă apartenenţa la Marele Orient al Franţei. Ce-i drept, acest lucru nu a făcut decât să îi sporească şansele de a ajunge primar al Lyonului. Alţi doi piloni ai campaniei lui Ségolène Royal au fost Christophe Chantepy şi Patrick Mennucci, amândoi membrii în Marele Orient al Franţei. Fiind prima femeie care a ajuns până în turul doi al unor alegeri prezidenţiale în Franţa, Ségolène Royal a fost susţinută şi de aripa feminină a Marii Loji Naţionale a Franţei, prin intermediul lui Yvette Roudy, fost ministru al drepturilor femeii între 1981 şi 1986. 

Aparent de cealaltă parte a baricadei, Nicolas Sarkozy a avut în spate trei masoni: Alain Bauer, Patrick Devedjian (deputat şi fost ministru, devenit apoi consilier prezidenţial al lui Sarkozy) şi Christian Estrosi (devenit apoi ministru delegat al amenajării teritoriului). Alain Bauer a avut rolul cel mai important. Un fel de copil de trupă al masoneriei, el s-a înrolat în această sectă încă de la vârsta de 18 ani. La 26 de ani era deja numit consilier al primului ministru, iar la doar 38 de ani devenea cel mai tânăr şef al Marelui Orient al Franţei, poziţie pe care a ocupat-o din 2000 până în 2003.

Strânsele relaţii dintre el şi Sarkozy s-au sudat mai ales în timpul campaniei electorale din 2002, când Nicolas Sarkozy a fost însărcinat să negocieze cu Marele Orient susţinerea masoneriei pentru alegerea lui Jacques Chirac. În timpul uneia dintre întâlniri, Alain Bauer i-a declarat: „Dacă Jacques Chirac este reales mă gândesc să fiu prim-ministru. Mă mai interesează şi chestiunele legate de siguranţa internă.” Chirac a fost reales, iar Sarkozy numit ministru de interne în guvernul Raffarin. Amintindu-şi de interesul manifestat de „fratele” Bauer pentru siguranţa internă, Sarkozy l-a luat imediat consilier şi în 2003 l-a numit  preşedinte al Comisiei naţionale pentru monitorizarea delicvenţei. În 2007, după ce Sarkozy a devenit preşedintele Franţei, Alain Bauer a fost numit secretar de stat pentru siguranţă publică, apoi consilier prezidenţial.
 
Alain Bauer a împănat discursul electoral al lui Nicolas Sarkoyz cu mesaje masonice

În campania din 2006-2007, Alain Bauer l-a sfătuit pe Sarkozy cum să îşi construiască discursul electoral, astfel încât acesta să fie pe placul „fraţilor” şi să atragă atenţia cât mai multor iniţiaţi în jargonul masonic. Spre exemplu, cuvântul Republică trebuia să apară frecvent, ca şi cuvintele frate, fratern, fraternitate, alături de numele unor masoni celebri.

Iată cum suna unul din discursurile lui Sarkozy după ce fusese „masonizat” de Alain Bauer: „Republica fraternă este cea a lui Eugène Le Roy şi a ţăranilor săi răsculaţi, a lui Mirabeau şi a drepturilor omului, a lui Victor Hugo şi a „Mizerabililor”, a lui Jules Ferry şi a institutorilor, a lui Jaurés şi a susţinătorilor lui Dreyfus, a generalului de Gaulle şi a francezilor liberi”.

Titlul acestui discurs, numit iniţial „Republica” a fost modificat de Alain Bauer şi înlocuit cu „Republica noastră”. Tot el a adăugat la început cuvântul „fraternă” şi numele unor personaje recunoscute în cadrul lojilor pentru serviciile aduse masoneriei franceze.

Eugène Le Roy a fost un scriitor cu o făţişă poziţie împotriva spiritualităţii şi a Bisericii, rămas celebru (tristă celebritate) pentru următoarea afirmaţie: „Orice revelaţie este o impostură, orice mister este o escrocherie, orice miracol o şarlatanie, orice religie pozitivă este o farsă“.

Mirabeau este şi astăzi considerat unul dintre părinţii revoluţiei masonice de la 1789. Făcea parte din gruparea satanistă Iluminaţii din Bavaria, condusă de Adam Weishaupt şi a fost cel care a facilitat pătrunderea ideilor acestora în lojile franceze, pregătind terenul pentru distrugerea monarhiei şi a Bisericii.

Jules Ferry s-a remarcat în 1880 prin instaurarea învăţământului obligatoriu şi laic. Cum la acea vreme în şcoli existau mulţi preoţi şi călugări, i-a dat pe toţi aceştia afară, înlocuind orele de religie cu ore de morală. Tot el a introdus gratuitatea şi obligativitatea claselor primare, asigurând astfel tuturor copiilor o educaţie pe principii masonice. De altfel, laicizarea este unul din principiile de bază ale masoneriei şi un concept intens promovat astăzi de Sarkozy.

Charles de Gaulle este probabil cel mai celebru preşedinte mason al Franţei. Odată ajuns la conducerea ţării, el a reinstaurat masoneria în drepturi după o perioadă în care aceasta fusese interzisă.

Până la urmă iese cine trebuie

Campaniile electorale prezidenţiale din Franţa nu pun atâta accent pe promovarea candidaţilor în rândul opiniei publice, cât pun pe promovarea acestora în lojile Marelui Orient. În definitiv cel care are o susţinere masonică mai înaltă va câştiga. De aceea pentru candidaţi este foarte important să obţină participarea la întâlnirile Marelui Orient, semn că au şanse în alegeri. Cei care nu sunt deloc invitaţi pot să se retragă deja din cursă. Rezultatele aşa-ziselor sondaje de opinie cu ierarhizarea candidaţilor reprezintă de fapt doar popularizarea la scară largă a topului realizat de masonerie.

Un incident petrecut cu câteva luni înainte de faza finală a alegerilor prezidenţiale din Franţa arăta deja că dintre cei doi favoriţi, Ségolène Royal era în viziunea masoneriei doar un fel de rezervă.

Şefii săi de campanie prevăzuseră pentru data de 4 octombrie 2006, participarea ei la o întâlnire cu 10 masoni de vârf din Marele Orient al Franţei. Ségolène Royal a fost însă „săpată” de proprii ei consilieri masoni. Aceştia au sfătuit-o că este prea devreme să meargă la această întâlnire, aşa că s-a cerut anularea ei şi amânarea. În final însă nu a mai fost deloc primită de aceştia pe motiv că statutul Marelui Orient nu permite întâlniri cu candidaţii în cele şase luni care preced alegerile. Un semn că Ségolène Royal nu este recunoscută de masonerie. Chiar şi cei mai sceptici trebuie să recunoască un lucru: pentru o grupare care pretinde că nu face politică, masoneria are protocoale foarte bine puse la punct pentru a reglementa o situaţie cu o puternică miză politică, cum este cea a alegerii preşedintelui. 

În voturi se ne luptăm, în săbii să ne tăiem sau care are consilieri masoni mai bine plasaţi să ne batem?

De altfel, invitarea candidaţilor la preşedenţie în faţa şefilor principalelor loji masonice este deja o tradiţie în Franţa. Candidaţii se pregătesc intens pentru acest moment. Au mai ales grijă să se înconjoare de şefi de campanie şi oameni de imagine cât mai bine plasaţi în masonerie, buni cunoscători ai temelor masonice „la modă”, a strategiei de viitor a lojilor, a protocoalele şi termenilor masonici. Aceştia îi ajută să realizeze „planşe” care să fie cât mai pe placul şefilor masoni. În jargonul masonic, termenul „planşă” desemnează orice discurs sau plan de acţiune realizat de un mason pentru a fi prezentat în cadrul unei ţinute (şedinţe), exact aşa cum sunt realizate planşele de arhitectură înainte de a se începe propriu-zis o construcţie. Doar după ce „planşa” este aprobată de şefii masoni se trece la punerea ei în aplicare.

În 2007, şeful Marelui Orient, cea mai mare obedienţă masonică din Franţa, nu s-a sfiit să declare public că prin faţa lui se vor perinda candidaţii la preşedenţie pentru a-şi prezenta ideile. Ca la un examen, aceştia au primit chiar şi o listă de subiecte cu teme de interes pentru masonerie: laicitatea, instituţiile, Uniunea Europeană etc. O implicare atât de făţişă a scandalizat întreaga Franţă şi l-a determinat pe marele Maestru al Marelui Orient, Jean Michel Quillardet să iasă la rampă şi să facă o declaraţie care mai mult îl acuză, decât să îl scuze: „Noi suntem deasupra. Care este problema? Şi Biserica este consultată…”

Jacques Chirac, mason în Loja Alpina 

Jacques Chirac a fost preşedinte al Franţei timp de 12 ani, din 1995 până în 2007. Cariera sa politică a început încă din anii ‘60 ca secretar de stat pe probleme sociale în guvernul Pompidou, apoi ministru al dezvoltării agriculturale şi rurale, ministru de interne şi de două ori prim-ministru sub preşedinţii Giscard d’Estaing şi François Mitterand. Timp de 18 ani, din 1977 până în 1995, a fost primar al Parisului. 

În cartea, Fraţii invizibili (Les frères invisibles) Ghislaine Ottenheimer şi Renaud Lecadre arată că: „Jacques Chirac a fost iniţiat în Loja Alpina din Elveţia, o lojă foarte elitistă care nu cooptează decât conducători de nivel înalt.” 

Evident că Chirac a negat apartenenţa la masonerie, iar Loja Alpina a dat o dezminţire, în care susţine că este vorba de o confuzie de nume, pe listele lor  figurând, ca un făcut un Jacques Chibrac. Dezminţirea lor nu este însă convingătoare, întrucât se încheie astfel: „oricum subiectul este foarte delicat. Este vorba despre întâlniri foarte informale, care au loc doar o dată pe an, într-o ambianţă amicală şi de foarte înalt nivel.”

Chirac a fost însă mereu susţinut şi înconjurat de masoni. Nu a ascuns faptul că provine dintr-o familie de masoni. Louis Chirac, bunicul său fusese chiar venerabil al unei loji din Marele Orient.  

Şi el, ca şi Nicolas Sarkozy, s-a consultat de multe ori cu şeful Marelui Orient al Franţei, Alain Bauer. Printre consilierii săi oficiali s-au numărat mulţi masoni. Cei mai cunoscuţi au fost Alain Devaquet, membru în Marea Lojă Naţională a Franţei şi Philippe Massoni, membru în Loja Panteonul (Le Panthéon). Massoni (un nume parcă predestinat) are gradul 33 din 1997 şi a fost până în 2001 Prefectul Poliţiei din Paris. Apoi a fost numit de Chirac consilier prezidenţial pe probleme de siguranţă naţională şi terorism.

„Masoneria? Nu vorbesc niciodată despre asta cu şeful Statului,” s-a justificat el atunci când a fost întrebat dacă vede vreo incompatibilitate în dublul său statut de consilier prezidenţial şi mason. A adus ca argument forte în favoarea lui faptul că nici măcar nu a luat parte la primirea Marilor Maeştri ai principalelor obedienţe franceze ce a avut loc la palatul Elysée imediat după realegerea lui Chirac în 2002. Fraţii însă îl dau de gol. Un articol elogios dintr-o revistă masonică îl prezintă drept „penetrat de masonerie şi mereu foarte serviabil faţă de fraţii săi.”

Şi în perioadele anterioare celei în care a fost preşedinte al Franţei, Chirac s-a înconjurat de masoni. Robert Pandraud, director adjunct al cabinetului său cât a fost ministru de interne, Jacques Pélissier, directorul său de cabinet când devenit prim-ministru în 1974, Jean-Pierre Delpont, Guy Drut, Jean-Claude Jolain (membri ai cabinetului său) sunt toţi masoni.

În cei doi ani cât a fost prim-ministru, guvernul francez a scos mult controversata lege Veil privind contracepţia şi avortul, care nu ar fi trecut fără suportul masoneriei. Principalul inspirator al textului acestei legi, doctorul  Pierre Simon, era unul dintre masonii importanţi din Marea Lojă a Franţei, iar raportorul lui, Henri Caillavet, ocupa o poziţie importantă în Marele Orient. Susţinerea pe care prim-ministrul Chirac a arătat-o faţă de această iniţiativă legislativă masonică a rămas fără îndoială în memoria fraţilor şi i-a asigurat sprijinul acestora pentru a câştiga (tot în interesele masonerie) primăria Parisului şi Preşedenţia.

Primăria Parisului este recunoscută de multă vreme drept un cuib al masonilor. Imediat ce se instalează în fotoliul de primar, Chirac îşi aduce propria echipă de „fraţi”. Printre ei se află Philippe Dechartre, personaj cu greutate în Marele Orient şi prieten apropiat cu Chirac din 1967. Un altul este Jerome Monod care îi organiza deja tradiţionalele discursuri în faţa celor mai importanţi şefi ai masoneriei.  „Ei haide, nu sunt francmason,” îi spune el râzând lui Jean-François Probst, pe atunci tânăr consilier în echipă. Şi pentru a-i dovedi aceasta rămâne alături de el în culisele templului Marii Loji a Franţei, întrucât profanii nu au voie să intre în sală. Printr-o gaură din cortină îl privesc pe Chirac care ţine în faţa fraţilor un discurs intitulat „Umanism şi toleranţă”. Textul este scris de masonii Philippe Dechartre şi Bernard Pons.

„În 1977, după ce Chirac a devenit primar, din cei 29 de adjuncţi din Primăria Parisului, mai bine de 20 erau masoni,” dezvăluie un fost consilier al primăriei în cartea „Fraţii invizibili”. Chirac îi aduce la Primărie şi pe alţi doi fraţi: Didier Bariani şi Alain Devaquet. Acesta din urmă va fi unul din consilierii nedespărţiţi de el pe tot parcursul carierei sale. Alain Devaquet face parte din loja Ziua de mâine (Demain) alături de mai mulţi miniştri din perioada preşedintelui Mitterand. Tot în acel an, Michel Baroin, prieten cu Jacques Chirac devine Mare Maestru al Marelui Orient al Franţei.

În 1986, Chirac candidează pentru postul de prim-ministru. Pregăteşte chiar un plan de guvern, în care câteva posturi sunt rezervate unor fraţi masoni. În acest context îi spune lui André Rossinot, căruia îi oferă postul de ministru pentru relaţia cu Parlamentul (o altă instituţie înţesată de masoni): „eşti mare, eşti bărbos, îţi place să mănânci şi eşti francmason. Postul acesta pare făcut pentru tine. ”

Citiţi şi :

Povestea unui cântec masonic, Marseieza

Francmason, ministru, prim-ministru. Guvernele masonice ale României

yogaestoeric
24 noiembrie 2008