Presiuni securistice pentru denunț penal la DNA cu acuzații inventate împotriva judecătoarei Adriana Stoicescu
Dezvăluiri teribile de la Timișoara
Audierea poliţiştilor de frontieră de la Vama Moraviţa a dus la detonarea unei bombe pentru procurorii care au lucrat în acest dosar, cu un prejudiciu final de 3.410 euro şi 275 de lei.
Mai exact, fostul şef al PTF Moraviţa, comisarul Gabriel Furcea, a dezvăluit, în plină şedinţă publică, la Tribunalul Timiş, că i s-a cerut de către nişte ofiţeri DNA să facă un denunţ penal împotriva judecătoarei Adriana Stoicescu, fosta preşedintă a Tribunalului Timiş, pentru a scăpa de toate acuzaţiile ce i se aduc şi a pleca acasă liber, la familia lui, relatează impactpress.ro:
„Când nu mai aveam interdicţia de a desfăşura profesia, ne-am întors, în decembrie 2016, la dispoziţie, lucrând la sediul inspectoratului. De prin luna aprilie nu s-a mai prelungit nici controlul judiciar, iar după expirarea acestei măsuri, undeva prin aprilie, mai, iunie 2017, am fost contactat de un ofiţer de la Serviciul Judeţean Anticorupţie Timiş.
Când ne-am întâlnit, acesta mi-a spus că ştie prin ce am trecut, ca şeful lui sau fostul lui şef Bercea Emil, şi că sunt la Bucureşti nişte oameni care vor să discute cu mine.
Am spus că sunt de acord şi a doua zi am plecat noaptea, pentru a fi acolo dimineaţa. Nu ştiam unde merg şi am văzut că sunt la DNA, structura centrală.
Jos ne-a întâmpinat un ofiţer de poliţie, care s-a prezentat a fi comisar şef Crăciun Viorel. Am mers sus, am intrat în biroul unui procuror, acesta spunând că este Gheorghe Popovici, spunând că ştie prin ce am trecut şi că este necesar să reglementăm aceste aspecte. Am început să povestesc 5-6 minute, după care dumnealui îmi spunea că-l interesează în mod expres doamna judecător Adriana Stoicescu.
În acest moment, efectiv am rămas blocat, din nou eram pus în faţa unui fapt de a spune aspecte despre care nu ştiam ce să visez sau imaginez. Iritat, procurorul a spus că, oricum, fiind acolo, dacă nu vreau, să spun. Era în aceeaşi notă de a face împreună, dar nu ştiu ce să facem. Dacă trebuie să fie spusă o poveste, e nevoie să existe un sâmbure de adevăr.
Încercând să mă intimideze, m-a trimis în biroul lui Crăciun Viorel să mă audieze ca martor. Am scris olograf declaraţia, de mână. Când a văzut că nu scriu după dictare – am scris că şi eu mă arestam, singur, după acele poveşti din referatul de arestare –, mi-a spus să ies afară şi nu am mai continuat declaraţia.
Între timp, au mai fost şi alte tendinţe ale acestor persoane din cadrul DNA. M-au mai chemat de două ori, iar cea mai vie dovadă e că mi-au dat banii de transport în contul personal”, este declaraţia bombă a poliţistului Gabriel Furcea, dată sub jurământ şi susţinută cu probe.
Ca fost poliţist judiciarist, ştia foarte bine că învinuirea calomnioasă făcută prin denunţ sau plângere se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
De altfel, în octombrie 2020, poliţistul spune că a sesizat Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) asupra presiunilor la care a fost supus pentru denunţarea în fals a judecătoarei Adriana Stoicescu, însă nu a fost chemat niciodată la audieri.
Este posibil ca, acum, după înlocuirea SIIJ cu o direcţie specială în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, această declaraţie – ce confirmă procedurile judiciare abuzive din spatele uşilor închise ale parchetelor – să trezească interesul procurorilor care-s abilităţi să-i ancheteze pe colegii lor magistraţi.
Reamintim că Gheorghe Popovici, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea, a fost delegat procuror-șef al Secţiei de combatere a corupţiei din DNA, având mandat în perioada 20 septembrie 2018 – 19 martie 2019.
Magistratul a instrumentat dosare precum cel al Alinei Mihaela Bica, fostul procuror-șef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), al lui Cristian Victor Popescu Piedone, fostul primar al Sectorului 4 Bucureşti, condamnat la 4 ani închisoare în dosarul „Colectiv“.
De asemenea, a lucrat şi în dosarul în care fostul şef al ANAF, Sorin Blejnar, fostul şef al SIPI Constanța, Florin Dan Secăreanu, şi fostul şef al Autorităţii Naţionale a Vămilor, Viorel Comăniță, au fost condamnaţi la câte 5 ani de închisoare.
Citiți și:
Judecătoarea Adriana Stoicescu: Acum se bate ultimul cui în coșciugul numit pompos „viitorul țării”
DNA este un monstru – Judecătoarea Florica Roman de la Curtea de Apel Oradea dă cărţile pe faţă
yogaesoteric
14 octombrie 2022