Prim-ministrul Bulgariei acuză hipermarketurile pentru îmbolnăvirea populației din cauza standardelor duble ale produselor alimentare


„La următoarea reuniune de la Sofia, liderii statelor UE vor mânca ce mănâncă și bulgarii”


Cu toate că în Bulgaria nu există reglementări clar definite şi controale stricte cu privire la calitatea produselor alimentare, prim-ministrul Boiko Borisov a acuzat companiile multinaţionale cum că acestea ar fi cauza deteriorării stării de sănătate a bulgarilor. Acuzațiile au fost lansate în cadrul unui forum internaţional de la începutul lunii mai, în care politicieni bulgari şi europeni au discutat despre aşa-numitul standard dublu pe care industria alimentară îl aplică pentru consumatorii din Europa de Vest şi de Est, şi s-au întrecut să declare cum vor pune capăt diferenţelor de preţ şi de calitate, potrivit Sega.bg., citată de Rador.

„Mi-ar fi foarte ruşine, dacă aş fi în locul acestor lanţuri de magazine şi producători. Sună deosebit de ofensator. Toţi cei care mă cunosc ştiu că sunt unul dintre cei mai mari apărători ai perspectivei europene. Nici prin minte nu mi-a trecut că este posibil ca asemenea mari companii de renume să îşi permită să facă un astfel de lucru. Le-am tratat cu un mare respect, am ajutat ca aceste lanţuri de magazine să intre în Bulgaria, pe piaţa liberă. Nu vi se pare scandalos?”, a izbucnit Borisov.

Prim-ministrul bulgar a rostit un discurs aprins privind afectarea intereselor naţiunii bulgare – de la copil la bunică. „Nu credeţi că este o neruşinare termenul «gust naţional» pentru bebeluşi? Ce inteligenţă din Europa cercetează gustul unui bebeluş şi spune că bebeluşului bulgar îi place mai puţin laptele şi îi place uleiul de palmier? Ce deştept? Şi pune 100 de milioane de oameni să se simtă ca aborigenii. Cu siguranţă deja aborigenii se simt mult mai bine. Noi am avut o atitudine plină de încredere şi dintr-odată se dovedeşte că naţiunea devine tot mai bolnavă”, a spus Borisov.

Principala sa indignare a fost legată de trei studii din ultimele luni, în care au fost comparate aceleaşi produse din Bulgaria şi din alte state din UE, ceea ce a arătat că există diferenţe şi privind compoziţia, şi legat de preţuri.

O lungă perioadă de timp Bulgaria nu a văzut nicio problemă legată de „dublul standard” la produsele alimentare, politicienii devenind activi atunci când, sub presiunea unor state din Europa Centrală, Comisia Europeană a recunoscut că există unele discrepanţe între mărfuri.

Problema cu adaosul de ulei de palmier în produsele lactate a fost discutată de fapt de primul cabinet al lui Borisov. Atunci s-a încercat restricţionarea adăugării unor asemenea grăsimi, dar ordonanţa a fost respinsă. A urmat o împărţire clară între imitaţii şi produsele lactate adevărate la standurile marilor magazine. Recent, Ministerul Agriculturii din Bulgaria a lansat spre discuţie o ordonanţă care interzice ca aceeaşi fermă să producă produse lactate reale şi imitaţii. De aceea, lanţurile de magazine nu sunt singurele răspunzătoare pentru această situație.

Cele mai multe bunuri în jurul cărora s-a făcut mult zgomot sunt disponibile şi în hipermarketuri şi în băcănii de cartier. De exemplu, diverse produse din ciocolată, băuturi răcoritoare, unt etc. Dacă există nereguli în compoziţia acestor produse, vina nu este a companiilor de distribuţie, ci a producătorilor. Iar dacă cumpărătorul bulgar este obligat să cumpere bunuri ca un european de categoria a doua, atunci Agenţia bulgară pentru Siguranţa Alimentară ar trebuit să observe şi să ia măsuri.

În Bulgaria, însă, controalele sunt efectuate prin compararea etichetelor, iar date reale privind discrepanţele în ceea ce priveşte calitatea alimentelor au apărut în principal din analize ale ONG-urilor – „Utilizatori activi“.

Borisov şi-a îmbogăţit discursul cu mai multe argumente. „Bulgaria, în urmă cu 10 ani, investea 1 miliard în sănătate, acum investeşte 5 miliarde, iar oamenii continuă să moară de boli cardiovasculare cel mai mult în Europa. Nu m-am aşteptat că lucrurile pot evolua astfel în timp”, s-a plâns premierul bulgar. El a făcut chiar o analogie cu vremurile socialismului, când părinţii căutau pe cineva cu pile la alimentară. Analogiile nu s-au terminat aici. Pe timpuri, în cazarmă era scris: „Serviciul este greu, dar în schimb e îndelungat”. Acum putem scrie: „Produsele alimentare sunt dăunătoare, dar în schimb sunt mai scumpe“, a afirmat Borisov cu umor, punctând un alt aspect, și anume faptul că preţurile pentru alimente sunt mai mari, deși conțin ingrediente nocive, iar ingredientele mai scumpe sunt înlocuite cu altele mai ieftine.

Premierul bulgar a continuat cu un avertisment pentru occidentalii aroganţi: la următoarea reuniune la nivel înalt de la Sofia (care a avut loc pe 16-17 mai), când liderii statelor din UE urmau să vorbească despre Balcanii de Vest, gazdele îi vor cinsti pe participanţi cu alimente de „categoria a doua”.
„Ceea ce mănâncă bulgarii vor mânca şi omologii mei – voi vedea cum serviciile lor vor califica mâncarea şi dacă le vor da să mănânce.
Când Roosevelt, Stalin şi Churchill s-au aşezat şi au împărţit lumea, ce vină am avut noi că am rămas de cealaltă parte a baricadei?!”, a întrebat el retoric. (…)

Liderul Partidului Socialist Bulgar (BSP), Kornelia Ninova, şi-a folosit discursul pentru a-l ataca pe premier, însă a acuzat la rândul său hipermarketurile pentru standardele duble ale produselor alimentare şi a cerut încă o data ca Parlamentul să adopte o lege specială împotriva lanţurilor comerciale.


Citiți și:

România nu a trimis niciun oficial la summitul la care alte ţări au cerut alimente la fel de bune ca-n Vest

«Mai lăsăm un pic obedienţa față de Bruxelles și apărăm și noi interesele consumatorului român și ale economiei naționale?»

Otrăvurile din alimente – standardele duble în alimentaţie
 

 

yogaesoteric
21 mai 2018

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More