Primul portret oficial: Regele Charles III în Infern

Suveranul Marii Britanii a dezvelit primul său portret oficial de după încoronare: un tablou în ulei absolut înfiorător, în care pare să fie înconjurat de flăcările iadului.

Jonathan Yeo și regele Charles III

Opera îi aparține artistului Jonathan Yeo și o reprezintă pe Majestatea Sa îmbrăcată în uniforma Gărzilor Galeze și pictată în „tonuri roșii vii”.

Unii ar putea spune: prea roșii, prea vii. În fine, gusturile regale nu se discută.

Colac peste pupăză, în acest decor infernal, un fluture îi dă târcoale lui Charles, dând să se așeze pe umărul său drept.

Într-o declarație preluată de Reuters, artistul Yeo a explicat ce a vrut să reprezinte în tablou:

Scopul meu a fost de asemenea să respect tradițiile portretului regal, dar într-o manieră care să reflecte o monarhie a secolului XXI și, mai presus de toate, să transmită profunda umanitate a subiectului.”

Pictura învăpăiată a fost dezvelită de monarhul britanic în salonul Albastru al Palatului Buckingham.

Pe rețelele de comunicare virtuală, opera de artă nu a avut o primire prea prietenoasă: unii au susținut că e vorba de o glumă sau de o satiră, alții că roșul din spate ar proveni de la flăcările iadului în timp ce alții au declarat că ar fi vorba de o baie de sânge.

Lume rea…

Citiți și:
Biblia Globalismului: Terra Carta prevede pas cu pas ce o să se petreacă cu omenirea până în 2050 sub conducerea simbolică a lui Charles al III-lea
Timp de 15 ani, copii din Marea Britanie au fost folosiți drept „cobai” în studii clinice care foloseau sânge infectat cu hepatita C și HIV. Anchetă BBC

 

yogaesoteric
26 mai 2024

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More