Prin transmutarea şi sublimarea potenţialului sexual se atinge aurul filosofal al alchimiştilor

Sublimarea, fiind un proces care se angrenează ulterior transmutării, se diferenţiază de aceasta prin redirecţionarea energiilor sexuale către alte planuri ale fiinţei, vizându-se armonizarea nivelelor vital, psihic, mental şi spiritual. Am putea face analogie între un baraj de acumulare şi alchimia subtilă produsă de sublimarea energiilor rezultate prin transmutare. Astfel, datorită acţiunii inteligente a omului, apa din lacul de acumulare al unui baraj va pune în funcţiune turbinele printr-un fenomen de cădere controlată a apei, devenind o sursă continuă de electricitate. Aceasta este, analogic, faza transmutării care generează o energie uriaşă, nemodulată. Sublimarea este procesul ulterior, în care electricitatea produsă va fi preluată de la sursa ei şi va fi transportată prin linii de înaltă tensiune şi frecvenţă, generând o gamă vastă de fenomene şi procese (calorice, sonore, luminoase, magnetice,etc.), în funcţie de destinaţia pe care dorim să o dăm curentului electric.
 
Acesta este punctul de întâlnire al ştiinţei moderne cu ştiinţa ezoterică a alchimiei. Căci alchimia simbolizează evoluţia omului de la o stare în care predomină tendinţa descendentă spre planul material, la o stare spirituală ascendentă. Alchimia exterioară căuta să transforme metalele în aur. Dar adevărata alchimie, cea interioară, are loc în fiinţa umană, prin procese de transmutare şi sublimare. Ambele demersuri se regăsesc în cuvintele misticului creştin Angelus Silesius:
 
 “Plumbul se preschimbă în aur şi hazardul dispare atunci când, împreună cu Dumnezeu, eu sunt preschimbat în Dumnezeu de către însuşi Dumnezeu (…). Căci inima este aceea care se transformă în aurul cel mai fin: Iisus Hristos sau harul dumnezeiesc sunt piatra filosofală.”
 
De altfel, legendele chinezeşti povestesc despre o epocă de aur, când toţi oamenii trăiau în armonie cu natura şi transmutau fluidele sexuale, sublimând apoi energia obţinută în energii superioare (volitivă, afectivă, mentală, spirituală), la fel de firesc cum respirau. Aceste povestiri se aseamănă foarte mult cu legenda biblică a lui Adam şi a Evei, izgoniţi din Paradis de Creatorul lor, după ce au gustat fructul oprit al plăcerii sexuale. Astfel, din această perspectivă, scopul final al ascensionării energiilor sexuale prin tehnicile taoiste poate fi identificat în metafora regăsirii Paradisului pierdut, existent în fiecare bărbat şi în fiecare femeie, prin însăşi natura lor divină originară.