Procese majore împotriva Facebook în SUA: Compania riscă obligativitatea de a vinde Instagram şi WhatsApp
Comisia Federală pentru Comerţ a Statelor Unite şi o coaliţie mare de state federale au dat Facebook în judecată, pe 9 decembrie, afirmând că a încălcat legislaţia în domeniul concurenţei şi cerând vânzarea Instagram şi WhatsApp. Acesta este al doilea proces major intentat de autorităţile americane unei companii mari din sectorul tehnologiei, după cel împotriva Google, lansat în octombrie, transmite Reuters.
FTC a anunţat într-un comunicat că va solicita un ordin care „ar putea, între altele, să ceară vânzarea unor active, între care Instagram şi WhatsApp”.
În plângerea sa, coaliţia formată din 46 de state, Washington D.C. şi Guam, a solicitat, de asemenea, ca achiziţia Instagram şi WhatsApp de către Facebook să fie considerată ilegală.
„Timp de aproape un deceniu, Facebook şi-a folosit puterea dominantă şi monopolul pentru a zdrobi rivalii mai mici, pentru a elimina concurenţa, totul în detrimentul utilizatorilor obişnuiţi”, a declarat procurorul general din New York, Letitia James.
James a spus că Facebook a folosit sume mari de bani pentru a prelua astfel de rivali, înainte ca aceştia să îi poată pune în pericol poziţia dominantă.
Ambele achiziţii, a Instagram, pentru 1 miliard de dolari, şi a WhatsApp, cu 19 miliarde de dolari, au avut efecte nefaste în cele din urmă asupra utilizatorilor, afectându-le intimitatea şi reducând numărul alternativelor, consideră procurorii americani.
Facebook a declarat că examinează plângerile FTC şi ale statelor.
Compania a declarat că guvernul „doreşte acum o reparaţie, fără a ţine cont de impactul pe care precedentul l-ar avea asupra comunităţii de afaceri mai largi sau asupra oamenilor care aleg produsele noastre în fiecare zi”.
Facebook, care este pentru prima oară dată în judecată de SUA pentru practici anticoncurenţiale, spune că procesele reprezintă o „istorie revizionistă”. Dacă cele două achiziţii sunt reconsiderate acum, spun cei de la Facebook, se creează un precedent periculos, deoarece FCC şi-a dat acordul la acea vreme pentru ambele tranzacţii.
În luna octombrie, Departamentul de Justiţie al SUA a dat în judecată Google, divizie a grupului Alphabet, acuzând compania cu o valoare de 1.000 de miliarde de dolari că şi-a folosit puterea deţinută pe piaţă pentru a respinge companiile concurente.
Acestea sunt cele mai mari cazuri antitrust din ultima generaţie, comparabile cu procesul împotriva Microsoft din 1998.
Guvernul federal a soluţionat în cele din urmă cazul Microsoft, dar procesul care a durat ani de zile şi controlul ferm exercitat de autorităţile din domeniul antitrust au oprit compania să împiedice dezvoltarea companiilor concurente, cazul fiind creditat cu dezvoltarea explozivă a internetului.
Citiţi şi:
Trump urmăreşte să distrugă dictatura Facebook
Giganţii TECH, puşi la zid de republicanii din Comisia Antitrust
yogaesoteric
21 decembrie 2020