Procesul din 18 decembrie 2012. Protestele yoghine dau roade
Marţi, 18 decembrie 2012 a avut loc un nou termen în procesul lui Gregorian Bivolaru, în cadrul dosarului penal 405/85/2005, judecat de ICCJ.
Avocaţii apărării au sesizat că şedinţa s-a desfăşurat într-o manieră întrucâtva mai corectă. Atitudinea instanţei şi tonul general în care au avut loc dezbaterile şi audierile de martori s-a apropiat pentru prima dată de ceea ce ar fi normal să fie.
Cu toate acestea, procesul încă nu respectă toate regulile echitabilităţii. Avocaţii continuă să reclame faptul că le sunt limitate drastic întrebările la adresa martorilor, în condiţiile în care, în acelaşi timp, preşedintele completului de judecată solicită maximum de detalii din partea acestora, de multe ori irelevante pentru cauză.
Un alt fapt asupra caruia instanţa încă nu a luat o decizie este cererea domnului Gregorian Bivolaru de a fi audiat prin comisie rogatorie, ceea ce presupune efectuarea audierii sale de catre judecatori suedezi. Aceasta deoarece Curtea Supremă de Justiţie din Suedia a stabilit că în România el nu poate beneficia de un proces corect, iar guvernul suedez i-a acordat azil politic. Următorul pas esenţial al procesului ar fi audierea domniei sale, fără a-i fi îngrădite drepturile.
În paralel cu şedinţa de judecată a avut loc un miting de protest, în cadrul căruia participanţii au cântat colinde, cu versurile adaptate la situaţia procesului. Cântecele au evocat şi evenimentele din 2004, când au avut loc descinderile abuzive în locuinţele yoghinilor. Scopul lor a fost şi sensibilizarea opiniei publice, care continuă să fie influenţată de campania mediatică mincinoasă din acest caz.
Următorul termen de judecată s-a stabilit pentru data de 23 ianuarie 2013.
Citiţi şi:
Avocaţii sunt indignaţi de abuzurile şi nedreptăţile cu care se judecă dosarul lui Gregorian Bivolaru
Procesul lui Gregorian Bivolaru la ÎCCJ, o batjocură şi o caricatură de justiţie (1)
yogaesoteric
20 decembrie 2012