Prof. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei: Limba Română este poluată cu cuvinte englezești. Se strică limba
Președintele Academiei Române, prof. Ioan-Aurel Pop, a deplâns felul în care este folosită limba română în zilele noastre, afirmând că este tot mai „poluată” cu cuvinte englezești, așa cum la începutul secolului XX era cu cuvinte franțuzești.
„Limba Română este poluată cu cuvinte englezești. Mă doare să văd fraze cu cinci cuvinte românești și două englezești. Oare nu putem folosi noi limba română? Și înainte se făcea la fel cu franceza. Când Vasile Alecsandri a scris Coana Chirița, atunci erau din franceză.
Se strică limba……. și e frumoasă!”, a spus președintele Academiei, într-un interviu acordat Monitorului de Suceava.
Ioan-Aurel Pop se referă la fenomenul „romglezei”, care a luat o amploare fără precedent. Din păcate, „romgleza” este promovată chiar de autoritățile statului, cele care ar fi necesar să apere limba română.
Președintele a criticat conducerea țării, afirmând că nu vede lideri, „nu au vocație de conducători.”
„Cei care ne conduc pe noi acum, poate că o să se supere unii, nu au vocație de conducători. Nu-i văd pe ei având vână, având sevă, având acea forță care să coaguleze energiile acestui popor.
Suntem o națiune, avem o țară și ar fi bine să fim conștienți de faptul ăsta și s-o ducem mai departe.
Astăzi se cultivă deciziile minorității și majoritatea va fi obligată să respecte decizia minorității. Or asta înseamnă anarhie și haos și asta nu va duce la nimic bun.
«Vacile poluează atmosfera», altă minciună, altă prostie. N-am auzit o voce care să spună «Astea sunt tâmpenii, nu e cazul să ascultăm de toate».
Nu vreau să devenim Gică-Contra, dar când sentimentele acestui popor sunt de-un fel, nu am voie să mă pronunț altfel”, a mai declarat profesorul.
Citiți și:
Limba noastră cea spre ființă (I)
Româna este un fenomen fără precedent în lume…
Sf. Ștefan – urmaș al Imperiului Bizantin
yogaesoteric
8 octombrie 2024