Prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae: „Alegria”

„Alegria” înseamnă, în limba spaniolă, bucurie sau fericire.

De câțiva ani, mă uit în jurul meu și observ că am uitat să ne bucurăm, că am uitat să fim fericiți. Manipulați și bombardați de mass-media cu știri nefaste, bulversați de relativismul moral și de confuzia indusă de tot felul de „progresisme”, ajungem să ne trăim viața dominați de frică: frică de boală, frică de moarte, frică de război, frică de autorități, frica zilei de mâine, frică……. Am ajuns o societate nevrotică, anomică, autistă.

Aceste gânduri m-au determinat să vă prezint un spectacol care readuce în spațiul public bucuria. Acum câteva zile, un prieten mi-a semnalat un videoclip care, într-un dans acrobatic de mai puțin de două minute, sintetizează un fapt biblic: păcatul originar. După ce Eva mușcă din măr și-l convinge pe Adam să facă la fel, păcatele, frica, urâtul, terorizează lumea. În final, intervine și o salvează Îngerul Domnului.

La începutul anilor 1980, o trupă de artiști canadieni, „Les Échassiers de Baie-Saint-Paul”, condusă de Gilles Ste-Croix susținea spectacole stradale eclectice, cu jonglerii, dansatori, înghițitori de foc și muzicieni. Acest grup va forma nucleul a ceea ce avea să devină Cirque du Soleil. Guy Laliberté, membru al Les Échassiers, este cel care a realizat o adevărată revoluție artistică. În 1984, împreună cu Gilles Ste-Croix și alți 20 de artiști organizează un spectacol de circ stradal, fără animale, pentru a marca cea de-a 450-a aniversare a descoperirii Canadei de către Jacque Cartier. Laliberté a numit această nouă trupă mobilă Cirque du Soleil și a decis să efectueze turnee în provincia Quebec cu spectacolul „Le Grand Tour du Cirque du Soleil”, care s-au bucurat de un succes neașteptat. Pe scena internațională, Cirque du Soleil s-a afirmat în 1987, la primul lor turneu în SUA cu spectacolul „We Reinvent the Circus”. I-a uimit deopotrivă pe fanii Festivalului de la Los Angeles, cât și mass-media prin abordarea sa unică. În 1990, Cirque du Soleil efectuează primul turneu în Europa. „Mystere” din 1993 a devenit primul spectacol permanent al Cirque du Soleil în Las Vegas.

Ulterior, Cirque du Soleil s-a extins rapid, crescând producția la zeci de spectacole în peste 300 de orașe de pe șase continente. Compania a angajat 4.900 de oameni din 50 de țări și a generat un venit anual de aproximativ 1 miliard de dolari în 2017.

La 19 martie 2020, din cauza lockdown-ului instituit în pandemia de covid-19, Cirque du Soleil a suspendat toate spectacolele active din întreaga lume, iar 4.679 de angajați, reprezentând 95% din personalul lor, au fost disponibilizați temporar, compania intră în colaps financiar (cu o datorie de peste 1 miliard de dolari) și este vândută (la 24 noiembrie 2020) fostului CEO al M.G.M. Resorts International, Jim Murren, și fondului de investiții Canadian Catalyst Capital. În vara anului 2021, compania a început să redeschidă treptat mai multe dintre spectacolele sale, începând cu toate spectacolele sale rezidente din Las Vegas și a efectuat un turneu internațional la sfârșitul anului 2021 și 2022. În noiembrie 2021, a avut premiera spectacolul „Drawn to Life” – prima producție nouă a companiei de la începutul pandemiei, urmat, în 2023, de o premiera a spectacolului „Echo” cu care au reeditat vechiul succes într-un turneu internațional 2023-2024. Astfel, compania a ieșit din faliment.

Creațiile companiei au primit numeroase premii și distincții: trei „Drama Desk Awards”, șapte premii „Emmy”, 11 premii „Gemeni”, un premiu „Juno”, o stea pe „Hollywood Walk of Fame”, Premiul Centrului Național de Arte (Canada), un premiu al Guvernatorului General al Canadei pentru Artele spectacolului și în 2002 a fost inclus în „Walk of Fame” din Canada.

Alegria” este un spectacol lansat în 1994, care a avut un succes uluitor, fiind vizionat de zeci de milioane de spectatori din toată lumea până în 2013 când a fost retras. În 2019, la cererea publicului, este repus în scenă, într-o nouă viziune, toate componentele sale – regie (Franco Dragone), muzică, acrobații, decoruri, costume, lumini și modele de machiaj – fiind modernizate.

dr. Vasile Astărăstoae

Povestea se desfășoară într-un regat cândva glorios care și-a pierdut de mult regele. Domnul Fleur, bufonul Curții, se imaginează drept moștenitorul tronului și încearcă să-și impună autoritatea asupra regatului. Este sprijinit în această încercare de aristocrații care caută să-și păstreze privilegiile și să mențină status quo-ul cu orice preț atât din teama de progres, cât mai ales din dorința egoistă de putere. Lor li se opun tinerii înfocați din stradă (Bronxul), care sfidează ordinea stabilită pentru a declanșa transformări în regat și a aduce bucurie lumii. În acțiune, intervin nimfele, grațioase și delicate, care navighează în spațiul dintre pământ și cer – aducând lumină în întuneric, și îngerii, paznicii regatului – care generează o energie cerească pentru a inspira speranță. Clovnii, la început, aliații domnului Fleur, se distrează pe seama lui și scot la lumină orice situație prin puterea imaginației. Opuse, dar complementare, cântăreața în negru întruchipează angajamentul, tenacitatea și puterea nestăpânită a speranței, iar cântăreața în alb este naivă, dar și înțeleaptă în fața adversarilor. Pe măsură ce acțiunea se desfășoară, domnul Fleur, prins între dorința sa de a fermeca și dorința de a controla, își dă seama că adevărata putere vine din interior și renunță la planurile inițiale.

Alegría” este un spectacol teatral, are un stil baroc, cu costume flamboiante, muzică originală interpretată live și un decor elaborat care servește la sporirea spectacolului uimitor și total în care publicul se trezește complet cufundat într-o altă lume.

Spectacolul de două ore și jumătate evidențiază acrobații uluitoare, inclusiv dramatice. Nu este pentru cei slabi de inimă. Trapeze și barele înalte din aer, acrobați îndrăzneți zboară la mai mult de trei metri deasupra scenei, interpreți ageri, care dau viață artei contorsionării și artiști care manipulează cuțitele și flăcări în jurul trupului lor în dansul ritmic și periculos, o coregrafie sincronizată, strălucitoare și tumbe pe un sistem de trambulină care este sub podeaua scenei. Rezultatul este un amestec impresionant de îndemânare, forță și viteză combinat cu performanțe elegante, aproape eterice. Este ceva ce este necesar să fie văzut pentru a fi crezut, impresionant din punct de vedere vizual și uluitor într-un mod pe care nicio altă companie de teatru nu îl poate replica.

Alegria înseamnă în limba spaniolă bucurie sau fericire. Gândul meu este că este necesar să redescoperim sensul adevărat al bucuriei, al fericirii.

P.S.: Interesantă este viața lui Guy Laliberté (nume predestinat). S-a născut în 1959, în orașul Quebec, iar după liceu, la 18 ani, a părăsit Canada pentru a face autostopul prin Europa. În timpul călătoriei, a câștigat bani cântând la acordeon și a învățat să înghită foc și să meargă pe cuie. După ce s-a întors în Canada, a devenit artist pe străzile din Quebec. În 1984, înființează Cirque du Soleil. Numele Cirque du Soleil reflectă ideea sa că „soarele reprezintă energie și tinerețe” și că circul este despre aceste două cuvinte.

A fost un antreprenor de succes, averea sa fiind evaluată la câteva sute de milioane de dolari.

În septembrie 2009, Laliberté a devenit primul turist spațial canadian, pe nava spațială „Soyuz TMA-16”. Zborul său spațial a fost dedicat creșterii gradului de conștientizare cu privire la problemele legate de seceta cu care se confruntă o parte a omenirii. Costul zborului spațial a fost de 41.816.954 USD. Laliberté a publicat o carte, intitulată Gaia, despre zborul său spațial și ale carei încasări au mers către Fundația filantropică „One Drop”, fundație care are ca obiectiv principal să furnizeze apă potabilă curată și produse de igienă pe tot globul. În 2007, Laliberté a devenit proprietarul atolului Nukutepipi din Polinezia Franceză.

Este jucător și organizator de turnee de poker. A organizat turneul Big One, în care o parte din câștiguri au fost donate în scop filantropic. Turneul a strâns 5.333.328 $ pentru fundația „One Drop”.

Autor: Prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae

Citiți și:
Dr. Vasile Astărăstoae: Inteligența artificială și medicina (I)
Prof. dr. Vasile Astărăstoae: Despre cocori, simboluri, legende și Sadako Sasaki

 

yogaesoteric
4 aprilie 2024

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More