Profesorii în faţa unei noi provocări – sindromul gândirii accelerate

Educaţia trece printr-o criză fără precedent în istorie. Elevii se simt daţi la o parte, nu se concentrează, nu au plăcerea de a învăţa şi sunt agitaţi. A cui este vina? A elevilor sau a părinţilor? Nici a unora, nici a celorlalţi. Cauzele sunt mai profunde.

Principalele cauze sunt produsul sistemului social care a stimulat, într-un mod înspăimântător, fenomenele care construiesc gândurile. Mintea tinerilor de astăzi este diferită de cea a tinerilor din trecut. Fenomenele care se află în culisele minţii lor şi care generează gândurile sunt aceleaşi, dar actorii de pe scenă sunt diferiţi. Calitatea şi viteza gândirii s-au schimbat.

Prima deprindere a unui profesor este aceea de a înţelege mintea elevului şi de a găsi răspunsuri deosebite, diferite de cele cu care elevul este obişnuit. Ultimul secol este caracterizat de sociologi ca fiind un secol al hedonismului, al omului căzut în robia simţurilor. Consecinţele pervertirii simţurilor sunt obezitatea, bolile metabolice etc. Un caz particular îl reprezintă efectul imagisticii asupra dezvoltării intelectuale şi psihice a copilului. Mai concret, efectul imagisticii TV şi a tuturor ecranelor sensibile (tabletă, smartphone-uri, computer etc.).

Virgiliu Gheorghe în cartea sa Efectele televiziunii asupra minţii umane dezbate magistral acest subiect. Privitul îndelung la televizor (sau diferite ecrane sensibile) excită şi dezvoltă activitatea emisferei cerebrale drepte, răspunzătoare de activitatea şi atitudinea pur emoţională – adică reacţie fără prea multă gândire. În acelaşi timp, emisfera cerebrală stângă, răspunzătoare de gândirea critică, este inhibată, astfel că analiza, comparaţia, sinteza, decizia devin procese psihice şterse, ineficiente.

Pe măsură ce imaginea ocupă tot mai mult loc în viaţa omului, capacitatea de pricepere şi folosire a informaţiei sonore şi scrise scade. Rezultatele inconştiente ale acestui fapt sunt grave.

Profesorii pierd capacitatea de a influenţa lumea psihică a elevilor. Gesturile şi cuvintele lor nu au impact emoţional şi, în consecinţă, nu sunt arhivate în mod privilegiat, astfel încât să producă mii de alte emoţii care să stimuleze dezvoltarea inteligenţei. Cea mai mare consecinţă a excesului de stimuli de la televizor este contribuţia la apariţia sindromului gândirii accelerate – S.G.A.

Viteza gândurilor nu poate fi crescută în mod permanent. Dacă am face-o, s-ar produce o diminuare a concentrării şi o creştere a anxietăţii. Este exact ceea ce se petrece cu elevii. Anxietatea din sindromul S.G.A. generează nevoia de noi stimuli. Principiul este acelaşi cu cel din cazul dependenţei de droguri. Dependenţii de droguri folosesc mereu alte doze, încercând să diminueze anxietatea generată de dependenţă.

Cu cât doza este mai mare, cu atât devin mai dependenţi. În agenda Consiliului Naţional al profesorilor de matematică şi a Asociaţiei de Supervizare şi Dezvoltare Curriculară din America, incapacitatea concentrării elevilor pe o durată minimă necesară rezolvării unei probleme a ajuns să ocupe un loc central. Problema este tratată cu foarte multă seriozitate, pentru că aproape nicio activitate nu poate fi desfăşurată fără o anumită concentrare a minţii şi urmărirea cu atenţie a procesului respectiv.

Elevii care suferă de sindromul S.G.A. prezintă următoarele comportamente:
– neputinţa de a duce la bun sfârşit activitatea începută;
– incapacitatea de a asculta şi de a urmări;
– dificultatea de a sta concentrat sau conectat la o activitate;
– tendinţa de a acţiona înainte de a gândi;
– alternarea rapidă a unei activităţi cu alta;
– dificultatea organizării şi planificării acţiunilor;
– dificultatea de a-şi aştepta rândul;
– pasivitatea – până la inactivitate, la lene;
– tulburări de comunicare, vorbire incoerentă;
– insomnie şi somnolenţă;
– dificultatea de a-şi exprima ideile în scris;
– dependenţa de TV.

S.G.A. face ca teorii educaţionale şi psihologice ale trecutului să nu mai funcţioneze – pentru că, în timp ce profesorii vorbesc, elevii sunt agitaţi, neliniştiţi, nu se concentrează şi, pe deasupra, sunt furaţi de gânduri. Profesorii sunt prezenţi în sala de clasă şi elevii sunt în alte lumi, imaginare.

Profesorul Augusto Curry identifică trei cauze ale S.G.A.:
– excesul de stimuli vizuali produşi de TV şi diferitele ecrane sensibile care atacă teritoriul emoţiei;
– excesul de informaţie;
– excesul de culori.

O persoană cu S.G.A. nu reuşeşte să-şi administreze gândurile în totalitate şi să-şi liniştească mintea. Ameninţarea cea mai mare pentru calitatea vieţii omului modern este excesul de gândire.

S.G.A. compromite sănătatea psihică sub trei forme:
– amintirea excesivă a ceea ce a fost în trecut, ceea ce dezvoltă sentimente de vinovăţie;
– preocupări şi griji legate de problemele existenţiale;
– suferinţa prin anticipaţie.

Ca să fii un profesor bun, este necesar să cunoşti sufletul copilului, pentru a descoperi instrumentele pedagogice capabile să transforme sala de clasă într-o oază şi nu într-o sursă de stres. Este o chestiune de supravieţuire. Profesorul Augusto Curry în excelenta carte Părinţi străluciţi, profesori fascinanţi, propune câteva tehnici care implică transformări în ambientul social psihic al profesorilor şi elevilor:
– muzică ambientală în sala de curs: are ca scop dezaccelerarea gândirii, calmarea neliniştii, îmbunătăţirea concentrării, dezvoltarea plăcerii de a învăţa, educarea emoţiei;
– aşezarea în cerc – are ca scop dezvoltarea siguranţei, promovarea educaţiei participative, îmbunătăţirea concentrării, diminuarea conflictelor în sala de clasă, reducerea conversaţiilor între elevi;
– expunerea interogativă – are ca scop ameliorarea S.G.A., reaprinderea motivaţiei, dezvoltarea capacităţii de a-şi pune întrebări, îmbogăţirea interpretării de texte şi enunţuri, deschiderea ferestrelor inteligenţei;
– expunerea prin dialog are ca scop dezvoltarea conştiinţei critice, promovarea dezbaterii de idei, stimularea educaţiei participative, depăşirea nesiguranţei, învingerea timidităţii, îmbunătăţirea concentrării;
– umanizarea cunoaşterii are ca scop stimularea îndrăznelii, promovarea perspicacităţii, cultivarea creativităţii, stimularea înţelepciunii, creşterea capacităţii critice, formarea de persoane care gândesc;
– umanizarea profesorului are ca scop dezvoltarea socializării, stimularea afectivităţii, stimularea înţelepciunii;
– educarea respectului de sine are ca scop rezolvarea conflictelor din clasă, promovarea cooperării şi solidarităţii.

Sarcina cea mai importantă a educaţiei este transformarea fiinţei umane în propriul ei lider – lider al gândurilor şi emoţiilor sale. Şcolile din toată lumea îi învaţă pe elevi să conducă firme şi aparate, dar nu-i pregătesc pentru a-şi controla şi a-şi ţine în frâu gândurile. Sunt nenumăraţi cei care au succes profesional, dar sunt sclavii propriilor gânduri. Viaţa lor emoţională este mizerabilă. Ei înfruntă lumea, dar nu ştiu să-şi înlăture din minte ceea ce este inutil. La ce le foloseşte tinerilor să înveţe să rezolve probleme de matematică dacă nu ştiu să rezolve probleme de viaţă?

Tinerii au nevoie de o educaţie deosebită. Timpul trece, şi orice dascăl va purta toată viaţa o frântură din fiinţa tinerilor pe care, cu atâta greutate, urmărește să-i educe.

Citiți și:

Suntem oare cu toţii afectaţi de simptomele specifice sindromului hiperkinetic cu deficit de atenţie (ADHD) datorită smartphone-urilor?

Semnal de alarmă! Copiii expuși excesiv la tehnologie vor avea mari probleme

Dependenţa obsesivă de smartphone şi tabletă, boala care face ravagii printre elevi

yogaesoteric
25 mai 2019