Programul planetar de acţiune urgentă NU APOCALIPSA

Acest program planetar vizează evitarea (doar prin intermediul ajutorului ce ne vine de la DUMNEZEU a) unei catastrofe ce a fost prevestită şi totodată înfăţişată printr-o înfricoşătoare viziune în faţa a peste 70 de mii de fiinţe umane de către Fecioara Maria în cursul apariţiilor şi al manifestărilor ei miraculoase ce au avut loc la Fatima în anul 1917

 
*****
 
Vă prezentăm în serial lucrarea profesorului yoga Greogorian Bivolaru în care ne este oferit un procedeu (a cărei eficacitate a fost deja dovedită într-o altă angrenare colectivă) cu ajutorul căruia poate fi evitat cataclismul apocaliptic, către care se îndreaptă omenirea ca urmare a încălcării legilor divine, prevestit în mai multe apariţii ale Fecioarei Maria. Deşi aceste profeţii au fost confirmate recent de oameni de ştiinţă prestigioşi, marea masă a oamenilor a rămas în aceeaşi stare de letargie, scepticism, ignoranţă şi indiferenţă.
Ştiinţa nu a reuşit să găsească o soluţie pentru a stopa această  catastrofă planetară. Cu toate acestea, DUMNEZEU ne-a dezvăluit aceste adevăruri teribile, revelând,  totodată, modalităţi prin care oamenii lucizi, inteligenţi, maturi, responsabili pot acţiona cu dăruire şi credinţă, apelând Graţia Divină pentru această planetă.
 
  
 
*****
 

Studiind cu multă atenţie şi neîntârziat conţinutul acestei broşuri, vom descoperi (şi este posibil ca unii dintre noi să ne cutremurăm) că unii cercetători şi oameni de ştiinţă prestigioşi ne-au avertizat deja anul acesta (2010) că planeta Pământ are toate şansele să se confrunte cu dezlănţuirea unei înspăimântătoare catastrofe, ce ar provoca la scurt timp după aceea moartea a zeci de milioane de fiinţe umane. Devenind conştienţi de toate acestea, va fi uşor să ne dăm seama că, fără îndoială, acesta este şi va rămâne sensul profeţiilor şi revelaţiilor pe care Fecioara Maria ni le-a făcut la Fatima. În plus, devine (abia acum) cu putinţă să intuim care este tâlcul ascuns al acelei viziuni înfricoşătoare la care au asistat la un moment dat – deloc întâmplător – peste 70.000 de fiinţe umane care au fost martore la apariţia ei miraculoasă. În timpul acelei viziuni, toţi cei prezenţi au văzut cum Soarele se desprinde de pe cer şi se îndreaptă către Pământ cu o mare viteză. În acele clipe, toţi cei prezenţi au trăit momente de groază cumplită, deoarece au fost fulgerător convinşi că globul solar chiar se va prăbuşi pe Pământ. Cu toate că acea cumplită viziune colectivă (ce continuă să rămână o mare enigmă) s-a produs cam acum un secol, în anul 1917, iată că în zilele noastre (în anul 2010), unii cercetători şi oameni de ştiinţă prestigioşi trag actualmente semnalul de alarmă şi ne avertizează că un astfel de fenomen (exact aşa cum a fost acela ce i-a fost înfăţişat prin intermediul unei viziuni terifiante mulţimii de oameni prezenţi la Fatima) poate să se producă oricând în realitate, dezlănţuind la scurt timp după aceea o cumplită catastrofă planetară, ce ne-ar putea afecta în viitorul apropiat chiar şi pe noi, cei care citim acum aceste rânduri. Zeci de milioane de fiinţe umane (iar aceasta este o estimare minimă) ar putea muri datorită efectelor distrugătoare neobişnuite, de lungă durată, ce ar putea să apară în urma dezlănţuirii unei astfel de catastrofe.

La ora actuală, este cvasi-evident pentru noi toţi că întreaga ştiinţă ce există pe această planetă este (deocamdată) complet neputincioasă, şi tocmai de aceea, ea este, prin urmare, incapabilă să facă faţă unei astfel de catastrofe planetare sau chiar să o evite. Corelând într-un mod inteligent profeţiile Fecioarei Maria cu actualele previziuni sumbre ale oamenilor de ştiinţă, ne putem da seama cu uşurinţă, că o astfel de catastrofă planetară s-ar putea dezlănţui oricând în viitorul apropiat, de îndată de ar apare anumite condiţii favorizante. Având în vedere acest adevăr evident (că ştiinţa acestei planete este complet neputincioasă), vă oferim în premieră o eficientă şi supremă alternativă ce ne va permite (sperăm!!!) să evităm, numai cu ajutorul lui DUMNEZEU, această cumplită catastrofă planetară care se profilează pentru noi toţi şi pentru planeta Pământ în viitorul apropiat. Este necesar să avem în vedere că această alternativă dumnezeiască pe care o expunem în cadrul acestei broşuri va opera (atât spre binele nostru individual, cât şi pentru binele tuturor) dacă mulţi dintre noi vom acţiona de acum încolo (la anumite ore) NUMAI LA UNISON.

Prin intermediul acestei METODE SUPREME ŞI EFICIENTE pe care o vom putea pune (fiecare dintre noi) în practică, îndrăznim deja să sperăm că va fi cu putinţă (ca datorită ajutorului miraculos pe care îl vom primi [de fiecare dată] de la DUMNEZEU TATĂL) să ispăşim, prin intermediul acestor sacrificii şi eforturi individuale susţinute şi adecvate (ce Îi sunt plăcute lui DUMNEZEU), dezlănţuirea unei astfel de catastrofe.

Este, totodată, stringent necesar să sperăm cu toţii că până la urmă com reuşi aceasta, chiar dacă la prima vedere o astfel de reuşită pare a fi de domeniul imposibilului. În realitate, nu trebuie să pierdem nicio clipă din vedere că profeţiile deja faimoase ale Fecioarei Maria care au fost făcute la Fatima au avut şi au, fără îndoială, un tâlc ascuns. Este esenţial să ne dăm seama că aceste profeţii înfricoşătoare nu au fost un „act gratuit” şi inutil ce a fost realizaat pur şi simplu „întâmplător” la vremea respectivă de către Fecioara Maria. Am da dovadă de o imensă prostie să ne imaginăm, cumva, că în cadrul acelei apariţii miraculoase şi cu totul extraordinare, Fecioara Maria a dezvăluit pentru o mulţime de peste 70.000 de fiinţe umane o cumplită viziune (ce anticipează, în vremurile pe care le trăim, o îngrozitoare catastrofă ce ne aşteaptă în viitor), făcând aceasta numai ca să ne sperie. Este, de asemenea, evident că acea viziune înfricoşătoare nu ne-a fost revelată doar ca să ne anunţe că, de fapt, totul este iremediabil pierdut şi că, DATĂ FIIND ACEASTĂ FATALITATE, nu ne rămâne nimic altceva de făcut decât să stăm cu „mâinile în sân” şi să aşteptăm complet paralizaţi ca inevitabilul să se producă (în viitorul apropiat). Este, de asemenea, evident că declanşarea unei astfel de catastrofe planetare ne va putea afecta pe noi toţi şi, totodată, pe fiecare în parte.

Un aspect ocult şi cel mai adesea nebănuit (de către marea majoritate a fiinţelor umane) este acela că în cazul realizării zilnice a METODEI SUPREME ŞI EFICIENTE ce este expusă aici (în cadrul acestei broşuri), fiecare fiinţă umană ce o va face într-un mod corect corect şi perseverent va atrage (de fiecare dată) în ambianţa subtilă tainică a planetei Pământ, prin intermediul Duhului Sfânt, atât energiile tainice dumnezeieşti ale Graţiei lui DUMNEZEU, cât şi energia enigmatică a VOII (Voinţei) lui DUMNEZEU. Totodată, prin intermediul METODEI SUPREME ŞI EFICIENTE va fi atrasă, şi apoi canalizată în sfera subtilă a acestei planete, manifestarea enigmatică a realităţii ATOTPUTERNICIEI (Omnipotenţei) lui DUMNEZEU. Atunci toate acestea se vor produce de fiecare dată la unison prin intermediul tuturor fiinţelor umane ce vor realiza aceasta. Cu acea ocazie, fiecare dintre cei care vor realiza METODA SUPREMĂ ŞI EFICIENTĂ vor deveni, totodată, nişte sui generis canale tainice, în şi prin care va fi din plin invocat şi apoi manifestat ajutorul şi susţinerea miraculoasă ce ne va veni de fiecare dată de la DUMNEZEU TATĂL.
Toate acestea vor fi, totodată, nişte miraculoase daruri ce ne vor veni, de fiecare dată, de la DUMNEZEU. Aceste daruri dumnezeieşti, tainice şi indescriptibile, se vor revărsa în şi prin fiinţele noastre, manifestându-se cu o mare putere divină datorită fenomenelor ascunse de unison şi rezonanţă ocultă® ce se vor produce de fiecare dată.
Aceste fenomene vor fi din ce în ce mai pregnant conştientizate sub forma unui tainic câmp de  forţă  divină  colectivă,  ce  va  contribui  în  mod  gradat  la  transformarea  ambianţei  subtile energetice a planetei Pământ. Această acţiune benefică planetară ce se va realiza la unison va avea, în acelaşi timp, ecouri profunde şi la nivelul noosferei (sfera cea tainică şi invizibilă a ideilor, a intenţiilor, a gândurilor şi a inteligenţei planetare ce există în câmpul subtil enigmatic al planetei Pământ). Îndrăznim să sperăm că  toate aceste daruri dumnezeieşti, pe care  le vom  invoca de fecare dată cu umilinţă şi cu o credinţă puternică, profundă şi deplină, se vor revărsa apoi atât asupra noastră, cât şi asupra întregii planete şi vor provoca atât imediat, cât şi ulterior, profunde şi durabile transformări spirituale (ce sunt deocamdată imprevizibile) în sfera subtil energetică, ascunsă, a planetei Pământ, care actualmente este, mai mult ca niciodată, „bolnavă“ datorită păcatelor, fărădelegilor şi răului ce s-a acumulat şi continuă să se acumuleze pe zi ce trece,  în ambianţa ei subtilă.
Toate aceste daruri dumnezeieşti  (pe care  le vom  invoca fecare spre a fi atrase şi făcute să se manifeste prin finţele noastre) vor genera  în mod gradat o transformare profundă, durabilă şi totodată  nebănuită,  ce  va  avea  o  înrâurire  extrem  de  puternică,  chiar  extraordinară  în  ceea  ce priveşte posibilitatea de a neutraliza şi de a anihila la nivel planetar acumulările malefice şi, la modul general vorbind, tot răul ce a ajuns să precumpănească în sfera subtilă de forţă a planetei Pământ.
În felul acesta, îndrăznim să sperăm că va deveni în mod gradat cu putinţă ca talerul „balanţei globale” a  energiilor  dumnezeieşti  ale  binelui,  ale  iubirii,  ale  adevărului,  ale  bunăvoinţei, ale compasiunii, ale Graţiei dumnezeieşti şi ale armoniei divine (ce se vor acumula şi vor începe să devină extraordinar de puternice şi active  în sfera subtilă de  forţă a planetei Pământ) va fi  în viitorul apropiat echilibrat şi astfel se va produce un fenomen de regenerare care va avea un ecou profund şi durabil la nivelul ambianţei planetare prin intermediul acestor daruri dumnezeieşti (ce vor avea pentru noi toţi o valoare inestimabilă). Îndrăznim totodată să sperăm că aceste daruri dumnezeieşti – pe care le vom invoca de acum înainte, reuşind în felul acesta să le atragem şi să le canalizăm aici şi acum (fiecare dintre noi) prin intermediul ajutorului imens (şi deocamdată nebănuit) ce ne va veni, zi de zi, de la DUMNEZEU – vor contribui la ispăşirea imensei acumulări planetare de greşeli şi  fărădelegi  înainte ca  limita  răbdării divine să fIe atinsă şi ca pedeapsa dumnezeiască pe care umanitatea o merită să se dezlănţuie.  În felul acesta, devine cu putinţă să nădăjduim că această salvare este cu putinţă să apară de îndată ce un număr considerabil de finţe umane altruiste, responsabile, mature spiritual şi conştiente se va mobiliza zi de zi de acum înainte (la unison) pentru a realiza într-un mod corect, atent şi perseverent METODA SUPREMĂ ŞI EFICIENTĂ pe care o avem de acum înainte la dispoziţie.
Această  revelaţie  salvatoare  care  ne  vine  de  la  Bunul  DUMNEZEU  este  pentru  noi toţi esenţială. Ea ar trebui să ne mobilizeze şi, totodată, să ne motiveze pe cât mai mulţi dintre noi să realizăm (în acelaşi timp şi pentru binele nostru) zi de zi METODA SUPREMĂ ŞI EFICIENTĂ ce ne este oferită acum. Totodată, este cazul să nu pierdem nicio clipă din vedere că această METODĂ SUPREMĂ ŞI EFICIENTĂ este, la rândul ei, un dar extraordinar de valoros pe care DUMNEZEU ni-l oferă, în nesfârşita Sa iubire şi bunătate, deoarece El nu vrea distrugerea noastră, a păcătoşilor, ci vrea grabnica noastră  îndreptare şi  întoarcere către El. Fiecare dintre noi (cei care vom efectua zi de zi această METODĂ SUPREMĂ ŞI EFICIENTĂ) ne vom putea da seama de imensa ei valoare divină numai şi numai dacă o vom realiza perseverent, spre a o descoperi ca atare prin intermediul gramului esenţial şi necesar de practică.

 

de profesor yoga Gregorian Bivolaru

 
*****
 

 

„Madonna Oriflamma”-
pictură în mod divin inspirată a faimosului iniţiat şi explorator Nicolas Roerich. În cadrul unei călătorii pe care a realizat-o spre a intra în legătură directă cu tărâmul tainic al SHAMBALA-ei, Nicolas Roerich chiar a primit în dar ceea ce el a numit „piatra miraculoasă CHINTAMANI”, pe care ulterior a înapoiat-o. După întâlnirea sa cu reprezentanţi ai tărâmului SHAMBALA-ei el a devenit un sui generis mesager al SHAMBALA-ei, fiind apoi mereu ghidat şi inspirat atât de marii înţelepţi ce se află acolo, cât şi de miticul Rege al Lumii, despre care aminteşte Ferdinand Ossendowski într-una din cărţile sale intitulate „Animale, oameni şi zei” (carte a cărui subtitlu este „Enigma Regelui Lumii”).

 
 

Citiți în continuare: 

Revelaţiile Fecioarei Maria

1. PREFAŢĂ

2. CAPITOLUL 1 – Profeţiile ce au fost făcute de Fecioara Maria la Fatima se profilează la orizont în viitorul apropiat (prima parte)

3. CAPITOLUL 1 – Profeţiile ce au fost făcute de Fecioara Maria la Fatima se profilează la orizont în viitorul apropiat (partea a doua)

4. CAPITOLUL 1 – Profeţiile ce au fost făcute de Fecioara Maria la Fatima se profilează la orizont în viitorul apropiat (partea a treia)

5. CAPITOLUL 2 – O întâlnire rodnică şi plină de învăţăminte cu un LAMA ce era, totodată, un iniţiat tibetan avansat (prima parte)

6. CAPITOLUL 2 – O întâlnire rodnică şi plină de învăţăminte cu un LAMA ce era, totodată, un iniţiat tibetan avansat (a doua parte)

7. CAPITOLUL 2 – O întâlnire rodnică şi plină de învăţăminte cu un LAMA ce era, totodată, un iniţiat tibetan avansat (partea a treia)

8. CAPITOLUL 3 – Programul planetar de acţiune urgentă „NU APOCALIPSA” (prima parte)

9. CAPITOLUL 3 – Programul planetar de acţiune urgentă „NU APOCALIPSA” (partea a doua)

10. CAPITOLUL 3 – Programul planetar de acţiune urgentă „NU APOCALIPSA” (a treia parte)

11. CAPITOLUL 4 – Programul planetar de acţiune urgentă „NU APOCALIPSA” (prima parte) 
12. CAPITOLUL 4 – Programul planetar de acţiune urgentă „NU APOCALIPSA” (partea a doua)
 
 

yogaesoteric

25 februarie 2011

 
 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More