Putin, avertisment către jurnaliștii ruși: Sunteți spionați de SUA
Vladimir Putin le-a spus jurnaliștilor ruși că probabil sunt supravegheați de agențiile americane de informații, relatează The Asociated Press, citată de News.ro.
Putin a făcut aceste declarații la mijlocul lunii octombrie, la Benaulim, în India, unde participa la summitul BRICS, un grup din care fac parte Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud, cinci economii emergente.
Liderul de la Kremlin le-a spus jurnaliștilor care-i acopereau vizita că „Statele Unite ascultă tot și se uită la toate. Voi toți faceți obiectul exploatării serviciilor speciale”.
„Vă aflați în grupul prezidențial și poate că auziți ceva sau vedeți ceva, vorbiți cu cineva, discutați liber la telefon pe conexiuni deschise”, a adăugat Putin, potrivit RIA Novosti.
Putin a lansat acest avertisment în contextul unei escaladări a tensiunilor între Moscova și Washington pe tema situației din Siria, dar și în alte dosare.
Citiţi şi:
Răspunsul lui Putin dat unui jurnalist BBC
Putin obligă SUA printr-o lege să-şi retragă soldaţii şi scutul antirachetă din România. Ameninţarea vehementă a liderului de la Kremlin
Vladimir Putin – agentul trezirii?
yogaesoteric
20 decembrie 2016