Raidurile poliției împotriva MISA în Franța, 28 noiembrie 2023. 2. Cursanții MISA își spun poveștile

de Susan J. Palmer

Când ofițerii înarmați până-n dinți au intrat în locuințele yoghinilor, au terorizat pe toată lumea, atât pe presupușii făptași, cât și pe presupusele „victime”.

Partea 2 din 5. Citiți aici partea 1.

Raidurile de la Paris din 28 noiembrie 2023 împotriva cursanților MISA, Mișcarea de Integrare Spirituală în Absolut, și a liderului acesteia, Gregorian Bivolaru, s-au desfășurat simultan și au vizat cinci locații. Una dintre locațiile percheziționate era un studio de yoga administrat de Sorin Turc, un violonist care cânta în orchestra din Monaco. Au fost percheziționate trei case mari care erau folosite ca locuri de retragere pentru yoga și meditație, unde aproximativ 90 de yoghini români se aflau în vacanță, precum și un mic apartament cu două camere în care locuia temporar Gregorian Bivolaru.

Raidurile de la Nisa au avut loc în aceeași dimineață. Acolo, poliția a vizat trei clădiri din aceeași curte din suburbiile orașului Nisa, unde erau cazați 12 yoghini români care lucrau la un contract de construcții.

Când i-am intervievat la București, în ianuarie 2024, pe cei care fuseseră acolo, relatările celor care m-au informat despre raidurile de la Paris au fost toate foarte asemănătoare. O femeie a povestit că familia ei deținea o casă mare cu 22 de camere într-o zonă rurală frumoasă, la 100 km de Paris, și că își invitase prietenii yoghini din România și din alte țări să o viziteze pentru o retragere spirituală: „M-am trezit cu polițiști în cameră, cu măști, înarmați până-n dinți. M-am speriat, m-am ascuns sub pătură și am început să mă rog. M-au dezvelit și au aruncat pătura. L-am rugat pe polițist să mă lase să mă îmbrac, în engleză. El s-a pus între mine și hainele mele și a îndreptat arma spre mine. În cele din urmă m-a lăsat să mă îmbrac și mi-a pus cătușe la spate. Eram doar în pantaloni de pijama, în picioarele goale și cu o bluză ușoară și a început să mi se facă frig. Ușa către curtea exterioară era deschisă”.

Un bărbat care era cazat la o altă casă de retragere spirituală a descris, de asemenea, că a fost supus hipotermiei: „Am stat afară timp de o oră și jumătate, erau aproape zero grade, iar eu eram în pijama și tricou, cu picioarele goale. Apoi ne-au dus jos, în bucătărie, dar au lăsat toate ușile deschise, așa că era frig. Lor le era destul de cald, încălțați [polițiștii] cu cizme și îmbrăcați cu jachete și veste antiglonț, dar noi eram în mare parte desculți și în pijamale.”

Un bărbat care stătea într-o cabană de lemn din incinta casei principale a descris o experiență similară: „Am auzit câinii lătrând, apoi un polițist mascat a intrat în cabană, m-a târât la pământ și mi-a pus cătușele. Apoi m-a dus în curtea casei. Poliția alerga în sus și în jos pe scări strigând: «Ouvrez la porte!» [deschideți ușa!] și spărgeau ușile. Eu am strigat: «Am cheile!». Dar era prea târziu, deja spărseseră toate ușile și oglinzile. Noi eram 20-25 de persoane, polițiștii erau poate cincizeci.”

Interlocutorii mei au identificat patru tipuri diferite de polițiști implicați în raid: „cei mascați cu arme, polițiștii fără măști, echipa antidrog și polițiștii care se ocupă cu traficul de persoane – cei care ne filmau și ne fotografiau și comunicau cu șeful lor la telefon”.

Mai mulți români au fost surprinși de atitudinea polițiștilor mascați: „S-au comportat ca și cum ar fi venit să ne salveze. Au spus: «Suntem aici pentru a vă ajuta.» M-am gândit, dar voi sunteți cei care ne abuzați acum!”. Mai mulți dintre interlocutorii mei au observat că polițiștii păreau nedumeriți, deoarece încercau să clasifice fiecare român ca fiind „suspect”, „victimă” sau „martor”. Ei au observat un tipar în care poliția încerca să discearnă dacă prizonierii lor erau suspecți (de viol, de trafic de persoane etc.), victime sau dacă ar putea fi utili ca martori. O femeie a spus: „A fost foarte derutant. Unele dintre noi au fost tratate ca traficanți, altele ca victime – dar cum au decis cine era ce? Poliția judiciară care a preluat cazul ne-a spus: «Facem parte dintr-o investigație de mare amploare care implică traficul de persoane, violul, abuzul psihic și voi sunteți victimele, dar nu vă dați seama că sunteți victime. Noi suntem aici pentru a vă ajuta». Am încercat să vorbesc cu prietenii mei, dar [poliția] mi-a spus «Taci!» Nu ni s-a permis să vorbim deloc. Foarte ciudat”.

Aceia dintre ei care înțelegeau franceza au declarat că au auzit poliția exprimându-și nesiguranța și surpriza. O femeie a spus: „Am semnat totul. Am încercat să fiu foarte deschisă și sinceră, dar a fost dificil să înțeleg ce voiau. Se pare că nici pentru ei nu era clar. Eu înțeleg puțin franceza, iar ei vorbeau între ei și spuneau: «Cine sunt acești oameni? Nu este așa cum ni s-a spus că va fi!».”

După cum am menționat mai devreme, au fost percheziționate trei case din aceeași curte din suburbiile orașului Nisa, unde erau cazați 12 muncitori români din domeniul construcțiilor. Un bărbat care a participat la raidurile de la Nisa mi-a spus povestea sa. Avea în jur de 1,80 metri înălțime și era foarte puternic. Mi-a explicat cum călătorea adesea în Franța pentru a lucra la contracte cu echipa sa de muncitori în construcții, toți membri ai școlii de yoga MISA din București: „Eu și prietenii mei preferăm să lucrăm împreună. Ne este greu să lucrăm cu oameni care beau și fumează [lucru pe care cursanții MISA nu îl fac] – asta duce la probleme.”

Acești muncitori erau oaspeții lui Sorin Turc, muzicianul deja menționat, care e instructor de yoga la una dintre școlile afiliate Federației Atman. Violonistul era proprietarul celor trei case învecinate din Nisa și le oferise cazare gratuită, în fiecare casă fiind cazați câte patru bărbați.

În dimineața zilei de 28 noiembrie, unul dintre interlocutori mi-a spus că se afla în pat cu gripă când a auzit un zgomot puternic și urlete: „Polițiștii veneau pe scări cu arme mari îndreptate spre mine și mi-au spus să îngenunchez cu mâinile sus. De ce atâta forță? Erau în jur de 150 de polițiști cu trei câini, iar ei țipau și mă împingeau în timp ce îmi puneau cătușele. Ne-au ținut afară, în grădină, timp de trei ore, ghemuiți la perete, în cătușe. Eu înghețam, tremuram. Le-am spus că sunt bolnav și că trebuie să mă îmbrac, dar nu mi-au permis nici măcar să îmi iau haina de pe hol. I-am întrebat dacă au un mandat de arestare și au spus că nu au nevoie de unul. La început, am crezut că ne suspectează că lucrăm în Franța fără acte, dar toți eram angajați legal ai unei companii de construcții. Mă tot întrebau: «Unde sunt fetele? Precis locuiesc femei în casă». «Nu sunt femei», le-am spus, «doar bărbați care lucrează în construcții». M-au întrebat: «Unde este camera din casă pentru video-chat erotic?». Le-am spus că nu există internet în toată casa. Deci se pare că au crezut că facem parte dintr-o rețea de trafic de persoane. Apoi, la secția de poliție, ne-au spus că suntem «suspecți». Ne-au luat actele de identitate și ne-au pus să completăm formulare. Am fost reținuți timp de 48 de ore. «FBI-ul» a venit în celula mea… cel puțin purtau insigne FBI și vorbeau în engleză. Mi-au cerut parolele pentru a putea accesa laptopurile mele. Am refuzat. Mai târziu mi-au spus că toate lucrurile mele au fost trimise la Nanterre, la procurorul care se ocupa de caz.”

„Dintr-o dată, ne-au eliberat pe toți, în jurul orei 22 sau 23. Ne-au luat telefoanele mobile și banii și nu au vrut să ni-i dea înapoi. Eram în centrul orașului Nisa, la 30 de kilometri de casa noastră. Era întuneric, frig și ploua puternic. Ne-au lăsat să luăm șosete și pantofi, iar eu aveam geaca mea cu glugă, așa că am mers foarte repede, aproape alergând și după cinci ore am ajuns acasă. Casa nu era sigilată, poarta era spartă, iar ușa de la intrare era deschisă, dar mi-am găsit portofelul cu cardurile încă în cameră și cheia de la mașină. Așa că am luat mașina și mi-am adunat prietenii care se îndreptau spre casă. Unii dintre ei nu au luat-o pe traseul principal, așa că nu i-am putut găsi și au fost nevoiți să meargă singuri tot drumul înapoi prin ploaia rece.”

Anchetatorii poliției au exercitat presiuni puternice asupra românilor reținuți pentru a semna documente scrise în limba franceză. Cu câteva excepții, niciunul dintre români nu citea sau nu vorbea franceza. Unei femei reținute care tocmai fusese scoasă din pat și încătușată în bucătăria rece ca gheața i s-a spus că trebuie să semneze acum: că este obligatoriu, că va putea să se întâlnească cu un avocat mai târziu, în după-amiaza aceea, la secția de poliție, după ce a semnat deja.

Chiar și atunci când li se puneau la dispoziție interpreți care puteau traduce documentele, acuzațiile enumerate erau uluitoare pentru acești români și păreau că nu au legătură cu viața lor. O femeie a descris modul în care a fost tratată la secția de poliție din Nanterre: „Un traducător și un polițist au venit cu niște hârtii și au vrut să-mi ia declarația. Am completat pagina de identificare și apoi au fost cinci acuzații pe care voiau să le semnez. Nu înțelegeam ce legătură aveau cu mine. Am întrebat: «Ce sunt aceste acuzații? De ce ar trebui să semnez?» Mi-au spus că era obligatoriu, că era «doar o procedură». Dar nu am semnat, așa că am stat în cătușe timp de trei-patru ore.”

Unii dintre români au descris cum au fost înșelați în mod deliberat cu privire la natura documentelor pe care li s-a cerut să le semneze. Li s-a spus că era o simplă „declarație” prin care se afirma că au fost arestați sau că „este doar o procedură”. Unii dintre acești români s-au conformat, fără să-și dea seama că semnau o mărturie pentru acuzații de trafic de persoane, viol, răpire și abuz de vulnerabilitate. O româncă reținută a considerat chiar că interpreta ei a fost inutilă și mincinoasă: „Traducătoarea mea mi-a spus: «Nu am de gând să vă mai citesc aceste zece pagini. Nu am de gând să traduc din nou aceste întrebări». Am implorat-o: «Dar este vorba de viața mea, de libertatea mea! Am nevoie să-mi traduci, altfel nu pot semna.» Apoi, pe ultima pagină a documentului, am văzut o notă cu un font mai mic unde scria: «A refuzat să aibă un avocat». Atunci mi s-a făcut rău. Am știut că nu puteam avea încredere în acești oameni”.

Articolul original în limba engleză a fost publicat aici.

**********

Despre autoare

Susan J. Palmer este profesor afiliat la Departamentul de Religii și Culturi al Universității Concordia din Montreal. De asemenea, ea conduce proiectul „Children on Sectarian Religions and State Control” de la Universitatea McGill, susținut de Consiliul de Cercetare în Științe Sociale și Umaniste al Canadei (SSHRC). Este autoarea a douăsprezece cărți, printre care The New Heretics of France (Oxford University Press, 2012).

Articol preluat de pe site-ul misa.yoga

Citiți și:
Prezumția de nevinovăție à la française
Où sont les victimes?

 

yogaesoteric
6 martie 2024

 

Also available in: English