Raportul SIPRI: Producţia de armament înfloreşte în SUA

 

Concernele americane sunt lidere în comerţul mondial cu arme. Potrivit institutului de cercetare pentru pace din Stockholm SIPRI, firmele americane domină top 100 mondial. Firmele germane sunt la mijlocul clasamentului.

 
USS Harry S. Truman, unul dintre cele 11 portavioane ale forţelor armate americane

Firmele americane își împart între ele mai bine de jumătate din piața mondială de armament – acesta este rezultatul studiului actual realizat de institutul pentru cercetarea păcii de la Stockholm, SIPRI. Pe primul loc în top 100 mondial al producătorilor de arme se află grupul american Lockheed Martin. Niciun alt concern din această branșă nu a realizat profituri mai mari în 2017: volumul vânzărilor pentru Lockheed Martin este de 44 de miliarde de dolari, ceea ce plasează firma pe un incontestabil loc 1 în clasamentul SIPRI. Cea mai mare firmă germană în acest top, Rheinmetall AG din Düsseldorf, nu ajunge nici măcar la o zecime din performanțele celor de la Lockheed Martin. Rheinmetall se află pe locul 25, cu vânzări de 3,4 miliarde de dolari.

Succesul celor de la Lockheed Martin se bazează mai ales pe nevoile foarte ridicate ale armatei americane, pentru care acest concern construiește diverse sisteme de armament. Printre produse se numără avionul de luptă F-35 Lightning și avionul militar de transport C-130 Hercules.

Boeing pe locul 2

Al doilea concern ca mărime al lumii este Boeing, mai cunoscut pentru producția de avioane. În iulie, Boeing a primit de la Donald Trump comanda de a construi două noi avioane Air Force One, aparatele cu care se deplasează președintele Americii. Trump a negociat un preț de 3,9 miliarde de dolari și a renunțat la designul albastru deschis-alb anterior.

 
Cele mai mari concerne pe piaţa mondială a armamentului

Competiție pentru cele mai bune arme

Cel mai important client al industriei americane de armament este chiar armata SUA, care are mereu nevoie de arme noi și care își permite sisteme de luptă extrem de scumpe, precum portavioanele. Afacerea înflorește și din cauza noii curse a înarmării, în care sunt implicate, pe lângă SUA, mai ales Rusia și China: Lockheed Martin lucrează în prezent la o scumpă rachetă hipersonică, capabilă să evite sistemele de radar actuale. Rusia și China au deja astfel de rachete cu rază lungă de acțiune, care zboară cu o viteză de câteva ori mai mare decât viteza sunetului.

Concurența implică în prezent și spațiul cosmic, pe care Donald Trump vrea să îl domine cu o viitoare „Space Force”. În 2019, SUA doresc să investească în înarmare suma record de 716 miliarde de dolari.

Firmele europene de armament nu prea pot să țină pasul cu cele americane. Printre aceste concerne europene se numără și Airbus, la care deține o cotă și Germania. Airbus produce pentru mai multe armate europene avionul de transport A400 M, care s-a remarcat însă negativ prin predispoziția la diverse defecte tehnice. Cel mai mare producător de arme din vestul Europei rămâne Marea Britanie, urmată de Franța. Megaconcernul britanic BAE Systems, care are peste 83.000 de angajați, este singura firmă european de profil plasată în top 5 mondial. BAE Systems construiește în prezent avionul de luptă european Eurofighter Typhoon, care va fi vândut și în țări ca Arabia Saudită.

Firmele ruseşti şi turceşti iau avânt

Un progres serios au realizat în 2017 concernele de armament din Rusia, care au profitat de programul președintelui Putin de modernizare a armatei rusești. Concernul de armament rus Almaz-Antey a intrat astfel în premieră în top 10 în clasamentul SIPRI.

Și Turcia se înarmează: strategia președintelui Recep Tayyip Erdogan, ca țara sa să devină independentă de importurile de arme, a făcut ca firmele turcești de armament să înregistreze profituri mai mari cu 24%.

În vârful clasamentului cercetătorilor de la Stockholm ar trebui să figureze de fapt și trei companii chineze. Dar acestea nu furnizează date publice de încredere privind vânzările lor de armament, ceea ce face imposibilă includerea lor în lista SIPRI.

 
Vladimir Putin modernizează dotările armatei ruse

Patru concerne germane

În cele mai importante 100 de concerne producătoare de arme din lume se află și patru firme germane: pe lângă Rheinmetall, deja amintită, mai există Thyssenkrupp și Krauss-Maffei Wegmann, care fabrică submarine, nave, tancuri și autovehicule blindate pentru Bundeswehr, dar care vând și în străinătate. Toate aceste trei companii și-au majorat profiturile în 2017. O apariție nouă în clasament a fost firma Hensoldt, care construiește în apropiere de München radare și senzori pentru sistemele de luptă electronice. Partea reprezentată de vânzările de armament în totalul exporturilor germane nu este însă semnificativă: ele constituie mai puțin de 1% din totalul exporturilor germane.

Citiți și:

China, Rusia şi SUA sunt într-o cursă a înarmării cu armament militar dotat cu inteligenţă artificială

Cine conduce în cursa contra-cronometru dintre Rusia, China şi SUA pentru dezvoltarea armelor hipersonice

 

yogaesoteric
11 aprilie 2019

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More