Rațiunea de a fi

Mă întreabă foarte multă lume de ce România nu înaintează? Ce anume ne lipsește? E o ecuație paradoxală aici. Pe de o parte constatăm că țara e bogată, dar oamenii săraci. Avem resurse, dar ni le fură alții. Unii sunt tentați să dea vina pe oameni, pe popor. Românul e hoț, românul e dezordonat, e trădător, e greu să fie organizat, e rudimentar ș.a.m.d. Poate aș apleca urechea și la acest aspect, dar văd cum oamenii care lucrează în străinătate sunt, în marea lor majoritate, apreciați. În țările mai puțin rasiste – ca Spania – localnicii nu se dau înapoi de la a-i lăuda pe români: lucrează repede și la o calitate excepțională. Oricine și-ar dori asemenea angajați. Cu alte cuvinte, pică și această ipoteză. Atunci ce se petrece, întrucât chiar intrăm într-un paradox absolut.

Chestiunea e de-a dreptul banală. Însă niciodată nu a fost luată în considerare, deoarece am avut parte doar de conducători proști și ticăloși. Desigur, vina pentru acei prostovani ne cam aparține, iar asta înseamnă inclusiv că noi suntem cam prostovani. Nu mi-e rușine s-o spun, așa e! Suntem proști, dragii mei, dar nu asta e problema! La urma urmei, la nivel de națiune, țările se învârt în jurul unor valori destul de apropiate. Asta înseamnă că dacă noi suntem proști, toți ceilalți cu care ne comparăm tot cam prin zona aia de prostie se zbat. Desigur, românul are impresia că tot ce e străin e deasupra sa. E o chestiune atât de devastatoare, încât o putem trece la categoria cauzelor pentru care ne merge aiurea. Avem un soi de timiditate devastatoare, ne fâstâcim în fața oricărui prostovan venit din afară și nu mai știm ce să facem pentru a-i face pe plac. Dacă e străin, brusc îl considerăm mai deștept și suntem capabili să-l punem stăpân peste noi. Așa ne-am ales cu Plăvanul, imbecilul imbecililor sau cu nulitatea aia de primar de la Timișoara. De Clotilde nu mai pomenesc deoarece mă apucă voma. Asta să fie cauza? Da, într-o oarecare măsură, dar principala cauză e alta. Una care ne face inclusiv să ne pierdem stima de sine, ajungând la comportamente aberante precum cel discutat.

Principiul de bază de la care e necesar să pornim este „rațiunea de a fi”. Ce înseamnă asta? Absolut totul! Orice popor are o rațiune a sa de a fi, are un mod specific de a ființa și o misiune istorică. E o noțiune care a fost mult prea des călcată în picioare în cazul nostru. Într-un fel e normal, deoarece am fost (și vom fi) mereu la confluența intereselor marilor puteri. De aceea, întotdeauna puterea dominantă a zonei a mers pe inhibarea rațiunii noastre de a fi, introducând artificial în „programul” poporului nostru rațiunea lor de a fi. Este cel mai ticălos mod de a-ți subjuga o națiune, deoarece atunci când îi implementezi rațiunea ta de a fi, e ca și cum i-ai dinamita sufletul. Din fericire pentru noi, agresiunile de care am avut parte de-a lungul istoriei nu au reușit să ne dinamiteze, să ne șteargă identitatea. Mai mult, a apărut o flexibilitate menită a ne conserva rațiunea de a fi, undeva într-o zonă a inconștientului colectiv. Exemple ale acestei camuflări sunt destule. Cunoașteți zicala „zicem ca ei, facem ca noi”. Sau, dacă vreți, știți capacitatea instinctivă a românului de a-l fura pe străinul care jefuiește pe-aici. E drept că acum s-au mai inhibat aceste instincte, dar ele încă există. Însă cel mai important e că rațiunea noastră de a fi încă există, într-o formă intactă, chiar dacă e puternic obtenebrată. Și e normal să fie obtenebrată deoarece suntem realmente sub ocupație.

Elementul declanșator al trezirii noastre va fi acela în care vom deveni conștienți de rațiunea noastră de a fi. Până acum am fost preocupați (și împinși) să ne-o însușim pe-a altora: ba pe-a otomanilor, ba pe-a Occidentului, ba pe-a rușilor, ba, din nou, pe-a Occidentului. Niciodată nu ne-a mers bine, permanent am trăit într-o lume aproximativă, convinși mereu că aceea nu e lumea noastră. Și era logic să fie așa, deoarece permanent ceea ce ni s-a oferit nu a fost al nostru și de aceea nu am luat niciodată în serios tentativele lor de îngenunchere mascate în „evanghelizări civilizatoare”.

Cred însă că a venit momentul să înțelegem toți că avem o rațiune proprie de a fi, una care este 100% a noastră și cu care rezonăm instinctiv. De aici e necesar să începem lungul drum al cunoașterii de sine și al îndeplinirii misiunii istorice a poporului nostru. E singura cale care ni se potrivește, iar în perioada care vine vom avea o nouă fereastră rară a istoriei prin care ne-am putea face loc, astfel încât să reușim să trăim pe picioarele noastre. E totul simplu și, în același timp, extrem de complex.

Autor: Dan Diaconu

Citiți și:
Cuvânt memorabil despre creștinismul românesc, Brâncuși și Eminescu al unui mare pătimitor al închisorilor bolșevice: mărturisitorul Virgil Maxim
Limba noastră cea spre ființă (I)

yogaesoteric
28 ianuarie 2024