Războiul aberant al Facebook cu pornografia: 14.000 de conturi închise într-o lună

De ce ai voie să scrii pe Facebook „Te voi …”, dar nu şi „Te voi … vineri seara” 


Facebook permite totuși afişarea de conţinut care include „sexualitate moderată”, dar nu şi publicarea de imagini nud sau a imaginilor ce sunt considerate pornografice. De asemenea, sunt interzise două practici periculoase: şantajarea sexuală şi aşa numitul „revenge porn”.

Într-o singură lună, ianuarie 2017, compania a închis 14.000 de conturi care au încălcat aceste două reguli. În 33 de incidente au fost implicaţi copii. Mai mult, potrivit unor documente obţinute de The Guardian, în fiecare lună moderatorii Facebook cercetează zeci de mii de cazuri de acest gen.

Facebook permite până la un punct nuditatea corelată cu operele de artă, dar nu tolerează imaginile cu caracter sexual ce sunt generate digital.

În ceea ce priveşte textele permise şi cele care nu sunt tolerate, situaţia este mai complicată. Trebuie precizat, însă, că majoritatea regulilor sunt valabile doar pentru conţinutul publicat în limba engleză. Este foarte puţin probabil ca unei persoane din România să îi fie închis contul din cauza unui mesaj postat. Acest lucru este posibil doar în cazul în care un anumit număr de utilizatori raportează mesajul respectiv pentru a fi analizat.

Revenind la regulile pentru conţinutul text, potrivit documentelor obţinute de The Guardian, compania permite expresii de genul: „Te voi f***” sau „Doamnelor, vreţi să îmi sugeţi p***?”. În cazul în care sunt adăugate detalii, comentariul trebuie şters de moderatori, conform regulilor Facebook. Exemplu: „Te voi f*** vineri după masă”.

Există şi alte reguli confuze. Nu ai voie să spui pe Facebook că îl vei împuşca pe Donald Trump, deoarece şefii de stat fac parte dintr-o categorie protejată, dar poţi spune că vrei să „îi rupi gâtul cuiva” sau „Du-te dracu’ şi mori”. E permis să scrii şi „Hai să batem copii graşi”.

Potrivit unui analist, s-a ajuns aici deoarece Facebook a crescut foarte repede, iar volumul de conţinut generat de utilizatori este uriaş. De exemplu, un moderator are mai puţin de 10 secunde pentru a decide dacă o postare încalcă anumite reguli sau nu.

Citiți și:
S-a constatat că Facebook-ul este dăunător pentru încrederea în sine
La ce icoane se închină acum noile generații: De la icoana Vlahernița la imaginile aproape omniprezente de pe Facebook!

 

yogaesoteric
4 iulie 2017
 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More