«Războiul sfânt» al Suediei s-a dezlănțuit contra cărților pentru copii
În 1966, unul dintre cei mai populari autori suedezi, Jan Lööf, a publicat Bunicul e pirat, o carte ilustrată pentru copii care cuprindea, alături de alte personaje, un pirat ciudat, Omar, și negustorul ambulant Abdullah. Cartea a fost bestseller și a fost tradusă în mai multe limbi străine. Acum zece ani, 100.000 de exemplare erau distribuite suedezilor chiar împreună cu meniul Happy Meal de la McDonalds, ca parte a unei inițiative de încurajare a cititului printre copii.
Acum însă, după 50 de ani de la prima apariție, cartea nu mai este acceptată. Autorul în vârstă de 76 de ani a declarat că editorul i-a spus recent că, dacă nu rescrie cartea și nu schimbă ilustrațiile, aceasta va fi retrasă de pe piață. Editorul l-a amenințat că va mai retrage și altă carte a sa, dacă nu e reeditată; cartea prezintă o ilustrație cu un muzicant negru de jazz care doarme cu ochelarii de soare.
Casa de editură, colosul Bonnier Carlsen, a declarat că nu s-a luat o decizie finală și că rescrierea și reilustrarea cărților este privită „ca o opțiune”. Nu e nicio îndoială că editura consideră cărțile în chestiune extrem de problematice.
„Cărțile prezintă stereotipuri despre alte culturi, ceea ce nu este ciudat, de vreme ce ilustrațiile au fost create într-un anumit context, la un anumit moment, iar vremurile se schimbă”, a spus directoarea departamentului literar. „Dar, dacă vii din Orientul Mijlociu, de exemplu, te poți plictisi să fii reprezentat foarte rar într-o manieră pozitivă. Cărțile pentru copii sunt speciale pentru că sunt citite lungi perioade de timp și obiceiurile din trecut rămân redate ca atunci când cartea a fost scrisă. Ca adulți, putem purta ochelarii nostalgici ai cuiva și ne poate fi dor de lucruri care pot fi văzute ca problematice de alții.” Directoarea explică în continuare că editorii revăd și alte publicații pentru a verifica dacă există asemenea pasaje „problematice”. Ea a adăugat că editorii nu verifică doar aspectele culturale sensibile. „Sunt multe femei editor și, ca urmare, am fost probabil mai atenți la reprezentările care implică prejudecăți de gen.”
Suedia nu e străină de „controlul literar” sau alte asemenea controale culturale în numele corectitudinii politice. Pippi Șosețica și alte cărți pentru copii au trecut printr-o asemenea revizuire sau au fost retrase de pe piață. Într-un episod televizat din Pippi Șosețica, o scenă în care Pippi mijește ochii pentru a semăna cu o chinezoaică, a fost reeditată în totalitate pentru a nu ofensa pe nimeni.
În 2013, Mustafa’s Kiosk de Jakob Martin Strid, o carte daneză foarte populară, a fost retrasă de pe piața din Suedia, după reclamații în media suedeză că este rasistă și islamofobică. În mod ironic, autorul o scrisese în Indonezia, o țară predominant musulmană, considerând-o o „declarație antirasială”. Cartea a existat pe piața suedeză din 2002 fără nicio problemă. Autorul danez a spus că o societate egală și non-rasistă există „când ți se permite să râzi (în mod afectuos) de toată lumea”.
În 2014, după reclamații în media suedeză că anumite bomboane erau „rasiste”, compania Haribo a decis să schimbe unul dintre produse, niște bomboane în formă de măști africane.
Se naște întrebarea: de câtă suferință va fi nevoie pentru a face cultura unei țări corectă politic? Și se mai naște o întrebare: cât de mare este prețul corectitudinii politice în ceea ce privește „curățirea” trecutului și prezentului de insulte imaginare pentru a mulțumi pe toată lumea?
Dusă la extrem, graba de a curăța cultura de elemente care nu coincid cu corectitudinea politică reproduce îngrijorător crezurile talibane și crezul ISIS de a distruge tot ce nu coincide cu viziunea Coranului. Dorința de „a nu jigni” este un impuls totalitar, care amenință să distrugă tot ce intră în contradicție cu dogmele sale.
De fapt, cine decide ce este ofensator?
Ceea ce pare inocent la început, scoaterea dintr-o carte a unor pasaje care pot răni sentimentele cuiva, se poate transforma în ceva sinistru. Fostul ministru al Suediei, Frederik Reinfeldt, a declarat în 2014 că Suedia aparține imigranților, nu suedezilor care au trăit acolo generații întregi. A adăugat că el crede că viitorul Suediei va fi creat de non-suedezi, arătând astfel un dispreț profund pentru cultura proprie.
Acest dispreț s-a răspândit rapid la nivel oficial în Suedia. În 2014, o școală suedeză a interzis afișarea steagului suedez, după ce un elev și-a pictat fața în culorile steagului pentru carnaval. Școala a declarat: „Steagul nu este permis ca parte a carnavalului. Trebuie avute în vedere sentimentele luminoase și pozitive. Pozele școlii nu trebuie să conțină simbolurile naționale”.
O situație asemănătoare avusese loc în 2004, la școala din Vaargaarda, când două fete au purtat tricouri pictate cu steagul Suediei. Li s-a spus că asemenea vestimentație nu este permisă în școală. Una din fete a declarat presei că și imnul național fusese interzis la școală.
În 2012, doi membri ai parlamentului suedez au propus ca statuile regilor Suediei, Carol XII și Gustav II Adolf, să fie scoase, pentru că ei reprezintă vremurile când Suedia era o mare putere militară, „niște vremuri întunecate în țara noastră, precum și în alte țări, care au fost afectate de agresivitatea Suediei”, așa cum a scris prim-ministrul în moțiune. Prim-ministrul a propus ca piețele centrale din Stockholm să fie împodobite în așa fel încât să arate „pacea, toleranța, diversitatea, libertatea și solidaritatea”.
În 2013, o pictură barocă, un nud al zeiței Junona, a fost scoasă dintr-un restaurant al parlamentului suedez, pentru a nu ofensa feministele și musulmanii.
Cele prezentate mai sus reprezintă consecințele culturii corectitudinii politice dusă la extrem.
Aceste consecințe se răspândesc deja în întreaga lume occidentală. Un eveniment demn de luat în seamă a avut loc când președintele iranian, Hassan Rouhani, a vizitat Roma în ianuarie 2016. „Pentru a evita ca Rouhani să aibă un atac și să anuleze contractele cu întreprinderile italiene”, așa cum a scris presa italiană, Roma și-a acoperit statuile nud clasice. Cine și-ar fi imaginat un astfel de servilism acum 10 ani?
În Marea Britanie, studenții au protestat pentru scoaterea simbolurilor imperialiste britanice, cum este statuia lui Cecil Rhodes de la Universitatea Oxford. Studenții au declarat că este „o campanie împotriva rasismului, iar statuia reprezintă o contribuție simbolică”. În anul 2000, primarul Londrei deja spusese că statuile a doi generali britanici din sec. XIX ar trebui scoase din Piața Trafalgar, bazându-se pe propria ignoranță: „Oamenii de pe piedestalurile din piața centrală a capitalei trebuie să fie identificați de majoritatea populației. N-am nicio idee cine sunt și ce au făcut generalii. Poate e timpul să-i schimbăm cu figuri cunoscute londonezilor și altor oameni din lume”.
Problema este că bogăția și măreția Londrei, în ceea ce privește arta și arhitectura, sunt datorate, în cea mai mare parte, colonialismului britanic, așa că întrebarea este câte clădiri ar rămâne în capitală, dacă s-ar aplica această logică.
Neajunsul cu nevoia de a șterge trecutul cultural și istoric este, desigur, că statele nu pot să apese „delete” („șterge”) pe cultura și civilizația lor. O asemenea acțiune implică nu doar retragerea cărților, tablourilor și statuilor, ci o epurare totală.
Cei care cunosc istoria știu că acest experiment s-a încercat deja, nu o dată, ci de mai multe ori, de diferite mișcări comuniste și naziste ale sec. XX, iar impulsul care le controlează rămâne același: să falsifice și să impună un singur „adevăr”, exterminând tot ce nu corespunde tiparului utopic. Iar acest lucru nu e nici „divers”, nici „tolerant”.
Citiţi şi:
Suedia – copii de grădiniță scoși la parade gay. Asta se pregătește oare și în România?
Andreea Arsene: «Ori învingem noi, cei buni, și atunci lumea se va purifica, ori înving ei și apoi devenim sclavii lor»
yogaesoteric
19 octombrie 2016