Realităţi şocante: concluziile studiilor sociologice despre copiii şi tinerii români


sinteză realizată de Mihaela Gheorghiu
pe baza unor studii oficiale recente

TINERII ŞI COPII NU PREA MAI CITESC CĂRŢI

Cei mai mulţi dintre tineri (83%) nu au o viaţă culturală, participând  mai rar decât  o dată pe lună la activităţi culturale cum ar fi spectacolele de teatru, operă, concerte sau expoziţii. Acest lucru nu se datorează lipsei de timp ci faptului că activităţile respective sunt înlocuite de petrecerea timpului liber în baruri, discoteci, jucând jocuri pe calculator, vizionând filme la cinema. Consumul de media – TV sau presă scrisă ocupă un loc de cinste. Cititul de cărţi este pe ultimele locuri. Iar Internetul este departe de a fi folosit pentru informare, fiind utilizat cu precădere pentru e-mail şi chat. Cu acest tablou este evident că tinerii noştri sunt doar nişte „consumatori” şi acordă prea puţin timp informării asupra problemelor reale ale lumii în care trăiesc. Preferă activităţi uşoare care mai mult îi distrag de la realitate sau le prezintă doar o anumită faţetă a realităţii (de aici şi preferinţa în număr  mare a distracţiilor). Un procent foarte scăzut, doar 11%, citesc cărţi, gândesc independent sau folosesc computerul pentru a se informa. Aceştia sunt şi cei mai interesaţi de problemele naţionale şi sociale, fac voluntariat, se implică în chestiunile politice şi caută să transforme societatea în care trăiesc, sunt mult mai preocupaţi să înveţe şi să evolueze. 

CONSUM EXCESIV DE TELEVIZIUNE DE LA VÂRSTE MICI

90% dintre copii se uită la televizor cel puţin 4-5 zile pe săptămână şi 79% se uită la TV zilnic. 73% dintre copii văd reclame la băuturi alcoolice şi 74% au vizionat cel puţin odată un film de groază. Un studiu realizat de Gallup Romania şi Metromedia Transilvania în 2002 arată că o mare parte din părinţi consideră că televizorul îi determină pe copii să creadă că violenţa face parte din viaţa obişnuită, unii ajungând chiar să o valorizeze. Aproximativ unul din trei părinţi consideră că fiii şi ficele lor sunt afectaţi negativ de violenţa mediatică şi că acţionează imitativ preluând modele negative de comportament pe această cale. Şi ce s-a rezolvat? NIMIC. Ca şi în alte cazuri, în loc să nu se mai producă sau să nu se mai difuzeze astfel de filme sau de emisiuni, s-au mulţumit să avertizeze că programul respectiv nu este indicat minorilor.  Şi “tutunul dăunează grav sănătăţii”, nu ? Şi totuşi, în mod cu totul inexplicabil, continuăm să producem şi să vindem ţigări…

FUMATUL ÎNCEPE LA 12 ANI

O organizaţie preocupată de combaterea fumatului a descoperit că fumatul este “o boală a copiilor” pentru că  89% dintre oamenii care fumează pentru prima dată fac acest lucru până la vârsta de 18 ani, iar 90% dintre noii fumători sunt copii şi adolescenţi. Aceşti noi fumători îi înlocuiesc pe cei care s-au lăsat sau au murit prematur din cauza bolilor provocate de fumat. Tinerii sunt încurajaţi să fumeze prima ţigară de reclamele si promoţiile organizate de companiile producătoare de ţigări, de prietenii lor, de preţurile mici precum şi de posibilitatea de le procura foarte uşor, mulţi comercianţi ignorând reglementările în vigoare. Nu este vorba aici doar de România, căci în lume, cel puţin 4,5 milioane de copii având vârste între 12 şi 17 ani fumează !

CONSUMUL DE ALCOOL

Conform studiilor, elevii consumă băuturi alcoolice în barurile care prosperă chiar în apropierea unităţilor de învăţământ, astfel că mulţi elevi pot consuma alcool chiar în timpul programului şcolar. Un alt cadru în care se consumă alcoolul este la petreceri. Îngrijorător este faptul că cel mai mult beau fetele din mediul urban. Băuturile preferate sunt berea, vinul şi…vodka. Un studiu realizat de Consiliul suedez de informare privind alcoolul şi alte droguri a demonstrat că în România 86% dintre adolescenţi cosumă alcool şi în 79% dintre cazuri consumul începe înainte de 13 ani. 43% dintre aceştia nu se opresc până nu se îmbată.

Înspăimântător: UN LICEAN DIN ZECE SE DROGHEAZĂ

Ponderea tinerilor narcomani din învăţământul liceal a crescut de patru ori anul acesta, arată cel mai recent şi mai amplu studiu realizat în 99 de licee din Bucureşti. Toate studiile din domeniu arată fără excepţie că tinerii cu vârste între 17 şi 24 de ani sunt categoria cea mai vulnerabilă la consumul de droguri. S-a ajuns la cazuri în care chiar în curţile liceelor să se vândă droguri de către elevi şi tot mai mulţi părinţi se tem să îşi trimită copiii la şcoală ca nu cumva aceştia să ajungă consumatori de droguri. În 2000 statisticile oficiale arătau că 300.000 de liceeni (10%) au consumat droguri (cifrele sunt valabile la nivelul anului 2002) şi peste 1000 dintre ei au încercat cocaină sau marijuana înainte de 13 ani. Întrebaţi care este motivul pentru care au început să consume droguri, 40% din cei chestionaţi spun ca au vrut să fie la fel ca prietenii lor, 29% – din curiozitate, şi restul din diverse motive (plictiseală etc.)

PROBLEME DE SĂNĂTATE CAUZATE DE O ALIMENTAŢIE INADECVATĂ

Un studiu realizat anul  acesta de Institutul de Sănătate Publică Bucureşti relevă faptul că 28% dintre copiii de vârsta preşcolară şi şcolară se dezvoltă dizarmonios. Cauzele acestui fapt sunt nerespectarea unui regim de viaţă sănătos şi mai ales alimentaţia, spun specialiştii care au realizat studiul pe un grup de peste 800.000 de preşcolari şi şcolari. Examenele medicale au scos la iveală mai ales afecţiuni oculare cronice, întârzieri de creştere, sechele de rahitism, deformări ale coloanei vertebrale, obezitate, afecţiuni endocrine şi anemii.

INTOLERANŢĂ
Un studiu realizat de Gallup Romania şi British Council în 2004 arată că o mare parte (59%) dintre tinerii din  România (cu vârste între 15 şi 35 de ani) manifestă intoleranţă  sau toleranţă scăzută faţă de semenii lor aparţinând unor grupuri minoritare etnice, religioase sau aşa-zile minorităţi sexuale. Pe primul loc se află intoleranţă faţă de grupurile ale căror convingeri religioase sunt diferite.

Şocant: SEXUALITATE DIZARMONIOASĂ ŞI VÂRSTE TOT MAI MICI DE ÎNCEPERE A VIEŢII SEXUALE

În 2002 Ministerul Sănătăţii în colaborare cu PSI (Population Services Romania) a realizat un studiu inclus într-o campanie mai amplă de educare a populaţiei, declanşată din cauza numărului îngrijorător de mare de copii abandonaţi şi de avorturi în rândul populaţiei feminine. În unele zone ale ţării există chiar un număr mare de mame care au numai 13 ani iar la 18 ani au deja 2-3 copii. Studiul arată că 21% dintre tinerii români (cu vârste între 15 şi 24 de ani)  şi-au început viaţa sexuală înainte de  16 ani.  
O altă cercetare realizată la Timişoara pe adolescenţi cu vârste între 15 şi 18 ani arată că aceştia sunt activi sexuali în proporţie de 39% încă de la vârsta de 15 ani, iar 50% de la 17  ani.  Vârsta primului contact sexual la băieţi a coborât la 10 ani, iar la fete la 11 ani.
În aceste condiţii lipsa unei educaţii sexuale adecvate duce la multe aberaţii şi la o dezvoltarea sexuală nearmonioasă. Sunt tot mai dese cazurile de elevi cu vârste de 12 sau 15 ani care se filmează în timp ce realizează actul sexual uneori cu mai mulţi parteneri şi apoi difuzează imaginiele respective. Fără a fi conştienţi de adevărata semnificaţie a uniunii amoroase privesc acest lucru ca pe o bravadă sau ca pe o distracţie. De iubire, oare mai poate fi vorba?

IMPLICARE SOCIALĂ SCĂZUTĂ: DISPONIBLITATE SCĂZUTĂ PENTRU VOLUNTARIAT SAU MUNCĂ ÎN FOLOSUL COMUNITĂŢII

84% dintre tinerii care au participat la acelaşi studiu realizat de Gallup Romania şi British Council în 2004 declară că aleg un loc de muncă unde să fie bine plătiţi. Motivaţia materială este evidentă, pe când disponibilitatea de într-ajutorare dezinteresată, care dovedeşte responsabilitate şi implicare socială este foarte redusă. Doar 11% au realizat muncă voluntară şi aceia au făcut-o pentru cauze în care personal cred cu tărie. Să înţelegem că restul nu mai au în ce crede? Acesta ar fi un lucru extrem de grav, ştiut fiind faptul că tinerii sunt de regulă cei mai entuziaşti şi mai plini de speranţe.  Sau să fie vorba de indiferenţă şi individualism?

7 iunie 2005
yogaesoteric.net

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More