Reflexia

de Cristin Neacşu

În ţara cea plină de soare a Orientului depărtat, a fost întronat un rege întru totul sclipitor, frumos precum Luna în zilele ei de vârf şi aplecat spre ştiinţă şi învăţătură. Iată însă că, după ce anii au trecut, regele a devenit atât de prins în plasa ştiinţelor încât, dacă o zi trecea fără să afle ceva nou, devenea trist şi irascibil. Judecata lui era tulburată de lipsa informaţiilor noi, încât pedepsea fără motiv pentru pricini uşoare, ori ierta crime grave, dacă bucuria descoperirii unui nou tratat îl copleşea. Sfatul înţelepţilor clătina tot mai des din cap şi căuta leac pentru meteahna regelui.

În scurtă vreme, situaţia regelui s-a înrăutăţit şi mai tare căci cerea ca el însuşi să fie pus la încercare şi dacă dezlega ghicitoarea sau misterul întrebărilor, îi pedepsea drastic pe cei învinşi. Dacă la început îi mai scăpau unele tâlcuri ascunse, foarte repede setea sa de supremaţie l-a făcut să câştige mereu întrecerile. Cine refuza o confruntare de teama pedepselor, era pedepsit pentru refuz, cine accepta şi pierdea confruntarea era pedepsit pentru înfrângere. În cele din urmă, trufia l-a condus să pedepsească şi pe cei care îl învingeau, deoarece ultragiau sclipirea întronării sale ca rege. Astfel, toţi se ascundeau când regele apărea undeva şi ajunsese cu adevărat să domnească peste o ţară de umbre care se topeau la apropierea sa, aşa cum Soarele risipeşte noaptea cu răsăritul său. Poporul tot era nefericit şi întreaga ţară înfloritoare a Orientului îndepărtat suferea o grea apăsare.

Acestea erau condiţiile, când la hotarul de jos a venit Dao Lian, maestrul Chen. El a privit cu compasiune către oamenii care aşteptau documentele pentru ieşirea din ţară – căci disperarea îi determinase pe mulţi să aleagă calea pribegiei. A privit cu încântare florile portocalilor şi cerul senin, apoi a păşit drept spre palatul regal. Gărzile l-au târât imediat pe străinul cel imprudent în sala mare a tronului, unde chiar regele aştepta să îşi aline mânia fremătând de nerăbdare.
- Iată, eu te voi elibera pe tine, dacă mă vei convinge că ceva este imposibil – spuse regele, deja cuprins de tremurul viciului.
- Iată, şi eu te voi elibera pe tine, dacă tu mă vei convinge că ceva este posibil! – răspunse Dao Lian senin.
 

Regele fu surprins de atitudinea foarte sigură a străinului şi deveni suspicios. Ceru un timp de gândire premergător competiţiei şi, din manuscrisele îndepărtatului deşert, el alese două scrieri foarte rare – necunoscute vreunui înţelept din sfatul regatului. Astfel, regele a considerat că victoria sa va fi sigură. În acest timp, Dao Lian a rămas liniştit practicând meditaţia Ploii – de – toamnă.
- Iată, în prima scriere este explicată unicitatea Principiului Creator. Aceasta înseamnă cu siguranţă că va fi imposibil să scapi cu viaţă: dacă vei pierde, te voi ucide, dacă vei câştiga, te voi ucide, dacă fugi, te voi ucide. Deci este evident că tu vei muri şi este imposibil să eviţi aceasta!
– Orice se naşte, va şi muri, inevitabil! – răspunse Dao Lian. Dacă acceptăm unicitatea Principiului Creator, viaţa şi moartea pot fi doar egale şi niciodată mai mult de atât! În inima Principiului Creator, eu nu m-am născut şi nici nu voi muri vreodată, căci în unicitate diferenţierea este doar complementară şi nu determinantă, bunul meu rege! Şi, iată, eu te numesc „bun”, deşi ucizi oameni nevinovaţi, căci, prin priceperea ta, eu am reuşit acum să înţeleg ceea ce până ieri era imposibil. Deoarece în mine aceasta a devenit posibil, acum este posibil şi în tine, noi nefiind în realitate separaţi în unicitatea Principiului Creator. Iată că este posibil să ai cheile cunoaşterii în mână, dar să le oferi doar celorlalţi…
 
Regele rămase perplex, căci ceea ce auzea era pe deplin logic şi evident, iar în mintea sa cuvintele şi faptele erau întru totul egale, aşa cum străinul răspunsese.
- Iată, a doua scriere face referire la natura minţii. Şi este cu siguranţă imposibil să înţelegi natura minţii prin procesele minţii! Deci este sigur că tu vei muri, fiind imposibil să îmi transferi la nivelul minţii cunoaşterea naturii sale!
- Bunul meu rege, priveşte oglinda cea liniştită a fântânii din sală! Iată că în oglinda cea netulburată a apei, tu poţi vedea cu claritate chipul meu şi tronul de pe care tu judeci treburile domniei. Eu voi lovi acum cu palma oglinda apei şi imaginile vor dispare. Oare şi tronul tău va fi distrus de agitaţia apei din havuz? Este posibil ca supuşii să fie pedepsiţi deoarece în oglinda minţii regelui e agitaţie? Oare şi eu voi dispare din sala de judecată dacă tu nu mă vei mai vedea în oglinda apei din fântână?

Confruntarea a continuat zi după zi, apoi an după an, timp în care oamenii din ţara cea plină de soare a Orientului au revenit la casele lor, deoarece gărzile nu îi mai duceau cu forţa în sala unde regele aducea noi şi noi provocări maestrului Chen, Dao Lian. Cu fiecare întrebare, curiozitatea regelui se apropia tot mai mult de tainica sorginte a ordinii universale şi, în cele din urmă, regele a fost cuprins de transa mistică.

Binele este al tuturor şi singura măsură a intenţiilor noastre. A accepta răul este departe de a face binele. Răul şi binele pot avea sens doar împreună, meditaţia are sens în ea însăşi. Dacă o floare se stinge sub soarele amiezii, ordinea universală va continua netulburată. Poţi găsi doar ceea ce tu cauţi cu adevărat, iar cuvintele mor odată cu oamenii care le rostesc…
 
Fragment din Povești cu tîlc pentru adormit copiii… și pentru trezit sufletele, de Cristin Neacșu, Editura Lux Sublima, 2010.
 
 

Citiţi şi:

Bucuria de a trăi Adevărul

Povestioare divin inspirate despre înțelepciune, iertare și detașare

yogaesoteric

1 aprilie 2014