Reînvierea marelui yoghin Sri Yukteswar şi revelaţiile sale uluitoare (3)
Fragment din celebra lucrare “Autobiografia unui yoghin” de Swami Yogananda,
traducere de Gregorian Bivolaru
Majoritatea fiinţelor avansate care populează Hiranyaloka rămân mai mereu treze, cufundate în extaz divin, în timpul zilelor şi nopţilor care aici sunt cu mult mai lungi, ajutând astfel în mod telepatic, mental şi spiritual la rezolvarea problemelor foarte complicate ale cosmosului fizic şi ale universului astral, cât şi la eliberarea sau izbăvirea „fiilor risipitori“– oameni care sunt genial înzestraţi sau care sunt uimitori prin potenţialităţile lor spirituale – ce sunt încă legaţi de Pământ. În somn, locuitorii de pe Hiranyaloka au vise extatice astrale. Totuşi, cel mai adesea, spiritul lor este cufundat în starea extatică de supraconştiinţă, nirvikalpa samadhi.
Locuitorii universului astral, în totalitatea sa, mai sunt încă, în diferite grade (în funcţie de nivelul lor specific de evoluţie), pradă suferinţelor morale, psihice şi mentale. Erorile lor de comportament sau greşelile care la ele sunt legate de perceperea adevărului le mai fac uneori să se zbuciume teribil pe aceste fiinţe hipersensibile şi foarte evoluate ce există în Hiranyaloka. În asemenea situaţii, ele se străduiesc din toate puterile să se acordeze mental şi psihic pentru a fi într-o cât mai deplină armonie, atât în act cât şi în gândire, cu perfecţiunea legilor spirituale ale lui Dumnezeu.
Toţi locuitorii lumii astrale comunică între ei instantaneu prin telepatie, empatie şi clarviziune psihică spontană; în felul acesta sunt evitate aberaţiile care sunt determinate de excesul de imaginaţie, de scepticismul stupid, de raţionalismul limitat, fiind eliminate toate erorile de interpretare şi toate confuziile penibile care rezultă din limbajul scris sau vorbit şi care sunt atât de comune pe Pământ. La fel cum pe ecran, la cinema, personajul filmului respectiv pare că îşi joacă rolul datorită razelor luminoase, fără a avea deloc nevoie să respire, într-un mod oarecum asemănător, fiinţa astrală acţionează neobosită, fiind mereu plină de forţă şi de dragoste, fără a fi nevoie să-şi extragă energia din oxigen. Pentru a trăi în lumea fizică, omul are nevoie de elemente solide, lichide şi gazoase şi de alte forme de energie, în timp ce fiinţa astrală se hrăneşte instantaneu, la modul esenţial, apelând numai la lumina subtilă cosmică.
– Guru, locuitorii astralului mai mănâncă ceva?
Urmăream extraordinarele revelaţii cu întreaga mea fiinţă exaltată: inima, inteligenţa şi mintea, acum la unison, erau focalizate intens în acele unice momente. Percepţiile supraconştiente, sublime, ale adevărului sunt singurele care sunt mereu stabile şi imuabile, în timp ce experienţa senzorială, superficială, temporară şi relativă se degradează în absenţa unei puteri cu totul excepţionale de concentrare lăuntrică. Cuvintele Maestrului meu mi se imprimau atunci în minte într-un mod de neuitat, astfel că, fiind cufundat în starea de supraconştiinţă, eu pot, în nu contează ce moment, să fac să reapară şi să fie complet retrăită de mine divina experienţă pe care am avut-o atunci.
– Legumele şi fructele care sunt alcătuite din finele raze luminoase ale substanţei astrale abundă pe solul astral, răspunse Sri Yukteswar. Fiinţa astrală mănâncă, imediat ce îşi doreşte, cele mai diverse legume şi fructe pe care le vrea şi ea savurează plină de încântare un tainic nectar sublim care este cunoscut de yoghinii avansaţi sub numele de soma. Acest nectar ţâşneşte în glorioase cascade de foc şi fiinţa astrală şi-l extrage singură, în mod fulgerător, din apele astrale ale universului său ambiant. Aşa cum pe Pământ imaginea invizibilă a persoanelor îndepărtate poate fi extrasă în mod instantaneu din eter şi făcută să fie vizibilă prin televizor, pentru ca apoi ea să dispară din nou pentru noi, în spaţiu, atunci când oprim televizorul, într-un mod oarecum similar, locuitorul unei planete astrale va materializa instantaneu acolo atât ideea-formă, cât şi conţinutul fructelor sau al legumelor astrale ce au fost create de Dumnezeu şi care plutesc mereu în eter (akasha tattva).
Printr-un procedeu oarecum identic, imaginaţia exuberantă a acelei fiinţe creează fulgerător nişte fascinante grădini cu flori multicolore, care atunci sunt înzestrate cu mii de miresme paradisiace ce sunt nebănuite de un pământean, pentru a le face apoi brusc să se topească şi să dispară imediat în irealitatea lor magică. Locuitorii evoluaţi ai planetelor astrale, precum Hiranyaloka, sunt aproape eliberaţi de nevoia de a mai mânca ceva, datorită faptului că ei asimilează în mod direct energia sublimă astrală. Sufletele care sunt în întregime eliberate, ce aparţin sferelor cauzale de existenţă, nu mai absorb nimic altceva în afară de mana – o tainică energie supramentală care este extraordinar de rafinată şi care totodată este generatoare a beatitudinii – şi astfel ele se bucură permanent de o formă beatifică de existenţă, infinit superioară.
Fiinţa astrală care este eliberată în întregime de lanţurile sau legăturile terestre întâlneşte, în diferitele sfere de existenţă ale universului astral în care ea ajunge şi apoi rămâne, în deplină conformitate cu predominanţa propriilor sale frecvenţe de vibraţie sau, altfel spus, în funcţie de acordul vibratil care se creează între fiinţa sa astrală şi frecvenţa specifică de vibraţie a unei anumite planete ce se află acolo (în universul astral), o mulţime de fiinţe dragi, cu care ea a fost cândva în legătură foarte apropiată sau chiar intimă, în decursul diferitelor sale încarnări terestre: taţi, mame, fraţi, surori, soţii, soţi, iubite, iubiţi sau prieteni(1). Neştiind, mai ales la început, pe care dintre aceste fiinţe să o prefere, ea va oferi acum aceeaşi iubire intensă şi profundă tuturor, fiind în sfârşit complet lipsită de egoism, posesivitate şi gelozie, transfigurându-le pe toate în calitate de copii minunaţi ai lui Dumnezeu. Aspectul astral exterior al fiinţelor foarte dragi fiind acolo transformat, în funcţie de gradul de dezvoltare şi de perfecţionare a calităţilor lor lăuntrice care au apărut după perioada ultimei încarnări, minunatele fiinţe ale astralului îşi vor pune atunci în acţiune întreaga lor putere de intuiţie pentru a recunoaşte pe acela sau pe aceea pe care ele simt că îl/o iubesc în acest mod nou de existenţă, atunci când îl vor primi în noua lor reşedinţă astrală. Deoarece, în realitate, fiecare atom al întregii Creaţii este înzestrat cu o individualitate nepieritoare(2), atât iubiţii şi iubitele, cât şi prietenii sunt recunoscuţi – acolo, în lumea astrală – cu uşurinţă, indiferent care ar fi noua lor aparenţă astrală, aşa cum pe Pământ identitatea unui mare actor transpare foarte clar pentru intuiţia noastră, indiferent de deghizarea sa sau de machiajul care este folosit de el.
Fiinţa astrală trăieşte în medie cu mult mai mult timp decât voi, pământenii; convertită în timp terestru, durata vieţii sale ar fi de la 500 la 1000 de ani. Dar, aşa cum anumite specii de arbori trăiesc în lumea fizică mai mult de 1000 de ani şi aşa cum există pe Pământ yoghini în vârstă de mai multe sute de ani, în timp ce, la modul general vorbind, majoritatea oamenilor nu depăşesc vârsta de 60 de ani, tot aşa şi acolo, în universul astral, anumite fiinţe ale astralului trăiesc, datorită unor mari acumulări de energie vitală astrală, cu mult mai mult decât altele. Vizitatorii pasageri ai lumilor astrale, care deocamdată nu s-au eliberat în întregime de încarnarea fizică, rămân aici, în astral, mai mult sau mai puţin timp, în perfectă conformitate cu caracterul karma-ei lor fizice (pământeşti) care, la un moment dat, îi readuce, printr-o fatală atracţie, înapoi pe Pământ după terminarea acelor intervale astrale pe care ei le merită.
În momentul în care trebuie să-şi coboare corpul de lumină sau, altfel spus, să se reîncarneze într-un corp pământesc (fizic), această situaţie va face ca acest corp astral, odată coborât pe Pământ, să-şi piardă aproape în totalitate conştiinţa astrală precum şi toate puterile sau caracteristicile ce decurg din aceasta, mulându-se într-un anume mod pe noul său corp fizic (terestru). În cazul reîncarnării, diferenţa este că fiinţa astrală nu cade niciodată pradă penibilelor chinuri ale morţii astrale pentru a se naşte din nou în lumea pământească sau fizică.
Cu toate acestea, unele dintre aceste fiinţe astrale resimt o anumită nelinişte la gândul că, la o anumită treaptă de evoluţie, trebuie să-şi abandoneze învelişul sau corpul lor astral pentru corpul cauzal, care este mult mai rafinat şi mai subtil decât cel astral.
Lumea astrală este în întregime lipsită de morţi accidentale, de boli şi de bătrâneţe. Aceste trei flageluri sunt specifice numai planului fizic şi Pământului, căci acolo omul nu se cunoaşte, în general, decât în ipostaza de corp fizic, care îşi datorează în mod aproape exclusiv existenţa aerului, hranei şi somnului.
Moartea fizică este semnalată prin oprirea respiraţiei şi prin descompunerea sau dezagregarea celulelor trupului, iar moartea astrală se manifestă prin dezintegrarea „biotronilor“(prana) din care este alcătuită „carnea“ fiinţei astrale. După moartea sa fizică, omul pierde noţiunea sau, altfel spus, conştiinţa învelişului său fizic, carnal şi el devine perfect conştient de un nou corp subtil, astral care este specific lumii astrale. Prin urmare, moartea fizică face întotdeauna ca fiinţa să se nască în astral, iar moartea astrală face ca fiinţa să se nască sau, cu alte cuvinte, să se reîncarneze în lumea fizică, terestră. O fiinţă trece astfel de la conştiinţa unei naşteri şi a unei morţi astrale la conştiinţa naşterii şi a morţii fizice.Aceste cicluri care alternează – renaşteri astrale şi reîncarnări pământeşti – constituie soarta inevitabilă a tuturor acelora care nu au atins încă eliberarea spirituală. Descrierile ample care se referă la aşa-numitele „ceruri“ şi „infernuri“ care abundă în textele yoghine, magice sau religioase, trezesc uneori, pentru anumite fiinţe umane, uimitoare şi inexplicabile intuiţii sau amintiri, care sunt adânc scufundate în anumite straturi ale subconştientului lor, despre acele lungi şi minunate stări şi experienţe care le-au apărut cândva în lumea astrală, în paradisiacele tărâmuri ale preafericiţilor, toate acestea generându-le stranii nostalgii, în comparaţie cu dezolantul şi sărăcăciosul loc de şedere fizic, pământesc.
Note:
(1) Odată, marele înţelept şi eliberat Buddha a fost întrebat pentru ce trebuie să se iubească atât de mult între ei toţi oamenii, fără nici o distincţie. El a răspuns: „Pentru că, în cursul nenumăratelor încarnări şi renaşteri ciclice, fiecare dintre ei v-a fost foarte drag la un moment dat.“
(2) „Pământul, apa, focul, aerul, eterul, intelectul, raţiunea şi, de asemenea, egoul, aceasta este diviziunea octuplă a naturii Mele.” (BHAGAVAD GITA, VII, 4)
yogaesoteric