Remedii ayurvedice pentru răceală

articol preluat de pe www.venus.org.ro

Răceala sau banalul guturai e una dintre cele mai răspândite maladii ale zilelor noastre. Ea se datorează unei perturbări la nivelul energiei apei, combinate uneori cu energiile focului şi ale aerului. Medical vorbind, răceala este o inflamare a căilor respiratorii superioare, având o cauză infecţioasă (cel mai adesea virală, în cazul predominanţei apei, sau bacteriană, în cazul predominanţei energiilor focului), ceea ce determină afectarea nu numai a mucoasei nazale, ci şi a sinusurilor paranazale şi a faringelui (rinosinuzita, rinofaringita, rinofaringosinuzita).

Răceala exprimă refuzul de a înţelege o anumită situaţie

Probabil că orice om a fost măcar o dată răcit, de aceea simptomele acestei boli ne sunt atât de familiare. Ele se concentrează în zona capului (frecvent apar însă şi manifestările generale de: febră, dureri musculare generalizate, greaţă, uneori diaree etc.). Răceala are nu numai o justificare anatomică, ci şi una subtilă: exprimă refuzul de a înţelege o anumită situaţie, o anumită experienţă.
În momentul în care ar trebui să reflectăm asupra celor ce s-au petrecut cu noi, să tragem anumite concluzii, să învăţăm ceva, să ne transformăm, intervin cel mai adesea inerţia, ataşamentul (generate de perturbările energiilor apei); uneori apare şi înverşunarea, orgoliul (generate de perturbările energiilor focului), ori teama, neîncrederea (generate de perturbările energiilor aerului). Toate acestea ne împiedică să acceptăm că am greşit, să sesizăm ce avem de făcut în continuare pentru a nu mai repeta aceleaşi erori, să devenim mai înţelepţi şi să realizăm saltul evolutiv care ne va aduce transformarea.

Influenţe specifice anotimpurilor

Răcelile, în special cele de tip KAPHA (datorate prezenţei energiei apei în exces), se produc de obicei în perioada rece a anului, mai ales atunci când intervine şi umezeala. Acum este momentul retragerii în interior, al reflexiei şi al chibzuinţei. Specifică acestei perioade este preponderenţa afecţiunilor bronşice şi pulmonare.
Primăvara ar trebui să ne găsească mai înţelepţi, păşind în sus pe spirala evolutivă. Dar cei mai mulţi refuză transformarea şi persistă în aceleaşi atitudini, lucru care, din punct de vedere subtil, se înscrie în greşelile ce cauzează bolile cvasi-universale ale umanităţii. De aceea răceală este cea mai frecventă afecţiune a omenirii.

Şi durerile de cap sunt o expresie a acestei situaţii. Este ca şi cum mintea noastră ar respinge anumite idei. Iată de ce, în viaţa curentă, migrena este şi un pretext frecvent invocat atunci când nu vrem sau nu putem să înţelegem ori să acceptăm anumite gânduri.
Primăvara este recunoscută ca fiind un sezon al declanşării afecţiunilor gastrice şi duodenale (ulcer mai ales), iar vara în special al celor intestinale (enterocolite). Impactul cu noua realitate se produce primăvara. Reacţia este iniţial una emoţională, instinctivă. De aici frecvenţa tulburărilor gastrice şi duodenale din această perioadă.

Ulterior, angajaţi în succesiunea faptelor, căci vara începe să se instaleze, lucrurile ajung să fie acceptate (ulcerul se vindecă), pe primul plan trecând efortul de a analiza şi a absorbi evenimentele în desfăşurarea lor (când acestea sunt prea deranjante, vom prefera să ne descotorosim de ele fără a le mai analiza prea mult şi refuzând să le asimilăm). Este momentul sindroamelor diareice, grosier atribuite alimentelor alterate. În general, sezonul cald este un sezon al expansiunii, al manifestării active, sursă de realizări, de succese, dar şi de neîmpliniri sau eşecuri datorate anumitor greşeli. Parcurgem astfel experienţe, plăcute sau neplăcute, cărora trebuie să le înţelegem semnificaţiile.

Unii spun că orice om trebuie să răcească măcar o dată pe an. Altfel zis, fiecare dintre noi se confruntă cu o problemă de înţelegere, de asimilare de noi cunoştinţe, cel puţin o dată pe an. Întâlnim situaţii care ne obligă să ne adaptăm sistemul de valori, modul de a privi, tiparele mentale, să ne rupem de vechi obişnuinţe care s-au perimat şi nu îşi mai au rostul. Cel mai frecvent, reacţia noastră este de a ne opune acestor schimbări, de a rămâne cantonaţi în vechiul mod de a fi. Atitudinea aceasta este rezultatul comodităţii, al inerţiei.

Aceste răceli sunt însoţite de:
1. congestia mucoaselor – expresie a stazei, a refuzului de mişcare şi de transformare;
2. secreţie de mucus.

Patologia este consecinţa unei proaste înţelegeri în plan mental, a ataşamentului care determină speculaţii şi idei greşite faţă de alţii. Însăşi zona afectată predominant are o semnificaţie:

În cazul rinitei, nasul semnifică perceperea instinctivă, emoţională a realităţii, capacitatea de a „mirosi situaţia”, de a înţelege şi de a se adapta instinctiv (rezonanţa pământului). Dacă acestea sunt perturbate, persoana respectivă refuză să îşi folosească instinctul de adaptare, instinct primar prezent la orice vieţuitoare, care îi permite să înţeleagă lumea şi să o cunoască. Acest simţ este astfel blocat (ceea ce în plan fizic se manifestă prin senzaţia de nas înfundat) sau perturbat, tulburat (în plan fizic se reflectă în secreţia mucoasă).

În cazul faringitei, faringele este o zona de decizie, de răscruce: direcţia spre tractul digestiv (nivelul visceral, subdiafragmatic, al individualităţii, al ego-ului) sau spre arborele respirator (planul uman, supradiafragmatic, al afectivităţii, al dăruirii faţă de ceilalţi). Această boală apare la persoane care nu se pot hotărî în ce direcţie să o apuce. Confuzia lor în planul cunoaşterii se referă la oscilaţia între o atitudine şi o interpretare individualistă, egotică sau una altruistă, afectivă.

Sinuzita, mai ales cea frontală, se datorează cantonării în anumite scheme mentale perimate. Ea se manifestă printr-o senzaţie de cap tulbure. Când apare ceva care nu se încadrează în schema mentală a persoanei în cauză, aceasta refuză să depună un efort pentru a înţelege şi a se apăra („Ia-mă încet, că mă doare capul”, „M-ai luat prea repede”).

Vindecarea cauzei, şi nu a efectului

Un tratament este cu adevărat eficient doar atunci când acţionează şi asupra cauzei profunde a bolii. În cazul răcelilor, se anunţă şi se favorizează un proces de analiză interioară şi deschidere mentală. În ultimă instanţă, conştientizarea reprezintă condiţia esenţială a oricărui act terapeutic autentic. Pacientul trebuie să înţeleagă unde greşeşte, felul în care greşeşte şi, pornind de aici, să îşi corecteze atitudinea eronată. Această autoanaliză este o premisă indispensabilă unei vindecări profunde.

Remediile cele mai eficace în tratarea răcelii sunt cele care aduc claritate minţii, putere de pătrundere, o dinamizează, o focalizează, o detensionează. Acest proces trebuie înţeles în mod nuanţat în funcţie de cele trei tipuri constituţionale principale: KAPHA, PITTA şi VATA.

1) În cazul tipului KAPHA, esenţiale sunt remediile care aduc minţii claritate şi dinamism, care îndepărtează opacitatea, inerţia, complacerea, acceptarea pasivă a unui mod de viaţă gregar, neschimbat, convenţional.
2) Pentru tipul PITTA, trebuie alese remedii care să înlăture starea de tensiune, încordarea, înverşunarea, tendinţa de a fi permanent în acţiune cu scopul realizării anumitor obiective.
3) Pentru tipul VATA, se vor folosi plante care domolesc agitaţia, neliniştea, anxietatea şi aduc focalizare şi calm.
 
Vă oferim o prezentare complexă a tratamentului ayurvedic diferenţiat în funcţie de cele trei tipuri constituţionale: KAPHA, PITTA şi VATA.

Remedii ayurvedice pentru răceala de tip KAPHA

Remedii ayurvedice pentru răceala de tip PITTA

Remedii ayurvedice pentru răceala de tip VATA

Citiţi şi:

Orice boală – un învăţător

O cură de excepţie: terapia cu apă de izvor

yogaesoteric
18 decembrie 2009

Also available in: Français