Revelaţiile şi doctrina lui Swedenborg

În septembrie 1759, Swedenborg, aflat la Göteborg, a descris minut cu minut, un incendiu ce avea loc la Stockholm şi semnala că focul s-a oprit la trei case distanţă de a sa. Câteva zile mai târziu, scrisori din Stockholmau i-au confirmat cu exactitate viziunea.

La Londra, unde a locuit a dus o viaţă foarte simplă. Se hrănea numai cu lapte, pâine şi legume.
Nu s-a căsătorit niciodată, dar i-au plăcut foarte mult femeile, toată viaţa.
În Londra, în 1745, s-a petrecut evenimentul capital al existenţei sale – o viziune precedată de vise, pe care le-a notat în jurnalul său. Din acel moment, a abandonat studiul ştiinţelor, a renunţat la toate funcţiile sale şi s-a orientat către o viaţă mistică.

Biserica suedeză oficială l-a declarat eretic din cauza ideilor sale şi a comportamentului său neobişnuit.
Swedenborg şi-a expus întotdeauna doctrina cu multă luciditate; a fost „un om eminamente realist”, după cum îl considera Emerson. Cu atât mai mult, viziunea sa religioasă a avut un impact mai puternic.
El a afirmat că Iisus i-a spus că îi încredinţează misiunea „de a înnoi Biserica”, că îi vor fi permise călătorii în lumea de dincolo, lumea spiritelor, a cerurilor şi infernurilor.

Înainte de a începe să scrie despre aceste lucruri, Swedenborg a consacrat doi ani studiului limbii ebraice, deoarece dorea să citească textele originale.
În concepţia lui Swedenborg, lumea de dincolo şi existenţa sufletelor acolo sunt influenţate de existenţa liberului arbitru.
Swedenborg consideră că după momentul morţii, omul nu-şi dă seama că nu mai aparţine planului fizic, continuă să vină în casa lui şi să se plimbe pe străzile oraşului. Nu ştie că e mort. Vede totuşi un lucru care îl bucură, dar îl şi nelinişteşte: totul în acea lume este mult mai intens decât în lumea fizică.
El afirmă că totul este mai concret şi mai tangibil decât aici, sunt mult mai multe forme şi culori.

În nenumăratele sale călătorii în ceruri şi infernuri a constatat că lumea noastră este în comparaţia cu lumile subtile asemenea unei umbre. „E ca şi cum am trăi în umbră.”
El vorbeşte despre plăcerile simţurilor ca fiind mult mai intense acolo decât aici, pe pământ.
Swedenborg susţine că Dumnezeu nu condamnă pe nimeni la infern, ci îi cheamă pe toţi oamenii către mântuire. Dumnezeu a dat omului liberul arbitru, „teribilul privilegiu de a se condamna el însuşi la iad sau de a merita cerul”.
Descrie o regiune intermediară, care este cea a spiritelor celor morţi, care comunică acolo cu îngerii şi demonii. În acea lume, după o săptămână sau ani îndelungaţi, omul decide să fie demon sau să se înalţe în lumea îngerilor.
Referitor la infernuri, Swedenborg spune că ele au aspectul unor regiuni mlăştinoase sau al unor oraşe care au fost distruse de incendii. Oamenii de acolo uneltesc unii împotriva altora, îşi fac rău lor înşişi şi celorlalţi.
Diametral opus, Swedenborg a găsit cerurile şi doctrina sa afirmă că „există un echilibru între forţele infernale şi cele cereşti, echilibru necesar pentru supravieţuirea lumii”.

Swedenborg descrie infernul ca având forma unui demon şi cerul – forma unui înger. Fiecare om caută lumea care îi corespunde cel mai bine după predominanţa vieţii sale terestre.

Cerul lui Swedenborg „este cerul iubirii şi, mai ales, un cer al muncii, un cer altruist. Fiecare înger munceşte pentru ceilalţi: toţi lucrează pentru binele celorlalţi. Nu e un cer pasiv. Nici un cer al recompensei. Dar există în cerul lui Swedenborg un aspect important: cerul lui e un cer prin excelenţă intelectual.”    (Jorge Luis Borges)

El imaginează cerul ca o serie de conversaţii între îngeri. Omul trebuie să înţeleagă ce spun aceştia sau altfel înseamnă că nu e demn de lumea lor.
Swedenborg spune „Idiotul, oricât de sfânt ar fi el, nu va intra în Împărăţia Cerurilor”. De aceea el credea că omul „trebuie să se mântuiască şi din punct de vedere intelectual”.

Swedenborg s-a întâlnit cu diferite fiinţe din paradis şi infern. Timp de 30 de ani, a publicat anonim cărţi în limba latină despre aceste conversaţii cu entităţi din lumile subtile.
L-a interesat foarte mult poezia engleză şi i-a citat în scrierile sale pe Shakespeare, Milton şi alţi mari poeţi.
În călătoriile sale în Suedia, Anglia, Germania, Austria, Italia a vizitat uzinele şi cartierele sărace.

Servitorii săi locuiau în parterul casei sale din Londra şi îl auzeau conversând cu îngerii sau cu demonii.
Swedenborg spune că fiecare cuvânt din Biblie are cel puţin două înţelesuri şi de aceea totul trebuie interpretat din două perspective. De exemplu, lumina este pentru el o metaforă prin care simbolizează adevărul. Calul simbolizează inteligenţa, şi astfel gradat Swedenborg a stabilit un întreg sistem de corespondenţe. Considera că totul se bazează pe corespondenţe, că întreaga creaţia e „o scriere secretă, o criptografie, pe care trebuie să o descifrăm”.
Carlyle, citându-l pe Swedenborg, a spus: „Istoria universală e o scriere pe care trebuie să o descifrăm şi să o transcriem continuu. Necontenit suntem martorii istoriei universale şi în acelaşi timp actorii ei. Suntem de asemenea literele, simbolurile: un text divin în care se înscrie destinul nostru.”

Swedenborg nu a negat nimic din om, în doctrina sa era acceptată căsătoria, senzualitatea, iar „cerul său era plin de iubire”.
În Statele Unite există o Biserică swedenborgiană. Sunt câteva mii de adepţi în SUA, Anglia, Suedia şi Germania.
Swedenborg este „primul explorator al lumii de dincolo” pe care a descris-o într-un mod extrem de minuţios.