RFK își propune nora ca adjunctă la CIA, pentru a dovedi implicarea agenției în asasinarea unchiului său, JFK

Robert F. Kennedy Jr. vrea să valorifice poziția sa apropiată de Donald Trump pentru a elucida misterul de peste șase decenii al asasinatului de la Dallas.

Donald Trump se simte dator față de Robert F. Kennedy pentru ajutorul pe care acesta i l-a acordat în campania electorală. Drept pentru care l-a numit pe acesta să conducă portofoliul Sănătății. În consecință, la Washington se vorbește deja despre o anchetă privind vaccinurile din pandemie.

Însă, mai există o miză despre care scrie publicația americană Axios: RFK Jr. i-a propus-o lui Trump pe nora sa pentru funcția de director adjunct al CIA.

Potrivit mai multor surse Republicane citate de Axios, RFK speră că, din poziția de numărul 2 în CIA, nora sa va putea dovedi implicarea agenției în asasinarea unchiului său, președintele John F. Kennedy, în noiembrie 1963, la Dallas.

Într-o emisiune din luna mai, anul trecut, RFK Jr. declara:

Există dovezi zdrobitoare că CIA a fost implicată în crimă și în mușamalizarea ei.

În luna august, imediat după ce RFK și-a declarat sprijinul pentru Trump, acesta a promis:

Voi înființa o nouă comisie prezidențială independentă privind tentativele de asasinat, iar aceasta va avea sarcina de a face publice toate documentele rămase referitoare la asasinarea președintelui John F. Kennedy.”

Amaryllis Fox Kennedy (foto) a lucrat aproape un deceniu pentru CIA ca agent sub acoperire și a părăsit agenția în 2010.

Ea a publicat o carte de memorii despre experiența sa în CIA. Faptul că nu a obținut aprobarea conducerii agenției pentru informațiile din carte a creat un mare scandal.

Asasinarea lui John F. Kennedy, pe 22 noiembrie 1963, la Dallas, Texas, rămâne una dintre cele mai mari enigme din istoria omenirii. În continuare, după 71 de ani, mii de documente legate de acest eveniment nu au fost încă declasificate.

Implicarea CIA în asasinat pare a fi un secret al lui Polichinelle.

Adevărata miză a desecretizărilor pare a fi DE CE a fost asasinat Kennedy. Și PE CINE a deranjat, atât de important, încât să nu poată fi dezvăluit nici până azi.

Citiți și:
Blestemul Kennedy: Candidatul la președinție Robert F. Kennedy Jr, la un pas să aibă aceeași soartă ca tatăl sau, RFK Sr., și unchiul său, JFK, ambii asasinați
Robert F. Kennedy Jr.: BlackRock și Vanguard, responsabile pentru distrugerea clasei de mijloc în America, în „cârdășie coruptă” cu guvernul

 

yogaesoteric
15 decembrie 2024

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More