Robert Kennedy Jr., protest la Berlin: «Vrem lideri pentru care contează sănătatea copiilor noștri, nu profitul companiilor Big Pharma»
În 1963, John F. Kennedy, unul dintre cei mai îndrăgiți președinți ai Statelor Unite ale Americii, susținea faimosul său discurs în fața primăriei de la Berlin – „Ich bin ein Berliner” („Sunt un berlinez”). Era, bineînțeles, un discurs menit să protesteze împotriva dictaturii comuniste ce a asuprit Europa de Est pentru prea mult timp în secolul XX.
În data de 2 septembrie 2020, la aproape 60 de ani de la discursul lui JFK, în Berlin au răsunat cuvintele unui alt membru al familiei Kennedy, anume nepotul marelui președinte, Robert F. Kennedy Jr.. Participând la protestul împotriva dictaturii medicale instaurate în urma pandemiei covid, Kennedy a atacat guvernele care apără interesele Big Pharma, în loc să le apere pe acelea ale propriilor cetățeni. În fața a mii de protestatari, acesta a demascat nu doar dictatura Big Pharma, ci și manipularea mediatică şi cenzura informației care se opune în vreun fel narativei oficiale covid-19.
„Acasă, în Statele Unite, presa spune că am venit astăzi aici să țin un discurs în fața a 5.000 de naziști. Mâine vor spune că nu au fost decât 3.000. Mă uit la această adunare și văd opusul nazismului. Văd oameni care iubesc democrația, oameni care vor un guvern sincer, oameni care vor lideri ce nu îi vor minții, oameni care vor lideri ce nu vor fac reguli arbitrare pentru a promova obediența populației.
Noi vrem lideri în sănătate publică care nu sunt motivați financiar de industria farmaceutică şi care lucrează pentru noi, nu pentru Big Pharma. Vrem lideri pentru care contează sănătatea copiilor noștri, nu profitul companiilor Big Pharma sau măsurile de control ale guvernului. Mă uit la această mulțime și văd steagurile Europei, văd oameni de toate culorile, văd oameni de toate naționalitățile, de toate religiile, îngrijorați de pierderea demnității umane, de sănătatea copiilor, de libertatea politică – aceasta este exact opusul nazismului!”, a spus Kennedy.
El a criticat și guvernele care caută să înrobească populația folosindu-se de acest virus și a făcut referire la vizita unchiului său la Berlin în 1963, spunând că: „Astăzi, Berlinul este din nou împotriva totalitarismului”.
„Guvernele adoră pandemiile și le iubesc din aceleași motive pentru care iubesc războiul – pentru că le permite să pună în aplicare măsuri de control pe care altfel nu le-am accepta niciodată.”
Continuând pe tema guvernelor totalitare, Kennedy a vorbit și despre legile vaccinării obligatorii, precum și despre rețelele 5G și alte amenințări pentru mediul înconjurător (el fiind, de altfel, un activist convins pentru salvarea planetei).
„Am să vă mai spun ceva. Ei nu au știut prea bine cum să gestioneze sănătatea publică. Dar au știut foarte bine cum să profite de carantină ca să introducă 5G în toate comunitățile noastre. Și cum să inițieze procesul de trecere la o monedă digitală, ceea ce este începutul sclaviei. Pentru că dacă ei au controlul contului tău din bancă, îți controlează comportamentul. Și toți vedem reclamele care ne spun că 5G vine în comunitățile noastre. Că va fi o treabă minunată pentru voi toți, că ne va schimba viețile, că ne va face viața cu mult mai bună. Și sunt foarte convingători, recunosc, pentru că mă uit la acele reclame și mă gândesc că de abia aștept să pot descărca un joc video în 6 secunde în loc de 16 secunde.
Totuși, pentru asta cheltuie ei 5 trilioane de dolari pe sistemele 5G? Nu. Motivul este supravegherea și culegerea datelor. Nu este pentru mine sau pentru voi. Este pentru Bill Gates, pentru Mark Zuckerberg și Jeffrey Bezos și pentru ceilalți miliardari. Elon Musk spune că flota lui de sateliți va putea supraveghea fiecare centimetru pătrat al acestei planete 24 de ore. Dar ăsta este numai începutul. El va fi de asemenea capabil să vă urmărească pe toate dispozitivele voastre inteligente prin recunoaștere facială, prin GPS ș.a.m.d. Credeți că Alexa vă servește vouă? Ea nu lucrează pentru voi, ci spionează pentru cei ca Bill Gates.”
Mai mult, Kennedy este de părere că pandemia actuală nu este o surpriză, și că Bill Gates, precum și expertul american în boli infecțioase, Anthony Fauci, au planificat evenimentele de acum în urmă cu mulți ani deja.
„Acum, vă spun un aspect – este un mister pentru mine că toți acești oameni importanți ca Bill Gates și Tony Fauci care au gândit și au plănuit răspunsul la pandemie de zeci de ani, în așa fel încât toți să fim în siguranță când aceasta va veni, iar când aceasta chiar a venit, ei parcă nu știu despre ce vorbesc. Inventează numere. Nu pot să vă spună care este rata mortalității – care este o informație de bază. Nu pot să ne dea un test PCR care să funcționeze corect. Schimbă definiția covid mereu pe certificatele de deces pentru a-l face să pară mai periculos. Se pricep însă foarte bine la a promova frica.”
Citiți și:
Vaccinurile, mercurul şi banii murdari – un mesaj de la Robert F. Kennedy Jr.
De ce este necesar să fie evitat acest vaccin antiCovid. Mesajul lui Robert F. Kennedy Jr.
Vaccinul, trilioanele şi cetăţeanul
yogaesoteric
2 februarie 2021