În congelata insulă Spitsbergen, situată în arhipelagul „singuratic” Svalbard (marea Barens, la circa o mie de kilometri de pol) este pe cale de a fi completată, cu un ritm nebunesc, superbanca seminţelor, destinată să conţină seminţele a 3 milioane de specii de plante din întreaga lume. O „bancă” săpată în granit, închisă cu două porţi rezistente la atentate cu bombă, senzori de mişcare, căi speciale de aerisire şi ziduri de beton armat groase de un metru.
Această „cetate” se naşte în aglomeratul – pentru aceasta parte a lumii – Longyearbyon, unde orice străin este imediat luat în seamă; în rest, insula este aproape pustie. Ea va fi folosită, după spusele guvernului norvegian care deţine arhipelagul, la „conservarea pentru viitor a biodiversităţii agricole”. Pentru cei care nu au înţeles, este vorba despre „Arca Apocalipsei”.
Adevărul este că principalul investitor în această arcă a seminţelor este Fundaţia Rockefeller, împreună cu Monsanto şi Syngenta (stâlpii de susţinere ai materialului biologic modificat pe cale genetică), Pioneer Hi-Bred care studiază OMG pentru multinaţionala DuPont; un grup interesant căruia i s-a asociat în ultima vreme şi Bill Gates, cel mai bogat om din istoria universală, prin fundaţia caritabilă Bill&Melinda Gates Foundation, care pune la dispoziţie proiectului circa 30 milioane de dolari în fiecare an.
Aceste informaţii au fost desluşite de William Engdhal, care trage o concluzie: persoanele menționate mai sus nu aruncă banii pe utopii umanitare. La ce se aşteaptă, dacă au recurs la a crea o asemenea bancă de seminţe? Bănci de seminţe există cel puţin o mie în întreaga lume, împrăştiate prin universităţi – ce viitor vor avea acestea?
Rockefeller Foundation, ne aminteşte Engdahl, este aceeaşi care în anii ’70 a finanţat cu 100 de milioane de dolari din acea vreme, prima idee de „revoluţie agricolă genetică”. Era vorba de un mare proiect care începe cu crearea a Agricultural Development Council (emanată de Rockefeller Foundation), apoi a International Rice Research Institute (IRRI) în Filipine (la care a participat şi Fundaţia Ford). În 1991, acestui centru de studii asupra orezului i s-a alăturat mexicanul (dar tot al familiei Rockefeller) International Maize and Wheat Improvement Center, apoi un centru asemănător pentru agricultură tropicală, ICTA (cu sediul în Nigeria şi construit tot cu dolarii Rockefeller). Acestea împreună au creat într-un final CGIAR şi anume Consultative Group on International Agriculture Research.
În nenumărate întâlniri internaţionale dintre experţii în sectorul agricol şi politicieni, ţinute în centrul de conferinţe al Rockefeller Foundation din Bellagio, CGIAR a făcut un joc murdar atrăgând în cercul dansurilor FAO (Autoritatea pentru Alimentaţie şi Agricultură a ONU), Banca Mondială (la acea vreme condusă de Robert McNamara) şi UN Development Program.
CGIAR invitase şi găzduise generaţii de oameni din domeniul ştiinţelor agricole, mai ales în Lumea a Treia, instruindu-i despre minunile agrobusinessului modern şi despre industriile pe cale de dezvoltare în sectorul seminţelor modificate genetic. Aceşti cercetători, la rândul lor, au difuzat acea mentalitate în lumea lor, construind astfel o reţea de influenţă care a favorizat introducerea agrobusinessului Monsanto pe piaţa mondială.
„Cu un punct de sprijin prudent asupra fondurilor investite iniţial”, scria Endghal, „în anii ’70 Rockefeller Foundation s-a pus în poziţia de creator al politicii agricole mondiale. Şi chiar a creat-o.”
Seiful cu semințe al Rockefeller
Totul în numele ştiinţelor benefice ale umanităţii („Foamea în lume”) şi al unei agriculturi pe măsura pieţei libere mondiale
Genetica este o veche fixaţie a Rockefeller, încă din anii ’30, când se numea „eugenetică”, şi era studiată mult în laboratoarele germane ca şi cercetare a purităţii rasiale. Rockefeller Foundation a finanţat generos acei cercetători, mulţi dintre ei, după căderea lui Hitler, fiind transbordați în SUA, unde şi-au continuat studiile şi experimentele.
Cartografierea genomului uman, secvenţa genomului, ingineria genetică, împreună cu OMG create de Monsanto, Syngenta şi alţi giganţi sunt rezultatul cercetărilor şi experienţelor din acea vreme.
În 1946, de altfel, Nelson Rockefeller a lansat expresia propagandistică „Revoluţia Verde”, mai întâi în Mexic, într-o călătorie în care îl însoţea Henry Wallace care era ministrul agriculturii sub Roosevelt, şi se pregătea să pună bazele a ceea ce urmă să fie Pioneer Hi-Bred Seed Company.
Norman Borlang, agro-cercetător renumit ca fiind părintele Revoluţiei Verde, cu un Nobel pentru pace, lucra pentru Rockefeller. Scopul declarat: învingerea foamei în lume, mai ales în India şi în Mexic. Dar într-adevăr Rockefeller cheltuia bani pentru umanitatea în suferinţă?
Răspunsul stă în fraza pe care Henry Kissinger a pronunţat-o în anii ’70, în timp ce se puneau bazele CGIAR: „Cine controlează petrolul controlează ţara, cine controlează mâncarea controlează populaţia”.
Petrolul, Rockefeller îl controla deja prin Standard Oil, care şi acum se află la conducerea cartelului petrolier mondial. Acum ştim că Revoluţia Verde era de fapt sinonimul publicitar pentru OMG şi că scopul său real era acela de a sustrage producţia agricolă familiilor şi de a taxa cultivatorii, mai ales în lumea a treia, în interesul a 3 sau 4 giganţi ai agrobusinessului euro-american.
Practic, aceste lucruri se petrec datorită recomandării şi difuzării de noi „hibrizi-miracol” care dau recolte „miraculoase”, pregătite în laboratoarele giganţilor multinaţionali. Seminţele hibride au un caracter interesant pentru business: nu se reproduc sau se reproduc foarte puţin, obligându-i pe agricultori să cumpere în fiecare an seminţe noi în loc să folosească (aşa cum s-a făcut de milenii) o parte din recolta lor pentru a semăna din nou.
Acele seminţe au fost brevetate şi costă şi mult. Sunt practic un monopol al Dekalb (Monsanto) şi al Pioneer Hi-Bred (DuPont), deci aceleaşi companii afirmate în ale OMG. Relativa autosuficienţă şi sustenabilitate care se autoalimentează din agricultura tradiţională era pe sfârşite.
Seminţele hibride au fost urmate de tehnologiile agricole americane „necesare”, cu mare consum de capital, indispensabilele fertilizante chimice Monsanto şi DuPont şi odată cu OMG, absolut necesarele anti-parazitare şi erbicide studiate pentru acea specifică sămânţă OGM. Totul brevetat, totul foarte scump.
Ţăranii care timp de secole au cultivat pentru autoconsum şi pentru piaţa locală, şi care importau şi exportau foarte puţin, aveau deci şi puţini bani. Se naşte astfel soluţia: lansarea în agricultura „orientată la piaţa globală”, producerea de alimente nu de consum, ci de comerţ, cash-crop, recolte pentru a încasa. Adio autosuficienţă şi autoconsum, adio închiderea importului superficial.
Ţăranii, de acum încolo, puteau să vândă produsele lor şi în afara ţării: sub controlul a şase intermediari globali, giganţi şi titani ca şi Cargill, Bunge Y Born, Louis Dreyfus… Banca Mondială a lui McNamara, pregătită să sară în ajutor, furniza regimurilor subdezvoltate împrumuturi pentru a crea canale de irigare moderne şi diguri; Chase Manhattan Bank a lui Rockefeller se oferea – având în vedere faptul că ţăranii nu produceau niciodată destul pentru a-şi plăti datoriile contractate din achiziţia de pesticide, OMG şi seminţe hibride brevetate – să îi îndatoreze pe ţărani în regim privat.
Dar aceste „favoruri” erau rezervate marilor antreprenori agricoli cu moşii. (Pentru că aceștia asigurau plata cu riscul de a-si pierde proprietățile.) Micii ţărani, pentru seminţele-miracol, pentru erbicide şi fertilizante ştiinţifice, trebuiau să se îndatoreze „pe piaţă”, adică la cămătari. Ţăranii, aşa cum se petrecea mai ales în India, trebuiau să lucreze pentru a-şi plăti datoriile.
Aceeaşi revoluţie a luat amploare şi în Africa. Kilometri în şir de monoculturi de bumbac modificat genetic, seminţe sterile de cumpărat în fiecare an. Şi partea frumoasă încă nu v-am spus-o.
Semințe
Din 2007, Monsanto, împreună cu guvernul SUA, a brevetat pe scară mondială seminţe „Terminator”, adică seminţe care „comit suicidul” după ce sunt recoltate: o descoperire pe care o numesc fără remuşcări „Genetic Use Restriction Technology”, adică adresată reducerii seminţelor nebrevetate.
Extinderea folosirii seminţelor modificate genetic – şi anume de clone cu acelaşi pachet genetic – este bineînțeles un pericol pentru rasa umană: dacă apare o boală care distruge toate clonele, se produce foamete. Avem nevoie de biodiversitate, cea de care tot vorbesc ecologiştii din întreaga lume şi radicalii.
După aceste explicații, veţi începe să intuiţi de ce se construieşte Arca lui Noe a seminţelor în Svalbard: când vine catastrofa, seminţele naturale trebuie controlate de grupul agrobusinessului şi de nimeni altcineva. Băncile de seminţe, după părerea FAO, sunt deja 1400, majoritatea în Statele Unite. Cele mai mari sunt sub controlul Monsanto, Syngenta, Dow Chemical şi DuPont, care extrag pachetul genetic de modificat. Atunci de ce au nevoie de o altă Arcă agricolă la Svalbard, dotată cu uşi blindate şi alarme anti-intruziune, şi mai ales săpată în stâncă?
Celelalte bănci sunt în China, Japonia, Coreea de Sud, Germania şi Canada, şi binenţeles nu toate sunt sub controlul direct al marilor grupuri.
Tehnologia „Terminator” poate sugera un scenariu complotist fantastic: o boală necunoscută până acum, care ar infecta seminţele naturale conservate în băncile din afara controlului SUA, ar obliga umanitatea să rabde la mila „cavoului” de la Svalbard, unicul supravieţuitor. Este un gând pe care ne-am grăbi să-l alungăm: cine îşi permite să defăimeze binefăcătorii umanităţii înfometate, cum sunt Rockefeller, Monsanto, Bill Gates, Syngenta? Dar Engdahl aminteşte cuvintele profesorului Francis Boyle, cercetătorul care a scris prima ciornă de lege americană împotriva terorismului biologic (Biological Weapons anti-Terrorism Act), aprobată de congres în 1989.
Francis Boyle susţine că „Pentagonul se armează pentru a combate şi pentru a câstiga războiul biologic”, iar Bush a emanat în acest scop două directive în 2002, adoptate „fără cunoştinţa publicului”.
Potrivit lui Boyle, în perioada 2002-2004, guvernul SUA a cheltuit 14,5 miliarde de dolari pentru cercetări în ceea ce priveşte războiul biologic. National Institute of Health (autoritate guvernamentală) a oferit 497 burse de studiu pentru cercetări asupra germenilor infecțioși cu posibilităţi militare. Bio-ingineria este într-adevăr instrumentul principal în aceste cercetări.
Jonathan King, profesor la MIT, a acuzat: „Programele bio-teroriste în continuă creştere reprezintă un pericol pentru însăşi populaţia noastră; aceste programe sunt invariabil definite «defensive», dar în sectorul armamentului biologic, defensiv şi ofensiv se identifică unul cu celălalt”.
Alte posibilităţi fluctuează în jurul acestei teme, iar Engdahl aminteşte câteva.
În 2001, o mică companie de inginerie genetică din California, Epicyte, a anunţat producerea unui tip de porumb modificat genetic care conţine un spermicid: bărbaţii care îl consumă devin sterili.
Epicyte produsese aceste seminţe miracol cu fonduri de la Departamentul de Agricultură SUA (USDA), ministerul care împărtăşeşte cu Monsanto brevetele semințelor Terminator; încă din acea vreme, această companie avea în desfăşurare un joint-venture cu DuPont şi Syngenta.
Încă dinainte, din anii ’90, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS, adică ONU) a lansat o campanie pentru vaccinarea împotriva tetanosului a femeilor cu vârsta între 15 şi 45 de ani în Filipine, Mexic şi Nicaragua.
De ce doar femeile? Oare pentru că bărbaţii, în ţările sărace, nu pot face tetanos, având în vedere faptul că nu se rănesc niciodată cu fier ruginit sau murdar? Această întrebare şi-a pus-o şi Comite pro Vida, organizaţia catolică mexicană care era conștientă de campaniile anti-natalitate conduse în America de Sud de Rockefeller. Astfel, a examinat vaccinul furnizat de OMS gratuit şi în mod generos tuturor femeilor fertile şi a descoperit că acesta conţinea gonadotropină corionică umană, un hormon natural împotriva căruia, datorită faptului că era administrat împreună cu germenul slăbit al tetanosului conţinut în vaccin, se stimula producerea de anticorpi speciali care nu permit femeilor să ducă la capăt o sarcină. Pe scurt, un abortiv.
Concluzia a fost că acest vaccin-miracol era rezultatul a 20 de ani de cercetări finanţate de Rockefeller Foundation, de Population Council (al familiei Rockefeller), de CGIAR (Rockefeller), de National Institute of Health (guvernul SUA)… Și Norvegia a contribuit cu 41 milioane de dolari la vaccinul antitetanic-abortiv. Este oare doar o întâmplare faptul că aceeaşi ţară participă la Arca lui Noe şi monitorizează şi supraveghează cu atâta interes ale sale insule Svalbard?
Toate acestea readuc în mintea lui Engdahl acea veche fixaţie a Rockefeller pentru eugenetica lui Reich: orientarea preferată a cercetărilor era cea care se numea „eugenetica negativă” şi urmărea extincţia sistematică a raselor nedorite şi a pachetelor lor genetice.
Margaret Sanger, feministă care a pus bazele (cu banii Rockefeller) organizaţiei Planned Parenthood International, ONG-ul cel mai implicat în difuzarea anticoncepționalelor în lumea a treia, avea ideile clare în legătură cu aceasta când a lansat un program social în 1939, numit The Negro Project.
Aşa cum a scris într-o scrisoare adresată unui prieten de încredere, miezul proiectului era acesta: „Vrem să eliminăm populaţia neagră”. Oare asta e tot ceea ce contează pentru progresişti?… Și pardon, nu se spune „neagră” ci „afro-americană”.
Citiți și:
Familia Rockefeller, Noua Ordine Mondială şi Guvernul Mondial (I)
CODEX ALIMENTARIUS: o tentativă mascată de genocid şi totodată o adevărată batjocoră la adresa terapiilor naturiste
Pericol! Seminţe sterilizate au început să fie împărţite gratuit prin satele Moldovei
yogaesoteric
10 ianuarie 2017