Rolul serviciilor secrete în istoria lumii de azi
Evenimentele istoriei universale, chiar și cele mai intens mediatizate, grație manualelor școlare, au o fatală zonă de umbră. Pentru multe dintre ele rămân numeroase enigme, numeroase întrebări fără răspuns. Astfel s-a petrecut în toate secolele.
Evenimentele aparținând secolului XX, și, mai ales, părții din urmă a acestuia, adică după al Doilea Război Mondial, ating însă apogeul. Proporția anterioară nu poate fi pusă la îndoială. Dintr-un eveniment, un sfert se păstra în întuneric. Restul de trei sferturi ajungea în plină lumină.
După război și mai ales în ultimii ani, proporția s-a răsturnat. Doar un sfert e acum la suprafață. Restul e condamnat întunericului.
Din această cauză s-a născut un fenomen tipic: ambiguitatea evenimentelor candidate la intrarea în istorie. Ele au o expresie cunoscută, prin Televiziune și presă, de întreaga planetă. Pisarea prin TV și ziare le dă o evidență statornică, formidabilă, pe care nimeni nu îndrăznește s-o pună la îndoială.
Ciudățenia însă vine de-abia acum. Cu cât un eveniment pare a fi, în lumina tare, ca de vară plină, a mass-media, într-un fel, cu atât rămâne el suspect că-n realitate e altfel. Și de cele mai multe ori, dezvăluiri ulterioare confirmă această bănuială ajunsă deja instinctivă pentru cetățeanul simplu.
Evenimentul a fost altfel decât s-a înfățișat ochilor și urechilor noastre. Cam tot ce se petrece istoric în lumea de astăzi se află sub acest semn.
Reuniuni planetare, întâlniri între șefii de state, atentate, războaie locale, alegeri generale și prezidențiale. Toate, vorba poetului, nu sunt ce par a fi.
Dubla realitate a evenimentelor contemporane și deci implicarea acestor subiecte în istorie s-a acutizat în ultimele decenii datorită mass-media. Cine și-a asumat misiunea de a ține la curent Planeta cu ce se petrece între bornele sale? Indiscutabil ziarele, Radioul și Televiziunea.
Expresia publică, de suprafață a evenimentelor cade astfel în responsabilitatea jurnaliștilor.
Ea ne convinge, de exemplu, că la București în decembrie 1989 au tras teroriștii.
Lumea telespectatoare s-a dus la culcare cu această credință adâncă, înrădăcinată.
Și dacă imaginea săpată de mass-media în conștiința lumii e falsă? Și dacă așa s-a dorit de către unii?
Răspunsurile la aceste întrebări sunt tot atâtea argumente că tocmai inimaginabila dezvoltare a presei, Radioului și Televiziunii a întărit dubla existență a evenimentelor. Și prin aceasta rolul serviciilor secrete.
De aceea, în paralel cu o istorie a evenimentelor care nu mai e decât o istorie a evenimentelor așa cum au fost înfățișate ele de presă, se impune și o istorie a evenimentelor așa cum au fost ele în realitate, adică a evenimentelor puse la cale de serviciile secrete.
Autor: Ion Cristoiu
Citiți și:
25 de căi neștiute prin care se ascunde adevărul și se dezinformează masele prin mass media!
Efectul amnezic Gell-Mann sau de ce proștii continuă să aibă încredere în mass-media, chiar și atunci când se poate demonstra că presa greșește în legătură cu orice
Jim Caviezel: De ce ai continua să asculți o mass-media care te minte în fiecare zi? Soros și Papa Rothschild sunt doar tentaculele Marii Caracatițe
yogaesoteric
29 iunie 2024