România care sângerează

Cristian Niculescu face o observație șocantă, dar foarte judicioasă, despre scena donării de sânge de la Cotroceni.

Dacă ceea ce scrie Cristian Niculescu vi se pare exagerat, gândiți-vă când i-ați văzut ultima oară pe Iohannis, Băsescu, Constantinescu sau Iliescu în asemenea postură…….

Mai mult, gândiți-vă care este ultimul șef de stat pe care l-ați văzut astfel – și încă la reședința oficială, într-un cadru festiv (adică ritualic)…….

Exact!

Și acum citiți postarea lui Cristian Niculescu:

„ROMÂNIA CARE SÂNGEREAZĂ

Președintele României și alți demnitari donează sânge la reședința oficială a primului, în cea mai cunoscută sală de ceremonii ce reprezintă centrul simbolic al puterii de stat. Organizator: MApN.

Ce-avem noi, aici, d.p.d.v. ezoteric?

Sala Unirii, unde am prins mult festivități ca ziarist, este simbol al suveranității României. Este locul unde se desfășoară ceremoniile de depunere a jurământului de către membrii guvernului, unde se decorează și onorează cetățenii care au făcut ceva remarcabil pentru țară. Aici se primesc șefii de stat străini și se semnează documente internaționale de importanță strategică. Sala Unirii simbolizează identitatea națională.

În sala asta a curs sângele celui considerat primul om din statul român. Oferirea de sânge este un ritual cu 3 semnificații:

* transfer de putere sau vitalitate;

* angajament sau promisiune irevocabilă;

* plată supremă pentru a obține protecție sau cunoaștere.

Nu cred că e nevoie să explic prea mult. Vorbim despre un jurământ pecetluit cu sânge către entități cărora li s-a cedat puterea țării, cu promisiunea că România va face sacrificii de sânge iar entitățile vor proteja pe cei care au cedat.

Nu e ceva ce nu bănuiam. Doar că maleficilor le place să se facă totul la vedere. Să știm ce vom pătimi.

Iar imaginea e sinistră.

E simbolistica centrului puterii și simbolului suveranității României, pătat de sânge. O Românie care sângerează sau va sângera prin oștenii ei.

Mai direct și mai scurt: am fost promiși drept carne de tun iar România va fi sacrificată. Singura întrebare este: Cui?”

Citiți și:
Din cauza acestor bolnavi România este îngenuncheată
Paul Dragoş Aligică: „A doua mare eroare făcută de statul paralel român a fost acceptarea creării, în interiorul României, a unor structuri politice paralele”

 

yogaesoteric
24 martie 2026

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More