România, țara președinților criminali

România a avut 5 președinți. Primul a fost Nicolae Ceaușescu, vinovat de multe, dar nu de faptele pentru care a fost condamnat la moarte și împușcat. În primul rând (din 5 capete de acuzare dintre care unul nici nu exista în codul penal), a fost condamnat pentru uciderea a 60.000 de revoluționari timișoreni, minciună care a stat la baza a ceea ce Michel Castex a numit „o minciună mare cât un secol”.

O minciună bazată pe înregistrările cu împușcăturile din Timișoara, trimisă de serviciile sârbești la BND, iar de aceștia la CIA, care le-a difuzat prin „Europa Liberă”. Nu știu dacă în istoria omenirii a mai fost un caz în care 9 servicii secrete din 8 țări (din blocuri militare opuse), cu sprijinul trădătorilor interni din DIA și securitate, să-și dea mâna pentru dărâmarea unui conducător.

Când minciuna a ieșit la iveală, criminalii au început să o scalde, să o aburească. Cică cei 60.000 de morți nu sunt de la Timișoara, ci sunt românii uciși de Ceaușescu în timpul vieții lui.

Că unii au fost împușcați de grăniceri în timp ce urmăreau să treacă înot Dunărea spre sârbi, că aici intră și femeile care au murit întrucât au făcut avorturi ilegale (cele la liber fiind interzise), au mai fost adăugați unii țărani împușcați cu mâna lui fiindcă se opuneau colectivizării (asta chiar nu o cred, nefiind singura minciună apărută în presă după 1990 de la unii care voiau să-și vadă numele în ziar).

Vreau să mă opresc puțin asupra avorturilor. Filmul românesc „4 luni, 3 săptămâni, 2 zile”, având ca temă moartea unei tinere ca urmare a unui avort mortal.

Prin decretul nr. 770/1966, Ceaușescu a interzis avortul întrucât avea nevoie de forță de muncă, crezându-se la putere până la sfârşitul vieții (ceea ce s-a și petrecut, dar nu cum își dorea el). Iar pe de-o parte decretul prevedea excepții (femeile peste 40 de ani, cele cu 4 copii, când sarcina prezenta un risc pentru mamă sau când era urmarea unui viol sau incest), în timp ce pe de altă parte existau situații cunoscute de toată lumea: era suficient să dai de un ginecolog care în noaptea în care era de serviciu suna la Procuratura Capitalei și raporta o iminenţă de avort. Știu foarte bine asta.

Pe timpul nopții era câte un procuror de serviciu la dispeceratul IMMB (numai bărbați) și unul la PMB, în principiu femei. Dar femeile erau pe atunci puține, decât să intre în procuratură preferau să își crească și să își educe copiii. Așa se face că în anii ’70, în loc să adun cadavrele din București, stăteam uneori noaptea să notez zeci de avorturi iminente – parcă era boala secolului.

În același timp, în țările catolice, avortul era (și în multe țări încă este) interzis din motive religioase. Ca să dau un exemplu, în timp ce în România femeia care consimțea la avort era pedepsită cu închisoare până la doi ani (toate pedepsele erau cu suspendare), în Portugalia (unde avortul a fost dezincriminat doar în secolul al XXI-lea, în anul 2007) pedeapsa era de până la trei ani. Și în aceste țări au murit femei în urma avorturilor ilegale – dar nu s-a găsit niciun regizor care să transforme asta într-un motiv de premiu.

Cu toate păcatele lui, Ceaușescu a fost un patriot – pentru asta a fost ucis. Iar moartea lui a fost impusă de Silviu Brucan, omul de legătură al complotiștilor cu KGB și CIA, și prieten al Mossad-ului încă din anii ’50 (când era ambasador al României în SUA și apoi la ONU), cel pentru care în 1988 Securitatea a cerut aprobare să-l aresteze pentru trădare, dar Ceaușescu a refuzat.

A urmat Ion Iliescu, cel pentru care, ca să acceadă la putere cu gașca lui de trădători (cei mai mulți în favoarea sovieticilor, dar nu numai), „a fost nevoie să moară” (vorba lui Iohannis) aproape încă o mie de români.

Dan Voinea, cel care a cerut pedeapsa cu moartea a soților Ceaușescu într-un dosar fără nicio probă, cu doar 7 pagini (un rechizitoriu de o filă scris de mână, două ordonanțe de arestare, două mandate de arestare și două delegații de avocat din oficiu – Nicolae „Niki” Teodorescu și Constantin „Costică” Lucescu) a depus o muncă enormă – a stabilit din ce arme au fost trase cartușele ucigașe. O muncă uriașă și inutilă.

Când CFSN, TVR și Radiodifuziunea anunțau ofensiva „teroriștilor” și chemau populația să-i apere, militarii și civilii înarmați, aflași sub psihoza indusă, trăgeau peste tot văzând numai teroriști. Nu ei erau adevărații vinovați, vinovați erau cei care cu intenție au produs haosul. În TVR a fost ucis un singur om, un militar împușcat de un alt militar, dintr-o altă unitate, care a crezut că este un terorist îmbrăcat în uniforma armatei române.

În ajun de An Nou 1996/1997, când Dan Voinea tocmai fusese numit în fruntea procuraturii militare, când i-am telefonat să-l felicit, ne-am întâlnit seara la dorința lui la o bere (pe care a și plătit-o). Având o experiență de anchetă mult mai mare decât el, i-am dat o serie de informații și sfaturi. A rămas să-l vizitez la birou.

M-am dus de multe ori, de fiecare dată biroul era plin de ziariste. Eram servit cu cafea iar după ce tinerele cu fustă scurtă și cu mintea cât nuca plecau, mă servea cu câte o palincă după care se scuza că este necesar să plece undeva. Într-o bună zi am renunțat – nu spun că avea o palincă proastă, dar mi-am dat seama că pierd timpul degeaba.

Despre „revoluție” și mineriade, dosare pe care le-a făcut harcea-parcea (și nu pretind că au fost ușoare), am scris nenumărate articole așa că nu revin asupra lor. Vreau însă să punctez alte aspecte, ca să vedeți cum după „revoluție”, Constituția a fost permanent batjocorită.

În seara de 22 decembrie 1989, FSN a emis Comunicatul către țară care a avut valențe constituționale, înlocuind vechile structuri de stat cu altele noi și precizându-le atribuțiile.

Imediat, Ion Iliescu a încălcat noul act constituțional. De teamă că va fi dezvăluit complotul și va primi și el glonțul datorat trădătorilor, a abolit pedeapsa cu moartea – dar nu avea acest drept. Comunicatul îi permitea să comute pedeapsa cu moartea (în cazuri individuale), nu să o abolească. De asemenea, Iliescu a pronunțat amnistia (de care au profitat mulți torționari), deși nu avea drept decât să acorde grațierea.

Mă mai refer la ceva ce până acum nu am scris. Eu nu țin minte ca până în 1989 să fi auzit de „populism”. Dar în 1990 l-am auzit și simțit din plin. Din populism, Petre Roman a abrogat infracțiuni „ceaușiste” care nu era necesar să fie abrogate.

Am dat în anul 1990 un interviu revistei Zig-Zag (nu-l mai găsesc în arhivă, dar îmi amintesc că mi-a fost luat de Oltea Mutulescu, fiica Laurei Stoica – nu cântăreaţa, ci profesoara „revoluționară”, vicepreședintă a Federației Educației Naționale și aleasă pe 29 mai 1990 în comitetul de conducere al Alianței Naționale pentru „Proclamația de la Timișoara”).

În acel articol am criticat unele abrogări greșite, motivate prin respectarea drepturilor omului. A fost dezincriminat avortul ilegal – era suficientă abrogarea decretului 770/66 și avortul în spital devenea legal. Așa însă, din diferite motive (poate din rușine față de comunitate) unele tinere au preferat avortul ilegal – și s-a petrecut să mai și moară, fără a deveni temă de film.

A fost dezincriminată trecerea frauduloasă a frontierei – era suficient faptul că cetățenii români au obținut dreptul necondiționat la pașaport. Cei care treceau fraudulos frontiera ascundeau ceva – ori erau infractori care fugeau de răspunderea penală, ori erau contrabandiști (a fost reîncriminată).

A fost abrogat decretul 210/1960 privind regimul mijloacelor de plată străine – era suficientă recunoașterea dreptului românilor de a deține valută. În felul acesta, a devenit însă legală specula cu valută și camăta cu valută.

Vine Emil Constantinescu. Într-un mod relativ poetic, eu am scris că a ucis speranța la români și l-a readus pe Iliescu la Cotroceni. Tot poetic, spun că a ucis România Mare cedând Ucrainei teritoriile răpite samavolnic. Și tot poetic, ne-a ucis sub Ciorbea cel mai important drept al nostru, asigurarea gratuită a sănătății – am devenit slugile „Big Pharma”.

Dar există o moarte reală fără pic de poezie: sub Constantinescu, s-a înregistrat în premieră în istoria noastră un caz de moarte prin frig și inaniție – o tânără din Banat (nu mai țin minte dacă Arad sau Timișoara) care a murit de foame fiindcă a preferat să își hrănească fetița cu mâncarea găsită prin coșurile de gunoi și ea nu a mai avut ce să mănânce.

Tot atunci, invitat la Brașov la manifestările legate de 15 noiembrie, am văzut pentru prima dată în viața mea oameni (nu urși!) răscolind coșurile de gunoi căutând mâncare.

Traian Băsescu. Tot poetic vorbind (dacă asta poate fi considerat poetic) el a ucis flota română. A ucis și democrația, subjugând-o unui sistem diabolic de control din partea serviciilor.

Dar în primii lui ani de domnie au murit și oameni – oameni la care nu te așteptai, contributori importanți la campania lui electorală, sinuciși sau care au fost sinuciși. Ca de pildă Florin Anghelescu, soțul Stanei, consiliera lui Băsescu și numit „regele tutunului” (ultimele țigări bune, „ca altădată” le-am fumat de la el – îi purtau numele, aveau foița neagră, erau aromate și cred că aveau și miere, cum aveau prin 1980 țigările „Cișmigiu”), sinucis în 2006.

Câţi au murit sub Băsescu de foame ori s-au sinucis din disperare, știe doar Dumnezeu. Deși s-ar putea să fie atât de mulți încât până și El le-a pierdut șirul…

Și diavolul ne-a pricopsit cu Iohannis! Sub „blajinul”, vândutul și ineptul Iohannis au fost uciși mai mulți români decât sub Ceaușescu-Iliescu-Constantinescu-Băsescu!

Și-a câştigat primul guvern „al lui” în urma incendiului de la „Colectiv”, un incendiu explicat de niște nespecialiști în incendii, ci specialiști în explozii de mină – ceea ce este cu totul altceva. Dar care au protocol de colaborare cu SRI. Am făcut ancheta mea asupra acestui caz, și am postat rezultatele https://www.justitiarul.ro/de-ce-nu-voi-mai-scrie-iii/.

Apoi urmează zecile de mii de români care au murit cu zile fie internați forțat în spital în urma unor teste cu o marjă enormă de eroare și care au luat covidul din spital murind, fie cei care au fost refuzați la tratament urgent sau operații.

Mai avem o categorie – „dragii români” care ard ca torțele în spitalele păstorite de inepții unși de el. La Constanța, a fost al zecelea incendiu de când are guvernul lui pe „stil nou” – peste 30 de ruguri umane la Piatra Neamț, București, Constanța (ASTA înseamnă holocaust!).

L-am auzit pe nea găină (fiecare îi spune lui Iohannis în felul lui, eu la început îi spusesem boul suprem, dar apoi m-am gândit că nu pot să batjocoresc în aşa hal șeful statului, și am ales ceva neutru, nea găină). Ca de obicei, a început cu regrete, condoleanțe familiilor, promisiuni că nu se va mai petrece etc.

La rândul lui, ineptul Cîțu (acuzat că acum 20 de ani a fost arestat două zile pentru conducere sub influența alcoolului – este un nimic, la vârsta lui mi s-a petrecut și mie, dar nu m-a prins miliția; altele sunt întrebările care este necesar să i se pună) regretă, este revoltat, promite anchete, măsuri, sancțiuni. Iar o să vină firma de casă a SRI de la Petroșani care va escamota adevărul.

Între timp, echipa criminală condusă de Iohannis (așa văd eu situația, și am argumentat în multe rânduri) își continuă treaba. Și pe banii mei și ai voștri, plătiți cu titlu de impozit, cumpără prin premii și tombole naivi dintr-o populație imbecilizată într-un ritm uluitor, care aleg o sinucidere inconștientă acceptând un pretins vaccin, care încalcă orice norme științifice de testare prealabilă (ani de zile de studii, cercetări, experiențe, teste etc.) și care iată, are un efect foarte limitat (nu pe viață, cum am avut parte noi, pe când vaccinurile erau produse de români, la „Institutul Cantacuzino”) și conduce chiar la deces.

Dumnezeu să-i ierte pe proști, căci la urma urmei tot oameni sunt și ei. Dar nu când ne afectează și pe noi.

Autor: Avocat Dan Cristian Ionescu

Citiți și:
Mult rău a făcut Iohannis României (XIV)
Securitatea – păcatul originar al democraţiei din România. De la Iliescu la Iohannis, nimeni n-a ştiu prea bine cine pe cine slujeşte, ea pe ei, sau ei pe ea
De vorbă cu profesorul Corvin Lupu despre antiromânism și evrei

 

yogaesoteric
28 martie 2022