Românii, sclavi în propria țară
Slugile de la Cotroceni, Victoria și Casa Poporului au plecat cu sorcova
Cum? Veți întreba, cu Sorcova, acum, la jumătatea anului? Da! După manevrele spectaculoase și extrem de periculoase ale serviciilor de la finele lui 2024 și începutul lui 2025, pe cartea de vizită a României au fost inserate numele unor slugi devotate statului subteran: Nicușor & Bolojan. Un robot și un antiromân au ajuns să-și bată joc de strămoșii noștri, de Drapelul României și de ce a mai rămas din țara lui Ștefan, Mihai, Ion și Nicolae.

Cineva afirma că, de facto, Președintele României ar fi Silviu Vexler, iar Guvernul României ar fi institutul INSHR-EW. Cele două entități decid ce se petrece în și cu țara asta (dacă se mai poate numi țară). Cei pe care îi credem noi că ar fi președinte, prim-ministru, miniștri, parlamentari sunt doar marionete. Mai exact, sunt sclavi în cel mai strict sens al cuvântului, iar poporul, sclavii sclavilor oficiali. Aceste adevăruri indică faptul că majoritatea celor de la cârma țării, unși pe fotolii de entități străine, au comis/comit acte de trădare naţională, subminând suveranitatea, demnitatea, sănătatea, siguranța României, înseși viețile românilor, dar și pacea și liniștea dintre granițele noastre.
Vom bea apa noastă plătită francezilor la prețul aurului
Prin intermediul cuplului robotizat Muco-Bolo aceștia pot pune în practică orice vor. Printre obiectivele Bilderbergilor se află și apa. Mai nou, la cea mai mare bursă din Chicago se vinde apa din România. Franța a primit mână liberă de la Muco-Bolo. Vom bea apa noastă pe care o vom plăti francezilor la prețul aurului. În ritmul angajat de distrugere nu va lipsi mult și, prin atingerea absurdului, cuplul Muco-Bolo va scoate la bursă și aerul respirabil al românilor…….
Polonia are TVA la alimente „0”. În România, cuplul Muco-Bolo a mărit TVA-ul la 21%. Mărește taxele și impozitele nu pentru a achita din datorii, ci pentru a da bani Ucrainei, în timp ce cetățeanul țării nu mai știe cum să-și achite facturile, iar Zelenski își bate joc de români.
Tu, române, taci și rabzi
Slugi trădătoare, locul vostru nu e în fruntea statului, ci în Valea Piersicilor de la Jilava, unde au fost asasinați Mareșalul și cei trei membri ai guvernului său. Luați-i cu voi și pe ceilalți trădători și cozi de topor postdecembriste: Constantinescu, Băsescu, Johannis, Nicușor și reprezentanții statului declarat criminal de război și vinovat de comiterea de crime împotriva umanității.
„Aleșii neamului” îşi votează legi speciale, șeful statului, la cererea unor străini, care îşi urmăresc propriile interese, tropăie peste textul actului fundamental al țării, guvernanţii te jupoaie. Matusalemicul de la BNR îţi bagă mâna în buzunar ca să-ți ia toți banii, pentru că, în viziunea lui, eşti prea bogat și nu meriţi ce ai câştigat. Unde-or fi banii împrumutați de drogatul Cîțu și de Ciolacu? Au făcut împrumuturi, banii s-au „volatilizat”, iar pe români i-au îndatorat pe sute de ani, fără să le pese ce vor face şi de unde vor plăti datoriile. Tu, române, taci și rabzi. România ar fi fost pe drumul cel bun dacă guvernele post-decembriste n-ar fi pupat când încălțările celor de la Curtea Europeană, când pe cele al unchiului Sam, mai nou, bombeul lui Netanyahu și pantofii lui Macron. România ar fi fost în fața altor state dacă în ecuaţia puterii poporul ar fi fost luat în calcul nu numai la alegeri, ci în permanenţă. Instituţiile statului nu funcţionează independent, sunt dirijate din exterior și controlate de clanuri mafiote. Executarea comenzilor externe de către cuplul Muco-Bolo este mai mult decât înaltă trădare de țară, este crimă împotriva umanității, începând cu poporul român.
La 1 iunie 1946, apoi, în Sfânta zi de Crăciun a anului 1989, au fost asasinați doi patrioți români. După 1989, la cârma României s-au perindat numai anti-români: timonierul care și-a recâștigat privilegiile de fost șef de stat, culminând cu nemernicul demisionar (care vrea încă o casă în baza acelorași privilegii), iar acum cu catastrofalul duo Muco-Bolo. Cât vei mai răbda, popor român?
BNR vrea recensământul averilor românilor
Mugurel, matusalemicul răufăcător – neîntâmplător kazar prin naștere –, rămas (cu salariu și pensie de nabab) Guvernator BNR din 1990 până în prezent (cu excepția perioadei 22 decembrie 1999 – 28 decembrie 2000, în care a fost prim-ministru al României) și care era cazul să fie demult azvârlit la ghena de gunoi, recent, la comandă externă, a dispus recensământul locuințelor cetățenilor României, Cine-i dă acest drept și de ce i se permite? Cetățeni ai României, nu permiteți accesul recenzorilor. Nimeni nu are voie să vă pășească pragul fără acordul dvs. Doar cu mandat de la procuror. „BNR-ul nici măcar nu este controlat de statul român. Este instituție separată! Este stat în stat, dar noi nu suntem cetățeni ai «statului» BNR”. Se vrea deposedarea românilor de bunurile imobile pentru care au muncit o viață. Alo, duo Muco-Bolo, mergeți vă rog cu sorcova și la BNR și puneți acolo un român cu conștiință și coloană vertebrală care să aducă înapoi aurul dus de Mugurel în Anglia.
Supărările bulibașei comunității evreiești din România
Bulibașa comunității evreiești din România, supărat că nu i se face pe plac, a anunțat că înapoiază Statului Român „Medalia Naţională pentru Merit” cadorisită de Sparanghel Vodă I. Care or fi fost meritele bulibașei, cred că nici cei doi nu știu. „Legea lui Vexler” nu exclude extinderea caracterului punitiv de „antisemitism” până la Mihai Eminescu, ba chiar la interzicerea lui Dimitrie Cantemir sau Mihai Viteazul. Legea lui nu oferea nicio limită cronologică. Erau Vlad Țepeș, Ştefan cel Mare, Decebal, Burebista xenofobi? Deși nu are studii de istorie, Silviu Vexler se erijează în judecător al întregii istorii naţionale a românilor. Cu ce drept o faci pe judecătorul, domnule Vexler? Dacă nu-ți place în România, ai toată libertatea să pleci oriunde vrei. […….] Domnule Vexler, când vei pleca, nu uita să-l iei și pe Alexandru Florian și gașca lui de Gestapo-NKVD-iști vânători de valori naționale românești și, neapărat, pe KWJ, cu casele lui cu tot. Pe voi de ce nu vă acuză nimeni de xenofobie? De antiromânism în România?
Drum bun spre Israel, unde, concomitent cu genocidul zilnic comis în Gaza de Tzahal, Israelul a bombardat și Iranul fără niciun drept. […….]
Autor: Ion Măldărescu
Citiți și:
Lăsaţi în pace Ucraina şi aveţi grijă de România! De români!
Uniunea Europeană ne vrea fără resurse energetice, fără apă, fără pământ și hrană
yogaesoteric
6 septembrie 2025