Romulus Andriescu: „De ceva vreme am impresia că am nimerit greșit planeta”

De ceva vreme am impresia că am nimerit greșit planeta, de fapt, ce zic eu, de mult nu mai e o impresie, e o certitudine, una reală, cruntă, otrăvitoare, concretă……. Ce-i cu lumea asta? Cât de departe a ajuns în derizoriul ei?

Mergem gheboși, încovoiați și cu privirea în jos, purtând în ghebele noastre toată idioțenia multicoloră a unei lumi destrămate de secole, suntem orgolioși, dezechilibrați, instabili emoțional și psihic, sufletele noastre le tragem după noi prinse în lesă, le mai scoatem din când în când prin parcuri, în fața casei sau a blocului că să-și facă nevoile în văzul tuturor în timp ce zâmbim complice, după care adunăm toată mizeria lăsată în urmă și o aruncăm scârbiți la gunoi, vomitând după primul colț, ni se pare că le știm pe toate, că o credința superficială în Dumnezeu ne va salva și vom merge în rai, când de fapt suntem niște agramați spiritual, niște analfabeți emoționali, iar tot ceea ce vrem sau credem că suntem se regăsește reflectat într-o oglindă murdară, proiecția mizeră a modelului care am ajuns chiar noi…….

În vanitatea noastră imberbă, ne considerăm speciali, credem că dacă tolerăm culturi, credințe, orientări sexuale deviante sau obiceiuri străine nouă, asta ne definește ca națiune, ca popor, ca entitate națională distinctă, că, dacă suntem urmașii lui nea Traian și a lu’ nea Decebal, asta ne face deosebiți, speciali, unici; mediocritatea este apanajul nostru suprem, lauda noastră eternă, laurii putreziți de mult pe căpățânile noastre fără păr……. Luați-le pe toate astea, legați-le cu un șnur alb și unul roșu, ca pe mărțișoare, și lipiți-le de reverul hainei, să vadă tot poporul cam cât de mișto și cool suntem……. Și ieșiți pe stradă și faceți grevă sau meeting spontan, să vă dea la televizor în prime-time……. ediție specială, scris mare cu roșu pe burtieră……. că doar atât se poate, că doar de atâta suntem în stare……. Oricum nu ne bagă nimeni în seamă, asta pentru că suntem invizibili, neînsemnați și penibili.

Suntem geniali, perfecționiști, nu ne putem compara cu nimeni, avem generații de aur și generații de sacrificiu……. asta de când existăm noi pe aici, generații care s-au înmulțit și au procreat la rândul lor alte generații la fel ca ei, transmițând gene care nu ne aparțin, care ne ucid meticulos cu fiecare generație mai performantă ca cea anterioară, iar când ne privești, nu vezi decât măști în spatele altor măști care au în spate alte măști, care la rândul lor nu mai ascund nimic…….

Am ajuns în punctul în care sensul nu mai are sens……. cândva, a l’epoque, toate aveau un sens, un drum de la care nu se abătea nimic, oamenii erau veseli, liniștiți, zâmbitori, unii chiar iubitori, acum……. am ajuns o lume de frustrați, da, de frustrați……. O lume în care dacă am crezut că ne vom părăsi pe noi înșine, vom găsi the promise land (tărâmul promisiunilor)……. și l-am găsit……. fix in the middle of nowhere……. fix în mijlocul a nimic.

Autor: Romulus Andriescu

Citiți și:
A fi sănătos într-o societate bolnavă
Dan Diaconu: Nu vi se pare că realitatea e mult prea șocantă pentru a fi digerabilă?

yogaesoteric
10 iunie 2024