Rugăciunea
“Omul este ceea ce gândeşte, deci gândiţi-vă la Suprem” – Vedanta
“Când vă rugaţi nu faceţi ca ipocriţii cărora le place să se roage pentru a fi văzuţi de oameni. Ci tu, când te rogi, intră în odăiţa ta, încuie uşa şi roagă-te Tatălui tău, care este ascuns şi Tatăl tău care vede în ascuns îţi va răsplăti.”
“Când vă rugaţi nu spuneţi cuvinte de prisos ca păgânii, căci Tatăl vostru ştie de ce aveţi nevoie.” – Matei, 6: 5, 6, 7, 8
“Dar vine ora şi ea a venit deja, în care adevăraţii adoratori se vor închina Tatălui în spirit şi adevăr. Dumnezeu este Spirit şi Adevăr şi cine se închină Lui trebuie să se închine în spirit şi adevăr” – Ioan 4, 23, 24
Am primit toţi, mai mult sau mai puţin, o idee falsă cu privire la felul în care să ne rugăm şi a rolului rugăciunii în viaţa noastră. Autorităţile bisericeşti au indus opinia că pentru a ne ruga trebuie să luăm o anumită atitudine şi să folosim cuvinte speciale. Totuşi Iisus a spus clar cum trebuie să ne rugăm, după cum se poate vedea din textele evangheliilor citate mai sus.
În acest sens există o povestire încântătoare a lui Lev Tolstoi: “Într-o insulă trăiau trei călugări bătrâni. Erau atât de simpli încât singura lor rugăciune era: “Noi suntem trei, voi sunteţi trei, aveţi milă de noi!”. Această rugăciune naivă producea numeroase miracole. Episcopul din regiune, auzind de cei trei călugări şi de rugăciunea lor inadmisibilă, se hotărî să se ducă să-i înveţe rugăciunile canonice. Ajungând în insulă, episcopul căută să-i facă să înţeleagă că cererea lor adresată Cerului era lipsită de demnitate şi-l învăţă rugăciunile care se făceau obişnuit în biserici, apoi părăsi insula, îmbarcându-se pe vaporul cu care venise. Puţin timp după plecarea sa, episcopul observă pe dâra făcută de apă în urma vaporului o lumină strălucitoare, iar când această lumină se apropie, nu mică i-a fost mirarea văzându-i pe cei trei călugări alergând pe valurile apei ca să prindă vaporul. “Am uitat minunatele voastre rugăciuni pe care ni le-aţi dat – strigară ei când s-au apropiat de vapor – de aceea ne-am grăbit să vă ajungem ca să ni le mai spuneţi odată!”. Episcopul, cu un sentiment de teamă şi de respect, le răspunse: “Fraţii mei, puteţi să vă rugaţi şi de aici înainte aşa cum v-aţi rugat în trecut!”.
Se pare că povestea este bazată pe fapte autentice şi că are aşadar o bază istorică. Din anumite documente ar reieşi că episcopul i-a întâlnit pe cei trei călugări pe parcursul călătoriei sale de la Arhanghelsk la mănăstirea Solovetk de la gura fluviului Dvina.
Considerându-L pe Dumnezeu ca pe o forţă exterioară lor, oamenii au recurs la rugăciune, ca mijloc de a intra în legătură cu Dumnezeu.
Rugăciunea este credinţa în acţiune. Este cea mai puternică formă a gândirii. Ca orice energie, ea poate fi periculoasă, căci dacă nu se observă ştiinţific funcţionarea şi mecanismul ei, se pot obţine efecte dezastruoase.
În privinţa întrebării dacă prin rugăciuni şi sacrificii se poate obţine de la Dumnezeu favoruri speciale, se poate răspunde prin da sau nu.
Omenirea a trecut deja de faza copilăriei şi poate suporta o examinare subiectivă a acestui subiect. Totul are importanţă în univers; apariţia şi dispariţia unei flori sau a celei mai mici insecte produce vibraţii infinite. “Nici o pasăre nu cade fără ştirea Tatălui”, spune Evanghelia. Omul care, de pildă, cere propria sa vindecare sau a altei persoane iubite ignoră consecinţele dorinţei sale: de fapt, omul nu poate cunoaşte niciodată ceea ce cere.
Dacă vindecarea pe care o cere este înscrisă în manuscrisul divin, va fi obţinută, nu pentru că a cerut-o, ci pentru că era necesară vieţii; dacă însă moartea este reclamată de viaţă, moartea va fi aceea care va veni. Înseamnă din această cauză că rugăciunea a fost făcută în zadar, că este inutilă? Nicidecum: nimic nu este zadarnic sau inutil. Ea are însă alt scop decât cel pe care-l credem, iar acest scop constă în evoluţia noastră în viitor. Un înţelept spunea că important nu este atingerea scopului ci străbaterea căii care duce la acel scop.
Oricât de interesată ar fi rugăciunea, ea apropie pentru un moment creatura de Creatorul său şi din acest scurt contact, fiinţa devine mai bună şi mai purificată.
Comunicarea dintre Creator şi creatură nu este o pură iluzie: ea s-a stabilit odată cu prima noastră respiraţie şi nu a fost niciodată întreruptă. La un moment dat ea a produs rugăciunea.
În general, oamenii nu practică cu adevărat rugăciune. Rugăciunea lor nu este altceva decât un fel de a cerşi ajutor pentru satisfacerea efemerului. Oamenii când se roagă, fac în general legătură cu zeii creaţi de ei, iar nu cu Dumnezeu, cu Marea Forţă.
Nivelul până la care se ridică rugăciunea depinde de vibraţia care i-a dat naştere: cu cât e mai impersonală, cu atât se înalţă mai sus, iar de la nivelul la care ajunge, primeşte răspunsul.
Adevărata rugăciune nu este cerşetorie, ci dragoste, încredere, dăruire; este legătura dintre Tată şi fiu, este conştiinţa comuniunii totale. De aceea, rugăciunea înseamnă pace interioară, linişte, încredere şi aşteptarea liniştită a răspunsului. Dumnezeu ne vorbeşte prin revelaţii şi prin toate creaturile Sale. Dar pentru ca rugăciunea să aibă efect este necesar să i se deschidă inima. Contactul cu Dumnezeu îl putem avea ori de câte ori ne aflăm în faţa creaturilor sale: flori, arbori, animale sau oameni.
Rugăciunile pot fi împărţite în 3 clase speciale:
- În prima clasă intră unele rugăciuni având ca obiect bunuri terestre, obţinerea de avantaje fizice ca: îmbrăcăminte, bani, reuşită în afaceri, vindecări, etc.;
- În a 2-a categorie intră cererile de creştere spirituală, de forţă, de înţelegere, cererile de ajutor intelectual şi moral, ca şi cererile de lumină interioară;
- În a 3-a categorie se încadrează rugăciunile care nu cer nimic; ele constau în a medita asupra perfecţiunii divine şi în adorarea Divinităţii, într-o aspiraţie arzătoare de comuniune cu Dumnezeu
yogaesoteric
