Rusofobia – ultimul refugiu al neoliberalismului

Într-un articol publicat pe blogul său personal, expertul economic Bogdan Radu Herzog afirmă că rusofobia de care dă dovadă occidentul nu reprezintă decât un ultim refugiu al liberalismului.

Pornind de la discuții despre oameni care la cea mai mică critică a sistemului actual îți aruncă în față plecatul în Rusia, China sau Coreea de Nord, am avut revelația că rusofobia este de fapt ultimul refugiu al liberalismului. O ideologie incapabilă să-și explice propria identitate, propriul crez și propriile realizări, are nevoie de un inamic exterior pentru a păstra o brumă de credibilitate.

Apărătorii ideologiei liberale trebuie să explice fenomenele pe care aceasta le-a generat: intervențiile militare „umanitare” soldate cu milioane de victime în Orientul Mijlociu, catastrofa demografică din lumea occidentală, diferențele sociale tot mai accentuate, exportul industriilor spre zone unde forța de muncă poate fi plătită mai prost, subțierea până la dispariție a clasei mijlocii și a muncitorilor industriali, invadarea organizată a Europei de către migranto-refugiați, promovarea unor aberații culturale precum pornografia sau agenda gay etc.

Pentru a nu răspunde unor astfel de întrebări există două tehnici: distragerea atenției și inventarea unui inamic extern. Nu cred în definirea prin raportarea la terți și cu atât mai mult la definirea prin negarea terțului, de aceea am și evitat să mă asociez unor proiecte cu identitate negativă: anti-București, anti-maghiar, anti-rus, anti-european. Cine ești tu? Cum vezi lumea? Ce îți propui să faci? Pentru ce te lupți? Acestea sunt întrebările la care cred că ar trebui să răspundă oricine are un discurs public. Atunci când ești incapabil să ai un răspuns coerent la astfel de întrebări apare nevoia de dușman.

Văzând nivelul halucinant de rusofobie la care s-a ajuns în societatea românească aș tinde să spun că deruta ideologică de la noi este extremă. Am importat o ideologie străină și valorile ei, iar acum îi importăm și dușmanii. Toate acestea vin, cred eu, din capitularea elitelor politice și intelectuale ale României în fața lui Mamona. În lipsă de repere proprii, ni se spune și ce să visăm iar acest lucru este foarte grav. Situația în care ne aflăm, cu o ideologie care și-a atins limitele și în care nu mai crede nimeni, nu este însă singulară. Îmi vin în minte colapsul comunismului și al Uniunii Sovietice.

În august 1991, asemeni lui Ceaușescu, liderii sovietici care intuiau că reformele lui Gorbaciov vor conduce la colapsul țării au scos tancurile pe străzile Moscovei. Nu s-a tras însă în nimeni. De ce s-ar fi tras? Pentru bolșevism, pentru brașoava aia roșie, cum îi spunea Țuțea? Elțîn, informat de la ambasada americană de discuțiile interne dintre puciști și de faptul că nu se va trage, s-a urcat pe tanc…

Ce a urmat se știe. A urmat un deceniu negru care poate fi comparat doar cu anii imediat următori revoluției bolșevice de la 1917, o catastrofă umanitară și un jaf de proporții nemaiîntâlnite. Cei șapte oligarhi și alții ca ei, strânși împrejurul lui Elțîn, au muls tot ce-au putut, cu prețul vieții a milioane de oameni. În tot acest timp însă s-a mai petrecut ceva. Conștienți de sursa eșecului lor, absența unei idei în care lumea să creadă și pe care să o opună liberalismului care le distrugea țara, rușii s-au apucat să caute, în trecut, în prezent, în interior și în exterior.

Așa se face că, la nici 30 de ani, Alexander Dughin ținea conferințe de geopolitică în fața ofițerilor cu grad de la general în sus, iar la aceste conferințe au fost aduși Alain de Benoit și alții și s-au pus bazele reconstrucției țării. Totul după ce au înțeles cine erau ei înșiși și unde doreau să ajungă. Poate așa ar trebui să începem și noi, nu preluând gândurile altora din Vest, Est, Nord sau Sud, ci gândind cine suntem și unde vrem să ajungem. Și cred că ar trebui să începem din trecut, de la generația interbelică, poate și mai de dinainte. Cât despre liberalism, nevoia de a-și găsi un ultim refugiu în identificarea unui pericol extern spune totul despre viitorul său. Singura întrebare este dacă va intra în colaps înainte de a produce un nou mare război, sau înainte de a distruge definitiv societățile europene așa cum le cunoaștem.

P.S. Un academician îmi spunea acum câteva luni că Academiei Române nu i-a mai fost solicitat sprijinul în elaborarea unui program de politici sociale cam de prin 2004…

Citiţi şi:
Concepte geniale de supravieţuire naţională în era globalizării
Dacă nu ești întru totul de acord cu ocupația americană, propaganda de la noi te etichetează ca fiind un «rusofil»

yogaesoteric
21 decembrie 2016