SĂPTĂMÂNA 5-11 MARTIE, o săptămână cum de mult n-a mai fost

de astrolog Rodica Purniche
 

 
 
În preajma datei de 1 ianuarie planetele au început să se grupeze din nou, „să strângă rândurile” şi să facă tot mai multe front comun în sectorul Capricorn-Peşti. Spre mijlocul lunii februarie graniţa dintre Vărsător şi Peşti s-a aglomerat tot mai mult, iar din 28 februarie intervalul 00°00’ Peşti – 07°00’ Taur efectiv să ia Cerul cu asalt din acest arc de cerc. Rămân cumva în afara acestei efervescenţe planetare Marte din Fecioară, Saturn din Balanţă şi Pluto din Capricorn, planete „karma-ice”, cum sunt ele denumite, ca şi cum, dacă suntem „cuminţi” (deci în armonie cu Legile Divine), nu avem de ce să suferim.
 
Din această dată însă – 28 februarie – Cerul pare să-şi revină la formulele lui spectaculoase din noiembrie-decembrie şi să desfăşoare deasupra capetelor noastre adevărate regaluri, cu o semnificaţie bine definită, pe care ne revine s-o descifrăm.
În 5 martie începem o săptămână cum de mult n-a mai fost, cu un Cer foarte dinamic şi spectaculos, pe fundalul căruia planetele fac relaţii multiple şi complexe, în care se vor menţine întreaga săptămână, generând un cumul energetic pe care îl vom simţi din plin.
Manifestat sub forma configuraţiilor planetare, acest cumul poate avea formula de „punct ochit, punct lovit”, ajutându-ne să realizăm ceea ce dorim, DACĂ ştim cu adevărat ce vrem. Pentru cei care, în momentul de faţă, deciziile au fost luate sau idealurile ori obiectivele au fost stabilite cu claritate, aceste configuraţii planetare sunt combustibilul care va face ca ele să se concretizeze, să se împlinească. Pentru aceia care, dimpotrivă, există îndoială, nesiguranţă, frică, dezordine, viaţa se poate transforma într-un haos sau într-un iureş din care vor ieşi cu mare greutate sau de pe urma căruia nu se vor alege cu mare lucru.
 
În egală măsură, natura gândurilor, cuvintelor şi acţiunilor noastre va marca această perioadă. Tot ceea ce este corect, armonios şi făcut cu raportare permanentă la Dumnezeu, va da roade corespunzătoare. Tot ceea ce este rău, criminal, otrăvitor şi demoniac, mai devreme sau mai târziu va da roade corespunzătoare. Viitorul se naşte în fiecare clipă din ceea ce gândim, rostim sau facem şi tot ceea ce gândim, rostim sau facem se întoarce în cele din urmă la noi, fiindcă noi şi nu altcineva am creat un tip de energie sau altul. Noi suntem autorii şi noi trebuie să culegem ce am semănat. După ce am gândit, rostit şi acţionat, energia astfel creată se duce către ceilalţi, îi afectează atât cât şi aşa cum îi afectează, dar tot la noi revine, indiferent cât de târziu. Ştiind aceasta, este bine să fim mult mai conştienţi de acţiunile mentale, verbale şi fizice în care ne implicăm, pentru a şti, în măsura în care este posibil, ce fel de viitor ne creăm. În felul acesta, putem descoperi că mult-disputatul dicton latin „carpe diem” înseamnă, în realitate, nu doar a trăi în prezent, ci a fi conştient de clipa prezentă, de felul în care dai „chip şi formă” acestei clipe.
 

Ce ne oferă această săptămână?

Indicăm configuraţiile planetare la momentul răsăritului.




Luni, 05.03.2012

Piramida de Foc, realizată pe Semnele zodiacale Berbec-Leu-Săgetător de către conjuncţia Mercur/Uranus cu Luna şi cu asteroidul Junon, atrage atenţia asupra unor mari capacităţi de exprimare, comunicare, asupra capacităţii spontane de înțelegere şi a imaginaţiei creatoare. Starea de îndrăgostit sau participarea noastră la evenimentele fiinţelor iubite poate indica şi o extraordinară susţinere reciprocă a cuplurilor în tot ceea ce urmează să se petreacă în aceste zile.
 

Piramida de Pământ

, realizată pe Semnele zodiacale Taur-Fecioară-Capricorn de către planetele Jupiter-Marte-Pluto, configuraţie planetară de lungă durată, prezentă şi înainte de Anul Nou, este acum cu atât mai interesantă cu cât Marte este în perioada lui de retrogradare. Calităţile şi defectele noastre se pot amplifica, fapt care ne atrage atenţia că acele transformări realizate sub impulsul energetic al Piramidei de Foc, sub impulsul energetic al Piramidei de Pământ se fixează, devenind trăsăturile noastre distincte de acum încolo.

 
 
 
 

Aspectul eliberator este configuraţia astrologică realizată de către două planete în opoziţie şi o a treia, aflată în sextil şi, respectiv trigon, cu aceste planete. Această a treia planetă reprezintă soluţia conflictului sau adversităţii create de către cele două planete în opoziţie. Suntem aşadar ajutaţi, în această zi şi în această săptămână, să rezolvăm tot ce ne frământă sau tot ceea ce necesită armonie atât în noi cât şi în afara noastră.
 
Aspectul eliberator este prezent în 3 variante:
– varianta opoziţie Saturn-Venus pe Semnele zodiacale Balanţă-Berbec, Neptun fiind în trigon cu Saturn şi în sextil cu Venus.
 
 

 
 
 
– varianta opoziţie Marte-Chiron pe Semnele zodiacale Fecioară-Peşti, Pluto fiind în trigon cu Marte şi în sextil cu Chiron
– varianta opoziţie Marte-Chiron pe Semnele zodiacale Fecioară-Peşti, conjucnţia Jupiter/Lilith fiind în trigon cu Marte şi în sextil cu Chiron
 
 
 
 
Trei observaţii sunt necesare aici:
–  în primul rând, prezenţa planetelor lente, de la Jupiter la Pluto (cu excepţia lui Uranus), atrage atenţia asupra unor lecţii de viaţă care se derulează la nivel planetar; tot ceea ce trebuie transformat, toate iluziile care trebuie să înceteze, toate obstacolele care trebuie acceptate, înţelese şi apoi depăşite, toate şansele care ne sunt date constituie lecţiile complexe pe care, odată rezolvate, se va aşeza viaţa noastră de acum încolo;
– prezenţa planetelor spirituale, Jupiter şi Neptun, alături de asteroidul Chiron sunt informaţia clară că soluţia cea mai bună de a trece prin această perioadă de sfârşit şi început de ere, este soluţia divină, apelarea lui Dumnezeu şi a Graţiei Sale supreme;
– implicarea separată, în câte o variantă, a planetelor Venus şi Marte, este un indiciu că aceste lecţii – pentru unii dintre noi, chiar adevărate teste spirituale – nu vor ocoli pe nimeni şi că ele există pentru fiecare fiinţă, adaptate la nivelul ei de conştiinţă şi la puterile ei de a evolua.

Nicovala este configuraţia alcătuită din patru planete care formează două cuadraturi şi, în acelaşi timp, un trigon şi un sextil. Ea se realizează de data asta între asteroidul Junon, Pluto, Chiron şi Uranus. Ea reprezintă efortul major depus în lupta cu structurile limitatoare ale ego-ului, pentru a ne purifica fiinţa şi pentru a ne revela Sinele Nemuritor Atman, conferind totodată un mare potenţial de introspecţie analitică şi de focalizare mentală. Cu ajutorul lor, angoasele şi conflictele noastre interioare pot deveni esenţe şi energii eliberatoare ale spiritului din tirania limitărilor egotice.
 

Triunghiul minor este o configuraţie alcătuită dintr-un trigon şi două sextile, care antrenează Semne zodiacale de natură energetică fie numai yin, fie numai yang, ca în cazul nostru. Planeta-focar, cea care realizează sextilele, este „receptorul energetic” al configuraţiei şi totodată motorul ei – în cazul de faţă, asteroidul Chiron. Configuraţia ne permite să ne manifestăm creator şi obiectiv, plini de inventivitate şi capabili să concretizăm idei, decizii, iniţiative, capabili să comunicăm şi să ne comunicăm cu sensibilitate şi intuiţie totodată, fructificând  şansele profund transformatoare indicate de trigonul Jupiter-Pluto.
 

Aripile de pasăre în 2 variante ale formulei de cuadratură şi trigon, făcând configuraţia mult mai dinamică şi totodată mult mai puternică. Este vorba despre cuadratura dintre Marte şi Soare, şi cuadraturile dintre Uranus şi conjuncţia Venus/Pluto, ceea ce face ca această aripă să fie dublă. Fiind antrenate în configuraţie Elementele Pământ şi Foc, este posibil să asistăm pe toată durata configuraţiei la tot felul de crize de comunicare sau conflicte datorate comunicării, dar care se vor dovedi în final constructive sau chiar generatoare de noi tendinţe, curente sau idei benefice pentru populaţie. Deşi se spune că această configuraţie este foarte apropiată de simbolismul şi valenţele lui Mercur şi ale Semnelor de expresie a Elementului Aer, tocmai absenţa acestui Element apropie această configuraţie de simbolismul planetei Pluto şi al Semnului zodiacal Scorpion, reprezentat de pasărea Phoenix, cea care renaşte din propria ei cenuşă.

În prima variantă sunt antrenate Semnele zodiacale Fecioară, Săgetător, Capricorn şi Berbec, şi planetele Marte, Pluto, Mercur/Uranus şi asteroidul Chiron, ca semn al puterii de înţelegere mentală şi al forţei yang, capabile să transforme lumi.
În a doua variantă sunt antrenate Semnele zodiacale Leu, Balanţă, Săgetător, Peşti, „amestecul” Elementului Apă aici fiind deosebit de sugestiv. Alături de planetele Lună şi Saturn, asteroizii Junon şi Chiron atrag atenţia că săptămâna este deosebit de favorabilă relaţiei discipol-ghid spiritual şi că relaţia de iubire şi de dăruire este reciprocă, durabilă, stabilă, sinceră, aptă să se exprime în multe limbaje, depăşind cuvintele şi chiar graniţa lumii noastre materiale, străbătând Eternitatea.

Careul în T este o configuraţie planetară alcătuită dintr-o opoziţie şi două cuadraturi. Planeta care face aceste cuadraturi cu cele două planete aflate în opoziţie poartă numele de „planetă-focar”, fiind cea mai puternică planetă a temei respective. În această zi de luni avem un dublu careu:
 

Careul în T mobil, pe Semnele zodiacale Fecioară, Săgetător, Peşti, alcătuit din Marte şi asteroizii Junon şi Chiron, reprezintă energia care ne mobilizează să depăşim orice obstacol afectiv în relaţia directă de la suflet la suflet cu ghidul nostru spiritual sau, într-o altă interpretare, este posibil ca relaţia de iubire dintre discipoli şi ghizii lor spirituali să genereze miracole care să transforme umanitatea.
 

Careul în T cardinal-fix, pe Semnele zodiacale Berbec, Leu, Balanţă, alcătuit din opoziţia Venus-Saturn şi cuadraturile Lunii faţă de cele două este deosebit de interesant, ţinând cont că acest careu este creat de trecerea Lunii din Rac în Leu, în cuadratura ei separantă faţă de Venus şi aplicantă faţă de Saturn. Fiind un careu în T cardinal-fix, el ne îndeamnă să folosim forţa noastră interioară cu prudenţă şi înţelepciune, femeile fiind vizate în mod direct de această configuraţie. Tendinţele lor masculine, momentele de autoritate distructivă şi de posesivitate este de preferat să fie diminuate sau chiar sever controlate, mai ales că este săptămâna lor, o săptămână a frumuseţii şi a iubirii.
 



Miercuri, 07.03.2012

Dreptunghiul mistic se adaugă pentru câteva ore acestui Cer ordonat, hotărât să ne ajute cu orice preţ să facem salturi benefice.
Cu aproximativ o oră şi jumătate înainte de răsărit, Luna trece din Leu în Fecioară, marcând, la finalul Leului, momentul de maxim al acestei configuraţii astrologice, care ia naştere din cooperarea a patru planete şi a patru Semne zodiacale. Până la intrarea Lunii în Fecioară, ele au fost Semnele zodiacale Peşti, Taur, Leu şi Balanţă. Pe măsură ce Luna va avansa în Fecioară, calităţile noastre antrenate de dreptunghiul mistic vor lua o direcţie sau alta, datorită faptului că Luna va da naştere unei a doua Piramide de Pământ, împreună cu Jupiter din Taur şi cu Pluto din Capricorn.
 

Probabil că mulţi dintre noi vor încheia ziua de marţi cu o stare de îndoială asupra propriilor decizii, de nesiguranţă sau lipsă de încredere faţă de viitorul imediat, ori de propriile lor capacităţi. Alţii, dimpotrivă, vor începe ziua de 7 martie marcaţi de o dualitate aparent necaracteristică lor, deoarece rolul dreptunghiului mistic acesta este: să ne atragă atenţia asupra faptului că, atunci când ne este greu, ne amintim de Dumnezeu, iar când am dat de bine, am uitat cu totul de El. Rolul unei Piramide realizate de trei planete plasate în fiecare dintre cele trei Semne ale unui Element este acela de a ne ajuta să conştientizăm cu adevărat calităţile noastre. Iată că azi, alături de Piramida realizată de Jupiter, Marte şi Pluto, Luna mai face una, tot cu Jupiter şi cu Pluto, activând puternic energiile Elementului Pământ care se exprimă prin Semnele zodiacale Taur, Fecioară şi Capricorn. Puterea noastră de concretizare este foarte mare, forţa de a rezolva multe aspecte materiale ale vieţii de asemenea, iar capacitatea de reuşită în domeniile foarte terne ale vieţii nu cunoaşte eşec.
 

Careul în T mobil realizat de către opoziţia Marte-Chiron şi cuadraturile lui Junon faţă de ambele indică energiile de care avem nevoie ca să depăşim falsele temeri, minciunile, fricile, confuziile de valori din viaţa noastră afectivă dar şi din viaţa noastră spirituală. Rolul agresiv al autorităţilor de orice fel faţă de valorile spirituale autentice (opoziţia Marte-Chiron pe Semnele zodiacale Fecioară-Peşti) precum şi lipsa completă de iubire faţă de semeni (cuadratura Marte-Junon) sunt aspecte ale vieţii noastre care afectează la modul general societatea. Conjuncţia Junon/Nodul Nord din Săgetător şi în unghi de 90° cu Chiron este, poate, un semnal de alarmă faţă de atitudinea pe care, la modul general, planeta o are faţă de călăuzele ei spirituale autentice. În contextul în care Jupiter este într-o relaţie foarte strânsă cu Lilith, de multă vreme şi pentru încă destul timp de acum încolo, această chestiune ar trebui să ne preocupe ceva mai mult: chestiunea călăuzelor spirituale autentice ale planetei Pământ şi relaţia societăţii cu ele. (Avem în pregătire articolul „Cuplul Jupiter-Lilith”).
 

Vineri, 09.03.2012

În dimineaţa zilei de vineri Cerul întreg este dominat de configuraţia planetară numită Zmeul, alcătuiră dintr-un Triunghi minor şi o Piramidă care, în această zi, sunt duble: Chiron face sextile şi cu Venus, şi cu Jupiter în Triunghiurile minore la care participă Pluto, iar Marte şi Pluto sunt, la rândul lor, angajate în două Piramide de Pământ datoare conjuncţiei aplicante dintre Venus şi Jupiter. Semnele zodiacale angrenate în această baterie energetică sunt Taur, Fecioară, Capricorn şi Peşti. Menţionăm că Zmeul este o configuraţie tipică pentru reuşită, foarte puternic dinamizată de opoziţia pe care Marte o face cu asteroidul Chiron, susţinând astfel toate posibilităţile noastre creatoare ca ele să fie nu doar exprimate, ci şi concretizate.
 
 
În concluzie, configuraţiile astrologice care se formează arată că energiile vin în formula de „punct ochit, punct lovit”, şi ele ne vor ajuta să realizăm ceea ce dorim DACĂ, într-adevăr, ştim cu adevărat ce vrem. Pentru cei care, în momentul de faţă, deciziile au fost luate, iar idealurile sau obiectivele au fost stabilite cu claritate, aceste configuraţii planetare devin combustibilul care va face ca deciziile şi obiectivele să se concretizeze, să se împlinească. Luna în Leu la momentul răsăritului de Soare, luni, 5 martie, ne permite să afirmăm că aceasta este o săptămână a izbânzilor şi a victoriei, dacă vom şti să folosim în mod armonios tot ceea ce primim din lumile divine prin intermediul planetelor.

yogaesoteric

8 martie 2012

 
 
 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More