Satanism şi terorism promovat cu insolenţă şi asumat, în şocanta indiferenţă a «opiniei publice»

 
Liderul trupei de black-metal Watain, care a concertat şi în clubul Colectiv: «Istoria muzicii metal este plină de clădiri mari care sunt incendiate, iar oamenii îşi pierd viaţa». Coincidenţe?!

Declaraţii halucinante ale solistului trupei care a făcut din clubul blestemat din Bucureşti un adevărat templu satanic în săptămâna premergătoare Săptămânii Patimilor anului 2014, când s-a dat foc la cruci răsturnate şi s-au stropit spectatorii cu sânge de animal, într-o atmosferă lugubră de infern „live”

Wowbiz

: VIDEO! Clubul morţii a găzduit un ritual satanic în Săptămâna Patimilor! S-au dat foc la cruci întoarse şi s-a făcut baie în sânge de animal! A fost invocat Satana

62 de tineri au murit în incendiul din Colectiv! A fost oare un accident? Poate că da, cu toate că mulţi înclină să creadă că la un astfel de număr de victime, nu se mai poate vorbi despre un simplu accident.

Ceea ce s-a petrecut în club Colectiv cu mai multe luni înainte de tragicul eveniment depăşeşte cu mult ceea ce se numeşte artă. Pe scena clubului Colectiv s-au ars cruci cu capul în jos pe care erau înfipte capete de ţap iar oamenii care au fost în sală au fost stropiţi cu sânge de animal. S-a întâmplat într-o zi când creştinii sărbătoreau Săptămâna Patimilior, pe 7 aprilie, la concertul trupei suedeze de black metal, Watain. Membrii trupei sunt autoproclamaţi satanişti şi se laudă că în concertele lor se efectuează ritualuri păgâne în toată regula.
Clubul Colectiv nu a ars atunci, cu toate că s-au aprins focuri adevărate în sală.

„Watain se autocaracterizează ca fiind satanişti tezişti. Toate versurile sunt scrise de solistul Erik Danielsson, care spune că temele abordate se bazează pe religia satanistă, iar ei nu trebuie consideraţi nişte simpli adoratori ai Diavolului. Danielsson crede că toţi membrii trupei trebuie să împărtăşească aceeaşi credinţă pentru a realiza ceva atât de personal precum muzica. Trupa Watain este o susţinătoare a Ordinului Misantropic Luciferian, un cult înfiinţat de Jon Nodtveidt, asociat cu abuzurile şi uciderea de animale”, se arată pe pagina Wikipedia dedicată trupei Watain. Formaţia suedeză a devenit cunoscută în toată lumea după ce cunoscutul site tabloid TMZ a publicat imagini în care solistul trupei arunca sânge de porc peste spectatori, în timpul unui show din Statele Unite. Cei prezenţi în sală au fost şocaţi de faptul că nu era vorba de o substanţă care să imite sângele: era real, pentru că mirosea şi avea gust de sânge. De altfel, solistul trupei suedeze a mărturisit într-un interviu că în timpul concertelor obişnuieşte să sacrifice animale. Momentul cu sângele a existat şi la Bucureşti, în debutul piesei „Devil’s Blood”.

Cu siguranţă nu vom şti niciodată dacă între ritualul satanic din Săptămâna Mare şi tragedia din noaptea de Halloween există vreo legătură. Ştim, însă, că mulţi dintre cei care au stat în primele rânduri la concertul trupei Watain au fost în sală şi la Goodbye to Gravity. Şi că mulţi dintre ei au murit în chinuri groaznice. „Am văzut iadul, mamă”, spunea un tânăr de 22 de ani, care a reuşit să iasă viu din infernul de la Colectiv.

Interviu cu liderul trupei de black-metal Watain: De câte ori oameni iau contact cu Watain, fie că le place ori nu, devin părtași unui loc, cu energii care sunt foarte reale și care vin în ființă dacă sunt invocate

Interviu apărut pe site-ul Metal blast.net în 2013.

Watain este o formație suedeză foarte controversată, care promovează fățiș satanismul. Chiar și printre cei care apreciază stilurile mai extreme de heavy metal, sunt unii care văd în Watain o putere mai periculoasă și mai letală decât tot genul metal, o imagine pe care cei de la Watain o îmbrățișează cu bucurie.

Cuprinși încă de frenezia succesului avut pentru straniul album din 2010 „Lawless Darkness” (Întunericul fărădelegii), trei ani mai târziu cei de la Watain erau pregătiți să-și arunce din nou veninul, prin albumul „The Wild Hunt” (Vânătoare sălbatică). Cu o lună înainte de lansarea acestui album, Metal Blast l-a intervievat pe liderul formației, Erik Danielsson – un dialog ce ilustrează abisurile cumplite accesate și vehiculate de Watain.
Ființele umane naive care încă își mai imaginează că acest gen de muzică este inofensiv, se vor convinge din declarațiile lui Danielsson că de fapt este un fel de poartă deschisă prin care se revarsă energii malefice, infernale, invocate cu bună știință de așa-zișii artiști scelerați.

Genul metal vine dintr-un loc adevărat, plin de pasiune și foc

Metal Blast: Bună Erik, mă bucur să stau de vorbă cu tine! Ce mai faci zilele astea?

Erik Danielsson: Sunt al d….lui de extenuat, dar sunt totuși destul de bine (râde).

MB: Îmi imaginez! Ai dat interviuri toată ziua, nu-i așa?

E: Da, dar nu mă deranjează; sunt încă la momentul la care mi se pare interesant să vorbesc despre album, dar într-adevăr mă cam apucă durerea de cap (râde).

MB: Când mi s-a ivit prilejul să-ți iau interviu, am observat că ai cel puțin jumătate din săptămână alocată interviurilor, așa că mi-a părut rău pentru tine.

E: Nu, dă-o d….lui, îmi place să vorbesc despre Watain, iar dacă oameni vor să o posteze în revistele lor cu atât mai bine.

MB: Anul trecut am avut o lungă discuție în Bloodstock, în care am insistat mult asupra filozofiei și elementelor religioase ale Watain, și a fost uimitor, pentru că deși a trecut aproape un an, este de departe cel mai popular interviu pe care l-am realizat (încă primim comentarii și vizualizări în fiecare zi); în mod clar oamenilor le pasă despre ceea ce aveți de spus, și desigur și de formație. Așa că înainte de a intra în „The Wild Hunt”, aș vrea să știu dacă a fost vreun moment în care ai conștientizat că fanii te văd ca pe cineva care are „ceva” de spus?

E: Încerc să uit de asta, pentru că nu prea îmi place ideea asta prea mult. Îmi place să vorbesc despre Watain și să explic viziunea mea, până la un punct, dar nu mă simt bine deloc să știu că unii oamenii ar prelua aceste idei pentru a deveni ale lor; niciodată nu mi-a plăcut asta. Întotdeauna i-am încurajat pe oameni să gândească singuri, căci așa devii cineva și ajungi să te cunoști pe tine însuți. Bineînțeles că este imposibil de evitat asta; nu-i vorba că aș fi preocupat de asta, dar dacă ar fi să fiu total sincer, mă cam deranjează lucrul acesta.

MB: Dar cu ideea că fanii te citează, de genul: „ei bine, după cum spune Erik …”?

E: Da, vreau să spun că îmi place ca oamenii să-mi citească interviurile pentru a afla mai multe despre trupă, și nu pentru ca să-și ia ideile de la ea. Toată chestia asta de „persoană publică”, să fiu sincer este ciudată… la n….a, stau într-un nenorocit de r….t pe un teren de țară aiurea, lasă-mă-n pace ! (râsete)

MB: Unul din aspectele pentru care am primit cele mai multe comentarii a fost cel legat de faptul că încurajezi terorismul în numele Watain. Mai ai aceste păreri și acum, și cel mai important, care ar fi reacția ta dacă fanii chiar ar lua-o în serios?

E: Ei bine, sper să o ia în serios, căci nu îmi place să nu fiu luat în serios, pentru că ar fi pierdere de timp, să faci lucruri care nu sunt serioase. În esență ceea ce este important ca să știe oamenii, este că Watain vine dintr-un loc foarte dosnic și întunecat, și nu sunt multe astfel de trupe în istoria muzicii metal care să fie gata să recunoască asta despre ele însele și să încurajeze aspectul ăsta, dar noi o facem. Spunând asta, spun de asemenea că ori de câte ori oameni iau contact cu Watain, fie că le place ori nu, devin părtași unui loc, cu energii care sunt foarte reale și care vin în ființă dacă sunt invocate. Toate acestea fiind spuse, aș considera un gest asumat interacțiunea cu Watain, în orice fel, ca o dovadă a faptului că ceea ce spun este adevărat, pentru că așa se manifestă lucrurile astea, prin muzica noastră, prin felul în care cântăm live, dar și în alte feluri, și tocmai de aceea istoria muzicii metal este una foarte controversată, nu numai plină de albume minunate, dar și de clădiri mari care sunt incendiate iar oamenii își pierd viața.

MB: În mod clar: este o carte celebră despre asta „Lords of Chaos” (Lorzii haosului), pe care probabil că ai citit-o, și care surprinde întreaga luptă Varg/Euronymous și problematica bisericilor incendiate. Că veni vorba de incendierea de biserici, îmi amintesc un interviu cu Abbath de la Immortal, în care spunea că nu erau niciodată interesați de incendierea totală de biserici pentru că dacă arzi o biserică, guvernul va construi alta. Probabil că au văzut-o ca pe o încercare zadarnică de a schimba percepția oamenilor asupra religiei…

E: Aș vrea să îl întreb pe Abbath, dacă a crezut că atacul Al-Quaeda de la WTC a fost de asemenea inutil, pentru că guvernul va reconstrui clădirea din nou. Nu actul dărâmării unei clădiri contează, ceea ce contează este efectul pe care îl are, și efectul teribil pe care acele biserici incendiate l-a avut asupra oamenilor! Oamenii erau al d…i de speriați, făceau pe ei, pentru că, potrivit mass-media era o bandă de sataniști care ardeau biserici și omorau oameni. Acesta este rezultatul, nu clădirea de lemn cu o cruce pe ea care arde, este mesajul, care-i strânge pe oameni de gât ca un laț de fier. Asta a fost important la incendierea de biserici, și care rămâne important ori de câte ori o biserică este incendiată.

MB: Ei bine acesta este punctul în care, și poate că nu vei fi de acord cu numele, se vorbește de terorism, în sensul că nu caută să schimbe guvernele sau sistemele, ci mai degrabă să terorizeze și să schimbe modul de viață al oamenilor. Și la fel ca după 9/11, faptul de a te urca în avion devine o bătaie de cap mai mare, cu incendierea bisericilor probabil că oamenii înțeleg atunci „ne atacați tradițiile, ne distrugeți simbolurile, acum te vei confrunta cu ceea ce ne-am confruntat noi, și nimeni nu va mai fi vreodată în siguranță”.

E: Da, vreau să spun că au fost multe motive, și multe dintre ele probabil prostii copilărești, dar până la urmă, este întotdeauna un punct în aceste manifestări; ele au întotdeauna un efect mai mare decât distrugerea unei clădiri. Abbath, este în general un tip simpatic, și probabil că glumea când a spus-o. Dacă crezi că o biserică arsă nu contează pentru că guvernul va construi alta, atunci nu ai înțeles care este de fapt ideea.

MB: Am întâlnit fani Watain peste tot, unii dintre ei se văd creștini, și separă mesajul tău de muzică. Crezi că este posibil să fii cu adevărat un fan Watain dacă, în același timp, ai astfel de idei filosofice contrare?

E: Bineînțeles, cu siguranță! Watain cântă muzică, și dacă te prinde muzica, și ceea ce facem pe scenă, asta te face să fii fan, nu mă îndoiesc de asta. Apreciez multe tipuri de artă cu care ideologic nu sunt neapărat de acord; vreau să spun că sunt sigur că marele artist în aramă Albert Gilles, era un creștin convins, dar tot iubesc lucrările lui și îl consider ca unul dintre cei mai mari artiști moderni. Așa că desigur că poți fi fan Watain, și poate în același timp să ai o problemă cu ceea ce spunem, dar – singurul lucru pe care-l cer oamenilor este să fie conștienți că dincolo de muzică, dincolo de suprafață mai este și altceva, și acest „altceva” este foarte aproape, și tot ceea ce trebuie să faci este să aprofundezi mai mult. Nu am o problemă cu faptul că un fan Watain nu este satanist; ba chiar aș putea spune că asta este valabil pentru 99,9 % din fanii noștri până la urmă.

MB: Ai fi preferat ca mesajul vostru să fie preluat de majoritatea fanilor? Vreau să spun că mai demult, la interviul din Bloodstock ai spus că Watain este un „păstrător” de expresii, și desigur furnizați un mesaj prin muzica voastră, deci trebuie să fie o parte din voi care să dorească ca mesajul să fie acceptat de ascultător…

E: Ei bine, simt nevoia de a exprima ce este în interiorul meu, iar acesta este un îndemn pe care-l simte orice artist, o nevoie de a se exprima, de a transmite un mesaj, care chiar dacă cu mintea nu crezi că poate fi exprimat vreodată, devine totuși un cântec, sau un tablou sau orice din ceea ce faci. Importanța receptării mesajului artistic variază de la o persoană la alta. Bineînțeles că sunt puțin dependent de aprecierea oamenilor pentru ceea ce facem, pentru că susținem concerte unde ne place să avem un public activ, sălbatic și care se lasă purtat de val; în acest sens îmi pasă ca mesajul să fie receptat și apreciat, dar nu le cer oamenilor să-și schimbe întreaga viață din cauza a ceea ce aud, dar dacă o fac, acesta este un lucru frumos, și nu am nicio problemă cu asta, dar nu pretind asta de la oricine ascultă Watain. Ceea ce cer este ca ei să se deschidă, să primească ceea ce este exprimat prin muzica noastră și apoi depinde de ei cum se raportează la ea.

MB: Acum hai să intrăm în „The Wild Hunt”, albumul care urmează apreciatului și celebrului „Lawless Darkness”. Am avut șansa să îl ascult, și sincer, este sigur beton, este un album grozav.

E: Mulțumesc!

MB: Deci, pentru cei care au șansa ca să asculte acest album, de ce nu-mi spui mai multe despre el?

E: A fost un album venit ca rezultat al unei ierni lungi și întunecate. A fost o iarnă de suferință cu multe momente de introspecție și autoreflecție, gândindu-ne în urmă și realizând că în această călătorie oameni din jurul nostru au murit, oameni din jurul nostru au dispărut, iar noi încă mai suntem aici stând triumfători. Am început să ne adâncim foarte mult în acest soi de autoreflecţie prin întrebări până am ajuns la un nivel divin [de fapt satanic, n.n.] de a le răspunde. Îndrăznesc să spun că asta este în mare măsură la temelia lui „The Wild Hunt”, răspunsurile divine [de fapt satanice, n.n.] la întrebările pe care ni le-am pus nouă înșine: „De ce am ajuns aici?”, „Ce ne-a făcut pe noi să plecăm la această vânătoare?”, „Ce ne-a făcut ca să vânăm în toți acești ani?”, „Unde ne aflăm acum și încotro mergem?” A fost o împlinire să scriu acest album trecând printr-un asemenea proces de autocunoaștere la un nivel adânc, și ne-a condus la acest soi de parc de distracție dat d….lui; albumul nostru aș putea spune că de departe este cel mai emoțional proiect muzical în care am fost implicați vreodată, în sensul de cât de personal și de sincer este.

MB: Da, dacă îl compari cu, să spunem „Casus Luciferi” sau cu „Lawless Darkness”, pare să fie un album mai introspectiv, mai mult despre prin ce ai trecut tu și restul trupei.

E: Da, până la un punct; cred că i-am permis să fie așa acum, pentru că după 15 ani în trupa asta am cam șters linia care ne făcea să vedem clar distincția dintre noi ca indivizi și trupă în sine. Înainte obișnuiam să trasăm o graniță clară între aceste două părți, eram doar instrumente în mâinile energiilor care ne purtau înainte, dar acum după 15 ani este totul un singur lucru, ceea ce ne permite să avem această apropiere individuală și personală în privința acestui album, atât ca versuri cât și ca muzică.

MB: Sunt sigur că Century Media o să vă ceară ca să faceți la fel, așa că o să încerc să le-o iau înainte; Poți să-mi redai pe scurt conţinutul pieselor din „The Wild Hunt”?

E: Aș putea, dar aș vrea mai mult ca oamenii să deschidă ei porțile albumului cu o cât mai mică idee preconcepută. „The Wild Hunt” este o călătorie îndrăzneață prin abisul Watain, o sălbăticie vastă cu multe prăpastii și vârfuri și crevase ascunse. Recomand tuturor să-și dezlege centurile de siguranță, să-și deschidă inimile, și să se scufunde direct în el…

MB: Păi atunci, dintre toate cântecele care constituie „The Wild Hunt” am fost foarte surprins de „They Rode On”, un cântec care deși mi-a plăcut cu adevărat, în definitiv, reprezintă o schimbare uriașă față de ceea ce oferă de obicei Watain, cu un sunet mult mai soft și mai melancolic. Ce v-a motivat să scoateți această piesă care, după cum am spus, diferă atât de mult de ceea ce scoteați de obicei?

E: Presupun că te referi la sunet, pentru că nu e chiar așa o schimbare când vine vorba de atmosfera sau tema versurilor (deși într-un fel este). Pentru noi, sincer, n-a fost mare lucru; desigur, oamenii se referă, de obicei, la Watain atunci când vor să exprime sânge, moarte, foc și haos, și au dreptate, este mult chiar asta, dar în același timp mai este o parte mult mai solemnă și melancolică a Watain, care cred, este înnăscută din faptul că niciodată nu ne-am considerat altcumva decât străini în această lume. Întotdeauna am avut o apropiere singuratică față de ceea ce ne înconjoară, și poate că n-a fost să fie decât acum să trecem prin această perioadă de reflexie și introspecție pentru ca să fim pregătiți să aducem acel sentiment în muzică, și sunt foarte fericit că am făcut-o, pentru că am simțit-o ca pe o ușurare, am simțit sincer precum ceva care la va oferi oamenilor un substrat solemn pentru înţelegerea formației și mai adânc. Sunt foarte bucuros că aceasta este în album, pentru că am simțit-o ca pe o ușurare.

MB: Cu siguranță; vreau să spun că atunci când ascultam albumul eram, desigur, surprins să observ această schimbare de tempo și de sunet, dar, apoi fiind atent la versuri realizezi că până la urmă este Watain… și da este un cântec al d…lui de uimitor.

E: Mulțumesc, își are locul lui natural acolo.

MB: Înțeleg la ce te referi atunci când spui că vorbește despre acest sentiment al înstrăinării pe care formația îl simte în această lume, și dacă e să fim sinceri, este un sens care e chiar familiar comunității metal; înstrăinarea pe care ei o simt de obicei.

E: Cu siguranță, înstrăinarea este probabil unul din sentimentele cele mai comune în tagma noastră.

MB: Așa cum s-a întâmplat când am ascultat „Lawless Darkness”, am apreciat faptul că muzica produsă de Watain este… mai „curată” decât ceea ce fac de obicei trupele metal, care optează pentru un sunet „crud”, poate chiar neprelucrat. Burzum e un bun exemplu pentru asta, în vreme ce Varg Vikerness a încercat deliberat să facă ca totul să sune de r…t, folosind cele mai slabe instrumente pe care le-a putut găsi. De ce te-ai decis să te îndepărtezi de această, să zicem, „tradiție” din black metal și să optezi pentru acest sunet mai curat (dar cu toate astea în mod clar black metal)?

E: Îmi place să am propriul producător (Tore Stjerna), pentru că este o parte integrantă a acestui proces și cu el am lucrat încă din prima zi. Sincer, lăsăm mult în seama lui pentru că în cazul acestor lucruri este prea mult ca să le ții minte în timp ce lucrezi la piesă. Noi îi prezentăm piesele, iar el vede cum merge în timpul procesului de înregistrare; desigur, în acest timp noi o întoarcem pe toate părțile, dar până la urmă sunetul este mai mult opera lui, și este, de asemenea, influențat de cunoștințele lui asupra sunetului care ne caracterizează și pe care vrem să-l exprimăm. Sunt mereu foarte mulțumit de rezultate, dar e amuzant că în acest timp când am început să trimitem clipurile promo, imediat am început să primim 4 sau 5 emailuri de la jurnaliști întrebându-ne „Sunteți siguri că asta e varianta finală? Sună foarte ciudat, sunteți siguri că ați pus varianta corectă on-line?”… Ei pot să creadă ce vor pentru că nu sună ca nicio înregistrare pop-metal (râsete), este de-a dreptul extremă, dar într-un anumit fel curat, ceea ce îmi place.

MB: De ce se plângeau ei?

E: Cred că se referă la ceea ce fac cu efectul de reverberație, pentru că uneori vrem ca sunetul să sune ca și cum noi am sta în cel mai mare templu de pe Pământ, așa că unii dintre oameni care sunt mai mult obișnuiți cu, nu știu sigur, sunetul modern de metal, în general, consideră că ceva nu e în regulă… ceea ce îmi place să aud, pentru că, într-adevăr ceva e foarte în neregulă.

MB: Sunteți în branșa asta deja de mult timp, deci știți cu siguranță că … ei bine, să le ia d… de reviste, nu poți să mulțumești pe toată lumea.

E: Da, dar asta e chiar distractiv (râsete).

MB: Ca să primești un mail de la cineva întrebându-te dacă este bine? Da, îmi imaginez că este distractiv.

E: Mai ales când vine din partea unor jurnaliști de muzică, pentru că bănuiesc că mai înainte au ascultat, nu știu, noul album Amon Amarth sau ceva de genul ăsta, și desigur, vor fi puțin șocați.

MB: Trebuie să te întreb despre asta de vreme ce ai amintit de Amon Amarth, și în ultimul nostru interviu mi-ai spus ceva de genul „Dacă nu vă place de noi duceți-vă și ascultați Amon Amarth!… Ce e între voi și Amon Amarth?!

E: (râsete) Cred că ei reprezintă o zonă superficială de gen fast-food al metalului modern. E foarte ușor să-ți dai seama că nu-i prea multă profunzime, e vorba doar de muzică și agresivitate, și știi… chiar nu pot indica, dar chiar cred ei că fac lucrurile dintr-un motiv foarte diferit față de noi…sunt liberi să o facă când vor, dar este doar ciudat, eu nu îi înțeleg, eu vreau… ceva… mai mult decât atât (râsete).

MB: Pentru voi, în mod clar, metalul înseamnă mult mai mult decât sunet, însemnând de asemenea mesaj, legat de răzvrătirea pe care o aduce metalul.

E: Da, presupun; vine dintr-un loc care este sincer și plin de pasiune și de foc dat d…lui., precum Iron Maiden sau Slayer în perioada lor de început sau Destruction, ceva care este condus de o furie autentică, doar ca să vomiți ce-ți spune inima, și nu înțeleg asta cu Amon Amarth, pur și simplu nu înțeleg. Poate că sunt nemaipomeniți, dar eu nu mă prind de asta.

MB: Dacă vrei într-adevăr să suferi ar trebui să asculţi o trupă numită Amaranthe…

E: Știu despre trupa aia, tot aud despre ei tot timpul, cred că sunt în Universal în Suedia.

MB: În principiu, este precum „Children of Bodom se întâlnesc cu Spice Girls și fac un album”.

E: (râsete) Am suferit destul anul ăsta, dar poate că o să-mi fie noul exemplu. Devine deja prea mult să tot pomenim de Amon Amarth (râsete).

MB: Treaba cu Amaranthe… ei bine, e ca și cum ai culege fructe ce atârnă foarte jos, nu-i nimic care să poată să spună cineva… vreau să spun în mod real, au credibilitate zero. Acuma ca să ne întoarcem la album: am primit astăzi un comunicat de presă de la Century Media care menţionează formatele diferite în care va fi disponibil albumul „The Wild Hunt”. Am fost interesat în mod special de ediția limitată, care printre altele va include „acoperământ pentru altar”. Când vine vorba de această temă clar religioasă, cât aport ai avut în asta și ce te aștepți să facă fanii cu el?

E: A fost ideea mea, voia să fie o replică a ceea ce este pe coperta albumului. Am vrut să fac o replică a unui item, pur și simplu pentru că voiam să-l țin în mâini, și m-am gândit că ar fi o legătură bună cu coperta. Îmi place ideea unui fan uitându-se la acoperământ și gândind „ei bine, ce am să fac cu ăsta? Poate că o să-l pun pe o masă și o să pun o candelă pe el”; poate că or să experimenteze puțin din autoanaliză. E ca o provocare pentru cei care le vor cumpăra, dar pe de altă parte pot să se șteargă la fund cu ele că nici nu-mi pasă, le-am vrut pur și simplu pentru mine considerând că s-ar potrivi în acea cutie… ceea ce vor face oamenii cu ele nu-i grija mea, deși aș prefera dacă ei toți și le-ar lega în jurul ochilor și ar merge ca orbii în întuneric.

MB: Deci „uneltele sunt aici, folosiți-le sau faceți orice veți vrea d… cu ele.”

E: Evident.

MB: Anul acesta este a 10-a aniversare de la lansarea „Casus Luciferi”, un album care conform criticilor reprezintă un pas uriaș înainte pentru Watain în ce privește calitatea. Ai plănuit ceva ca să comemorezi albumul ăsta bazat?

E: Vom fi prea ocupați lucrând cu „The Wild Hunt” ca să luăm lucrurile așa. Am vorbit să facem ceva concentrându-ne pe „Casus Luciferi”, de ceva timp. Albumul acela este special într-adevăr și cântând acele melodii fie în studioul de repetiții, fie pe scenă, încă ne mai hrănește enorm. Albumul acela și anii ce-l înconjoară sunt o parte foarte importantă din istoria noastră în care voalurile dintre noi și forțele divine [în realitate satanice, n.n.] au devenit mai subțiri și mai puține.

MB: Am vorbit de curând cu Morgan de la Marduk care a spus că o formație de black metal nu este caracterizată atât de mult de sunet cât de mesajul ei. Așa că, de exemplu, o trupă precum Immortal nu va fi considerată „black metal”, cu atât mai puțin oricare dintre așa numitele formații metal „unblack”, de o înclinație mai mult creștină, în timp ce o trupă precum The Devil’s Blood poate fi inclusă în această categorie. Ce zici de asta?

E: Pentru mine black metal e în mare măsură definit de trupe care au acel foc specific al adevăratei respingeri, artiști care au fost conectați îndeaproape cu energiile diabolice autentice și n-au făcut niciun efort ca să ascundă asta. Anii de început ai trupelor precum Beherit, Root, Samael, Necrovore, Darkthrone, Sarcofago, Nifelheim etc… ca să nu mai menționez originalii Hellhammer, Mercyful Fate, Bathory, Sodom și Venom. În mod evident acestea sunt trupe care au împărtășit un sunet similar, dar chiar și o apropiere severă vizavi de lucrarea lor și o sclipire nebună, dură care putea fi aproape identificată ca luciferică. Nu văd niciun sens să încercăm să definim The Devil’s Blood drept o formație black metal; în primul rând și cel mai important, black metal este o ramură a heavy metal și în timp ce este multă muzică care are o legătură puternică cu puterile sinistre și satanice, eu personal cred că elemental metal este cumva necesar ca să definească orice ca black metal. Ce e important de punctat la trupe precum The Devil’s Blood este că mesajul lor a fost construit pe o relație cu mult mai autentică și cursivă cu forțele de dincolo, față de majoritatea trupelor „black” metal din zilele astea și cele dinainte. De aceea am preferat să lucrăm alături de ei decât cu o trupă contemporană la întâmplare cu un „complex black metal”. Dar, în toată schema, sincer, lucruri precum definirea genului însemnă prea puțin pentru mine. Ceea ce contează pentru mine sunt imnurile acelea arzătoare de eliberare distructivă care vor continua să se repete încolo și-ncoace către asurzitoarea tăcere a ultimei inexistențe.

MB: Ca un reporter trebuie să te întreb asta. Am văzut multe interviuri pe care le-ai dat în acești ani; în multe din ele pari să fii deranjat de unele întrebări. Cu toată sinceritatea, ce fel de întrebări te deranjează cel mai tare? Sunt cele care se referă la înclinațiile tale religioase?

E: Am urât întotdeauna acel limbaj vulgar al persoanelor cu obrazul gros care sunt incapabile să relaționeze cu severitate și pasiune. Este o chestie umană să râzi despre lucrurile care îți sunt incomode sau pe care nu le poți înțelege, și mă încrunt la un astfel de râs. Adesea primești astfel de reacții de la oamenii „cool”, de la aceia care-și trăiesc viețile acoperindu-și rănile (dacă le-au avut vreo dată), făcând orice ca să-și mențină fragilele jocuri de paradă, ca să fie cunoscuți ca și rulotiști fericiți. Trebuie să suferi, trebuie să te faci mic până aproape ai dispărea, ca să poți înțelege de unde venim. Îmi place să vorbesc cu oameni care pot să respecte faptul că noi vedem Watain ca ceva cu mult mai mult decât o trupă, cu mult mai mult decât un soi de rock-and-roll, cu mult mai mult decât viața însăși. Watain este vasul nostru către transcendență [aceasta nu are nicio legătură cu transcendeța divină, n.n.], lumea noastră din afara lumii umane. Dacă nu ești dornic sau capabil să accepți asta atunci stai d…lui departe. Acesta e terenul vrăjmașului.

MB: Erik, a fost o plăcere, mulțumesc pentru timpul acordat.

E: Mulțumesc.

Citiţi şi:

Opinii despre rock şi satanism. Muzica, emoţiile şi modelarea politică a comportamentelor

Asaltul diavolilor 

Promovarea făţişă a satanismului de către unele vedete 

 

yogaesoteric
21 decembrie 2015