Scandalul surprinzător al vaccinării obligatorii. Tabloul complet al instituirii unui gestapo vaccinist
Cum manipulează autorităţile datele despre epidemia de rujeolă
Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a declarat că „a nu vaccina copilul este sinonim cu rele tratamente aplicate minorului.”
Proiectul legii vaccinării prevede, la art. 11. alin. (4), lit. n), că, printre alte atribuții, Comisiile Județene de Vaccinare și a Municipiului București „sesizează instituțiile abilitate privind constatarea infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului de către părinți sau reprezentanți legali în cazul minorului care împlinește vârsta de 3 ani și nu a primit vaccinurile obligatorii corespunzătoare vârstei.”
Infracțiunea „relele tratamente aplicate minorului” e prevăzută de art. 197 din Codul Penal: „punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului, de către părinți sau de orice persoană în grija căreia se află minorul, se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi”.
Infracțiunea este fapta care prezintă pericol social, săvârșită cu vinovăție și prevăzută de legea penală. Părintele care refuză să-și vaccineze copilul procedează astfel pentru că așa consideră el că este cel mai bine pentru copilul lui. Ȋi dă legea dreptul să ia această decizie?
1. „Conținutul autorității părintești – Părinții au dreptul și îndatorirea de a crește copilul, îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, psihică și intelectuală, de educația, învățătura și pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, însușirilor și nevoilor copilului.” Art. 487 – Codul civil
2. „Răspunderea pentru creșterea și asigurarea dezvoltării copilului revine în primul rând părinților, aceștia având obligația de a-și exercita drepturile și de a-și îndeplini obligațiile față de copil ținând seama cu prioritate de interesul superior al acestuia” – art. 5, alin. (2) din Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului
3. „Consimțământul în cazul minorilor – Atunci când, conform legii, un minor nu are capacitatea de a consimți la o intervenție (n.r. – medicală), aceasta nu se poate efectua fără acordul reprezentantului său, autorizarea unei autorități sau a unei alte persoane ori instanțe desemnate prin lege.” Art. 12 din Codul de Deontologie Medicală al Colegiului Medicilor din România (2016)
4. „Pentru a fi supus la metode de prevenție, diagnostic și tratament, cu potențial de risc pentru pacient, după explicarea lor (…), pacientului i se solicită acordul scris. Vârsta legală pentru exprimarea consimțământului informat este de 18 ani. Minorii își pot exprima consimțământul în absența părinților sau reprezentantului legal”, în „situații de urgență, când părinții sau reprezentantul legal nu pot fi contactați, iar minorul are discernământul necesar pentru a înțelege situația medicală în care se află” sau în „situații medicale legate de diagnosticul și/sau tratamentul problemelor sexuale și reproductive, la solicitarea expresă a minorului în vârstă de peste 16 ani.” Art. 660 și 661 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
Pentru orice fel de act medical efectuat asupra copilului, e nevoie de acordul părinților. Fie că e vorba de vaccinare, de o extracție dentară sau de administrarea unui medicament, părintele are voie să fie sau să nu fie de acord cu asta. E un drept ce vine la pachet cu multele sale îndatoriri părintești.
Până la declarația de ieri a ministrului Sănătății, prin „rele tratamente aplicate minorului” se înțelegea: aplicarea de lovituri corporale, amenințarea gravă, lipsirea de libertate, alungarea de acasă, punerea minorului să cerșească sau să practice prostituția șamd.
Ar putea să demonstreze Ministerul Sănătății că refuzul vaccinării e sinonim cu atrocitățile mai sus enumerate? Din punct de vedere juridic, doar într-o singură situație: dacă acel copil face o formă gravă a bolii împotriva căreia părintele a refuzat vaccinarea.
Latura obiectivă a unei infracțiunii presupune existența unui raport de cauzalitate. Dacă acel copil, chiar și nevaccinat fiind, e bine – sănătos, denunțătorii de la Comisiile de Vaccinare, prin plângerile lor penale, n-ar face decât să încarce parchetele, și apoi instanțele, cu dosare pline de maculatură.
Focarul cu rujeolă a apărut în „comunităţi ce călătoresc în afara țării”
Ȋn acest moment, 5% dintre părinți refuză vaccinarea copiilor lor, iar asta a condus, susține acum Ministerul Sănătății, la apariția unei epidemii de rujeolă. De la 1 ianuarie 2016, au fost înregistrate peste 4000 de cazuri și 22 decese.
Epidemia de rujeolă e pusă pe seama refuzului părinților de a-și vaccina copiii. Dar… „Majoritatea cazurilor reprezintă focare de comunități cu acoperiri vaccinale suboptimale. Familii din aceste comunități călătoresc în mod repetat în afara țării (ex. Italia) și migrează alternativ între județe învecinate; o parte din acestea nu sunt pe listele niciunui medic de familie, altă parte însă, datorită deplasărilor frecvente, nu se prezintă cu copiii la vaccinare.” Așa începe „evoluția rujeolei ȋn românia, 2016″, document elaborat de Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile .
Raportul face referire la comunitățile de rromi. Acolo unde copiii nu au acces nici la cele mai bune servicii de asistență medicală, nici la medicii de familie.
Deși art.43 din Legea 272/2004 prevede că „vizitele periodice ale personalului medical de specialitate la domiciliul copiilor până la împlinirea vârstei de un an sunt obligatorii”. Dacă vreunul dintre copiii bolnavi de rujeolă a murit pentru că părintele ar fi vrut poate să-l vaccineze, dar niciun medic nu l-a ajutat și nu i-a consultat micuțul, putem vorbi de rele tratamente aplicate minorului? Și dacă da, cine ar trebui să plătească în fața legii pentru asta, domnule ministru al Sănătății?
Anul trecut, doar 61,9% din județe au raportat Reacțiile Adverse Postvaccinale
„A nu vaccina copilul este sinonim cu rele tratamente aplicate minorului”, spune Florian Bodog. Ȋn mod conștient sau nu, acel copil este expus unui risc. Riscul de a contacta o formă gravă a unei boli împotriva căreia el putea fi imunizat. E un risc pe care orice părinte trebuie să-l ia în considerare, cât se poate de serios!
Dar un risc își asumă părintele și atunci când își vaccinează copilul: riscul Reacțiilor Adverse Postvaccinale Indezirabile (RAPI). Frecvența lor e redusă, dar asta nu înseamnă că aceste reacții adverse nu există în realitate. Sau că părintele nu citește prospectul vaccinului de o sută de ori, înainte de a lua decizia. Că la noi e un subiect tabu și că proiectul de lege privind vaccinarea nu insistă deloc pe tema RAPI, asta e altceva. E fix acel ceva care alimentează reticența părinților în fața vaccinurilor.
„Furnizorii de servicii medicale de vaccinare au responsabilitatea și obligația de a asigura raportarea în Registrul Electronic Național de Vaccinare a tuturor cazurilor de RAPI conform metodologiei elaborate de Institutul Național de Sănătate Publică”, se spune în art.17, alin. (1), lit. h din proiectul de lege. Și-atât. Nu există niciun fel de sancțiune dacă nu fac asta, nu-i acuză nimeni de „rele tratamente aplicate minorului”, nu-i cercetează niciun procuror.
Știți câte județe au trimis anul trecut rapoarte despre RAPI? 26, adică 61,9% din numărul total de județe. Iașiul a introdus în sistem cel mai mare număr de cazuri (18), urmat de municipiul București (12) și de județul Prahova (8).
„Există diferențe între județe în ceea ce privește performanța supravegherii: județe care raportează un număr mare de cazuri, județe care raportează RAPI anual, dar și 3 județe care nu au depistat niciun caz de RAPI în ultimii 9 ani (!). Metodologia de supraveghere a RAPI nu este bine cunoscută în teritoriu, existând prin urmare o subraportare a datelor de către furnizorii de servicii medicale la CNSCBT (o parte nefiind raportate, o altă parte fiind raportate doar la Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale)”, avertizează Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile.
Ȋn proiectul legii vaccinării se precizează, la art. 7, alin. (4), că „fără a limita sau a înlătura recursul la remediile juridice de drept comun aplicabile în cazul răspunderii civile, Ministerul Sănătății acoperă eventuale prejudicii suferite de persoane, ca urmare a vaccinărilor obligatorii”.
Ministerul Sănătății ar trebui să fie însă mai mult decât o casierie ce acoperă, din banii publici, eventualele pagube colaterale ale marilor companii farmaceutice ce produc vaccinuri. Ministerul Sănătății ar trebui să se asigure că părinții, înainte de a lua o decizie atât de importantă, primesc informațiile corecte și complete! Și despre beneficiile vaccinării, dar și despre posibilele reacții adverse.
Dar, mai presus de toate, Ministerul Sănătății din România ar trebui, înainte de a promova interesele altora, să repună în funcțiune producția de vaccinuri la Institutul Cantacuzino.
Altminteri, toată joaca asta, de-a jandarmul care trimite părintele la pușcărie, e și deplasată, și absolut ineficientă.
Am observat că există pe facebook mulţi epidemiologi amatori. Cum eu nu mă pricep la chestiuni legate de virusologie, îi rog pe ei să-mi explice:
1. De ce Ministerul Sănătăţii continuă numărătoarea cazurilor de pojar din ianuarie 2016, dacă „analiza evoluției bolilor transmisibile aflate în supraveghere” se realizează anual?
2. Cui ajută raportarea unui număr mai mare de cazuri de pojar? Peste 4000, susţin autorităţile, preluate de mass-media, fără să mai precizeze și că jumătate din cazuri (1969) au fost înregistrate anul trecut.
3. E mult 4000? Ȋn 2012, în cadrul sistemului de supraveghere a rujeolei, la nivel naţional au fost notificate 7450 cazuri confirmate. Un singur deces.
4. Ȋn 2016 + 2017 s-au înregistrat 22 decese. „Ȋn epidemia actuală de rujeolă”, spune CNSCBT, „tulpinade virus rujeolic identificată a fost de import (B3), diferită faţă de tulpina endemică din România (D4)”. „Virusul circulă, și de data asta este agresiv”, spune un medic din Craiova. Aţi auzit vreun oficial al Ministerului Sănătăţii vorbind despre asta?
5. De ce acoperirea vaccinală se calculează raportat doar la „copiii înscriși pe listele medicilor de familie”? Nu știe Ministerul numărul total al copiilor ce vin pe lume în maternităţi? Şi de ce nu păstrează același etalon și atunci când raportează cazurile de pojar? Să spună: „4090 de cazuri, din care 749 de copii nevaccinaţi pentru că au sub 1 an, 1000 nevaccinaţi pentru că nu sunt pe listele niciunui medic de familie, 408 nevaccinaţi pentru că nu există acordul părinţilor, 200 nevaccinaţi pentru că n-am avut vaccinul în stoc șamd”. A, și 34 de persoane vaccinate ROR, care totuși au contactat boala.
6. Cum vă explicaţi că, deși acoperirea vaccinală cu ROR era de peste 95% în 2012 (dar și-n anii anteriori) atunci a fost mama epidemiei de pojar? Şi cum se face că, deși numărul copiilor vaccinaţi a scăzut începând cu 2013, „în 2015, în cadrul sistemului de supraveghere a rujeolei, la nivel național au fost raportate 55 cazuri suspecte, de către 20 din cele 42 de direcții de sănătate publică (47,6%)”.
Nu mă pricep la epidemiologie. Dar îmi plac cifrele. Iar oamenii ăștia se joacă cu ele. Şi nimeni nu face asta decât dacă are vreun interes. Şi vreţi să vă spun ceva? Nu Olivia Steer îi convinge pe părinţi să nu-și mai vaccineze copiii, ci fix această atitudine nesinceră a oficialilor din Ministerul Sănătăţii.
Gândul.info: Ministerul Sănătăţii va plăti tratamentul reacţiilor adverse ale vaccinării
Florian Bodog, ministrul Sănătăţii, a declarat pentru MEDIAFAX că ministerul îşi va asuma tratamentul reacţiilor adverse ale vaccinării. Pe de altă parte, medicii de familie susţin că ar trebui să se explice şi cine îşi asumă răspunderea pentru lipsa vaccinurilor din ultimele luni.
„În draftul proiectului există obligativităţi pentru toată lumea de sus până jos, inclusiv pentru Ministerul Sănătăţii şi am spus că ministerul îşi asumă tratamentul reacţiilor vaccinale. Medicii de familie trebuie să-şi facă treaba, purşi simplu. Există eventuale contraindicaţii, iar în acel moment, medicul de familie, care cunoaşte cel mai bine copilul, poate retrage vaccinarea. Importantă este informarea părintelui pentru a lua o decizie în cunoştinţă de cauză. Momentan nu avem incluse sancţiunile, dar este posibil să apără în urma dezbaterilor”, a declarat pentru MEDIAFAX Florian Bodog, ministrul Sănătăţii.
Medicii de familie susţin că proiectul legii vaccinării nu explică ce se întâmplă dacă spitalele nu au flux de vaccin.
„Se discută foarte puţin despre condiţiile concrete în care ministerul trebuie să răspundă despre faptul că în ultimele cinci luni noi nu am avut vaccin. Niciunde nu scrie ce se întâmplă dacă noi nu avem flux de vaccin. Ce se întâmplă şi cu celelalte responsabilităţi ale noastre pentru că noi răspundem şi faţă de Casa de Asigurări, Direcţia de Sănătate Publică. Este multă birocraţie care cade tot în capul medicului de familie. Transportul este lăsat în seama medicului de familie, care trebuie să indice unde, DSP-ul, ministerul trebuie să aibă maşini de transport cu care să îmi aducă vaccinul la cabinet. Copiii din şcoală ne-au fost repartizaţi nouă pentru vaccinare, iar într-o clasă pot fi 40 de copii care aparţin de 40 de medici de familie. Cum se vaccinează aceşti copii astfel încât toţi să fie acoperiţi vaccinal? Revigorarea reţelei de medicină şcolară este o obligativitate pentru Ministerul Sănătăţii şi nu încă ceva de pus în cârca medicului de familie. Peste 70% dintre copii vin bolnavi când vin prima dată la vaccinare”, spune Valeria Herdea, medic de familie.
Asociaţiile de pacienţi susţin că este necesar să existe sancţiuni şi, de asemenea, ca statul să îşi asume responsabilitatea în cazul reacţiilor adverse.
„Reacţiile apar pentru că nu avem instrumentele necesare pentru consultarea pacientului înainte de vaccinare, nu avem tehnologiile necesare pentru depistarea precoce a anumitor boli, chiar şi la nou-născuţi. Atunci, statul e bine să îşi asume. Medicul neonatolog sau medicul de familie este bine să oprească vaccinarea pe moment pentru că pacientul are, de exemplu, o infecţie. Legea trebuie făcută astfel încât să existe norme şi protocoale pentru ca medicul să fie acoperit de malpraxis. În ceea ce priveşte sancţionarea părinţilor, sancţiunile trebuie să vină pe nişte etape. Legea trebuie să permită să se facă educaţie şi informare corectă. Nu suntem de acord ca părintele să decidă în totalitate dacă copilul trebuie vaccinat sau nu”, a declarat Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei de Pacienţi.
Ministerul Sănătăţii a pus în dezbatere publică noul proiect al legii vaccinării, Florian Bodog precizând că părinţii sau tutorii care refuză vaccinarea copiilor o fac pe propria răspundere, iar a nu vaccina copilul este sinonim cu rele tratamente aplicate minorului.
Gândul.info: De ce nu-şi vaccinează românii copiii? Răspunsul corect care reiese din datele oficiale
Ministerul Sănătăţii a lansat în dezbatere publică legea vaccinării obligatorii, având ca argument „o scădere dramatică” a imunizării copiilor. Actul normativ vine în condiţiile unei epidemii de rujeolă care a ridicat numărul deceselor la 22, în toate cazurile fiind vorba de persoane nevaccinate. La nivel public, situaţia este pusă pe seama unei campanii anti-vaccin, însă din datele oficiale reiese că puţini sunt părinţii care refuză imunizarea, principalele cauze ale nevaccinării fiind cele legate de lipsa serurilor, precum şi de neprezentarea sau neluarea în evidenţă a micuţilor de medicii de familie.
De altfel, focarele actualei epidemii de rujeolă au apărut în Bistriţa Năsăud, la graniţa cu Clujul, în comunităţi unde copiii nu figurează pe listele medicului de familie, ca urmare, sunt nevaccinaţi, se arăta într-un comunicat al Ministerului Sănătăţii de anul trecut (2016). Nu este însă o situaţie izolată. Din 2005 încoace, focarele au fost localizate în comunităţi sărace, unde rata imunizării este scăzută „În anul 2010, comunităţile cele mai afectate au fost cele de rromi care au copii nevaccinaţi, iar în anul 2011 infecţia s-a extins şi la copii nevaccinaţi din unităţile de învăţământ preşcolar şi şcolar”, se arată într-un comunicat din 2011 al MS, iar situaţia a fost similară în 2005.
Aceasta nu este însă singura cauză a nevaccinării. Ultima analiză a Institutului Naţional de Sănătate Publică privind datele medicale ale unui număr de 14.690 de copii, reprezentând 85,7% din cohorta de născuţi vii în iulie 2015, oferă o imagine reală a fenomenului. Deşi până la vârsta de 12 luni, copiilor le trebuiau administrate 1 doză de BCG, 3 de antihepatitic, 3 de hexavalent (DTPa-VPI-Hib) şi 1 de RRO, 60% dintre ei erau incomplet vaccinaţi în raport cu vârsta.
După neprezentare (31,9%), o pondere importantă în această situaţie o constituie lipsa vacinului – Hep B care se face în primele 24 de ore de la naştere, nu a fost disponibil în 26,9% dintre cazuri, vaccinurile hexavalente au lipsit în 37,3% din cazuri, iar RRO în 21,7%. Totuși, în 31% din situaţii a fost vorba de neprezentare. În două judeţe, Brăila şi Giurgiu, acesta a fost motivul exclusiv, însă, de remarcat că acestea nu sunt în zonele de focar raportate în 2016.
Pe acelaşi eşantion, doar în cazul a 3,8% dintre copii s-a înregistrat un refuz pentru toate vaccinurile, ceea ce înseamnă 333 de cazuri. Cel mai ocolit vaccin este ce RRO, 4,2% din situaţiile de nevaccinare, în vreme ce în cazul Hep B procentul e de 1,4%, iar la DTPa-VPI-Hib de 1,5%. Lipsa de BCG a fost semnalată în 0,1% din cazuri, iar refuzul acestuia pentru 0,5%.
Refuzul general a înregistrat o valoare mai mare în mediul urban (4,3%), în top fiind municipiul Bucureşti şi judeţele Covasna şi Constanța.
În cifre absolute, potrivit datelor INSP, la nivel naţional acoperirile vaccinale totale, pe tipuri de vaccin şi pe număr doze administrate până la vârsta de un an este: BCG – 83,1%, 3 doze de Hep B pediatric – 74,4%, 3 doze de DTPa-VPI-Hib – 49,6%, 1 doză de RRo – 76,2%. Asta în condiţiile în care OMS recomandă ca acoperirea vaccinală să fie de 95%.
Legea vaccinării pusă în dezbatere de Ministerul Sănătăţii prevede înfiinţarea Comisiilor Judeţene de Vaccinare şi a Comisiei Municipiului Bucureşti care vor avea ca principale atribuţii sesizarea instituţiilor abilitate privind „constatarea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului de către părinţi sau reprezentanţi legali în cazul minorului care împlineşte vârsta de 3 ani şi nu a primit vaccinurile obligatorii corespunzătoare vârstei” şi sesizarea serviciului public de asistenţă socială şi direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului „privind neglijarea medicală şi încălcarea drepturilor copilului de către părinţi sau reprezentanţi legali în cazul minorului care împlineşte vârsta de 18 luni şi nu a început sau a întrerupt schema privind vaccinurile obligatorii”.
Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a explicat că în draftul proiectului nu a fost introdus capitolul privind sancţiunile pe care le riscă părţile implicate în acest proces tocmai pentru că acestea trebuie construite astfel încât să fie acceptate de opinia publică, dar să fie şi în beneficiul copiilor. Şeful de la Sănătate a precizat, de asemenea, că Legea este „perfectibilă” şi că poate fi modificată în urma dezbaterii publice.
Anghel Buturuga: Tabloul întreg. Vaccinuri obligatorii şi demente
Da, vaccinurile au salvat vieţi. Da, au existat medici şi oameni de ştiinţă „nebuni” care au testat pe ei înşişi invenţiile lor, iar asta au făcut-o să salveze vieţi.
Dar asta este doar o parte a istoriei. Cealaltă parte, precum şi cum a evoluat istoria din acele vremuri până în zilele noastre, este cel puţin la fel de importantă de cunoscut pentru a avea tabloul întreg. Şi, după ce obţii tabloul întreg, îţi dai seama de ce e o demență impunerea prin lege, sub pedeapsa cu închisoarea, a obligativităţii vaccinurilor.
1. Salvarea vieţilor
Vaccinurile au salvat vieţi într-o vreme în care mortalitatea infantilă era până-n nori, de acord. Dar, problema, atunci, nu era deloc doar lipsa vaccinurilor. Erau vremuri de neînchipuit pentru noi. Sărăcie, mizerie, frig, foame, mulţimi, înghesuială, insalubritate, lipsa canalizării şi lipsa apei în oraşe, „doar” sărăcie şi mizerie, condiţii neigienice la sate.
Cei care aveţi copii, gândiţi-vă ce aveţi, astăzi, la dispoziţie, pentru creşterea lor. Gândiţi-vă la casele în care locuiţi, la condiţiile pe care le oferiţi copilului. Eliminaţi toate acestea şi transpuneţi-vă în condiţiile de precaritate gravă arătate mai sus (condiţii valabile pentru imensa majoritate a populaţiei de atunci). Ce şanse la viaţa vă daţi vouă şi copiilor voştri?
Bun, vaccinurile au venit şi au contribuit, în parte, la scăderea sau la ţinerea în frâu a mortalităţii infantile. Însă, pe atunci, când intenţiile erau mai nobile, şi oamenii erau mai deştepţi. Niciodată nu au pus doar pe seama lor mortalitatea infantilă. Combaterea sărăciei şi condiţiile de locuire şi de igienă erau puse pe primul loc. Ghiciţi de ce – pentru că ele contează mai mult.
Pe atunci, se făceau 7, 8, 9 sau mai mulţi copii. Rare erau familiile cu „doar” 2, 3. Bolile de tot felul, condiţiile, lipsa de acces la medic făceau ca mulţi din aceşti copii să moară, să se stingă. Evident, într-un astfel de context, vaccinarea se prezenta şi era altfel. Statistic vorbind, incidența cazurilor adverse se pierdea în tsunamiul mortalităţi infantile. Când îţi mor 3, 4 copii, nu prea te mai preocupă riscul statistic al unui vaccin.
Să venim, însă, cu povestea în prezent. Chiar dacă mai săraci decât alţii din contemporaneitatea noastră, cu siguranţă nu trăim în aceleaşi condiţii de locuire că înaintaşii. Un complex de factori, dintre care vaccinarea e doar unul şi nu neapărat cel mai important, a făcut ca mortalitatea infantilă să dea înapoi.
Acum, familiile au cel mult 2-3 copii, foarte multe unul singur. Şi acela născut cu cine ştie ce sacrificii. Aşadar, altă perspectivă, alte priorităţi: mortalitate mai mică, condiţii diferite, posibilităţi diferite ale părinţilor. Dar, şi mai puţini copii. Şi, proporţional, o disponibilitate infinit mai mică de a risca efecte adverse ale vaccinului, fie din cauza produsului, fie din cauza actului medical precar, fie din cauza incompatibilităților (vulnerabilităţi ale copilului).
Asta e adevărata explicaţie a reticenței față de vaccin. Nu Olivia Steer, nu BOR, nu spaima iraţională. Contextul diferit. Nu vrei, de dragul „colectivităţii”, de dragul statisticii (acoperire de 90%, că dacă e 80% e rău de tot) să-ţi expui poate singurul copil unor riscuri mari, unor daune poate ireparabile. Copil sănătos, atenţie, că nu se vaccinează copii bolnavi! Nu vrei să fii acel caz la mie sau la zece mii – nu contează incidența. Nu mai judecaţi statistic, ci judecaţi din perspectiva părintelui, care nu e infractor, ci vrea binele copilului său!
Nu mai suntem ca acum aproape o sută de ani, dragi tovarăşi! Şi nici măcar atunci nu era vaccinarea obligatorie…
2. Eroii vaccinării
Au existat, într-adevăr. Avem şi noi în istoria naţională oameni care au avut această dambla şi au dus-o până acolo încât au testat produsele pe ei, înainte să le folosească pe alţii.
Însă, ca şi mai sus, alte vremuri, alt context. Pe atunci, chiar exista această idee de a ajuta, de a salva, de a pune umărul la îmbunătăţirea vieţii semenilor. Economia arata altfel, oamenii erau altfel.
Să venim, însă, în prezent. Arătaţi-mi pionierii zilei de azi. Eroii altruişti ai vaccinării care îşi testează pe ei produsele, înainte să le promoveze în scheme obligatorii în zeci de ţări, pe sute de milioane de copii. Nu-i veţi găsi. Vom găsi, în schimb, mari companii farmaceutice, care au ca ţel profitul, nu salvarea omenirii. Şi ce profituri! Bineînţeles, profitabil este să menţii producerea şi vânzarea vaccinului. Nu este profitabil să îl retragi, pe caz de dispariţie a bolilor contagioase, de pildă. Aceste lucruri nu pot fi absolutizate – profitul nu înseamnă numaidecât vaccinuri proaste, însă în mod evident, clar, cert, logica profitului nu are cum să fie eliminată din ecuaţie. Logica profitului domină şi îşi face arătate efectele. Complexul farmaceutic e la fel de redutabil ca cel militar. Şi are în mâini prăzi prea bogate să renunţe la ele sau să le trateze mai nuanţat, mai atent. De aceea e nevoie de control public al relaţiei cu Big Pharma. Nu doar de „experţi”! Nu doar de Comisii făcute de ei pentru ei! Nu de legi poliţieneşti! Ci de control şi de răspundere publică. Este nevoie de includerea părinţilor în decizii, nu de condamnarea lor la închisoare!
Dar, dacă nu avem pretenţii de eroi ai medicinei, să avem măcar pretenţii de expertiză, de compentență. Într-un stat care vrea să facă vaccinarea obligatorie, câţi dintre medicii şi cadrele medicale care vor fi implicate în această operaţiune vastă sunt specializaţi în vaccinologie? Câţi sunt realmente competenţi în ştiinţă, nu în propagandă şi nu în campaniile de PR ale Big Pharma? Câţi medici ştiu, măcar, toate componentele vaccinurilor şi toate efectele lor? Câţi au idee despre bolile autoimune şi cercetările din acest domeniu? Cât sunt în stare să poarte o discuţie informată cu un… diletant, aşa, ca mine, care nu am studii medicale? Aud? Altceva în afară de Monica Pop poate să livreze statul romanesc publicului şi părinţilor pe care îi ameninţa cu închisoarea?
3. Calitatea
Nu fac parte dintre cei care cred că vaccinurile sunt toxice şi sunt fabricate să sterilizeze oamenii (există însă şi experimente de acest gen, fără ştiinţa „beneficiarilor”, în India sau alte ţări asemenea) şi să-i otrăvească. Nu cred că vaccinurile produc autism – în orice caz, nu doar ele, nu cred într-o relaţie strict cauzală. Poate că ele or fi un factor, în anumite condiţii, nu ştiu, asta poate fi o ipoteză, însă nu există nimic verificat şi verificabil în această privinţă.
Dar este verificabil faptul că vaccinurile pot provoca boli autoimune. Lupus, scleroza în plăci, sindromul Guillaume Barre, astea nu sunt glume, nu sunt iritaţii pe piele, sunt posibile efecte ale vaccinurilor şi distrug vieţi, familii. Din nou, nu contează foarte mult incidența statistică, într-un context ca cel de azi.
Judecaţi din perspectiva „subiectivă”, dar singura legitimă, a părintelui. El are un copil sănătos. Şi trebuie să se decidă dacă îl vaccinează cu un produs medical, un medicament (nu e apă chioară!) şi îl supune, astfel, riscurilor legate de sindroamele autoimune sau altele. De fapt e vorba de un COCTEIL de medicamente, căci acum sunt vaccinuri hexa-mexa-plexa-valente. Vreo 6 într-unul, ca să fie siguri că scutură bine sistemul imunitar al unui bebe de 2-3 luni.
Aceste efecte grave pot veni din profilul genetic al copilului, sau din produsul farmaceutic. Care poate şi este, deseori, prost. A se vedea vaccinul anti-HPV, care a creat scandaluri în serie, peste tot. Care are adjuvanţi care pot brusca sistemul imunitar. Sau care, Doamne, fereşte, are viruşi care pot induce chiar boala respectivă, în loc să imunizeze (s-a întâmplat recent, în Ucraina, unde un copil s-a îmbolnăvit de poliomielită de la un vaccin).
Aşadar, într-un context cu totul diferit faţă de acum zeci de ani, vin ăştia să ne oblige să ne vaccinăm. Că altfel – închisoare. Adio școală. Nu există nicio precauţie. Niciun examen al profilului genetic ca precondiţie a vaccinării. Nicio prudență față de posibilele alergii.
Descurcă-te singur, părinte de copil, cu spaimele tale, cu inima strânsă să nu care cumva să facă ceva infecţios pentru că nu-l vaccinezi sau, dimpotrivă, să nu care cumva să-l nenoroceşti pe viaţă pentru că-l vaccinezi. În toate situaţiile, tu răspunzi.
Cum te ajuta statul? Înfricoşându-te. Multiplicându-ţi spaimele. Agitând spectrul închisorii.
Nu-i aşa că vă simţiţi mai în siguranţă şi aveţi mai mare încredere în complexul farmaceutic şi autorităţi cu o astfel de lege dementă?
Nu-i aşa că-i o imensă bătaie de joc?
Despre legătura dintre boli autoimune şi siguranţa vaccinurilor
Dr. Yehuda Shoenfeld – clinician, şeful Departamentului de Medicină de la Universitatea din Tel Aviv: „Dacă vaccinezi obligatoriu, fără să faci o examinare prealabilă a persoanelor de vaccinat, vei condamna la boli autoimune grave pe cei care au un profil genetic vulnerabil.”
Legea vaccinării pedepsește părinţii, dar este complet indiferentă faţă de asemenea situaţii. Faci boala autoimună din cauza vaccinului? Răspunsul românesc: GHINION!
PS: cercetările din direcţia deschisă de Dr Yehuda sunt publicate şi în română, în cartea Vaccinurile și autoimunitatea
Ȋn opinia dr. Adrian Cacovean, medic primar chirurgie cardiovasculară, proiectul legii vaccinării este „un fel de OUG 13, dar făcut la lumina zilei, în Săptămâna Patimilor”.
„Obligativitatea vaccinării este asemănătoare cu colectivizarea, naționalizarea, antisemitismul, este un fel de nazism medical, rasism, șantaj și nebunie socială. Se încalcă drepturile omului și pacienților deopotrivă”, spune dr. Cacovean.
„Vaccinarea obligatorie este o crimă identică cu cea de la Revoluție, fără autori, fără vinovați, fără responsabili.
În România nu se raportează efectele adverse ale niciunui tratament, nu se prezintă pacientului indicațiile, efectele adverse, avantajele și dezavantajele tratamentelor și investigațiilor și nici medicul, nici firmele interesate direct nu își asumă nicio răspundere.
Părinții trebuie să știe că supunerea copiilor la vaccinare nu este lipsită de efecte adverse, dintre care paralizia pe viață sau chiar moartea nu lipsesc. Credința în vaccin nu scutește copilul de efectele adverse ale vaccinării, și responsabilul direct este părintele care își dă acordul cu procedura medicală propusă.
Eu nu am niciun interes ca cineva să își vaccineze sau să nu își vaccineze copiii și nu sufăr în mod direct de vaccinarea sau nevaccinarea cuiva.
Ceea ce văd zilnic este că nu la medicul care a vaccinat un copil sau la ministrul abuziv care vrea să introducă vaccinarea obligatorie se găsește rezolvarea efectelor adverse ale vaccinării abuzive.
Celor care mă consideră antivaccinist le răspund clar: să facă diferența între vaccinare și vaccin, înainte de a își deschide gurița care vorbește fără cap! Ideea vaccinării obligatorii este o idee la fel de «bună» cam ca aia a lui Hitler, că ar trebui purificată rasă umană.
Intenția de a impune sancțiuni, restricții, nevaccinaților, este cam ca aceea de a impune restricții celor de altă rasă sau orientare religioasă.
Celor care cred în vaccinuri, deși față de obiecte nu ar trebui să manifeste omul simpatii sau credințe, le spun că sunt la fel de ridicoli ca cei care cred în Ceaușescu, sau în Hitler, sau în comunism, sau în capitalism, sau în ban, sau în orice altceva.
În Săptămâna Patimilor nu trebuie să ne punem credința în vaccin, cu atât mai puțin în vaccinare!”, subliniază dr. Cacovean.
El mai precizează că, „în raport cu vaccinarea sau vaccinurile, nu poți să fii «adept» pro sau contravaccinist, că asta înseamnă să fii fanatic și dus cu capul. În raport cu vaccinarea, poți să o accepți sau să o refuzi la tine sau cei ce depind de tine și pentru care ai dreptul să iei decizii, copiii tăi. În ce-i privește pe ceilalți, atitudinea normală este să fii neutru, indiferent ce aleg ei, că se vaccinează sau refuză vaccinarea.
Când vrei să-i vezi pe toți vaccinați sau nevaccinați, atunci ești nebun de legat.
Alegerea finală o fac părinții copiilor și nimeni nu-i absolvă de răspundere, că au crezut în stat și în sistemul sanitar, sau au fost sceptici și s-au informat corect înainte de a lua decizia, pe care și-o asumă, în sensul complet al termenului de asumare.”
Proiectul legii vaccinării a fost dat publicității, iar reacțiile societății civile nu au întârziat să apară. Prevederile proiectului, între care pedepsirea părinților în cazul în care refuză vaccinarea, dar și refuzul acceptării copiilor nevaccinați în școli, au stârnit reacții din partea părinților.
O dezbatere în acest sens a fost realizată la B1 TV de către Tudor Barbu, invitați fiind jurnalista Olivia Steer și Eugen Firea, președinte al Asociației Părinților din învățământul pre-universitar. În timpul emisiunii, a avut o intervenție și Andreea Ogăraru, cunoscut militant pentru drepturile copiilor născuți și ne-născuți.
Printre altele, Andreea Ogăraru a spus clar că până acum nu a întâlnit, în țările occidentale în care a locuit, situație în care școala să refuze accesul copiilor pe bază de vaccinare sau non-vaccinare.
După emisiune, Andreea Ogăraru a scris pe pagina ei de facebook câteva gânduri:
„M-au sunat de la B1 , am intrat în direct, atmosfera era destul de aprinsă. Nu am apucat să vorbesc ceea ce mi-am propus, însă voi scrie:
– vaccinarea nu trebuie să fie obligatorie ci voluntară, libertatea omului este cel mai de preț lucru. Omul trebuie să știe ce este vaccinul și să aleagă! Să poată să aleagă: asta da, asta nu acum, asta în caz de urgență. Să avem o rată de vaccinări c
a
a Olandei dacă se dorește, dar să fie voluntar, în cunoștință de cauză. Și mai trebuie să știi sigur că bebe s-a adaptat complet la viaț
a
extrauterină înainte să îl supui la vreun stres. Să aștepți să vezi dacă e totul bine. În 2003 băiatul meu s-a născut cu ceva. Nici acum nu știu ce a fost, dacă a fost înainte sau după vaccinare, dar…: nu îi puteau stabiliza grupa sanguină… Cum să vaccinezi un copil care are așa o luptă în sângele lui?! Doctorița Culcer era agitată teribil… dar nici până azi nu știu ce a fost. Știu doar că Eric nu a avut niciun somn liniștit în următorii câțiva ani buni..
.
Prea mulți părinți cred că dacă au vaccinat copilul, l-au imunizat pe viață, au rezolvat cu sănătatea lui. Nu, nu doar vaccinul acționează asupra acestor aspecte ci mai avem mult de lucru până să putem vorbi despre un copil sănătos.
– recomandat este să se facă următoarele: campanii de educare, campanii pro alăptare, campanii anti fumat în timpul sarcinii, centre de Pediatrie care să observe copiii când sunt sănătoși și să culeagă date despre parcursul lor în primii ani de viață;
– medicii trebuie să vorbească și despre capacitățile naturale extraordinare ale organismului, căci s-a creat falsa impresie că totul se rezolvă numai pe cale medicamentoasă;
– să vorbim despre cum se crește sistemul imunitar!!!!!
Regele nostru Ferdinand a avut un program extraordinar de întărire a sistemului imunitar.
Recomand să citiți. Mă refer la modul în care a fost el crescut, dar și la recomandările medicale ce se găseau în țară în perioada interbelică.
– rog vedeți campania recentă a Ministerului Sănătății din Franța cu privire la creșterea alarmantă a numărului de boli cardiovasculare la copii, vedeți și clipul pe care l-au pregătit!
– fără sport, cu alimente chimizate, aer poluat, stat în mașină zilnic, crescut la TV și tabletă/ telefon, cu toate dulciurile și sucurile pe care le vedem în coșurile oamenilor la supermarket, cu toate căciulile de la 15 grade, cu toate bunicile care nu vor să transpire copilul, cu toate învățătoarele care nu scot niciodată copiii afară în pauze, cu multe altele… copilul român umple spitalele zilnic!! Ăsta este adevărul.
Asta costă statul mult mai mult decât oricâte campanii și programe de întărire a imunității…
Nu trebuie să decidă nimeni pentru vecinul lui în privința vaccinării. Există o lege a drepturilor pacienților… Eu nu îmi permit să fac recomandări legate de ce și cum să vă vaccinați copiii.
Nici nu vă spun cum am făcut eu căci nu fac lobby pentru nimeni și nimic. Dar pot să spun că nu poți să ții un copil la poart
a
școlii. Nu e conform civilizației și drepturilor copilului.
România, atenție la dorința ta de a fi forțată prin lege să faci una și alta… A mai fost așa și nu ți-a plăcut. În plus, o forțare aduce după ea și alte forțări …”
yogaesoteric
20 mai 2017