Scaunul fermecat

Trăia odată la poalele dealului Vindhya un om bătrân, pe nume Vittal Jadhao. El era foarte sărac, nu avea nimic altceva decât o pălărie împletită din paie. Bătrânul era foarte leneş, astfel că a suferit multe neajunsuri în viaţă.

Vittal Jadhao a auzit că SADHU-şii au SIDDHIS sau puteri yoghine, prin care pot să dea naştere unor lucruri în conformitate cu dorinţele lor. Într-o zi, în timp ce se gândea cum ar putea să trăiască fără să muncescă, i-a venit ideea să meargă spre grotele munţilor, unde cu siguranţă putea întâlni un SADHU de la care să obţină ce dorea. Zis şi făcut: a luat-o spre grotă.
După ce a parcurs o distanţă apreciabilă, el a întâlnit un SADHU. S-a dus imediat la el şi s-a prosternat. SADHU a vorbit frumos cu el şi l-a întrebat care e scopul vizitei sale.

Vittal Jadhao a spus: „GURUJI iubit, eu sunt un om foarte sărac. N-am nimic înafară de pălăria mea. La această vârstă înaintată nu mai sunt în stare să lucrez ca să mă înzestrez. Te rog, ajută-mă şi dă-mi bogăţie. Ştiu că poţi produce pe loc oricâţi bani prin puterile tale yoghine.”

Yoghinul a rămas tăcut. Bătrânul însă l-a presat iarăşi şi iarăşi cu această cerere. În sfârşit, SADHU i-a dat un scaun, spunându-i că oricând doreşte ceva, să se aşeze pe scaun după ce şi-a spălat mâinile, faţa şi picioarele şi să se gândească la lucrul pe care şi-l doreşte. Orice gând care îi va trece prin minte se va materializa îndată. Astfel, putea obţine tot ce-şi dorea fără niciun efort.

Bătrânul i-a mulţumit din suflet yoghinului şi luându-şi scaunul s-a îndreptat către casă. Nerăbdător, nu voia să piardă nicio clipă, astfel că şi-a spălat faţa, mâinile şi picioarele şi s-a aşezat pe scaun. Îi era foarte foame, aşa că s-a gândit întâi la mâncare. Îndată i-a apărut în faţă un meniu somptuos, cu variate şi delicioase feluri de mâncare. El a mâncat după pofta inimii. Apoi a dorit să se odihnească şi s-a gândit la un pat. A primit unul cu o saltea elastică şi cu perne de mătase. S-a odihnit puţin, dar mintea îi era mai agitată ca niciodată.

El s-a ridicat din pat şi s-a aşezat din nou pe scaun. Dorea acum ca pălăria să i se transforme într-un palat uriaş. Cât ai clipi din ochi, bătrâna pălărie a devenit un minunat palat. Vederea palatului l-a bucurat nespus. Totuşi s-a gândit că un palat aşa de mare ar fi nefolositor fără un tezaur. Imediat i-au apărut la picioare saci de aur, argint şi diamante. Acum bucuria bătrânului era fără margini. Însă îşi dorea şi slujitori care să-l servească. Aceştia au apărut la  fel de prompt în faţa lui, cu mâinile încrucişate.
Bătrânul om s-a bucurat foarte mult, dar, vai! I-a trecut prin cap întrebarea ce s-ar petrece în cazul unui cutremur. Dintr-o dată, un cutremur i-a dărâmat palatul, iar bătrânul şi servitorii săi au pierit în ruine.

Dorinţele necontrolate constituie mari obstacole pe calea realizării Sinelui. Controlul minţii înseamnă abandonarea dorinţelor. Dacă cineva doreşte să-şi disciplineze mintea, trebuie să renunţe fără rezervă la dorinţele lumeşti şi la construirea de castele în aer. Mintea este mereu în mişcare, ca o maimuţă, dorindu-şi mereu ba una, ba alta. Precum peştele care scos din apă se zbate şi încearcă să ajungă prin orice mijloc înapoi în apă, la fel şi mintea va rămâne permanent agitată, întreţinând gânduri nefaste. Prin suprimarea fără milă a tuturor dorinţelor, prin controlul minţii şi emoţiilor poate fi atinsă focalizarea minţii.

Mintea trebuie eliberată de toate emoţiile ce apar, ca şi de gândurile bolborositoare, pentru a fi atinsă starea de concentrare. O astfel de minte va fi calmă precum flacăra unei lămpi într-un loc lipsit de vânt. Cel ce atinge o astfel de stare a minţii va deveni capabil să mediteze timp îndelungat. Meditaţia va decurge de la sine.
Dacă permitem minţii să se preocupe mereu de lucruri lumeşti după bunul ei plac, să întreţină gânduri necurate şi dorinţe nesănătoase, vom avea parte de suferinţă şi distrugeri peste măsură.

Prin urmare, renunţaţi la dorinţe. Aveţi mereu unica idee de a ajunge la Fiinţa Supremă, sălaşul întregii bucurii, al păcii şi nemuririi. Practicaţi cu adevărat SADHANA. Fiţi perseverenţi în practicile voastre yoghine. Străduiţi-vă să vă realizaţi scopul vieţii chiar în această existenţă. Astfel fericirea voastră va fi veşnică.

Fragment preluat din Povestiri divin inspirate, de Swami Shivananda, Editura Deceneu.

Citiţi şi: 
Din învăţăturile lui Padmasambhava către Dakini Yeshe Tsogyel (I)
Conferinţa ţânţarilor şi ploşniţelor

yogaesoteric
8 iulie 2014