Sclavagismul modern! De tip UK!

Ne ducem la Dex și aflăm că sclavagismul modern înseamnă: „Sistem social bazat pe muncă forțată a unor grupuri de oameni, numiți sclavi, proveniți din prizonieri de război și din etnii și de religii diferite”. Vă este cunoscut? Noi suntem ăștia. În UK!

Nu de alta, dar să știm exact despre ce este vorba. Sau: „Sistem social bazat pe proprietatea privată a stăpânului de sclavi asupra sclavilor”. Adică UK versus restul lumii.

Acestea sunt cele două definiții interesante ale „sclavagismului modern”. Această sintagmă a fost rostită de prim-ministrul UK, Rishi Sunak, mare lider conservator, cu origini indiene. Omul a spus pe față și cu voce tare, nu oriunde, ci în plenul Parlamentului Britanic. V-a atenționat ce sistem nu veți putea accesa în cazul în care intrați ilegal în UK.

Rishi Sunak

Dacă intri ilegal, nu vei fi sclav, adică! Dacă intri legal, imediat vei accesa sclavia modernă.

Am așteptat câteva zile, să văd dacă vreo latrină media va aduce în prim plan aceste cuvinte revoltătoare. Spuse nu de oricine! Rostite de el în numele Imperiului Colonial numit Regatul Unit al Marii Britanii. Adică, statul care a fost ridicat pe sclavi! Stat aplaudat de toți ce se visează lorzi și lade!

Tăcerea a fost profundă. În media nu s-a scos nici măcar un cuvânt despre această declarație mizerabilă! Nu a îndrăznit nimeni să amendeze politic și social declarația ordinară pe care acest om și-a permis să o facă!

De ce?

Pentru că indianul a spus adevărul! Sistemul social pe care demenții ăștia îl pregătesc, în frunte cu mama lor, care a fost întotdeauna UK, este sistemul sclavagist modern! Așa cum am spus-o de atâtea ori, în cei trei ani care au trecut, UK este în spatele oricărui mare rău ce se pregătește să fie livrat sau a fost aruncat asupra lumii. SUA nu este decât un satelit sclav al UK. Ceea ce gândește UK, pune în practică SUA! Întotdeauna! Căutați în istorie si vă veți lămuri. Este foarte simplu! Nimic nu s-a petrecut așa, accidental. Totul a fost pus în plan de acești scelerați care-și arogă drepturi de stăpâni de sclavi asupra omenirii. Din cele mai îndepărtate vremuri. Așa stiu ei să existe! Fără sclavi, teritorii sau resursele altor state, ar fi fost și acum în grote, nespălați. Nu că s-ar spăla acum! Cine a fost în UK a văzut mizeria fizică în care se scaldă așa-zișii englezi. Casele lor sunt pline de șobolani, molii, ploșnițe etc. În afară de beții, oamenii ăia habar nu au pe ce lume trăiesc! Nu cred că e cazul să amintim pozele cu femeile și bărbații lor beți rangă în weekend-uri.

Interesantă este însă declarația politică, acceptată de toți cei care-și spun parlamentari britanici. Cu morgă! Cu pretenții de lorzi! Toată lumea „bună” de la Brexit încoace a știut care este țelul! Știau că vine mascarada carcalacului și au ușchit-o englezește din UE. Știau ca va începe mascarada războiului, ei având capital rusesc majoritar în UK. Susținătorii numărul unu ai războiului! Să nu-l uităm pe ăla nepieptănat de câte ori s-a deplasat la Kiev. Să nu uităm că Big Brother a fost implementat prima oară în Londra. Supraveghere totală!

De ce să nu se extindă dictatura sclavagistă modernă în toată lumea?! Au distrus tot! Europa este moartă, UE va crăpa în chinuri, dușmanul de moarte al UK, Franța, e cu rugul sub dos, alt fost imperiu care crapă sub mizeria morală a celor care l-au condus spre iad. Reușita lor pare totală, prin tăcerea tuturor actorilor politici internaționali. SUA e pe ventilator. În puțină vreme, americanii își vor aminti că au niște pușcoace prin sufragerii. Pe care vor pune mâna și vor ieși în stradă, să-i amintească lu’ Bideu că ei încă trăiesc în minciuna care s-a numit visul american! De fapt, cea mai mare minciună socială care a existat vreodată! Vânzătorii de iluzii!

În timp ce dictatura este impusă cu forța de niște unii numiți, cum ar fi combinatoarea de seringi, în UE, și psihopații din D.C., sclavi pe viață în fața UK, latrinele tv se ocupă de mandatele de arestare ale lui Putin și Trump!

Frumoase fumigene! Necesar de dezbătut! Nu!

Lumea se îndreaptă spre o nebunie totală, cu pași repezi, în timp ce Sunak spune lucrurilor pe nume.

Nouă nu ne rămâne decât să acceptăm rânjetul englezilor! Rânjetul sau zâmbetul acela fals, ordinar, cu care fac ei afaceri!

Adică sclavia modernă! Cam asta este sintagma „Vrem o țară ca afară”!

Ghinion, cum ar spune lordul ratat al acestei țări! Vedeți că „regele e gol”! Peste tot în lume!

Și în curând li se va vedea și toată mizeria depusă pe desuuri! Doar dacă vă treziți! Altfel……. somnul va fi de veci!

Autor: Zoe Dantes

Citiți și:
Vine vremea când hienele vor întâlni lupii
„Înainte să cadă imperiile, legile devin nebune”

 

yogaesoteric
8 iulie 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More