Scrâșnetul feminismului

Am primit un clip cu răspunsul pe care Dana Budeanu i l-a dat lui Nicușor Dan după ce acesta a făcut-o „panaramă”. Să ne înțelegem: disputa era între o femeie care stă bine pe propriile-i picioare și un neica nimeni care, de ani buni, poluează spațiul public autohton, ținut în spate de forțe dubioase. Dincolo de elementele justificate ale discursului său, Dana Budeanu a alunecat atât de vizibil și atât de aberant spre feminism încât toate argumentele pe care le avea – justificate, să ne înțelegem – și-au pierdut strălucirea sub cocleala rudimentarei ideologii feministe.

Cum se petrece în general, când e să te lovească un fenomen, el te lovește din mai multe locuri în același timp. Așa se face că am dat peste o postare care începea cam așa: „De ce atunci când o femeie are un soț bețiv, care nu prea muncește și o mai și bate periodic, simte RUȘINE față de comunitate, cu toate că nu a greșit cu nimic?”. Din nou se pornește de la o chestiune cât se poate de justificată pentru ca, treptat, să se alunece în păguboasa retorică feministă.

Unde e greșeala?, mă veți întreba. Iar tirurile de întrebări pot continua în rafale: „accepți ca o femeie să fie jignită în public?” sau „e normal ca unei femei umilite să-i fie rușine când ea e cea oprimată?”. Dintr-un punct de vedere întrebările par justificate însă, în cele ce urmează, vă voi demonstra contrariul.

Să începem cu Dana Budeanu. Ceea ce face ea – și o face bine! – se numește box politic. Are un stil tăios, are vervă și logică. Atunci când atacă are și tactică și strategie. Rând pe rând, toți măscăricii României i-au căzut victime. Nu puteți spune că n-ați auzit sintagma „ruj roz” care s-a lipit de Rareș Bogdan ca o pecingine. Așadar, Dana Budeanu practică bine un sport mediatic care, de altfel, a și propulsat-o în prim planul vieții politice. Din acest punct de vedere, ea se află în ring. Așa cum la box, în timpul meciului, riști să te alegi cu capul crăpat, cu ficatul umflat sau fără dinți, la fel se petrece și-n cazul ringului politic: riști oricând să te trezești cum unu’ mai rudimentar îți întoarce o replică cu „boule!” sau mai știu eu ce altă înjurătură.

Lumea politicii nu e una aseptică, n-ai parte de personaje finuțe dezbătând idei. După cum s-a văzut, se mai găsește câte-un personaj care te scuipă sau care dă cu mașina peste tine. Ați uitat oare că Plăvanul a statuat – sprijinit fiind de intelectualitatea sa de duzină – că „muia” e opinie politică? Așadar, în sportul ăsta, atacurile fără perdea sunt la ele acasă. Și, așa cum ea atacă justificat cu „fătălăul” la fel de logic era să se aștepte la chestia cu „panarama”. La urma urmei, spune și vorba din popor că „dacă te amesteci cu tărâțele te mănâncă porcii”. Privind din acest unghi, atacul lui Mukușor, în ciuda oligofrenelii transparente, e ceva care a urmat firesc. Dacă intri în ringul de box, n-ai cum să nu iei pumni în figură! Așa merge treaba, vorba genialului Kurt.

Să trecem acum mai departe la dilema „soțului bețiv și bătăuș”. De ce se simte ea rușinată? Aș întreba-o pe autoare în acest punct dacă oare acea femeie are motive să se simtă altfel? Hai să vedem situaţia așa cum este: ești parte a unei familii eșuate, având „cap al casei” un bețiv violent. Cum te poți simți altfel? Ai motive de mândrie? Evident că nu! Să întoarcem situația: un soț care are o nevastă bețivă și curvă cum se simte oare în comunitate? Are motive de mândrie? Desigur că nu.

O altă întrebare care face obiectul retoricii feministe este violul. De ce o femeie violată se simte umilită? Dar oare ce-ar putea simți, mândrie? Dincolo de latura sexuală – care, cred eu, este una secundară – violul este o formă supremă de umilire. Ca victimă a violului n-ai cum să fii altfel decât rușinată, distrusă psihic. De aceea și pedepsele pentru astfel de violențe erau deosebit de dure în societățile tradiționale.

Unde este însă problema feminismului? Ca orice ideologie, are la bază o fractură logică pe care construiește o întreagă teorie strâmbă. Pornind de la cazurile particulare similare celor descrise, feminismul generalizează. Astfel, femeia nu mai e femeie, ci victimă a abuzurilor, în timp ce bărbatul este aprioric abuzator. Astfel se ajunge la aberații gen reglementarea din SUA conform căreia atingerea chiar și accidentală a unei femei este asimilată tentativei de viol. Dacă mai țineți minte, în timpul isteriei #MeToo simplul flirt ajunsese infracțiune. Păi cum altfel poți aborda o femeie?

Ideologia feministă este schizofrenică în esență. Pe de-o parte clamează egalitatea perfectă dintre femeie și bărbat, însă consecințele acestei egalități să nu se răsfrângă asupra femeii, chiar dacă în acest fel se termină cu egalitatea. Mă uitam la o știre care a făcut înconjurul lumii, anume că americanii vor să trimită o femeie pe Lună. Înțelegeți aberația? Nu mai trimitem oameni pe lună, ci femei sau bărbați. Iată cum esența omului este anulată de o aberație ideologică.

Le-aș spune femeilor care au tendința de a aluneca pe panta ieftină a feminismului să se uite înainte la cum arată feministele. Ați vrea să fiți ca ele? Mie acele femei nu-mi mai par femei. De altfel, mișcarea mi se pare a fi una a celor mai puțin femei dintre femei.

Poate vă întrebați cum s-a ajuns aici. Dacă ne-am întoarce în timp în urmă cu doar un secol am lua cunoștință cu o societate radical diferită de cea actuală. Pe vremea aceea familia era o unitate firească. Din punct de vedere material, rostul bărbatului era acela de a asigura necesitățile financiare ale familiei, în timp ce rostul femeii era acela de a îngriji gospodăria. „Bărbatul e zidul dinafara casei, iar femeia e peretele dinăuntru”. Iată pe scurt cum înțelepciunea populară rezumă genial modul în care soțul și soția se completau. Rețineți, vă rog, că în acea vreme un singur venit – cel al soțului – era suficient pentru a întreține o familie, de cele mai multe ori numeroasă. Privind acum către căminul de atunci ni se pare ireal.

Azi ambii soți muncesc, ba chiar uneori sunt nevoiți să-și ia joburi suplimentare. Nu au copii sau, în cel mai bun caz, au unul singur și, cu toate acestea, banii nu le ajung. Faceți comparația cu familia de acum o sută de ani, în care muncea doar bărbatul și curtea era plină de copii. Pe atunci banii le ajungeau. Ba chiar reușeau să-și țină copiii în școli care nu erau deloc ieftine. În ziua de azi o familie în care soția să nu muncească este de neînchipuit. De altfel, societatea a dezumanizat femeia. În loc să-i dea răgazul să se împlinească în primul rând ca femeie, prin educație și propagandă i se vând idealuri false.

Ideologia feministă începe să acționeze încă din primii de viață, distorsionând absolut tot. Și n-are cum să nu acționeze în condițiile în care familia a fost distrusă. Din momentul în care femeia a fost pusă să devină și ea „zidul dinafara casei”, casa a rămas pustie. Degeaba se află un copil acolo întrucât el e lovit de virusul singurătății și, fără căldura mamei care să-i lumineze căminul copilăriei, tot ce-și dorește e să fie și el „zidul dinafara casei”. Însă ce rost are zidul dinafară dacă în interior bate pustiul?

S-ar putea înțelege din ceea ce am scris până acum că feminismul afectează femeia. Asta e din cauză că nu m-am oprit asupra celei mai mari victime a acestei ideologii, anume bărbatul. Dacă femeia care cade pradă ideologiei feministe e în pericol de a-și rata menirea, bărbatul este distrus iremediabil. Femeile au șansa maternității, au zidit în ele un instinct care le face ca, de cele mai multe ori, să nu-și rateze viața. Bărbatul însă a suferit o transformare caricaturală. Văd permanent bărbați care nu-s bărbați, un fel de forme masculine hilar efeminate, care provoacă ori râsul ori jena.

Bărbatul din ziua de azi nu mai e bărbat. Un țăran de-acum o sută de ani, care trăgea zi lumină la plug, ar fi capabil să căsăpească o armată de tiriplici din ziua de azi care-și zic bărbați. Nu știu dacă realizați, dar bărbații din ziua de azi nu sunt capabili nici să să ridice un paloș pe care un cavaler medieval îl manevra zile întregi în luptă. Impactul pe care feminismul îl are asupra bărbatului e devastator. Fără un echilibru care nu poate veni decât din partea femeii, bărbatul este pierdut.

Dacă vă întrebați de ce lumea și-a pierdut sensul, iată o explicație. Cum și-l poate regăsi este greu de imaginat. Acum, noi ca societate suntem eșuați. Ne mai putem salva doar la nivel atomic, de familie care-și conștientizează rostul pe această lume. Altfel este imposibil.

Autor: Dan Diaconu

Citiți și:
Feminismul bizar şi satanica Nouă Ordine Mondială
Câteva sfaturi inspiratoare şi pline de bun-simţ pentru femeile care aspiră să aibă parte de cât mai multă iubire… (I)
Cei mai buni agenţi ai CIA sunt femei!

yogaesoteric
16 aprilie 2021