Scrisoare deschisă adresată Ambasadorului Israelului în România – Excelenței Sale, domnului David Saranga
Asociaţia „Neamul Românesc”
Scrisoare deschisă adresată Ambasadorului Israelului în România – Excelenței Sale, domnului David Saranga, Ambasador al Israelului în România
Excelența Voastră
Israelul și S.U.A. dețin „liste negre” cu românii declarați „antisemiți”?
În ultima vreme, în România se execută, la nivel național, o operațiune specifică de manipulare publică, ale cărei consecințe pentru imaginea Țării pe plan internațional sunt incalculabile. Răfuielile de ordin politic între partidele aflate la putere și partidul naționalist din opoziție, AUR, au inundat mass-media românească.
Într-un mod absolut grosolan și încălcând prevederile constituționale în vigoare privind imparțialitatea acestuia, președintele României – care ar fi cazul să fie și al românilor – s-a lansat în acuzații publice grave.
Ignorând rapoartele informative ale Serviciilor Secrete românești, domnul Klaus Werner Iohannis a proferat o serie de acuze publice incalificabile în cazul denumit „Maia Morgenstern”. Acesta s-a erijat în apărătorul democrației în fața demonstrațiilor pașnice ale unor tineri români, catalogate drept „antisemite și extremiste”.
Domnul Iohannis știe foarte bine cum se desfășoară adevăratele demonstrații extremiste în state democratice europene, precum Germania, Franța și Marea Britanie. Tineri din toată țara, îngrijorați de viitorul lor, nu au clamat niciun mesaj de natură antisemită.
Vinovați de dezastrul economico-financiar al României sunt, în mod exclusiv, politicienii români. Dar, pentru a deturna atenția opiniei publice de la gravele probleme economice și de proastă administrare, domnul Iohannis, etnic minoritar sas ales de majoritatea românească, a preferat să aducă pe tapet tema imaginară a antisemitismului românesc.
Inclusiv Excelența Voastră s-a lansat în declarații publice pripite, referitoare la cazul Morgenstern.
Îngrijorător este faptul că instituțiile abilitate ale Statului român nu au adus niciun fel de lămuriri privind persoana care a declanșat „scandalul Maia Morgenstern”, respectiv directorul de teatru care ar fi jignit-o, și nici privind identitatea personajului cu „probleme psihice“ care a postat acele amenințări incalificabile și periculoase.
Pe surse, se vehiculează informația că acest ultim personaj misterios ar fi „etnic evreu”, alimentând astfel teoriile conspiraționiste. Or, problema este necesar să fie lămurită cu aceeași sonoritate ca și clamarea acuzațiilor antiromânești.
Totul capătă aspectul unui scenariu bine pus la punct, în contextul afirmațiilor făcute de cetățeanul româno-isarelian Elan Schwartzenberg și publicate în februarie 2018: „Datorită unor repetate afirmații tendențioase la adresa evreilor în general și a Statului Israel în particular – și nu mă refer la micul nostru schimb de replici – ești trecut în mod oficial pe o listă cu acest gen de «personalități» în Israel, dar și în Statele Unite ale Americii”.
Din declarația lui Schwartzenberg se înțelege că entități statale, precum Israel și SUA, întocmesc deja „liste negre” cu naționaliștii români declarați „antisemiți”.
Asociația Neamul Românesc constată că România se află într-o situație similară celei premergătoare operațiunii staliniste „Gayaneh”, care a declanșat cel mai mare val de arestări din istoria României moderne. Astfel, în noaptea de 14/15 mai 1948, au fost arestaţi 15.000 de membri şi presupuşi susţinători ai Mişcării Legiunii. Din centrele universitare Iaşi, Bucureşti şi Cluj au fost arestaţi 1.000 de studenţi, care au fost supuși, ulterior, programului diabolic de „reeducare” de la Pitești și Gherla.
Pe 20 mai, au fost arestaţi 3.000 de ofiţeri ai Armatei Române și 2.000 de membri ai PNŢ şi PNL.
Pe 19 august 1948, comuniştii infiltraţi în Serviciul Special de Informaţii (sub conducerea lui Ghe. Pintilie şi Emil Bodnăraş) au arestat aproximativ 1.000 de ofiţeri S.S.I.
Pe 1 decembrie, a fost interzisă Biserica greco-catolică şi au fost arestați înalții ierarhi ai acesteia.
Unitatea specială a N.K.V.D., „Smerș”, denumită în România „Brigada mobilă” și coordonată de general Pantelei Bodnarenko, alias Gheorghe Pintilie, l-a avut ca șef la vedere pe colonelul Boris Grünberg, alias Alexandru Nikolschi, și a fost sprijinită de secretarul Ministerului de Interne Baruh Tescovici, alias Teohari Georgescu. Primii doi s-au născut la Tiraspol, în Transnistria.
Arestările din 1948 s-au făcut pe baza unor „liste negre” aprobate de conducerea bolșevică a Securității, inclusiv a unor tabele cu numele donatorilor privind colectarea „ajutorului legionar” de către securiști sub acoperire.
O faptă caritabilă de întrajutorare a unor români a fost folosită pentru arestarea și condamnarea, la sute de mii de ani de închisoare, a unor români patrioți anticomuniști.
Reprezentanți ai I.N.S.H.R.-„E.W.” și ai Federației Comunităților Evreiești din România (F.C.E.R.) clamează public caracterul criminal al acțiunilor unora dintre deținuții politici ca, de exemplu, cele ale legionarilor anticomuniști din România.
Liderii evrei uită episodul românilor legionari recrutați și antrenați de CIA și apoi parașutați în munți, în scopul organizării Rezistenței anticomuniste din România postbelică.
După ce SUA, fără niciun fel de scrupule, au abandonat România, inclusiv circa 428.000 de evrei, în sfera de influență a Rusiei Sovietice, s-au folosit de legionarii anticomuniști din exil.
Din momentul în care Tribunalul de la Nürnberg nu a încadrat Mișcarea Legiunii în rândul formațiunilor fasciste/naziste, Serviciile Secrete americane, franceze și engleze, acestea din urmă în mai mică măsură, au început colaborarea cu structurile legionare pentru a recruta persoane hotărâte, care să fie trimise în România ocupată.
Se punea în practică o decizie a Serviciului Secret american. Gordon Mason, șeful stației CIA la București între anii 1949-1951, susținea că agenții care urmau să fie parașutați aveau misiunea să contacteze grupurile de rezistență românească din munți, să le dezvăluie interesul Occidentului pentru activitățile lor și să aprovizioneze Rezistența anticomunistă cu arme, muniție, medicamente și fonduri.
Trădarea unui spion occidental a dus la prinderea legionarilor parașutați și la condamnarea lor.
Rezultatul diversiunii CIA a fost dezastruos. Două execuții, zeci de oameni, inclusiv femei, condamnați la aproape 200 de ani de închisoare. Doi dintre aceștia, unul foarte tânăr (Elena Stetin), au pierit în temnițele comuniste.
Ani de zile, românii legionari din Rezistența anticomunistă au așteptat, în munți, sosirea americanilor, conform promisiunilor CIA. Aceiași colaboratori fideli ai SUA și ai statelor occidentale acum sunt catalogați doar ca „legionari criminali” și blamați public.
Amintim și faptul că nu a existat nicio reacție de îngrijorare atunci când premierul israelian Benjamin Netanyahu afirma, în anul 2018: „Acesta este un moment decisiv în analele Zionismului și în istoria statului Israel. Am definit limba noastră, imnul nostru, steagul nostru. Am decis că Israelul este statul-națiune al evreilor”, în contextul emiterii, de către Parlamentul israelian, a legii „conform căreia doar evreii dețin dreptul de autodeterminare în cadrul țării”.
Domnule Ambasador, vă rugăm ca Excelența Voastră să ia cele mai urgente măsuri legale pentru încetarea acestui tip de agresiune psihologică împotriva poporului român.
Prevederile Art. 9, lit. c) din Statutul F.C.E.R. vă permit aceasta. Neamul românesc are dreptul să dăinuie pe acest pământ lăsat de Dumnezeu, așa cum și Neamul iudaic are aceleași drepturi pe pământul strămoșesc al Israelului.
Anexăm la prezenta Scrisoare deschisă, Sursele utilizate.
Cu deosebită considerație,
Președintele Asociației „Neamul Românesc”,
Ing. dipl. și licențiat în teologie Vasilică Militaru
Surse utilizate în Scrisoarea deschisă:
– https://evz.ro/schwartzenberg-cozmin-gusa-dna.html/2
Citiți și:
Studiu: Antisemitismul crește proporțional cu inteligența și nivelul de educație
Un grup de intelectuali evrei contestă definiția antisemitismului – „Blochează libertatea de exprimare”
Rabinul Eli Kaufman despre teroriștii de la Institutul „Elie Wiesel”: „În România nu există antisemitism, dar antisemitismul aduce bani”
yogaesoteric
20 ianuarie 2022