Scurt istoric al cercetărilor asupra iluminării spirituale
Iluminarea spirituală este una dintre temele cele mai des reluate nu numai în revistele şi jurnalele de parapsihologie şi de yoga, ci chiar şi printre publicaţiile care sunt destinate marelui public (aceasta este valabil mai ales în cazul presei din Occident). La ora actuală deja pare să fi trecut timpul când marii înţelepţi şi yoghini iluminaţi erau cel mai adesea suspectaţi de halucinaţii, de nebunie sau de şarlatanism.
O nouă ramură de graniţă a psihologiei, psihologia transpersonală, se ocupă deja astăzi din ce în ce mai atent, cu studiul sistematic al procesului iluminării spirituale, considerând ca indispensabilă coroborarea criteriilor ştiinţifice adecvate cu cele ale filosofiei, artei şi cu acelea ale marilor tradiţii iniţiatice, printre care la un loc de cinste se află YOGA. Caracteristica esenţială a acestei noi abordări este una holistică, atât prin natura „obiectului” său de studiu, cât şi prin metodologia sa (HOLISM = concepţie metafizică care interpretează în mod spiritual teza ireductibilităţii întregului la simpla sumă a părţilor sale, scoţând drept “factor integrator” al lumii un principiu divin imaterial şi incognoscibil).
Iluminarea spirituală îi conduce pe „subiecţi” la o viziune profund holistică asupra realităţii sau, altfel spus, îi propulsează către o perspectivă nondualistă în care TOTUL (Holos în lb. greacă) şi fiecare dintre sinergiile (ACŢIUNI SIMULTANE ÎNDREPTATE ÎN ACELAŞI SENS A MAI MULTOR AGENŢI) sale sunt îndeaproape legate prin interacţiuni constante şi adeseori APARENT paradoxale (Această definiţie a fost deja expusă în Statutul Universităţii Holistice Internaţionale, Paris, 1986). Înţelegând aşa cum trebuie această definiţie ne putem, astfel, da seama care este de fapt “obiectul” său de studiu.
În ceea ce priveşte metodologia sa, noua ştiinţă care este Psihologia Transpersonală a trecut prin mai multe faze. Să amintim aici pe scurt, numai pe cele principale:
Faza mistică, pe parcursul căreia anumiţi maeştri spirituali, preocupaţi de necesitatea de a-şi transmite trăirea lor spirituală inefabilă prin cuvinte, au lăsat felurite mărturii scrise sau cel puţin le-au transmis prin viu grai discipolilor lor care apoi le-au reprodus în mod fidel. La ora actuală noi regăsim asemenea relatări în toate culturile şi în toate epocile istoriei umanităţii, ele fiind foarte dese şi deosebit de nuanţate mai ales în cazul sistemului YOGA.
În afara unor asemenea mărturii personale, s-au făcut de asemenea mari eforturi pentru a se clasa şi decodifica diferitele manifestări spirituale pentru a se descrie în urma acestui stadiu, metodele simple şi eficiente care permit rapid accesul la iluminare.
Faza precursorilor Psihologiei Transpersonale începe în jurul anului 1900, când unul din pionierii psihologiei moderne, William James, din S.U.A., cât şi psihiatrul canadian, Richard Maurice Bucke, au demonstrat, cu toate că independent unul de celălalt, că este posibil să supui mărturiile de care am vorbit mai sus unei riguroase analize de conţinut, extrăgând astfel principalele lor caracteristici. Ei au creat apoi o nouă terminologie stringent necesară, care era utilă pentru a înlocui vechile sintagme (UNITĂŢI SINTACTICE STABILE FORMATE DIN MAI MULTE CUVINTE sau dintr-o LOCUŢIUNE) precum „Împărăţia Tatălui Ceresc”, „SAMADHI” (extazul divin), „NIRVANA” (extincţia eliberatoare), „Extazul”, etc. Dr. Bucke vorbeşte astfel despre Conştiinţa Cosmică, iar Freud – care, deşi nu credea în ea – a botezat-o „Experienţa Beatitudinii Oceanice”, şi în final savantul JUNG inventează termenul inspirat de Transpersonal.
Faza Psihologiei Transpersonale propriu-zise debutează printr-o serie de investigaţii pur ştiinţifice. Primul cercetător care a realizat în India experimente riguroase de măsurare a reacţiilor fiziologice ale yoghinilor aflaţi în stare de SAMADHI (extaz divin), încă înainte de cel de al doilea război mondial, a fost THERESE BROSSE, medic de naţionalitate franceză. Cercetările sale fundamentale arată atunci, în mod irefutabil, pentru prima oară în lume că, starea transpersonală de conştiinţă este aproape întotdeauna însoţită de anumite manifestări somatice, demonstrând astfel în premieră că starea de iluminare spirituală nu este un simplu proces „vag metafizic”, aşa cum le place, chiar şi acum, să creadă anumitor oameni de ştiinţă occidentali care sunt foarte sceptici. Astăzi este chiar posibilă urmărirea şi diagnosticarea începutului şi sfârşitului unei experienţe lăuntrice transpersonale prin măsurare obiectivă a reacţiilor electrocutanate, electroencefalografice, electrocardiografice şi respiratorii, graţie descoperirii dezvoltării poligrafilor.
Acestor cercetări, oarecum recente, de natură psihofiziologică, li s-au adăugat apoi contribuţiile reflexologiei, bio-feedback-ului, psihometriei, psihologiei experimentale, psihanalizei, psihologiei genetice sau evolutive, psihopatologiei, psihologiei chimice. Observăm, astfel, la o privire de ansamblu, că la ora actuală principalele ramuri ale psihologiei şi-au dat deja progresiv mâna pentru a studia Transpersonalul.
Începând din anul 1969, an în care a fost fondată Asociaţia Americană de Psihologie Transpersonală, acestei ştiinţe i-au fost consacrate numeroase publicaţii, reviste, colocvii şi congrese în întreaga lume. California Institute for Trans-personal Psychology acordă chiar grade de master şi doctorat în psihologie transpersonală. Psihologia Transpersonală este, la ora actuală, considerată în S.U.A. drept o a patra revoluţie în psihologie, după revoluţiile behavioristă (comportamentală), psihanalitică şi umanistă.
Faza holistică. Evoluţia Psihologiei Transpersonale ca ştiinţă nu s-a oprit la faza anterioară. La un moment dat Psihologia Transpersonală a repus în discuţie paradigma newtonian-carteziană pe care se sprijină deopotrivă psihologia ştiinţifică şi macrofizica. A apărut astfel o nouă paradigmă (MODEL) ce depăşeşte considerabil limitele logicii noastre formale.
Genialul savant român ŞTEFAN LUPAŞCU a propus chiar o nouă logică în cartea sa „Cele trei materii”. În aproape toate „experienţele” transpersonale, mărturiile vorbesc mai mereu despre o „viziune” a realităţii în care totul se regăseşte simultan în toate părţile sale, sau în care, cu alte cuvinte, nu mai există subiect şi obiect. Fizicienii au constatat la rândul lor, ulterior, un anumit paralelism între asemenea experienţe extraordinare care apar în sfera conştiinţei şi rezultatele pur experimentale obţinute de ei în fizica cuantică. La ora actuală sunt din ce în ce mai numeroşi fizicienii de renume care participă la colocvii şi congrese de psihologie transpersonală, alăturându-se astfel antropologilor, neurologilor, maeştrilor YOGA avansaţi sau practicanţilor tehnicilor ZEN, LAMA-şilor tibetani, artiştilor şi educatorilor etc., care au cu toţii preocupări similare.
Deşi deocamdată ea încă are o natură speculativă, această abordare holistică va tinde, poate, să ia mai târziu o formă transdisciplinară şi la un moment dat ea va depăşi fără îndoială această interdisciplinaritate încă embrionară. De altfel, unul dintre obiectivele principale ale şcolii noastre de YOGA este chiar acela de a contribui şi noi din plin, în mod practic, la naşterea acestei transdisciplinarităţi şi la examinarea condiţiilor de actualizare a ei.
Pentru noi nu este deloc exclus ca în mileniul următor Tradiţia străveche a înţelepciunii să devină ştiinţifică, iar ştiinţa să devină tradiţională până într-atât încât să nu mai poată fi aproape deloc distinse una de cealaltă. În fond, dacă urmărim să privim acest aspect din punctul de vedere yoghin, ne dăm seama că în realitate sursa lor ultimă este acelaşi spaţiu tainic, luminos care nu este altceva decât un aspect fundamental al lui DUMNEZEU TATĂL.
Înapoi la studiul despre iluminarea spirituală
yogaesoteric