Se mai fac înscrieri pentru programul spiritual excepțional cu ocazia zilei de naștere a Ghidului spiritual, online și la săli
În contextul vremurilor apocaliptice cu care ne confruntăm actualmente, cu ocazia Sărbătorii spirituale din 12 martie a fost pregătit un program special, foarte bogat, care va dura patru zile (12, 13, 14 și 15 martie). Programul integral va fi accesibil online, iar la sală se va desfășura începând cu 12 martie ora 17:30, până în 13 martie, ora 6:30.
Având în vedere acest aspect, în mod excepțional, se mai pot face înscrieri pentru a putea participa la acest program extraordinar, astfel:
Pentru participarea online
Până în 13 martie, ora 16:00.
Pentru a primi cod de participare online sunt necesare două fotografii (una față și una semiprofil), precum și o poză/scan după cererea scrisă de mână, care vor fi trimise pe Telegram pe numărul 0756.651.507, împreună cu datele personale: numele, prenumele (cei care și-au schimbat numele, prin botez etc., sunt rugați să precizeze și numele anterior), grupa de curs yoga, oraşul, data naşterii, numărul de telefon, inclusiv adresa de e-mail.
Persoanele care s-au înscris deja pentru participarea la sală și vor dori cod online este suficient să solicite codul la adresa de e-mail sărbătorispirituale@gmail.com
Pentru participarea la sală, în București și în provincie
În acest caz înscrierea se va face direct la intrarea în sală, în intervalul de timp anunțat (aveți aici anunțul privind modalitatea de înscriere, precum și anunțul privind intrarea la săli).
La sălile din București (Pipera, Obor și IS7) se va menține intervalul de intrare care a fost anunțat și se vor mai face înscrieri în limita timpului disponibil.
Pentru sălile din provincie vă rugăm să luați legătura cu organizatorii locali din următoarele orașe: Arad, Baia Mare, Bistrița, Brașov, Chișinău, Cluj, Constanța, Hunedoara, Iași, Lugoj, Oradea, Pitești, Sfântu Gheorghe, Târgoviște, Târgu Mureș, Timișoara.
Din program
- Conferințe în premieră, dintre care amintim:
- Taina fundamentală revelată a termenului spirit
- Parabola Împăratului cel milos și a slugii neîndurătoare
- Miracolul Mana-ei cauzale
- Profețiile faimoase ale sfintei din Blain, Marie-Julie Jahenny
- Puterea benefică, minunată a emoțiilor dumnezeiești ce au o tainică legătură cu energiile subtile sublime ale Atributelor Dumnezeiești
- Uimitoarele profeții ale Regelui Lumii pe care acesta le-a oferit atunci când s-a aflat la lamaseria străveche Narabanchi Kure în anul 1890
- Imbecilizarea în creștere și infantilizarea vădită a ființelor umane sunt actualmente grave probleme ale lumii: în acest mod straniu se petrece o trecere a speciei de la oameni normali la mulțimea idioților utili și a idioților inutili
- Kama Muta: efectul tainic minunat al energiei subtile sublime a Erosului pur dumnezeiesc ce acționează la unison
- Dezvăluirea secretelor referitoare la modul în care coboară lumina spre lumea materială prin cele 12 dimensiuni de bază ale Universului
- Mărturii spirituale
- Exemplificări spirituale, inclusiv – în premieră – o integrare inițiatică, ezoterică în Concertul dumnezeiesc ocult al tuturor Atributelor Dumnezeiești ce există în veșnicie și acționează mereu în armonie deplină și în simultaneitate dumnezeiască
- Filme artistice și documentare, înregistrări de arhivă, momente de umor
Pentru cei care se vor înscrie mai târziu, precizăm că vor putea realiza la unison comuniunea spirituală specială cu ocazia zilei de naștere a Ghidului spiritual pe MISA TV în data 12 martie, începând cu ora 18:00.
Vă rugăm să consultați programul deosebit de bogat al acestor zile care va fi afișat pe canalul evenimentului (doar pentru cei înscriși online) și totodată vă invităm să participați în număr cât mai mare, cu o stare adecvată, pentru a declanșa un proces de rezonanță ocultă excelentă în ființa voastră, beneficiind de puterea ocultă a unisonului.
yogaesoteric
12 martie 2026