Se pierde mesajul Tăbliţelor de la Tărtăria?

de Marin Neacşu

Când am început să scriu articolul „Scrisoare deschisă ce este adresată poporului român – Mesajul mereu actual al tăbliţelor de la Tărtăria”, nu gândeam că va trezi atâtea discuţii, controverse, patimi dar şi multe minciuni, propagandă, sentimente şi resentimente, gesturi reprobabile (cum este chiar punerea acestui articol în spinarea arhimandritului Iustin Pârvu, sau preluarea de către alţii, ca producţie proprie) invidii, răutăţi sau negări mai mult sau mai puţin susţinute. A apărut chiar şi un articol al unui domn arhitect de pe la Universitatea Babeş Bolyai, legat strict de Tărtăria, care ar fi trebuit să reprezinte o probă de profesionalism, dar este construit tendenţios, prin interpretări personale ale unor date şi informaţii, deci subiectiv.

Ceea ce am dorit prin acel articol cred că este deja bine cunoscut. Datele prezentate nu reprezintă niciun fel de falsuri. Mulţi din cei care au comentat însă articolul, se referă în mare parte la tăbliţele de la Tărtăria care, atât ca subiect cât şi ca informaţie reprezintă în fapt o metaforă, un îndemn la căutare, la cercetare şi descifrare a valorilor acestui pământ, la neuitare, respect şi continuitate. Recunosc fără ruşine că sunt patriot, îmi iubesc neamul, pământul, strămoşii şi istoria. Sunt mândru de istoria şi faptele înaintaşilor, cu bune şi rele, ca şi de ceea ce reprezintă România azi, chiar dacă au început să se înmulţească faptele care mă fac să nu mai fiu la fel de mândru. Şi întreb: de ce totuşi noi, romanii nu vrem să ne acceptăm istoria şi nu o respectăm, aşa cum este ea? Tăbliţele de la Tărtăria există. Pe ele se află o scriere care, la ora actuală este considerată cea mai veche scriere cunoscută. Că a scris-o un roman, sau un grec, sau un khazar, sau un sumerian, nu poate spune aceasta nimeni, dar A FOST GĂSITĂ AICI ŞI NU A FOST ADUSĂ CA SĂ LI SE ARATE LOCUITORILOR ACESTUI PĂMÂNT CUM SCRIU ALŢII PRIN ALTE PĂRŢI, CI A CONŢINUT O INFORMAŢIE. DECI CEI CARE AU AVUT-O FOLOSEAU SCRIEREA ÎN INDIFERENT CARE FORMĂ. E chiar aşa greu de acceptat acest adevăr? Contează cum se numeau strămoşii noştri acum 7000 de ani? SUNT AI NOŞTRI OAMENI BUNI, ŞI SCRIAU. ASTA CONTEAZĂ. Am găsit comentarii pe diferite ziare sau bloguri, care fac praf românismul, ideea de popor, istoria şi toată cultura română. Au fost şi comentarii care au exacerbat unele aspecte. Articolul a circulat pe mail, cu sau fără sursă, cu sau fără numele autorului, ba a mai fost şi diseminat prin unele oraşe ca manifest. A fost folosit de asociaţii sau organizaţii de dreapta, de stânga, bloguri ortodoxe, sau ale unor sindicate sau asociaţii ale revoluţionarilor. Este un lucru îmbucurător că a circulat, indiferent cum, este însă trist că a fost preluat, pus în mod voit în spinarea altora sau „înfiat” cu intenţie de către unii, care l-au declarat copilul lor cu neruşinare, după ce au scos sau introdus un pasaj sau două, de câteva rânduri, exact pasajele în care îşi declarau paternitatea.

Faptul că a produs atâtea vizualizări nu poate decât să mă bucure. Spre exemplu, în săptămâna 6-12 februarie 2012 a fost pe primul loc în topul vizionărilor de pe facebook, conform http://pro.facebrands.ro/intro. deşi trecuseră două luni de la prima apariţie. Şi bomba continua să sară. Dar este trist faptul că unii au înţeles să profite de acest fapt, iar unii pur şi simplu, legându-se de unele aspecte – e adevărat, neclare ale istoriei, dar reale ca probe, – s-au legat de tăbliţe pentru a demonta o idee care în fapt se dorea o întoarcere la valorile culturale şi spirituale ale acestui popor, la acceptarea, la însuşirea valorilor, la respectarea şi la propăvăduirea lor, a istoriei, la purificarea moralei acestui popor. A fost uneori distractiv să citesc comentariile unor docţi, care demonstrau cu tărie că nu se poate să fie acesta mesajul Tăbliţelor de la Tărtăria, că de fapt acestea nu au fost descifrate şi că pe vremea când au fost scrise, nu se ştia de Băsescu. Alţii ceva mai moderaţi susţineau doar că, de fapt, pe vremea aceea, nu exista un popor român, că acesta s-a format de două mii de ani din Traian şi Decebal. Trecând peste binecunoscuta sintagmă că suntem singurul popor care nu a avut mamă, a avut însă doi taţi, de unde şi concluzia că suntem „băieţi de băieţi“ nu pot să nu constat cât de superficiali putem fi atunci când vrem şi manifestăm reavoinţă. Atunci când vrem să ne batem joc de noi înşine. L-aş ruga acuma pe acel comentator să spună cum poate să îmi dovedească că acum 7000 de ani, nu ne numeam România şi de unde ştie el că mesajul acelor tăbliţe nu este „Atenţie popor român, nu îl lăsaţi pe Traian să vă dezbine!”

Mai comenta cineva, pe unul din bloguri, că istoria Ardealului nu este cunoscută de români, şi că de fapt noi nu am învăţat Istoria României ci doar Istoria Românilor. Am analizat mai adânc şi am ajuns la concluzia că aşa este. Îmi convine sau nu, este un adevăr pe care românii trebuie să îl accepte şi trebuie să încerce să cunoască istoria aşa cum este ea, cu bune şi rele, cu toţi eroii pe care i-a avut România, nu numai cei de origine neaoşă. A trebuit să accept că cei de generaţia mea am fost bombardaţi doar cu informaţiile pe care a vrut partidul comunist să le cunoaştem, într-un efort de naţionalism şi patriotism un pic forţat. Nu e rău că ni s-a dezvoltat sentimentul patriotic, este însă rău că nu ni s-a spus nimic şi despre alţi eroi, domnitori ai acestui pământ, tot cu bune şi rele, care au avut ceva de spus sau care au influenţat istoria românilor sau a României. În istoria pe care am cunoscut-o şi învăţat-o se sărea prea repede de la o epocă la alta, ca şi când perioadele sărite nu făceau parte tot din istoria noastră. Atunci eram copil, ni se spunea că programa şcolară nu putea acoperi toată istoria, toţi domnitorii, de aceea îi studiem pe cei mai importanţi. Important a fost şi Matei Corvin, de exemplu, pentru istoria României, dar despre el nu am învăţat decât că a fost fiul lui Iancu de Hunedoara şi că a fost regele Ungariei. De altfel, cred că este timpul să ştim că Ardealul nu a însemnat numai Avram Iancu, Şcoala Ardeleană, Horia, Cloşca şi Crişan, Bobâlna, Gheorghe Doja, Mihai Viteazu şi atât. Există şi cărturari, domnitori, eroi, oameni de ştiinţă care au trăit în Ardeal şi chiar dacă nu au purtat nume neaoş românesc, au trăit şi realizat ceva pe meleagurile româneşti. Negându-i pe ei şi faptele lor, ne negăm istoria, timpurile şi pământurile. De ce să ştiu cine a fost Traian, care a cucerit Dacia, care a transformat-o în provincie romană, care i-a luat bogăţiile şi tezaurul, copii, femeile şi bărbaţii şi i-a transformat în sclavi, gladiatori sau mercenari şi să nu ştiu nimic despre Gheorghe Racoczy?

Când ne vom cunoaşte oare şi recunoaşte istoria aşa cum a fost, nu aşa cum au vrut sau vor unii şi alţii să ne-o vâre pe gât?
Atunci când vor dispărea toate datele arheologice, când arhivele vor fi transferate în capitalele fostelor imperii vecine care au ocupat vremelnic părţi din teritoriul ţării, pentru că aşa a dat guvernul Boc legea arhivelor?

Atunci când Tăbliţele de la Tărtăria, Plăcuţele de la Sinaia şi alte artefacte, precum cele din expoziţia Aurul Dacic plecate cu surle şi trâmbiţe în Italia, dar uitate cel puţin la nivel mediatic să mai fie menţionate dacă s-au întors, vor fi dispărut cu totul?
Atunci când toţi hoţii pe care îi plătim să ne conducă ţara şi destinele vor goli institutele de cercetări de toate dosarele, invenţiile şi inteligenta românească, dându-le pe nimic şi pretinzând că s-au furat, fără a găsi însă făptuitorii, aşa cum s-a făcut cu dosare privind cercetarea nucleară de la Piteşti?

Dragii mei Români, cât încă mai există acest nume şi nu va fi înlocuit cu totul de cuvântul rromi cu care tot mai mulţi europeni ne confundă, ridicaţi-vă neîntârziat, deschideţi-vă larg ochii, deschideţi cărţile, învăţaţi-vă istoria aşa cum a fost ea, până nu o veţi pierde şi odată cu ea vom pierde dreptul de proprietate asupra acestui pământ, asupra istoriei lui, prin insidioase pierderi succesive, dar abil regizate de suveranitate, prin europenizarea forţată şi viclean ţintită, însuşită cu servilism de cei ce stau în fruntea statului şi care vă vând istoria cui dă mai mult pe ea. Protejaţi-vă cât nu este prea târziu şi apăraţi-vă istoria, dovezile şi siturile arheologice, cărţile, înscrisurile, muzica tradiţională, tradiţiile, Dragobetele nu Sfântul Valentin, Ziua Mamei nu Ziua Recunoştinţei, Crăciunul nu Hallowen-ul. Adevărata Sarmisegetuza, adevărata cetate a Dacilor se află ascunsă încă sub Grădiştea şi în curând va fi vândută. Ruşii stau cu ochii pe ea prin satelit, iar românii habar nu au pe ce pământ calcă şi ce vând când îşi dau acceptul să se toarne câte o aşa-zisă autostradă experimentală.

Ne pierdem deja şi ne îndepărtăm de cei ce ne-au dat nume, ne rupem de rădăcini, ne lăsăm călcaţi în picioare de vânzători de neam spunând laş, ASTA ESTE!!. Ne închinăm la sfinţi împrumutaţi şi uităm de Zalmoxe. Ne închinăm în mod habotnic la icoane şi uităm complet de Dumnezeu. Ne acoperim cu păcate şi apoi fugim la biserică să ne „spovedim” pentru a fi curaţi şi apoi suntem iar gata să săvârşim altele, şi mai înfricoşătoare, întocmai ca într-un târg tacit făcut cu diavolul, sperând în mod cretin că spovedania ne curăţă iar şi iar de noi păcate, când este mult mai simplu să nu mai păcătuim.

Ne pierdem, privind cum cad peste noi dârele morţii (chemtrails) precum şi toate urgiile cerului şi aşteptăm să vină altcineva, poate armata, poate guvernul, poate străinii, cu ajutoare, cu bani, cu lopeţi, cu saci cu nisip, cu haine, cu elicopterul, să ne salveze, să dea viaţă. De ce ne-ar da alţii ceea ce noi nu respectăm? De ce ar trebui să ne dea alţii ceea ce putem să ne luăm singuri? De ce să aşteptăm să îşi bage alţii coada, de ce ne târâm la Porţi Străine pentru ceea ce noi singuri putem obţine? DE CE NE LĂSĂM LA NESFÂRŞIT CĂLCAŢI ÎN PICIOARE? Unde ne este mândria, unde ne este demnitatea? Suntem toţi orbi, surzi, handicapaţi, ologi, fără mâini, fără picioare, fără cap? CÂT O SĂ MAI RĂMÂNEM  CU MÂNA ÎNTINSĂ ŞI CU CAPUL PLECAT?

Citiţi şi:

Renaşterea României

Tradiţia spirituală dacică şi istoria furată a poporului român

yogaesoteric
20 februarie 2013