Secretarul General al ONU și starea de urgență globală

Bine ascunsă în ultima parte a unui pact pentru viitor care a fost deja negociat și urmează a fi adoptat la summitul ONU privind viitorul, din 22 septembrie, se află o solicitare adresată Secretarului General al ONU. Șeful ONU e necesar să elaboreze protocolul pentru a face față oricăror urgențe globale viitoare pe care le-ar putea declara. Elaborarea pactului a fost coordonată de guvernul german, împreună cu guvernul Namibiei.[1]

Oricine nu a adormit deja sau nu s-a înecat într-o mare de fraze goale în timp ce citea Pactul pentru viitor va fi scos din reverie de măsura 57 (din 60). Activitatea coordonată de guvernul german în cadrul departamentului ministrului de Externe ecologist, Annalena Baerbock, poate fi găsită pe site-ul [2] Pactului pentru viitor al ONU în versiunea a treia revizuită [3]. Măsura 57 spune:

„Vom consolida răspunsul internațional la șocurile globale complexe.

Recunoaștem necesitatea unui răspuns internațional mai coerent, cooperant, coordonat și multidimensional la șocurile globale complexe și rolul central al Organizației Națiunilor Unite în această privință. Șocurile globale complexe sunt evenimente care provoacă perturbări grave și consecințe nefaste pentru o proporție semnificativă de țări și pentru populația lumii și care au un impact multisectorial, necesitând un răspuns multidimensional, al mai multor părți interesate, al întregii guvernări și al întregii societăți. (…) Facem apel la Secretarul General:

(a) Să prezinte spre examinare statelor membre protocoale pentru convocarea și funcționarea platformelor de urgență bazate pe abordări flexibile pentru a răspunde la o serie de șocuri globale complexe diferite, inclusiv criterii pentru declanșarea și încetarea platformelor de urgență, asigurându-se că platformele de urgență sunt convocate pentru o perioadă limitată de timp și nu sunt o instituție sau o entitate permanentă.(…)”

Pactul nu spune mult mai multe despre ce este un „șoc global complex” și ce ar urma să se petreacă odată ce Secretarul General a declarat starea de urgență. A existat probabil suspiciunea că ceea ce este planificat ar putea supăra oamenii și provoca rezistență. Iar textul pactului riscă să fie într-adevăr citit de unele persoane, poate chiar până la capăt.

Mai multe detalii într-o sinteză politică din 2023

Într-un scurt raport pentru experți, Our Common Agenda Policy Brief 2 (Agenda noastră comună – Dosar de politici 2) [4] din martie 2023, secretarul general al ONU a explicat mai detaliat ce drepturi de urgență ar dori să vadă.

„Propun ca Adunarea Generală să ofere Secretarului General și sistemului Organizației Națiunilor Unite autoritatea permanentă de a convoca și de a desfășura automat o platformă de urgență în cazul unui viitor șoc global complex de scară, gravitate și amploare suficiente. (…) Secretarul general ar decide când să convoace o platformă de urgență ca răspuns la un șoc global complex.”

Cu alte cuvinte, directorul general al ONU dorește să fie capabil să declare o urgență globală din proprie autoritate și să coordoneze gestionarea acestei urgențe reale sau presupuse. După experiența rezistenței înverșunate de a acorda șefului Organizației Mondiale a Sănătății astfel de puteri dictatoriale în cadrul unui tratat privind pandemia, guvernul german probabil că nu a dorit să scrie aceasta în proiectul pactului pentru a fi citit de toți.

În scurtul raport, secretarul general a dezvăluit, de asemenea, cine ar urma să lucreze împreună pentru a conduce destinul lumii în direcția cea bună, în cazul unei crize:

„O platformă de urgență ar permite participarea tuturor actorilor relevanți capabili să aducă o contribuție semnificativă la răspunsul global. Aceasta ar fi necesar să includă actori relevanți din toate părțile lumii, inclusiv din sectorul privat, societatea civilă, experți tehnici, cadre universitare și alții. Secretarul General ar fi responsabil de identificarea actorilor relevanți și de supravegherea contribuției lor la răspuns. (…)

Odată activată, aceasta (platforma de urgență) ar reuni lideri ai statelor membre, ai sistemului Națiunilor Unite, ai grupurilor majore de țări, ai instituțiilor financiare internaționale, ai organismelor regionale, ai societății civile, ai sectorului privat, ai industriilor specializate sau ai instituțiilor de cercetare, precum și alți experți. (…)

Orice mecanism de răspuns este necesar să garanteze că actorii implicați își asumă angajamente clare, care sprijină în mod direct și imediat răspunsul global la un șoc complex. (…) Participanții ar fi necesar să își asume responsabilitatea pentru onorarea acestor angajamente.”

Secretarul general sau cei care se află în spatele său și exercită puterea aleg astfel, la discreția lor, „guverne, instituții, companii și organizații doritoare”, despre care pot presupune că își vor exercita puterea sau reputația în interesul celor care le invită. Participanții, inclusiv guvernele participante, ar fi obligați să ocolească parlamentele și să încheie angajamente voluntare pentru care ar fi trași la răspundere. Guvernele cu bani puțini ar putea fi puse sub presiune de către organizațiile financiare internaționale participante, prin condiționarea sprijinului lor de o atitudine constructivă față de recomandările platformei de urgență, care se presupune că sunt atât de importante pentru întreaga lume.

Criza Corona ca model de urmat

Oricine se gândește involuntar la gestionarea crizei din pandemie atunci când aude frazele goale și abordarea planificată gândește corect. Corona este citată în mod repetat ca un exemplu de șoc global complex. Lecția care se desprinde din aceasta este:

„În ciuda tuturor eforturilor sistemului multilateral, pandemia a arătat că guvernele naționale și sistemul multilateral global nu au fost în măsură să facă față în mod eficient dimensiunii și complexității acestei urgențe. Rezultatul a fost un răspuns global la covid-19 insuficient coordonat”.

Iată o constatare uimitoare, deoarece a surprins cât de coordonată și repetată [5] la nivel global a fost comunicarea celor aflați la putere cu privire la covid și cum întreaga lume a pus brusc în aplicare mai mult sau mai puțin aceleași măsuri radicale, care nu erau prevăzute anterior în aproape niciun plan de pandemie. Fapt parțial realizat de organizațiile financiare internaționale, Banca Mondială și FMI, care au condiționat împrumuturile de ajutor pentru țările sărace de impunerea binecunoscutelor măsuri din pandemie.

Dacă platformele de urgență ar fi existat deja, această coordonare ar fi putut fi realizată destul de deschis. Reprezentanți ai guvernului SUA, ai fundațiilor Gates și Rockefeller, ai Wellfare Trust, ai UE, ai agenției de relații publice Edelman, ai FMI și ai Băncii Mondiale, ai OMS, ai Universităților Charité și Harvard și ai asociațiilor conforme s-ar fi consultat sub egida ONU și ar fi făcut recomandări „neobligatorii”, dar imposibil de refuzat de către aproape toate țările.

Acest model de coordonare, care a funcționat atât de bine în timpul crizei coronavirusului în beneficiul companiilor farmaceutice și al multinaționalelor IT, urmează să fie formalizat și aplicat tuturor celorlalte crize posibile. Lista deschisă a posibilelor urgențe globale complexe din raportul succint al Secretarului General este următoarea:
– Evenimente climatice sau de mediu la scară largă care provoacă perturbări socio-economice semnificative și/sau degradarea mediului;
– Viitoare pandemii cu efecte secundare în cascadă;
– Evenimente la scară largă în care este utilizat un agent biologic (în mod intenționat sau neintenționat);
– Evenimente care conduc la perturbări ale fluxului global de bunuri, persoane sau finanțe;
– Activități distructive și/sau perturbatoare la scară largă în spațiul cibernetic sau perturbări ale conectivității digitale globale;
– Un eveniment major în spațiu care provoacă perturbări grave la unul sau mai multe sisteme critice de pe Pământ;
– Riscuri neprevăzute („lebăda neagră”).

Concluzii

ONU urmează să se extindă cu înfrigurare într-un fel de guvern mondial care, deși formal poate doar să facă recomandări, va deveni din ce în ce mai mult o „autoritate de necontestat”, prin toate formele posibile de presiune. Aceasta este cu atât mai alarmant cu cât ONU a fost făcută dependentă de donațiile marilor corporații și de contribuțiile voluntare ale marilor state membre, prin înfometare sistematică [6]. Prin urmare, este de așteptat că un guvern cvasi-mondial al ONU ar servi în primul rând interesele parteneriatului guvern-corporații.

P.S.: Dacă vă vine ideea să căutați grupurile și companiile participante pe site-ul web al Summitului Viitorului pentru a vă face o idee despre cine ar putea fi autorizat să conducă soarta lumii în cazul unei crize în viitor, nu veți avea noroc. Organizațiile eligibile, selecționate cu grijă, nu vor fi făcute publice. Iar negocierile au loc în spatele ușilor închise.

P.P.S.: Pentru a categorisi semnificația acestui proces, să ne amintim cuvintele [7] filosofului dreptului Carl Schmitt:

„Suveran este cel care decide asupra stării de urgență. (…) autoritatea dovedește că nu e necesar să aibă dreptate pentru a crea lege. (…) Excepția este mai interesantă decât cazul normal. Normalul nu dovedește nimic, excepția dovedește totul; nu numai confirmă regula, dar regula trăiește doar din excepție”.

Autor: Norbert Häring

Surse:

[1] https://norberthaering.de/macht-kontrolle/zukunftspakt-globaler-notstand/
[2] https://www.un.org/en/summit-of-the-future
[3] https://www.un.org/sites/un2.un.org/files/sotf-pact-for-the-future-rev.3.pdf
[4] https://bahrain.un.org/sites/default/files/2023-08/our-common-agenda-policy-brief-emergency-platform-en.pdf
[5] https://norberthaering.de/propaganda-zensur/event-201-fake-news/
[6] https://norberthaering.de/macht-kontrolle/ausverkauf-un/
[7] https://www.deutschlandfunk.de/macht-und-recht-versuch-ueber-das-denken-carl-schmitts-100.html

Citiți și:
ONU ne pregătește Contractul social global – bazat pe inteligența artificială
Secretarul general al ONU a cerut eradicarea la nivel global a „discursului instigator la ură”

 

yogaesoteric
19 septembrie 2024