Securitatea sistemului bancar online este la pământ. O româncă a plătit fără să vrea campania de publicitate a unei firme de taxi din Vietnam

Instanțele din România abundă de dosare în care procurorii cer renunțarea la urmărirea penală în cazul unor anchete care privesc fraude bancare și acces ilegal la un sistem informatic.

Victime sunt români care s-au trezit peste noapte plătitori ai unor campanii de publicitate prin Vietnam, de exemplu. În multe dintre aceste situații, polițiștii și procurorii se declară neputincioși și anunță că renunță să continue cercetările, mult prea complicate și costisitoare în comparație cu prejudiciul, hoții virtuali fiind aproape imposibil de prins.

O femeie din Prahova, administrator de firmă, a reclamat la DIICOT Ploiești faptul că din contul firmei a dispărut peste noapte o importantă sumă de bani, fără ca ea să aprobe efectuarea unor plăți.

Femeia a explicat că folosește frecvent aplicația de internet banking a băncii unde deținea contul, dar nimeni în afară de ea nu cunoaște credențialele, iar cardul este în permanență la ea. În plus, a susținut că nu a accesat vreun link suspect și nu a introdus datele decât pe site-uri cunoscute. Cu toate acestea a descoperit că în data de 10.03.2023 au fost făcute nu mai puțin de șapte tranzacții neautorizate, în valoare de câteva mii de lei, către comercianți necunoscuți, din afara României.

Reprezentanții băncii au comunicat faptul că nu dețin date cu privire la identitatea persoanei care a efectuat tranzacțiile neautorizate, nu dețin indicii din care să rezulte o compromitere a aplicației de internet banking utilizată de persoana vătămată, tranzacțiile reclamate ca fiind frauduloase fiind realizate online, prin introducerea datelor cardului, fără a fi folosită parola 3Dsecure, nefiind identificat vreun punct de compromitere a cardului și nici nu au fost primite alerte de fraudă cu privire Ia comercianții la care titularul a efectuat tranzacții”, se arată în rechizitoriu.

Banca a pus la dispoziția anchetatorilor înscrisurile înaintate de reprezentanții Google, cu ocazia soluționării disputei bancare din care rezultă că sumele de bani care îi dispăruseră femeii din cont au fost utilizate pentru publicitatea unei societăți care oferă servicii de taxi în Vietnam, în orașul Ho Chi Minh, și care folosește un cont Google creat în data de 14.04.2022. Mai mult, plățile frauduloase au fost efectuate în moneda din Vietnam, dong vietnamez.

Într-o astfel de situație, șansele de a obține piste investigative concrete, în vederea identificării autorilor sunt minime, au explicat anchetatorii prahoveni care s-au ocupat de anchetă.

Având în vedere specificul infracțiunii, polițiștii ar fi necesar să solicite autorităților din SUA, cât și autorităților din Vietnam (identificarea persoanelor care dețin adresele de e-mail ale conturilor Google, audierea acestora, obținerea datelor privind modalitatea efectuării tranzacțiilor și stabilirea modalității de intrare în posesie a datelor cardului, datele de logare, IP-urile reale de la Google, cât și de la ceilalți comercianți din SUA ce apar pe extrasul de cont al persoanei vătămate, date despre adresele de e-mail, eventual prin efectuarea de mai multe verificări de specialitate în vederea identificării adresei exacte folosite de autori, cât și conținutul acestora), date care pot fi furnizate doar prin comisie rogatorie internațională (Mutual Legal Assistance Treaty), activitate ce ar presupune folosirea unor resurse materiale ridicate avându-se în vedere specificul cooperării judiciare internaționale în materie penală, costurile fiind ridicate în comparație cu prejudiciul suferit, prin urmare s-a cerut renunțarea la urmărirea penală.

Cazul s-a finalizat în mod fericit pentru victimă, banca acceptând să acopere prejudiciul creat clientei. Dar nu tot timpul se petrece ca banca să accepte să returneze banii. Astfel, în cazul unei alte femei care s-a adresat tot autorităților din Prahova, banca nu a acoperit prejudiciul. Aceasta a declarat că și-a pierdut cardul bancar în timpul unei vacanțe în Bușteni. Un binevoitor l-a găsit, l-a fotografiat, publicând imaginea însoțită de un anunț pe pagina de Facebook. Imediat după acest episod femeia a constatat că i-au dispărut din cont 1300 de lei, fără ca ea să autorizeze vreo plată online. Ancheta demarată de procurori a relevat că tranzacțiile reclamate au fost efectuate online, în principal către Apple.com.

Deși organele de cercetare penală au solicitat comerciantului date, nu s-a primit niciun răspuns relevant, deși au trecut luni bune de la data solicitării, au explicat procurorii DIICOT care au cerut și de data aceasta renunțarea la urmărirea penală. În acest caz, banca a refuzat să despăgubească persoana vătămată întrucât aceasta a sesizat pierderea cardului ulterior efectuării tranzacțiilor.

Citiți și:
Datele digitale biometrice conținând numerele de identificare și informațiile personale de identificare ale aproximativ 815 milioane de indieni au fost piratate
Avocatul Piperea: „E absolut cinic ca băncile, hipermarket-urile și companiile din energie să deschidă șampania la fiecare miliard suplimentar pe lună”

 

yogaesoteric
9 decembrie 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More