Și toate astea în numele a ce? În numele procesului de occidentalizare și de sincronizare a României la Occident

În publicația Politico a apărut un articol în care sunt prezentați și discutați principalii gânditori care inspiră bagajul intelectual și profilul doctrinar al proaspătului candidat la vicepreședinție, J.D. Vance. Nu ne interesează aici modul în care această publicație operaționalizează propagandistic și electoral această sarcină. Cei care cunosc sistemul vor recunoaște imediat tiparele.

Ce ne interesează însă este să marcăm acest moment în contextul românesc și în relație cu evoluțiile intelectuale, ideologice și doctrinare din spațiul de limbă română.

Așadar, întâi să notăm că, în Occident, unii politicieni mai au și un profil intelectual și doctrinar, nu doar unul de PR și propagandistic. Și acest profil intelectual e suficient de pregnant încât să facă obiect de dezbatere publicistică și mediatică.

Apoi să notăm că, deși platformele, publicațiile, intelectualii și formatorii de opinie români aflați pe linia de propagandă oficială nu au lăsat până acum să se întrevadă deloc, se dovedește acum că de fapt există o mișcare vie de idei și o dezbatere, controverse și alternative majore în climatul intelectual și de opinie occidental. Dintr-o dată ni se revelează public în mod oficial, de la Centru, magnitudinea fenomenului.

Recent a apărut brusc, de undeva, de sus, evidența că, de ani de zile, în Occident există o masivă fierbere doctrinară, intelectuală, filozofică și politică cu privire la destinul Occidentului, natura sistemelor de guvernanță în Occident și Orient, liberalism, progresism, conservatorism. Controversată, polemică, vie, dură, dar reală și în niciun caz reductibilă la caricaturile propagandistice sau la clișeele de gândire depășite ale intelectualilor publici și ale comentatorilor români.

A treia chestiune e o întrebare retorică: Care este probabilitatea ca marii intelectuali publici români, nu mai vorbim de cei mici și mijlocii sau emulatorii și coteriile adiacente, să recunoască măcar unul dintre numele sau instituțiile menționate în articolul respectiv, nemaivorbind de a fi familiari cu scrierile sau doctrinele în cauză?

În toți acești ani, în mod repetat, au fost mereu semne în spațiul public românesc cu privire la existența dincolo de bariera de fum și ceață pusă de mass-media oficială și social-media a unor evoluții foarte interesante în ceea ce privește dezbaterea de idei în Occident.

Dar acest tren sau, dacă vreți, pachebot încărcat la refuz și foarte vizibil și zgomotos a trecut până acum nesesizat exact de acel grup din societatea românească care, în diviziunea muncii, se presupunea că racordează spațiul românesc la evoluțiile intelectuale, culturale, politico-ideologice occidentale.

Este un paradox. Acești oameni se pretind în mod agresiv a fi în avangarda occidentalizării României, salvatorii spațiului politic și ideologic românesc, salvatorii conservatorismului, ai centrului-dreapta, ai liberalismului clasic, clarificatori pe chestiuni de geopolitică, ai ortodoxiei, ai civilizației occidentale însăși, repere naționale în ceea ce privește informația, moralitatea și analiza politică.

Și totuși, în toți acești ani, nici măcar o dată nu am putut să identificăm la ei vreun semn că înțeleg că bibliografia lor (dacă au una) este necesar să fie adusă la zi dacă vor să înțeleagă ce se petrece în Occident și mai ales dacă vor să explice ei publicului românesc ce și cum. Sau o dorință de a discuta echilibrat, informat și la obiect aceste aspecte.

Teza mea este aceasta: în ceea ce privește chestiunile legate de doctrină politică, ideologie, filosofie politică sau dezbaterile contemporane legate de geopolitică, geoeconomie și relații internaționale, acești oameni pur și simplu nu au bibliografie.

Mai mult, acești oameni sunt deprofesionalizați. Dacă au fost vreodată, acum în niciun caz nu sunt. Nu au nici bagajul de lecturi, nici capacitate și mai ales nu au autodisciplina profesionistă a muncii pentru ceea ce pretind ei că vor să practice în spațiul public.

Cineva care vrea să se poziționeze ca lider de opinie, analist, intelectual public ar fi necesar să studieze și să fie racordat fără pauză la trendurile și dezbaterile și evoluțiile de idei din lume. Asta înseamnă că este necesar să muncească tot timpul pentru a se menține în ritmul evoluțiilor curente. Să citească, să conspecteze, să fie racordat cu colegii din Occident și din rețelele profesioniste. Această idee este complet străină acestor oameni.

Pentru ei, a fi intelectual public sau formator de opinie este o chestie de talent natural, de nonșalanță existențială. Ceva după ureche, ceva lăutăresc care decurge natural din ei, pentru că sunt ei, chiar ei. Fără premeditare sau practică de profil: mierla cântă, rața face ouă, iepurele aleargă, vulpea e șireată. Opiniile curg, bonitatea morală, intelectuală și bibliografică vin și ele prin definiție: Cântecul mierlei, oul raței, șiretenia vulpii, alergătura iepurelui…….

Anacronismul și inadecvarea acestor sincroniști sunt cu atât mai spectaculoase cu cât, între timp, a apărut o întreagă clasă de cetățeni și cititori care nu au pierdut trenul și au sesizat evoluțiile și mutațiile occidentale de dincolo de barajul de propagandă. Oameni care ‒ spre deosebire de cititorii cu care se gratulează reciproc intelectualii noștri în bule de un ridicol antologic ‒ înțeleg ce se petrece în Occident. Înțeleg tensiunile de acolo și înțeleg că soluțiile nu sunt simple sau reductibile la clișeele anilor ’80 și ’90. Oameni care și-au pus întrebări și au căutat răspunsurile dincolo de pachetul dat de sistemul de propagandă.

Pe scurt, aici nu este vorba de a lua o poziție. Aici este vorba de a constata că avem din nou dovada că intelectualii publici români, nemaivorbind de jurnalismul și comentariatul public aflat în siajul lor, au fost în toată această perioadă complet pe dinafara acestor trenduri și dezbateri.

Mai mult, și cu mult mai grav, a fost faptul că au blocat pentru publicul românesc, printr-o atitudine agresivă, orice posibilitate de apariție în România, pe căile mass-media oficiale și chiar și în rețelele de comunicare virtuale, a unei discuții informate bazate pe logică, rațiune, argument și bibliografie cu privire la aceste trenduri și în general la Occident și lumea din jur.

Agresivitatea, cenzura, stigmatizarea, linșajul, calomnia și reaua credință dublate de semnalizarea virtuții și propriei bonități au fost substanța prezenței publice a acestor oameni. Asta dacă facem abstracție de ignoranță și de iresponsabilitate, care sunt de departe pe primul loc.

Și toate astea în numele a ce? În numele procesului de occidentalizare și de sincronizare a României la Occident.

Merită să marcăm public aceste aspecte în mod repetat? Da, merită să le marcăm și să le documentăm pas cu pas.

Niciodată în istoria României moderne, intelectualitatea publică și cei pe care accidentul biografic i-a pus în poziții de a avea un cuvânt de spus în mass-media și formarea climatului de opinie nu au fost mai lamentabili, mai destructivi și mai jos de atât. Pentru că de data asta nu există scuza cu privire la dictatură sau absența accesului la informație.

În plus, și extrem de important: Este necesar să facem în așa fel încât ceea ce s-a petrecut în acești din urmă ani să nu se mai repete niciodată, în nicio circumstanță.

Citiți și:
Paul Dragoş Aligică: „Criza și scandalurile imense cu care se confruntă universităţile americane”
Sfârșitul oricărei forme de democrație e mult mai aproape decât credem

 

yogaesoteric
30 iulie 2024