Simulații, simulacre și lumea ailaltă
„În spatele decorurilor butaforice ale istoriei, bântuie o farsă. Gagul preferat este ambiția de a perfecționa omenirea și de a crea o societate utopică. Și, de 4.000 de ani de când pun în scenă această tristă comedie, păpușarilor se pare că nu le-a trecut nici măcar o dată prin cap că orice încercare de a perfecționa umanitatea duce la dezastru.” (Michael A. Hoffman, Secret Societies and Psychological Warfare – Societăți secrete și război psihologic)
Citind presa, cum face tot omul în vremuri de restriște, găsim în Daily Mail un articol intitulat „Trăim într-o simulație? Un om de știință afirmă că nu suntem decât personaje într-o lume creată de o IA foarte avansată – și că proba ar fi ascunsă în Biblie”.
Acum, noi știm că, pe lângă obiceiurile sexuale, implanturile de sâni și păruielile vedetelor, tabloidul britanic este absolut dedicat cercetării științifice și o sursă de informații valoroase în domeniu – ținând omenirea la curent cu descoperirile „cercetătorilor britanici”, care de care mai utile și mai potrivite în trend.
De exemplu, recent Daily Mail a informat populația consternată că, în realitate, „aproape o majoritate” își dorește să revină la raționalizarea consumului de carne și motorină exact ca pe vremea războiului, doar-doar om salva clima de cicloanele astea care ba vin, ba nu vin, ne zăpăcesc de cap.
Bine, „majoritatea” menționată la ziar se selectase dintr-un grup de 9.000 de persoane alese de autorii sondajului din India (populație 1,47 miliarde), Brazilia (215,3 milioane), Germania (83,8 milioane) și SUA (333,3 milioane). Suspectez că reprezentativitatea numerică zdrobitoare a persoanelor intervievate nu este depășită decât de reprezentativitatea lor ideologică. Autorii studiului menționau că persoanele dispuse să susțină raționalizarea erau cele între 3.000 și 4.000 „mai preocupate de problemele de mediu”.
Simulația lui Vopsariu
Revenind la cealaltă simulație, aia în care cică am trăi noi, Daily Mail este deja în recidivă. În decembrie 2023, a mai publicat ceva pe subiect, sub titlul „Trăim într-o simulație? Un om de știință susține că nu suntem decât personaje într-o lume virtuală avansată – și spune că există o modalitate foarte simplă de a o dovedi”.
„Omul de știință” cu pricina, pe numele lui curent Melvin Vopson, este profesor de fizică la Universitatea din Portsmouth, și în ciuda aparențelor, este nu cercetător britanic, ci român; aflu din presa noastră că îl cheamă, la bază, Marian Vopsariu și că a absolvit Facultatea de Fizică a Universității București înainte de a pleca spre zări mai curioase în domeniul științific, undeva, prin anii două mii.
Potrivit articolelor din Daily Mail, profesorul Vopson și-a dat seama că lumea este o „simulație” din aspecte mărunte, de zi cu zi. Cam ca Newton care, când i-a căzut un măr în cap, a avut, în loc de o contuzie, o ditamai revelația, tot așa și Vopson și-a dat seama că, de pildă, „abundența simetriei, mai degrabă decât a asimetriei, în univers” (exemplele date fiind „de la fluturi la flori și de la fulgii de zăpadă la stelele de mare”), care, spune el, „nu a fost niciodată explicată”, denotă clar că (și-aici vine cucuiul) universul a fost creat de o mașină.
„Simetria” – spune Daily Mail, citându-l pe profesor – „există peste tot pentru că acesta este modul în care mașinile «redau o lume construită digital»”.
Bombe biblice
Teoria profesorului Vopson (prezentată în cartea lui, Reality Reloaded: The Scientific Case for a Simulated Universe (Realitatea reîncărcată: Argumentul științific pentru un univers simulat) este mai vastă; el susține că informația este o a cincea stare a materiei (pe lângă solid, lichid, gaz și plasmă), teorie pe care vrea să o demonstreze ciocnind particule și „antiparticule” într-un aparat pe care intenționează să îl construiască.
Nu știu dacă bunul profesor și-a dus la bun sfârșit experimentele fizice, cert este că, potrivit articolului recent din Daily Mail, el vine, între timp, cu o altfel de „probă” a teoriei lui, de data asta metafizică. Și anume, Vopson anunță că „Biblia însăși ne spune că suntem într-o simulație și cine o face. Totul e făcut de o Inteligență Artificială”.
Pentru curioși, textul revelator s-ar găsi în Evanghelia după Ioan: „La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul”. Fostul nostru concetățean admite că acest vers „are semnificații teologice profunde pentru creștini”, dar pe el îl interesează implicațiile lui „ciudate” în contextul unui univers-simulație.
„Cuvântul”, în concepția lui Vopson, este, de fapt, „codul de calcul care guvernează și controlează simulația”, iar fraza „Dumnezeu era Cuvântul” înseamnă că „Dumnezeu este parte din simulație, iar nu separat de ea”.
De la Vopson citire: „Codul care guvernează simulația nu este separat de divin, ci, mai degrabă, parte integrantă din acesta, probabil o IA.”
Mai departe, și versetul „Toate prin El s-au făcut; și fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut” susține teoria simulației, în opinia profesorului Vopson, întrucât „presupune un Creator care a creat universul simulat prin intermediul Cuvântului” (adică al codului) și „sugerează că actul creației, așa cum e el descris în Biblie, ar putea fi analog cu actul divin al programării și simulării”.
Zici că e cabalist, fizicianul ăsta. În orice caz, pare-se că profesorul Vospon nu s-a împiedicat deloc în cuvântul „analog”, care i-a scăpat freudian în această afirmație, dar s-a grăbit să spună că „deși gândurile lui pot părea sacrilegiu pentru unii”, teoria lui ar avea „implicații profunde asupra teologiei creștine”.
Simulația lui Bostrom
Îndrăznind să ne îndoim la fel de profund de temerile lui Vopson privind importanța sa în istoria creștinismului, e de remarcat că gândurile lui nu sunt neapărat originale. Nu e suficient loc să fie descrise cam câte speculații pe tema semnificațiilor „științifice” ale textelor biblice zac în copioasa literatură de tip „extratereștrii antici”; aceste lecturi „alternative” ale Bibliei sunt la fel de vechi ca gnosticismul, și rămân, și azi, la fel de eretice.
Mai la obiect, nici ideea că am trăi într-o „simulație” nu este nouă. Una din versiunile ei contemporane cele mai cunoscute este cea relansată la apă de filosoful suedez Nick Bostrom (vezi lucrarea lui din 2003, intitulată Are You Living in a Computer Simulation? – Trăiți într-o simulație computerizată?).
Nu e loc și timp aici să descriu pe larg teoria lui Bostrom – despre care el însuși spune că e „metafizică” – cert este că el propune o anumită probabilitate că noi, oamenii, trăim acum într-o simulație computerizată produsă de chiar urmașii noștri post-umani, cândva, într-un viitor îndepărtat, cu ajutorul unor IA foarte puternice. Altfel spus, stră-strănepoții noștri mai mult sau mai puțin robotizați – oare din curiozitate, nostalgie, sadism ori în scopul de a ne face exponate de muzeu – au făcut o „ancestor simulation” (simulația strămoșilor) în care trăim noi acum.
The glitch in the Matrix sau Dacă tăcea, filosof rămânea
Inutil de spus că nu toată lumea aplaudă ideile lui Bostrom, care sunt „metafizice” mai ales pentru că nu pot fi demonstrate în fizică.
Fizicianul Marcelo Gleiser, de pildă, se îndoiește profund că urmașii noștri ar avea vreun motiv să ne facă un asemenea pocinog: „……. fiind atât de avansați, e clar că vor fi strâns suficiente cunoștințe despre trecutul lor și n-ar mai avea nevoie de o astfel de simulație……. Poate ar avea muzee de realitate virtuală unde să se ducă și să experimenteze viețile și tribulațiile străbunilor lor. Dar o simulație completă, care ar mânca o grămadă de resurse, a unui întreg univers? Sună ca o colosală pierdere de vreme.”
Mai important, însă, Gleiser identifică „eroarea din matrice” în teoria lui Bostrom, și anume: „Eroarea majoră din argumentul simulației este că nimic nu poate opri simulația la o singură specie post-umană (sau extraterestră) extrem de dezvoltată. S-ar putea foarte bine ca simulatorii noștri să fie, la rândul lor, simulați și ei de niște simulatori și mai evoluați, simulați și ei, al rândul lor, de alții, și mai avansați, și tot așa, ad infinitum. Cine este primul simulator?……. În Occident, asta s-ar interpreta ca regresia infinită sau problema Primei Cauze……. Asta ne-ar putea consola, întrucâtva, pentru că am fi cu toții înrobiți într-o rețea nesfârșită de simulatori. Numai primul simulator este cu adevărat liber.”
Altfel spus, Bostrom n-a făcut decât să repună pe masă vechea problemă a „Sursei Prime” sau „Cauzei fără de cauză”, ceea ce nu se face în scientism, chiar și atunci când scientismul se dă drept „metafizic”. Una e să spui că singularitatea primordială este o explozie numită hollywoodian Big Bang, chiar dacă modelul rezultat nu prea ține și e necesar să-l completezi întruna cu tot soiul de chestiuni întunecate (dark matter, dark energy), și cu totul altceva să accepți că singularitatea primordială este Dumnezeu.
Mai ales că, dacă așa este situația, atunci nu poți tu să te joci cum vrei cu Creația și, eventual, să-ți faci propria simulație digitală de realitate în care să-ți închizi semenii după bunul plac. Prin comparație cu Bostrom, profesorul Vopson sugerează că simulația în care am trăi este creată de Dumnezeu, care „poate fi o IA”, dar e tratat, cel puțin în aparență, drept „Cauză Primă”. Nu știu cum se va descurca Vopson cu ideea lui în cercurile științifice, dar poate l-ar ajuta să spună că există, totuși, și Big Bang – care a fost atunci când a băgat IA primordială pentru întâiași dată computerul în priză și s-a făcut lumină în simulație.
Efectiv transumanist
Observați că, spre deosebire de Daily Mail care, reluând teoria lui Vopson, se întreabă pe sine și ne întreabă și pe noi, ca omenire, dacă nu cumva „trăim” (cu toții) într-o simulație, Bostrom se situează în afara problemei – și a umanității – întrebând dacă nu cumva „voi” (adică noi) „trăiți” într-o simulație, el, unul, fiind cumva scutit.
Asta este pentru că Bostrom este transumanist – fondator al World Transhumanist Association (redenumită, între timp, Humanity +). El a fost directorul Future of Humanity Institute (FHI) de la Oxford, desființat în aprilie 2024 sub acuzații de rasism și eugenism „pe steroizi”. Nici faptul că Sam Bankman-Fried (adică, literal, „Bancher-Prăjit”), prins cu o fraudă de câteva miliarde bune, avea asocieri cu FHI nu a ajutat.
În orice caz, FHI, care, în 2018, a primit o donație de peste 13 milioane de lire sterline pentru obscurele sale cercetări, promova „longtermism-ul” – adică ideea că umanitatea e necesar să dea prioritate nevoilor viitorului îndepărtat, pentru că, (pur) teoretic, acesta va conține mult mai multe vieți decât prezentul (ceea ce s-ar chema „Effective Altruism” – „altruism eficient”, o abordare utilitaristă a ideii de „maximizare a binelui global”, susținută de indivizi care învârt mulți bani, multă influență și multe tehnologii avansate).
Acest „altruism” față de generațiile umane dintr-un viitor extrem de îndepărtat este atât de mare că nu mai lasă niciun pic de loc vreunor duioșii față de populația curentă a planetei. Aspect cu care ne-am obișnuit la globaliști. Bostrom se teme că specia noastră (ca să nu mai zic el, personal) va fi distrusă înainte de a apuca să ajungă „post-umană”, motiv pentru care promovează tot felul de metode de a precipita transformarea prin diverse tehnologii de „îmbunătățire” a omului.
După ce, în Superintelligence: Paths, Dangers, Strategies – Superinteligența: Căi, pericole, strategii (carte devenită bestseller în topul New York Times în 2014), Bostrom a avertizat de riscurile IA, în 2024, s-a mai înmuiat și, în Deep Utopia: Life and Meaning in a Solved World – Utopia profundă: Viață și sens într-o lume rezolvată, susține că tehnologia ne va ajuta nu doar să atingem nivelul de „superinteligență” (care ar putea presupune coexistența între „conștiințe digitale și conștiințe biologice”), dar și să tratăm îmbătrânirea (care, la Bostrom, e o boală) și să controlăm cu precizie motivarea, starea de spirit, starea de bine și personalitatea ființelor.
Înălțarea la ceruri în versiune transumanistă
Acum, nimeni nu e atât de prost încât să nu-și dea seama că nu putem fi toți „superinteligenți”. Bostrom, de exemplu, sigur știe, că de-aia se și decupează din propria simulație și ne întreabă doar pe noi: băi, prăpădiților, voi vă dați seama că nici nu existați?! Oare cum crede unul ca Bostrom – și ca atâția alții, din păcate – că el se poate extrage din condiția umană, mai ales când o vede perfect și integral regulată de-un computer?
Cea mai bună ilustrare o găsim la un alt mare futurolog, Hans Moravec, care, în Mind Children. The Future of Robot and Human Intelligence – Copiii minții. Viitorul roboților și al inteligenței umane (1988) descrie un astfel de scenariu. Imaginați-vă, zice Moravec, o imensă simulație numită Life (Viața) care se derulează pe un computer foarte rapid și uriaș, sub supravegherea programatorului său, Newway. Personajele care populează simulația se numesc Cellticks.
La un moment dat, realizând că „fiecare secundă care trece le distruge parte din diversitatea inițială a spațiului”, Cellticks „încep să caute cu disperare, prin tot universul, o cale de a evita ceea ce pare a fi inevitabila lor extincție”, căutare care îi duce, încet-încet, la concluzia că universul lor este operat de o inteligență și reușesc să decodeze un pic din limbajul operatorului. (Asta e etapa în care se crede Bostrom).
Moravec continuă: „Asumându-și riscul, după multe încercări ratate, Cellticks se angajează la un proiect de construcție imens.” (Moravec nu numește acest proiect, dar hai să-i spunem, de-un pamplezir, „Turnul Babel”).
„Pe computerul lui Newway”, continuă Moravec palpitanta povestire, „unde rulează, pe ecran, Viața – vastă, densă, aglomerată – o parte dintre celulele dintr-o anumită regiune este manipulată în așa fel încât începe să formeze, treptat, un mesaj care crește și tot crește: AICI PROGRAMUL LUI J. NEWWAY. RUGĂM TRIMITEȚI E-MAIL. Nedumerit, Newway observă textul care se face tot mai mare și, întâi, verifică să nu fie vreo farsă.…”. Simpatic, Newway ăsta; s-a gândit că face vreun coleg de birou de demiurgi mișto de el.
Moravec: „Curând, între Newway și Cellticks se creează un dialog. Cellticks devin tot mai experți în limbajul lui Newway și își spun povestea. Se dezvoltă o prietenie. Cellticks explică faptul că au reușit să stăpânească arta de a se muta dintr-o mașină în alta, traducându-și programul după necesități. Se oferă să se traducă în limbajul computerului lui Newway, ceea ce le sporește masiv viteza de gândire. Newway este de acord. Se face traducerea și începe să se deruleze programul scris de Cellticks.”
Ca urmare, „Simulația Viața devine acum redundantă și este stopată. Cellticks au precipitat sfârșitul propriului lor univers, dar au supraviețuit.” Mai departe, Cellticks devin partenerii lui Newway într-un proiect colosal de explorare a universului.
Antecedente
Mă grăbesc să adaug că Moravec și Bostrom vânează pe aceleași teritorii. Ambii îmbrățișează „computaționalismul” – adică acea teorie a conștiinței potrivit cu care cogniția este o formă de calcul și care este premisa fundamentală a oricărei idei că „viața e o simulație”. Și ambii speră, practic, ca, „îmbunătățindu-se”cu ajutorul tehnologiei, să atingă un nivel supra-uman – o „superinteligență”, stadiul „post-uman”. Altfel spus, să devină zei – sau Dumnezeu, ori, în termenii lui Moravec, să urce la același nivel cu „programatorul” și să-și deruleze propriul program, scris de ei. Chestiune care bântuie transumanismul de la facere.
Transumanismul și foliile lui merită o analiză aprofundată – mai ales că domeniul e plin de personaje dintre cele mai stranii și mai neașteptate – dar mă rezum aici la a-l menționa pe unul dintre primii corifei ai mișcării, Julian Huxley (fratele lui Aldous – autorul deloc inocent al Minunatei lumi noi, eugenist cu ștate vechi și niciodată repudiate, președinte al societății de eugenie din Marea Britanie, fondator intelectual și prim director al UNESCO), autorul așa-zisului „Manifest Transumanist” (1957), în care spunea: „Specia umană poate, dacă dorește, să-și transcendă condiția – nu doar sporadic, un individ ici, într-un fel, altul colo, în alt fel – ci în integralitatea sa, ca umanitate. Avem nevoie de un nume pentru această nouă credință.”
Nu că n-ar fi existat, deja, niște nume numai bune, dar Huxley a zis: „Poate că «transumanism» e un nume potrivit: omul rămâne om, dar se autodepășește, realizând noi posibilități, pentru sine și pentru natura umană. «Cred în transumanism»; odată ce vor exista destui oameni care să spună sincer asta, specia umană va fi în pragul unui nou tip de existență, la fel de diferit de al nostru cum este al nostru de cel al omului de Pekin. Ea își va îndeplini, în sfârșit, în mod conștient, adevăratul ei destin.”
Motiv pentru care „Manifestul Transumanist” al lui Huxley a mai fost numit și „o nouă religie pentru umanitate”. Alții au semnalat și că transumanismul este – deloc surprinzător la Huxley – noua eugenie, aspect care ar fi cazul să sară în ochi, dar nu o face, poate din cauza ochelarilor de cal pe care ni-i pun „experții”.
Sau poate nici ei nu-și dau seama; Bostrom spunea, într-un foarte instructiv interviu, apropo de nemurirea care, speră el, îl paște (sub forma transferului conștiinței sale într-un computer) că „deocamdată cred că conștiința mea operează pe un fel de computer de proteine dar, dacă aceeași capacitate de procesare s-ar implementa pe un computer de silicon, cred că n-aș sesiza nicio diferență”.
Pe acest glissando, menționez că Bostrom este moștenitorul direct al lui Julian Huxley, prin aceea că a adus la zi, în cadrul World Transhumanist Association (azi, Humanity+), manifestul lui Huxley, sub titlul „Declarația Transumanistă”. Spre deosebire de Huxley, însă, Bostrom admite deschis, într-o lucrare publicată în 2005, că transhumanismul își are rădăcinile în magie, alchimie și misticism.
Cetățeanul Ciuborg
Bun; acum, că am înțeles cum se auto-divinizează aleșii, mă întreb cum fac cu noi, ăștia nedivinizabili. Cu acei Cellticks care nu participă la „marele proiect”. Căci noi existăm, îi încurcăm și ei știu asta foarte bine. Și îi enervăm în mod deosebit. Aspect care rezultă și dintr-una din cărțile de temelie ale domeniului, intitulată Citizen Cyborg, scrisă de James Hughes (director executiv la organizația lui Bostrom).
Mare parte din volum se ocupă cu beștelirea inamicilor transumanismului „conservatori ai stilului de viață creștin” care se opun avortului, cercetării în domeniul celulelor stem, căsătoriei între persoane de același sex.
Pentru Hughes, transumanismul este o continuare a umanismului, a feminismului și a mișcărilor pentru egalitate rasială și de gen, al luptei pentru drepturile „queer și transgender” etc. etc. Cum scapă de noi? Răspunsul este: ne mută într-o simulație. Asta în caz că nu ne conving că trăim deja în una – deși, după cum se vede, încearcă insistent. Fapt fiind că, în timp ce noi ne dăm cu capul de realitatea-reală, care miroase tot mai tare-a praf de pușcă, mai marii noștri creează o lume paralelă și ne bagă, încet-încet, în ea.
Simulația SWS sau Lumea Ailaltă
Exempli gratia, o simulație pe computer creată de departamentul american al apărării începând cu 2006, care se cheamă Sentient World Simulation (SWS) – o lume virtuală care este un fel de geamăn digital al lumii noastre, creată cu scopul de a modela și prezice diverse scenarii ipotetice în viitor. SWS este descrisă într-un articol apărut în The Register ca o lume „paralelă cu planeta Pământ, cu miliarde de «noduri» individuale care reflectă fiecare bărbat, femeie și copil”, o „oglindă sintetică a lumii reale care se calibrează continuu și automat la informația din lumea reală”.
Același articol relata (în 2007) că sistemul era capabil să deruleze simulații în timp real pentru circa 62 de țări, printre care Irak, Afganistan și China, cele mai complexe modele la acel moment fiind cele pentru Irak și Afganistan, care aveau, fiecare, circa 5 milioane de „noduri distincte”, reprezentând spitale, moschei, conducte de petrol și persoane. (Între timp, în lumea reală, Afganistanul e condus de niște noduri distincte deosebit de tari, cu turbane, care se cheamă „talibani”; nu știu cum a modelat SWS retragerea trupelor americane din Afganistan, în 2021, dar înțeleg că au existat niște mici incidente aparent extracuriculare).
„A hrăni o simulație a întregului pământ va fi o provocare colosală”, comenta un director din program în același articol; „SWS este o bestie foarte lacomă”. Cu ce se hrănește bestia ne spun chiar documentele ei oficiale: cu tot ce ne închipuim deja – date despre noi și lume adunate din toate sursele posibile (platforme de comunicare virtuală, bloguri, portaluri de știri etc.), cu mențiunea (de care programatorii sunt foarte mândri) că sistemul poate măsura „credibilitatea” și „fiabilitatea” datelor, are un motor de „extragere a semanticii” pentru procesarea datelor și chiar și o „reprezentare ontologică a cunoașterii” pentru „categorisirea și adnotarea datelor pornind de la conceptele logice, umane, a ce înseamnă acele date”.
Simulații și simulacre
Informațiile despre SWS datează de câțiva ani și nu putem ști dacă sistemul mai există; ceva îmi spune, totuși, că nu abandonezi un astfel de efort. Dar, și dacă această simulație, în particular, nu mai e în funcțiune, din cine știe ce motiv, mi-e greu să cred că n-au apărut una sau mai multe-n loc.
Ne putem închipui că recenta furtună Ashley, deși n-a venit la întâlnirea cu populația îngrozită adecvat în prealabil, a existat, undeva, într-un astfel de sistem – unde a speriat câtă lume a vrut ea și a făcut cât prăpăd au ținut-o tastaturile să facă, aspect de care se va lua act cu precizie matematică în vastele modele digitale ale schimbării climatice. Pe de altă parte, nu pot decât să mă bucur că a fost doar un ciclon de pixeli; adică un simulacru.
Închid paranteza. Nu cred, cum spuneam, că se făcea o ditamai dublură a lumii în anii 2000 și-acum s-a abandonat proiectul. Mai ales că tocmai se creează o imensă rețea globală – acea „infrastructură publică digitală” (Digital Public Infrastructure – DPI) – pe care mai-marii noștri tocmai ce au votat-o, tăcând mâlc, la Summit-ul Viitorului.
Iar, în DPI, fiecare dintre noi va fi un nod informațional, o „identitate digitală” – suma câtor informații despre noi poate bestia să-nghită – de la genetică și sănătate la comentarii neprincipiale pe Youtube, bani, injecții, fripturi mâncate, „amprente de carbon”. Ca și Ashley – un simulacru de furtună, fiecare din așa-zisele noastre „identități digitale” va fi simulacrul nostru pe „celălalt pământ”.
Doar că, unde pe Ashley nu poți s-o prinzi s-o iei un pic de ciuf, că a făcut atât tapaj degeaba, simulacrele noastre din lumea digitală vor înregistra fidel acele comportamente ale noastre din realitate care-i interesează pe stăpâni, vor fi examinate și vor primi note de bună sau de rea purtare de la IA, urmând ca noi, cei reali, să suferim pe lumea asta diverse consecințe. Altfel zis, simulacrul face, realitatea trage.
Harta unei lumi care n-a existat și nu va exista niciodată
Din anii nouăzeci încoace, nu poți să scrii despre simulație fără măcar o aluzie la Jean Baudrillard și n-am de gând să încalc tradiția – deși, acum, că mă gândesc, nici Vopson și nici Bostrom nu zic nimic de el; poate unde le cam ia caimacul „metafizic”.
În Simulacre și simulare, Baudrillard evocă o povestioară a lui Borges, în care cartografii unui Imperiu au desenat o hartă atât de detaliată că acoperea, punct pe punct, cu exactitate maximă, întregul teritoriul. Pe măsură ce Imperiul decădea, harta devenea și ea tot mai zdrențuită, tot mai ștearsă – „frumusețea metafizică a acestei abstracțiuni ruinate dând dovadă de aceeași măreție ca a Imperiului care putrezea acum ca un cadavru”, spune Baudrillard.
Ce nu spune este că, sub toate astea, însă – subîntinzând și hartă, și Imperiu – lumea, Realitatea, Creația, continua să existe – și alte imperii, cu alte hărți detaliate, urmau să apară și apoi să decadă încet și să piară. Poate tocmai asta vrea acum Noua Lume să evite. Ea vrea să facă harta întregii Creații, care – știu și ei – nu piere odată cu Imperiul și, astfel, să-și asigure longevitatea, dacă nu chiar nemurirea, continuând să existe, măcar ca simulație, cât timp există Realitate.
Harta lor – simulația – este atât de precisă, atât de detaliată, dar, totuși, ea nu surprinde și nu va surprinde niciodată întreaga măreție. Și-atunci, Creația este cea care este ciuntită, ca harta să nu rămână mai prejos; noi e necesar să fim mutați în simulație, tot ce vedem în jur să fie măsurat, cântărit, modelat, pus în predicții. Ce nu încape, ce nu poate fi reprezentat – iubire, nebunie, chef, toană, capriciu, nervi, plictiseală, inspirație, un gând răzleț – e scos complet din calcul.
După Baudrillard, rezultatul este, în faza finală a mistificării lumii, simulacrul pur, în care simulacrele (identitățile noastre digitale, în exemplul meu) nu mai au absolut nicio legătură cu orice realitate. Semnele nu fac decât să reflecte alte semne; orice pretenție că simulația copiază ceva real a dispărut.
Asta pentru că încercarea în sine este o imposibilă tentativă de a interveni, de jos în sus, asupra ordinii dumnezeiești. Așa cum stă mărturie istoria esoterismului occidental (din care transumanismul de azi își trage seva spirituală și marile modele), ambiția ocultă a fost întotdeauna aceea de a produce schimbări în macrocosm prin manipularea microcosmului.
Nemulțumiți cu „Precum în cer, așa și pe pământ”, ei vor și invers, ca în textele hermetice pe care și le pun căpătâi, „ceea ce este sus este și jos; ceea ce este jos este și sus”. Schimbând ceva în realitatea de aici, de jos, sub-lunară, ei speră să răstoarne ordinea Sus și, cum au urcat Cellticks alături de Newway în povestea lui Moravec, să devină ei Dumnezeu. Or, această veche ambiție a vrăjitoriei nu se poate împlini. Ea eșuează, de fiecare dată, în farsă.
Această încercare de a crea Lumea Nouă, copie a unei realități ce nu există, este – că vor programatorii ei sau nu vor – la fel de legată de-un Imperiu, de-o epocă, de ambițiile unui împărat, de o anumită înțelegere a lumii și de o agendă ca și harta din vechea poveste a lui Borges. Și se va risipi odată cu acestea. Ca să folosesc termenii „științei”, după Big Bang va veni, mai devreme sau mai târziu, și un Big Crunch – în simulație se va lua curentul, iar Lumina va continua să vină, cum a venit mereu, de la Cuvânt.
Citiți și:
Andrei Marga: Transumanismul și inteligența artificială
Golemul electronic vrea trup
yogaesoteric
31 octombrie 2024