Sindromul retragerii sociale acute – unul dintre efectele unei societăţi bolnave

 
de Angela Anghel
 

Motto:  „Societatea occidentală contemporană, în pofida progreselor sale materiale, intelectuale şi politice, duce tot mai puţin la îmbunătăţirea stării de sănătate mintală a fiinţei umane şi tinde să submineze în individ securitatea personală, fericirea, raţiunea şi capacitatea de a iubi” – Eric Fromm, psiholog şi psihanalist

A apărut iniţial în Japonia. Acolo mii de adolescenţi şi tineri se rup de lumea în care trăiesc şi refuză timp de mai multe luni, sau uneori chiar ani, să iasă din camerele lor. S-a crezut iniţial că este o tulburare specifică societăţii şi culturii japoneze. Apariţia unor numeroase cazuri în ţările cu cel mai înalt nivel de trai din lume: SUA, Australia, Canada şi Marea Britanie face însă din această tulburare o problemă a civilizaţiei moderne. Psihologii vorbesc despre sindromul retragerii sociale acute ca fiind boala „junglelor urbane” înalt tehnologizate şi caracterizate de violenţă, nesiguranţă, competiţie acerbă şi lipsa unor valori autentice.

 
Un articol publicat de revista americană „Pavement magazine” atrage atenţia asupra acestui fenomen în continuă creştere. «Sindromul apare doar la adolescenţii din oraşe. Dintr-o dată, aceştia se închid în camera lor şi rămân acolo – uneori, ani în şir. Dacă părinţii acestor tineri încearcă să întreprindă ceva pentru a-i împiedica, aceştia ameninţă că se vor sinucide sau că vor deveni violenţi şi îi vor ataca. În consecinţă, părinţii nu fac nimic.
 
Andy, un adolescent american de 17 ani nu şi-a părăsit camera de opt luni. El era tachinat în mod constant de colegii săi de liceu pentru că în timpul pauzei de prânz căuta compania fetelor. „Ceilalţi băieţi sunt leneşi, imaturi şi interesaţi doar de sporturi prosteşti. Eu destest toate tâmpeniile astea. Ce poate fi mai prostesc decât să te agiţi ore în şir în jurul unui balon în care loveşti cu piciorul? Cu fetele poţi vorbi despre lucruri mai interesante şi sunt mult mai  amuzante,” spune Andy. Şi se pare că şi fetele îi apreciază compania.

Dar există mereu un preţ de plătit pentru nerespectarea regulilor sociale pe care grupul ţi le impune. Ceilalţi băieţi râd de el, îl numesc „fetiţă” şi într-o zi, după ora de sport, l-au închis într-un vestiar, l-au dezbrăcat cu forţa şi au început să îşi arunce hainele de la unul la altul, în timp ce el încerca disperat să şi le recupereze. Profesorul de sport a intrat şi văzând scena l-a pedepsit pe Andy pentru că a perturbat ora. „Eu eram acolo dezbrăcat în faţa tuturor şi tot eu eram pedepsit pentru că nu am spirit de echipă. A fost umilitor şi nedrept. Nu vreau să mai retrăiesc aşa ceva. A fost oribil,” povesteşte Andy. „Camera mea e ca o biserică pentru mine. Mă simt aici mult mai în siguranţă decât afară. Şi nici nu prea mai văd rostul revenirii mele la liceu. Acolo domnesc atâtea animozităţi. Este foarte posibil să nu mai ies niciodată. Nu e chiar aşa de grav. Vreau să spun că uneori, este adevărat că te cam plictiseşti, dar în alte momente frizezi experienţa spirituală,” continuă el. De atunci au trecut mai multe luni, iar pe uşa camerei din care Andy refuză să mai iasă este un afiş pe care scrie: „Rămâneţi afară sau veţi muri în chinuri atroce”!»
 
Ne-a atras atenţia faptul că Andy utilizează cuvintele „experienţă spirituală”. Este adevărat că de milenii au existat călugări, sihaştrii, fiinţe care se izolau în natură pentru a-L găsi pe Dumnezeu. Totuşi, a compara această retragere din social cu izolarea spirituală a eremiţilor este ca şi cum ai compara anorexia (boală care se manifestă prin perturbarea comportamentului alimentar şi refuzul de a mânca) cu realizarea conştientă a postului complet doar cu apă. După cum vedem în cazul lui Andy retragerea se produce pentru a fugi de oamenii care l-au făcut – în viziunea lui – să sufere pe nedrept, din orgoliu rănit, din frică, din nesiguranţă, din incapacitatea de a-şi găsi locul în societate. Ce-i drept, într-o societate care nu face mai nimic pentru a-l ajuta să se adapteze. O societate care are ea însăşi probleme din ce în ce mai mari şi care îi respinge cu înverşunare pe cei care îndrăznesc să fie altfel decât „turma”.
 

Sindromul celor ce trăiesc fără a avea grija zilei de mâine

Retragerea socială acută rămâne unul dintre cele mai enigmatice mistere ale  psihologiei. Specialiştii nu au căzut de acord dacă este vorba despre o nouă tulburare de comportament sau despre un fenomen social. Au reuşit însă să traseze câteva linii directoare.
 
Conform statisticilor, cei care suferă  de această tulburare sunt de obicei băieţi provenind din familii cu o anumită situaţie materială, care le permite părinţilor să îi întreţină şi să le ofere propria cameră. Nu apar astfel de cazuri şi în păturile sărace ale populaţiei. Acolo copiii sunt obligaţi să muncească de timpuriu şi cresc împărţind aceeaşi cameră sau chiar acelaşi pat. Specialiştii vorbesc despre acest sindrom ca fiind boala celor bogaţi, care trăiesc fără a avea grija zilei de mâine şi îşi pot plăti anumite comodităţi.  Acesta este şi motivul pentru care acest fenomen apare tocmai în ţările în care nivelul de trai este foarte ridicat şi care au un nivel înalt de tehnologizare.
 
Un studiu guvernamental american publicat în 2002 defineşte sindromul retragerii sociale acute ca fiind: „retragerea totală a individului din societate, timp de cel puţin şase luni.” Conform acestui studiu au fost constatate în SUA 5.243 de cazuri în anul 2001 şi dintre acestea 65% aveau vârste între 16 şi 20 de ani.  
 
În Japonia, ţara cu cel mai înalt grad de tehnologizare, specialiştii vorbesc despre peste 1 milion de cazuri de tineri şi adolescenţi care suferă de această tulburare. Sunt numiţi „hikikomori” şi reprezintă 6% din populaţia totală având această vârstă şi 12% dintre tinerii de sex masculin. Există prin ei cazuri care refuză să îşi părească camera de mai bine de 10 ani. 
În mass-media internaţională aceşti adolescenţi retraşi din lume au fost calificaţi în repetate rânduri drept un pericol social, drept sociopaţi violenţi care ameninţă comunitatea. Această etichetare a lor de către presă a apărut în urma unui caz din Japonia. Un tânăr de 17 ani a deturnat un autobuz, a luat ostateci mai mulţi călători şi în final a omorât o persoană. În toate ziarele acest tânăr a fost prezentat drept dovadă a periculozităţii pe care tinerii care se retrag din societate o reprezintă, întrucât avusese la un moment dat o astfel de perioadă. În realitate el fusese internat cu forţa într-o clinică de psihiatrie de părinţii săi şi făcuse acest gest disperat „pentru a-i pedepsi”. Specialiştii arată în unanimitate că violenţele sunt rare în cazul acestei tulburări, mai degrabă fiind prezente tendinţele către suicid, agorafobia (teama de spaţii deschise), insomniile, comportamentele regresive sau ameninţările neduse la îndeplinire.
 

Dintr-o lume dezumanizată într-o lume virtuală
 

De cele mai multe ori elementul declanşator pare să fie un eşec şcolar, hărţuirea de către colegi sau finalul nefericit al unei poveşti de dragoste. Unii psiho-sociologi consideră acest fenomen ca fiind mai degrabă o problemă socială, legată de crizele de maturizare specifice acestei vârste, când are loc trecerea de la rolurile de adolescent şi tânăr la rolul de adult într-o lume tot mai contradictorie şi mai exigentă. 
 
Alţii explică aceste cazuri prin lipsa acută din societatea modernă a ceea ce literatura de specialitate numeşte „ritualuri de trecere”. Acest termen a fost introdus de etnologul Arnold van Gennep pentru a descrie acele ceremonii care marchează modificarea statutului social sau sexual al unui individ. Maturizarea sexuală de la pubertate şi adolescenţă, căsătoria, naşterea primului copil, menopauza, etc. sunt momente cheie din viaţa unei fiinţe umane care implică adoptarea unor comportamente noi şi renunţarea la cele familiare, exersate până atunci, care ofereau o anumită siguranţă. Intrarea într-un alt grup social implică aşteptări diferite din partea celorlalţi, iar adaptarea este mult facilitată de existenţa unor modele care sa permită familiarizarea cu noul rol.
 
Ritualurile de trecere constau deci dintr-o ceremonie şi o serie de probe care îl ajută pe individ să acceadă în mod conştient la o nouă identitate socială. Adolescenţa este din acest punct de vedere un moment critic, întrucât presupune transformări simultane pe multiple planuri: biologic (corporal), sexual, emoţional, social şi chiar juridic.
 
Acest fond de confuzie şi instabilitate îi face pe adolescenţi cei mai vulnerabili din toate categoriile faţă de presiunile societăţii moderne – numită deseori şi „Meritocraţie”. Banii, competiţia, imaginea şi succesul ca valori principale, lipsa unor modele autentice care să îi ajute pe adolescenţi să îşi accepte noua identitate, sunt în viziunea specialiştilor factorii care îi determină pe aceştia să refuze o lume care nu le sprijină maturizarea. Tot societatea hipertehnologizată este cea care le oferă şi cadrul în care să se refugieze.
 
Apariţia la scară tot mai largă a unor lumi virtuale: jocurile pe calculator, internetul, televizorul, cinematografia, precum şi incitarea mediatică a tinerilor să consume tot mai mult astfel de produse, le oferă cea mai la îndemână soluţie. Atunci când realitatea îi dezamăgeşte ei sunt tentaţi în mod automat să îşi găsească refugiul în astfel de spaţii virtuale. În spatele unui „avatar” (aparenţa pe care o adoptă un internaut în universul virtual, deseori simbolizată printr-o imagine) ei pot avea acolo orice identitate doresc, fără a se simţi expuşi şi fără a fi sancţionaţi.
 
Jerry Koepp, directorul Centrului de reabilitare pentru tineri din Orlando se întreabă, dată fiind apariţia acestui fenomen exclusiv la oraş: „Există ceva din mediul urban care contribuie la problemă? Un factor care ne scapă este că pentru mulţi tineri modul de viaţă american, adoptat şi în alte ţări „civilizate” este teribil de plictisitor. Chiar şi pentru cei care au suficienţi bani şi maşină personală, pur şi simplu nu mai există nimic interesant de făcut şi nici un loc de văzut. Iar cu viaţa de familie este chiar şi mai rău, au modelul unor părinţi nepăsători care nu pot comunica cu copii lor sau care refuză să abordeze problema acestei apatii cu ei. Avem toţi aceşti copii care sunt constant supuşi presiunilor vieţii şcolare sau care ţin prea mult la reputaţia şi imaginea lor în faţa grupului. Şi în ciuda strădaniilor lor nu reuşesc să se identifice cu cultura de masă şi sunt forţaţi să suporte situaţii academice sau de viaţă cotidiană care nu-i provoacă şi nici nu îi implică suficient. Şi astfel aleg calea minimei rezistenţe, aceea de a sta închişi în camera lor.”
 
Vorbind despre numărul tot mai mare de cazuri înregistrate în SUA, el adaugă: „America riscă să devină o naţiune care suferă de retragere socială acută – din cauza auto-centrismului său şi a răcelii faţă de străini. Este pur şi simplu o consecinţă a unui sistem social care s-a prăbuşit. Cum din ce în ce mai mulţi tineri refuză să fie asimilaţi în curentul cultural principal şi resping valorile centrale ale acestuia, riscăm să călcăm pe urmele Japoniei. Cred că numărul de cazuri de retragere socială acută va creşte exponenţial în anii care vor veni.”
 

Vă recomandăm să citiţi şi:

Realităţi şocante: concluziile studiilor sociologice despre copiii şi tinerii români

În societatea contemporană, conformismul ne răpeşte libertatea

«Normal» versus firesc

 

Biblografie:

1.      Teen Hermits. Acute Social Withdrawal, Pavement Magazine, 2003
2.      Japan: The Missing Million, BBC, no 20 October, 2002
3.      Alexandre Huillet: Reclusion volontaire, le syndrome de retrait sociale aigu, Dossier
4.      Le phénomène Hikikomori, Antithesis, 31 Octobre 2003
5.      J. Watts: Public health experts concerned about “hikikomori”, The Lancet, volume 359
6.      Sakamoto N, Martin RG, Kumano H, Kuboki T, Al-Adawi S.: Hikikomori, is it a culture-reactive or culture-bound syndrome?  National Library of Medicine, 2005

martie 2007
yogaesoteric